ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4037/2022

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 . Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.07.2016, sub dosar nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat: anularea Deciziei de soluționare a contestației înregistrată la AFIR cu nr. 48659/29.12.2015; anularea deciziei privind respingerea cererii de plată - tranșa a IV-a; obligarea pârâtei să aprobe cererea de plată a tranșei a IV-a, conform contractului de finanțare nr. x/7.07.2010; obligarea pârâtei la plata sumei de 14.244,94 RON, reprezentând prejudiciul pe care l-a suferit reclamanta ca urmare a refuzului nelegal de plată a tranșei a IV-a.

Prin sentința civilă nr. 118/2021 din 3 noiembrie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea și a anulat în parte Decizia nr. E 48659/28.01.2016 emisă de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plății nr. 459/19.12.2015 cu privire neeligibilitatea cheltuielilor în cuantum de 1.083.404,68 RON, menținând actele pentru cheltuielile în cuantum de 50.006,91 RON.

A obligat pârâta să aprobe cererea de plată x.4. în limita sumei de 1.083.404,68 RON.

De asemenea, a obligat pârâta la plata sumei de 14.244,94 RON reprezentând despăgubiri materiale și la plata sumei de 12.252 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 118/2021 din 3 noiembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se admită recursul astfel cum a fost formulat, să se rețină cauza spre rejudecare și să se caseze în parte sentința nr. 118/03.11.2021 mai sus menționată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a susținut că în fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat:

anularea a Deciziei nr. 48659/29.12.2015, emisă de către AFIR, prin care a fost respinsă contestația formulată de S.C. A. S.R.L..

anularea Deciziei privind respingerea cererii de plată a tranșei a IV-a conform Contractului de finanțare nr. x/07.07.2010;

obligarea pârâtei să aprobe cererea de plată a tranșei a IV-a conform contractului de finanțare;

obligarea pârâtei la plata sumei de 14.244,94 RON, reprezentând prejudiciu pe care l-am suferit ca urmare a refuzului nelegal de plată a tranșei a IV-a.

O primă critică vizează faptul că sentința menționată a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind încălcat astfel dreptul pârâtei la un proces echitabil, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În speță, prima instanță a procedat la admiterea în parte a acțiunii reclamantei, anulând în parte o decizie emisă de AFIR achiesând întru totul la susținerile reclamantei, validând concluziile raportului de expertiză, fără însă ca judecătorul fondului să prezinte propriile sale argumente de fapt și de drept în susținerea hotărârii pe care a pronunțat-o Și fără să arate punctual motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat fiecare din argumentele aduse de AFIR.

A doua critică are în vedere faptul că aceasta a fost dată cu încălcarea greșită a normelor de drept material potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., respectiv ale Manualului de procedură pentru autorizare plăți cod M01-07 versiunea 34 - 2015, aprobat prin Ordinul de MADR nr. 2098/30.09.2015, ale Contractului de finanțare nr. x/07.07.2010, ale Codul fiscal.

Astfel, cu privire la facturile, ordinele de plată și alte documente contabile prezentate de beneficiar în cadrul Cererii de plată tranșa a IV-a, instanța de fond "a validat concluziile expertizei și pe cale de consecință, a constatat conformitatea documentelor doveditoare ale cheltuielilor declarate neeligibile de către pârâtă AFIR prin Notificarea nr. x/19.12.2015, lipsurile și neconcordanțele invocate de pârâtă fiind rezultatul unor erori materiale sau vicii minore de formă ce nu pot atrage neeligibilitatea cheltuielilor efectuate".

De asemenea, Curtea de Apel Brașov s-a rezumat la redarea tuturor concluziilor expertului judiciar, apreciind că "Factura nu este reglementată de niciun act normativ. Nu se arhivează și nu se înregistrează în contabilitate. Nu există obligația numerotării, dar se practică acest lucru pentru păstrarea unei evidențe ordonate."

Instanța de fond a făcut o restrângere nejustificată a aplicării prevederilor legale, respectiv ale dispozițiilor Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) și ale prevederilor Contractului de finanțare nr. x/07.07.2010, apreciind inițial următoarele:

"pe facturile aferente bunurilor vândute este menționat "avans utilaje EPS" fără a fi menționat numărul și data contractului de furnizare. Facturile de avans au fost emise pentru plățile fragmentate aferente facturilor proforme. Pe facturile proforme de lucrări este corectat numărul și data contractului de lucrări, fiind trecut greșit numărul de contract nr. x/24.02.2012, numărul corect al contractului fiind 28.02.2012".

Concluzia analizei superficiale a instanței de fond o reprezintă "validarea concluziilor expertizei și, pe cale de consecință, constatarea conformității documentelor doveditoare ale cheltuielilor declarate neeligibile de AFIR".

Arată recurenta că factura pro forma nu reprezintă un document justificativ de înregistrare în contabilitate. O factură proformă conține aceleași elemente că o factură fiscală: denumirea, datele de identificare și de plată ale vânzătorului și ale cumpărătorului, data, denumirea bunurilor și serviciilor livrate/prestate, data scadentă, cantitatea, valoarea. Acest document poate fi emis în toate etapele unui proces de vânzare către un cumpărător sau potențial cumpărător. Potențialul cumpărător nu are nicio obligație față de vânzător doar în baza proformei primite.

Contrar dispozițiilor legale menționate anterior, documentele prezentate de beneficiar nu clarifică aspectele fiscale legale invocate.

Facturile de avans prezentate de beneficiar nu mențin valorile din facturile proforma, așa cum a reținut și instanța de fond, neputând fi corelate toate cu facturile finale. Așadar, documentele prezentate de beneficiar nu clarifică aspectele fiscale legale invocate.

Toate aspectele au fost supuse atenției instanței de fond în cuprinsul Obiecțiunilor formulate de AFIR la Raportul de expertiză, însă acestea nu au primit un răspuns pertinent și legal din partea expertului judiciar.

Menționează că dispozițiile legale și prevederile contractuale sunt obligatorii pentru beneficiarii de fonduri nerambursabile, așa cum dispune articolul 1 - Obligații generale din Anexa 1 a Contractului de finanțare.

Nerespectarea clauzelor contractuale și a termenilor de finalizare a investițiilor, asumate prin Contractul de finanțare și a termenelor de finalizare a investițiilor, poate conduce la rezilierea acestuia și implicit la constituirea de debite pentru sumele plătite până la momentul rezilierii contractului".

În concluzie, precizează că instanța de fond a reținut în mod greșit că "prin faptul că s-a menționat numărul facturii este îndeplinită condiția de formă necesară", această apreciere fiind în contradicție cu dispozițiile legale și contractuale menționate anterior.

Față de aprecierile instanței de fond potrivit cărora "fiecare factură proformă a fost urmată de factură/facturi fiscale" recurenta consideră că acestea sunt neîntemeiate întrucât Curtea de Apel Brașov s-a limitat doar la "validarea concluziilor expertizei, constatând conformitatea documentelor doveditoare ale cheltuielilor declarate neeligibile de către pârâta AFIR" fără a realiza o analiză proprie a aspectelor nelămurite de expertul judiciar.

AFIR apreciază că este obligatorie prezentarea documentelor de plată în original în cadrul verificărilor efectuate în cadrul Dosarului Cererii de plata tranșa finală, acțiune nerealizată de beneficiar și neanalizată de instanța de fond.

AFIR apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material când a considerat că schimbarea soluțiilor tehnice nu impunea acordul său.

Astfel, Curtea de Apel Brașov a apreciat în mod eronat ca "fiind aplicabile prevederile art. 9 alin. (5) din anexa 1 la Contractul de finanțare, suma de 9.982,19 RON nefiind eligibilă întrucât este determinată de o modificare a contractului ce nu se încadrează în cazul de excepție permis de contract,"

Menționează că Beneficiarul a executat lucrări conform NOTEI DE COMANDĂ SUPLIMENTARĂ existentă în Dosarul tranșei de plată 4 conform unei Dispoziții de șantier, neaprobată de care AFIR, deși depășește 10% din valoarea contractului. în acest context. solicitarea la plată a sumei de 108.751,51 RON (54.364,88 RON valoare nerambursabilă), ce reprezintă contravaloare situații de lucrări de arhitectură, este aferentă unui NCS, ce are la bază modificări tehnice (a se vedea dispoziția de șantier nr. 1/02.11.2012, memoriul justificativ aferent acesteia, NR. și NCS, declarație pe proprie răspundere a furnizorului de lucrări S.C. B. SRL) pentru care AFIR nu a fost înștiințată, beneficiarul considerând că acestea sunt minore si fac referire la schimbarea materialelor componente.

Beneficiarul poate efectua modificări tehnice si bugetare, în sensul relocărilor între liniile bugetare, dacă acestea nu schimbă scopul principal al proiectului și modificarea se limitează la transferul de maxim 10% din suma înscrisă inițial în cadrul bugetului între capitolele bugetare de cheltuieli eligibile".

Având în vedere prevederile legale și contractuale asumate de reclamantă, este evident că aprecierea instanței de fond este nelegală, iar emiterea actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat este doar consecința nerespectării de către reclamantă a dispozițiilor legale și contractuale asumate, astfel cum a arătat anterior, beneficiarul fiind singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului.

În ceea ce privește neconformitățile constatate de pârâtă cu privire la unele echipamente solicitate la plată, respectiv componentele liniei tehnologice, menționăm că instanța de fond a apreciat în mod greșit că "aceste cheltuieli sunt eligibile, astfel cum rezultă din raportul de expertiza potrivit căruia având în vedere declarația furnizorului și comparând utilajele existente pe teren cu cele din ofertă, facturi, procese-verbale de predare-primire, recepție și punere în funcțiune, a fotografiilor plăcuțelor existente pe fiecare utilaj, realizate pe teren, acestea au fost identificate conform modelului de echipament specificat".

Reiterează că orice document depus în cadrul dosarului cererii de plată (facturi, declarații de conformitate, procese-verbale de predare-primire, recepție, punere în funcțiune, OP-uri, extrase, etc) face obiectul verificării acestuia din punct de vedere al veridicității și realității acestuia la locul de implementare a investiției (se verifică elementele din documentele depuse de către beneficiar cu elementele efectiv constatate la vizita pe teren).

În condițiile în care există aceste neconcordanțe între bunurile solicitate la plată, menționate în facturi, respectiv procese-verbale de predare-primire, recepție și punere în funcțiune și realitatea constatată pe teren de către experții AFIR, nelămurite de instanța de fond, apreciază că sentința nr. 118 din 03.11.2021 este nelegală și netemeinică.

Cea de-a treia critică pe care o adusă sentinței nr. 118/03.11.2021, în temeiul art. 488 alin. (8) din C. proc. civ., are în vedere faptul că instanța de fond a făcut o aplicare greșita a normelor materiale cu privire la "neînscrierea imobilului în Cartea funciara ca loc de hala de producție și birouri".

Curtea de Apel Brașov a reținut în mod greșit ca "lipsa înscrierii destinației actuale nu este de natura să constituie o neregulă în sensul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011".

Neintabularea dreptului de proprietate de către Beneficiar asupra terenurilor donate, semnifică faptul că beneficiarul finanțării nerambursabile prin FEADR pe M112 nu a menținut criteriul de selecție S3 cu privire la deținerea în proprietate a întregii exploatații agricole pentru care a primit punctaj, în pofida aprecierilor greșite ale instanței de fond potrivit cărora "extrasul de carte funciară din x.11.201S din care rezultă că imobilul este intabulat pe numele societății reclamante cu destinația de casa de locuit face dovada că reclamanta figurează ca proprietar înscris în cartea funciară".

Mai subliniază că dispozițiile Ghidului M 312 se completează cu cele ale C. civ., respectiv ale art. 557 și ale art. 885 și că extrasul de carte funciară din care reiese că beneficiarul S.C. A. S.R.L. este proprietar înscris în cartea funciară este datat ulterior întocmirii notificării de refuz la plată, respectiv la data de 24.0s.2017, aspect ignorant de instanța de fond.

Amintește că potrivit articolului 1(3) din cadrul Contractului de finanțare nr. x/07.07.2010, semnat de către beneficiarul S.C. A. S.R.L. și AFIR "beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare. Pe perioada de valabilitate a contractului, beneficiarul trebuie să-și respecte toate angajamentele asumate prin

Din aspectele învederate rezultă fără putință de tăgadă că este inadmisibil ca AFIR să fie obligată la virarea de fonduri publice nerambursabile în contul unui beneficiar care nu a respectat cerințele pentru acordarea finanțării, pe care le-a cunoscut în avans și pe care Ie-a agreat sub semnătură, obligându-se la respectarea acestora.

Cu privire la obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în valoare de 14244,94 RON, apreciază că instanța a făcut o interpretare greșită a normei de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a considerat în mod greșit finanțarea comunitară nerambursabilă contractată de beneficiar ca fiind un drept cuvenit, ce urmează a fi acordat beneficiarului urmare a anulării actelor administrative contestate, ignorând cu desăvârșire obligativitatea respectării condițiilor strice de accesare a finanțării comunitare nerambursabile.

Cererea de reparare a unui prejudiciu produs prin respingerea a cererii de plată a tranșei a IV-a din contract pentru vătămarea produsă prin emiterea unui act administrativ nelegal, a fost admisă de instanța de fond fără a fi dovedită, în speță nefiind probată existența unui act administrativ nelegal anulat de instanță, producerea unui prejudiciu și legătura de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciul suferit de reclamant.

Consideră că în mod greșit instanța de fond a obligat autoritatea contractantă la plata despăgubirilor materiale, întrucât nu poate fi reținută vreo culpă a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în ceea ce privește respingerea dosarului cererii de plată de către recurentă, având în considerare dispozițiile legale incidente în speță în contextul în care legiuitorul însuși a obligat AFIR la aplicarea dispozițiilor legale în materia finanțării nerambursabile a proiectelor.

Ultima critică vizează motivarea contradictorie a sentinței nr. 118/03.11.2021 pronunțată de către Curtea de Apel Brașov, motiv ce se circumscrie art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea criticii de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., recurenta a redat aprecierile pe care le-a catalogat ca fiind contradictorii ale instanței de fond cu privire la conformitatea și legalitatea documentelor doveditoare ale cheltuielilor declarate neeligibile de instanța de fond: pe de o parte, Curtea de apel Brașov apreciază că "Fiecare factură proformă o fost urmată de factura/facturile fiscale. Facturile fiscale emise pentru fiecare factură proformă au aceeași valoare, dar și o explicație ca cea menționata pe facturile proforme" (la pagina 11 paragraful 7), pentru ca la finalul motivării, instanța de fond să observe că "pe facturile aferente bunurilor vândute este menționat "avans utilaje EPS", fără a fi menționat numărul și data contractului de furnizare. Pe facturile proforma de lucrări este corectat numărul și data contractului de lucrări, fiind trecut greșit numărul de contract nr. x/24.02.2012, numărul corect al contractului fiind 28.02.2012".

Așadar, prin prisma celor expuse, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de părți. Astfel, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a raportului de expertiză, impunându-se casarea în parte a sentinței nr. 118 din 03.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Având în vedere aceste aspecte, solicită Instanței de recurs să rețină cauza spre rejudecare și să caseze în parte sentința nr. 118 din data de 03.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2016, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

În dovedire, având în vedere dispozițiile art. 492 C. proc. civ., înțeleg să folosească proba cu înscrisuri, respectiv de cele depuse la dosarul de fond.

În drept, își ne întemeiază cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ., ale Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 41/2014, ale Hotărârii Guvernului nr. 224/2008, ale Regulamentului nr. 2988/1995, ale Regulamentul nr. 1698/2005, ale Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, Ghidul solicitantului aferent Măsurii 312, ale dispozițiilor contractului de finanțare și Anexele acestuia, ale Manualului de procedură pentru autorizare plăți cod M01-07 versiunea 34 - 2015, aprobat prin Ordinul de MADR nr. 2098/30.09.2015.

Apărări formulate în cauză

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerațiile Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând sentința prin prisma criticilor formulate, a întâmpinării depuse, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Înalta Curte reamintește că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca neîntemeiat .

Conform dispozițiilor articolului 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere... "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei".

Potrivit Hotărârii CEDO din 16 noiembrie 2006 pronunțate în cauza Dima contra României, întrebarea dacă o instanță și-a încălcat obligația de a motiva, conform art. 6 din Convenție, nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței.

Articolul 6, se arată în hotărârea CEDO mai sus evocată, prevede în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor și a mijloacelor de probă ale părților, cu condiția să le aprecieze relevanța și fără ca aceasta să implice detaliat pentru fiecare argument în parte.

Motivarea hotărârii este o cerință esențială a legii, prevăzută expres în art. 425 C. proc. civ. și, în același timp, o garanție a respectării dreptului părților la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Motivarea hotărârilor judecătorești este direct legată de preocupările procesului echitabil chiar dacă, din perspectiva CEDO, art. 6 nu o prevede în mod expres; această obligație permite de fapt menținerea dreptului la apărare și aprecierea gradului de proporționalitate între sacrificiul impus drepturilor cetățenilor și imperativele de ordine publică.

Potrivit jurisprudenței Curții europene de contencios a drepturilor omului (a se vedea Cauzele Boldea contra României, Perez contra Franței), dreptul la un proces echitabil nu poate trece efectiv decât dacă observațiile părților sunt ascultate, adică atent examinate de instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenție implică în mod special în sarcina instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților.

Potrivit Avizului nr. 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea permite nu numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către justițiabil ci este mai ales o garanție împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conform legii, permițând înțelegerea funcționării justiției de către societate.

Obligația de motivare se impune întrucât permite, pe de o parte, să expună raționamentul care a condus la dispozitivul hotărârii și, pe de altă parte, de a permite exercitarea controlului judiciar. Motivarea este indispensabilă pentru calitatea justiției și constituie o protecție împotriva arbitrariului, încurajând judecătorul să înțeleagă importanța opiniei sale.

Calitatea unei motivări și, implicit, respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției.

Judecătorul este obligat să motiveze soluția data fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns fiecărui argument.

Or, instanța de fond a arătat pe larg argumentele care au condus la luarea respectivei decizii.

Astfel, ceea ce recurenta susține a fi nemotivarea sentinței, este, în fapt, o motivare care nu corespunde celor solicitate de către aceasta. Faptul că soluția la care s-a oprit instanța de fond nu este cea așteptată de către recurentă, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 8 nu este fondat, urmând a fi, de asemenea, respins.

Reține Înalta Curte că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.07.2016, sub dosar nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat: anularea Deciziei de soluționare a contestației înregistrată la AFIR cu nr. 48659/29.12.2015; anularea deciziei privind respingerea cererii de plată - tranșa a IV-a; obligarea pârâtei să aprobe cererea de plată a tranșei a IV-a, conform contractului de finanțare nr. x/7.07.2010; obligarea pârâtei la plata sumei de 14.244,94 RON, reprezentând prejudiciul pe care l-a suferit reclamanta ca urmare a refuzului nelegal de plată a tranșei a IV-a.

Urmare a casării sentinței pronunțate în primul ciclu procesual și a îndrumărilor date de Înalta Curte prin decizia de casare, în sensul de a fi analizate toate motivele de fapt și de drept invocate de părți pentru a se stabili dacă există diferențe între decizia contestată și înscrisurile care au stat la baza cererii de plată a tranșei a IV-a, dacă au fost respectate prevederile contractuale și dacă Decizia nr. E 48659/28.01.2016 și Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plății nr. 459/19.12.2015 au fost emise în concordanță cu prevederile legale, s-a dispus efectuarea unei expertize.

În mod corect, apreciază Înalta Curte, instanța de fond a admis în parte cererea introductivă, cu consecința anulării în parte a Deciziei nr. E 48659/28.01.2016 și Notificării beneficiarului cu privire la refuzul plății nr. 459/19.12.2015 în ceea ce privește suma de 1.083.404,68 RON considerată a fi eligibilă, obligând autoritatea pârâtă și la plata de despăgubiri materiale.

A apreciat în mod corect prima instanță faptul că obiectivele urmărite prin acordarea finanțării nerambursabile au fost atinse, iar investiția este finalizată, funcțională și utilizată de către reclamanta-recurentă, împrejurări față de care nu se justifică refuzul integral al cererii de plată nr. IV.

Criticile recurentei-reclamante din perspectiva greșitei aplicări a normelor de drept material vizează în primul rând modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor cuprinse în Manualul de procedură pentru autorizare de plăți cod M01-07 versiunea 34-2015, ale contractului de finanțare și ale Codul fiscal.

Așadar, în ceea ce privește facturile, ordinele de plată și alte documente contabile prezentate de beneficiar în cadrul Cererii de plată pentru tranșa a IV-a, recurenta susține că instanța de fond a validat concluziile expertizei. În continuare, recurenta este nemulțumită de modalitatea în care instanța de fond a dat eficiență probelor administrate în cauză.

Reține Înalta Curte din actele dosarului, faptul că prin notificarea contestată s-a constatat că nu sunt eligibile cheltuielile din cererea de plată deoarece: pe ordinele de plată sunt trecute facturile proforma din 2012 fără a fi urmate de vreun alt document fiscal, pe ordinele de plată sunt trecute numerele facturilor fără dată sau contractul la care se referă, pe extrasele de cont prezentate nu sunt trecute numerele facturilor și data cu documentul de plată pe care îl achită, nu se prezintă originalul facturilor, ordinele de plată achită altă factură, sunt prezentate r facturi proforma cu același număr, emise în date diferite, pe facturile proforma sunt corectate numărul și data, o factură a fost emisă anterior începerii lucrărilor, respectiv factura nr. x/23.04.2012. de asemenea, sunt depus note de renunțare și notă de comandă suplimentară în urma unei dispoziții de șantier, modificare care nu a fost aprobată de recurentă. S-a constatat la vizita pe teren lipsa seriei de echipamente solicitate la plată, pentru același utilaj au fost depuse certificate de conformitate emise de doi producători diferiți, iar în extrasul de carte funciară din x/2015 este intabulată investiția realizată ca fiind casă de locuit.

Instanța de fond a analizat fiecare dintre aceste situații apreciate a conduce la calificarea ca neeligibile a cheltuielilor solicitate.

Fără a relua susținerile primei instanțe, Înalta Curte constată că în mod corect au fost analizate toate susținerile părților, așa cum s-a stabilit prin decizia de casare.

Așa cum s-a arătat în precedent, recurenta încearcă de fapt, în recurs, o reapreciere a probelor administrate în fața instanței de fond, aspect incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului.

Așadar, criticile recurentei nu vizează legalitatea, ci temeinicia sentinței, aspect care nu poate face obiectul recursului, subsumat exclusiv unor motive de nelegalitate.

În concret, instanța de fond a apreciat în mod corect că documentele depuse respectă instrucțiunile din Anexa V a Contractului de finanțare și a identificat erorile și modalitatea în care acestea au fost remediate prin depunere de documente suplimentare sau cum aceste așa-zise erori puteau fi decelate cu ușurință din actele deja depuse.

Cu titlu de exemplu, pe facturile nr. x/22.07.2015, nr. y/23.04.2012, nr. 35 din 11.08.2015 este menționat greșit la obiectul facturii "lucrări de construcții... conform contract nr. x din 24.02.2012", corect fiind contract nr. x din 28.02.2012.

Pentru toate acestea instanța de fond a avut în vedere expertiza tehnică efectuată în cauză, concluzionând în sensul că lipsurile și neconcordanțele invocate de către recurenta-pârâtă sunt rezultatul unor erori materiale sau vicii minore de formă care nu pot atrage neeligibilitatea cheltuielilor efectuate.

În ceea ce privește modificările intervenite în contract, instanța de fond a menținut actele atacate cu privire la suma de 9982,19 RON, apreciind că nu este eligibilă, motivat de împrejurarea că este determinată de o modificare a contractului care nu se încadrează în situațiile expres prevăzute de lege.

Recurenta a atacat și a această soluție, fără a explica de ce nu a procedat în mod corect instanța de fond și fără a arăta ce texte de lege au fost încălcate de instanță prin soluția pronunțată.

În sfârșit, cu privire la modalitatea în care apare intabulat imobilul pe numele intimatei-reclamante, și anume, având fosta destinație de casă de locuit, în mod corect a apreciat instanța de fond că acest aspect nu constituie o neregulă în sensul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, intimata demarând procedura de înscriere în Cartea funciară a imobilului cu noua destinație.

Cu privire la despăgubirile acordate, de asemenea, în mod corect prima instanță, apreciind, din probele administrate, faptul că există condițiile legale pentru acordarea lor, în temeiul art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, a admis și acest capăt de cerere.

În concluzie, constatând că instanța de fond a dat o interpretare legală și temeinică normelor materiale aplicabile în speță și a arătat în mod clar argumentele care au condus la pronunțarea sentinței atacate, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin 8 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 118/2021 din 3 noiembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2022.