ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2539/2020

Ședința publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12 iulie 2016 sub nr. x/2015* pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anularea deciziei de soluționare a contestației înregistrată la AFIR cu nr. x/29.12.2015; anularea decizie privind respingerea cererii de plată - tranșa a IV-a - conform contractului de finanțare nr. x/7.07.2010, obligarea pârâtei să aprobe cererea de plată a tranșei a IV-a conform contractului de finanțare și obligarea pârâtei la plata sumei de 14.244,94 RON reprezentând prejudiciu pe care l-a suferit ca urmare a refuzului nelegal de plată a tranșei IV, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 137/2017 din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anulat Decizia nr. E x/28.01.2016 emisă de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plății nr. 459/19.12.2015, a obligat pârâta să aprobe cererea de plată x.4 și să plătească suma de 14.244,94 RON reprezentând despăgubiri materiale și suma de 400 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Locale, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

A susținut că instanța de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispozițiile legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR.

O primă critică pe care o aduce sentinței nr. 137/20.09.2017, pronunțată de către Curtea de Apel Brașov are în vedere faptul că a încălcat normele de drept material, judecătorul fondului restrângând nejustificat aplicarea prevederilor legale, respectiv a dispozițiilor Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) și a prevederilor Contractului de finanțare nr. x/07.07.2010, apreciind eronat că prin faptul menționării numărului facturii, chiar și fără dată, a fost îndeplinită condiția de forma necesară. Subliniază că dispozițiile legale și prevederile contractuale sunt obligatorii pentru beneficiarii de fonduri nerambursabile, așa cum dispune articolul 1 - Obligații generale din Anexa 1 a Contractului de finanțare. Așadar, conform prevederilor legale incidente, în termen de 15 zile de la emiterea facturilor proforma, furnizorul de bunuri/prestatorul de servicii este obligat să întocmească facturi de avans/finale care să cuprindă elemente menționate în facturile proforma (inclusiv menținerea elementelor cantitative si valorice).

În concluzie, precizează că instanța de fond a reținut în mod greșit că "prin faptul că s-a menționat numărul facturii este îndeplinită condiția de formă necesară", această apreciere fiind în contradicție cu dispozițiile legale si contractuale. Mai mult potrivit dispozițiilor legale o factură pe care este înscrisă mențiunea "pro forma", nu are nicio valoare juridică pentru cel care o primește și nu generează nici un fel de obligații pentru acesta, respectiv nu atestă transferul de proprietate asupra bunurilor menționate în ea.

Referitor la aprecierile instanței de fond privind la neobligativitatea prezentării facturilor fiscale în original, face mențiunea că Manualului Instrucțiunilor de plată 2015 prevede că dosarul Cererii de Plată trebuie să fie ștampilat și semnat de beneficiar, putând avea opis (atașat la Cererea de plată), iar documentele pe care le conține trebuie numerotate, semnate și ștampilate de către beneficiar, urmând ca referințele din opis să corespundă cu numărul paginii la care se află documentele din dosarul cererii de plată. Pe fiecare pagină din dosarul cererii de plată trebuie să apară mențiunea "conform cu originalul" și "Program FEADR", urmând ca experții să verifice când merg pe teren conformitatea exemplarelor în copie cu originalele prezentate de beneficiar-facturi, adeverințe, documente de plată, extrase de cont, etc.

Apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material când a susținut că schimbarea soluțiilor tehnice nu impunea acordul său.

Sub acest aspect arată că lucrările care au fost avizate de către AFIR conform Achiziției de lucrări și conform Proiectului tehnic sunt detaliate în Devizul B. și reabilitare clădire existentă în vestiare și birouri. Beneficiarul a executat lucrări conform Notei de comandă suplimentară existentă în Dosarul tranșei de plată 4 conform unei Dispoziții de șantier, neaprobată de care AFIR, deși depășea 10% din valoarea contractului. În acest context, solicitarea la plată a sumei de 108.751,51 RON (54.364,88 RON valoare nerambursabilă), ce reprezintă contravaloare situații de lucrări de arhitectură, este aferentă unui Note de comandă suplimentară, ce are la bază modificări tehnice de care AFIR nu a fost înștiințată, beneficiarul considerând că acestea sunt minore și fac referire la schimbarea materialelor componente.

Apreciază că dispozițiile contractuale indicate de către Curtea de Apel Brașov respectiv ale Anexei I - Prevederi Generale, art. 9 (1), (2) și (3) au fost greșit interpretate de instanța de fond din acestea rezultând că instituția pârâtă în mod temeinic și legal a emis actele a căror anulare se solicită, acestea fiind emise în îndeplinirea unei obligații legale și cu respectarea clauzelor contractuale, dar și a legislației naționale și comunitare incidente în speță, nefiind aduse argumente pertinente de nelegalitate a actelor administrative contestate.

O altă critică vizează faptul că instanța de fond a apreciat (în mod greșit) că "utilajele nu au serii întrucât sunt produse pe comandă, doar pentru beneficiar." Menționează că orice document depus în cadrul dosarului cererii de plată (facturi, declarații de conformitate, procese-verbale de predare-primire, recepție, punere în funcțiune, OP-uri, extrase, etc) face obiectul verificării acestuia din punct de vedere al veridicității și realității acestuia la locul de implementare a investiției (se verifică elementele din documentele depuse de către beneficiar cu elementele efectiv constatate la vizita pe teren).

Ultima critică pe care o aduce sentinței nr. 137/20.09.2017 în temeiul art. 488 alin. (8) din C. proc. civ. are în vedere faptul că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor materiale privind "neînscrierea imobilului în Cartea funciară ca loc de hală de producție și birouri".

Având în vedere neintabularea dreptului de proprietate de către Beneficiar asupra terenurilor donate, AFIR apreciază că beneficiarul finanțării nerambursabile prin FEADR pe M112 nu a menținut criteriul de selecție S3 cu privire la deținerea în proprietate a întregii exploatații agricole pentru care a primit punctajul.

Recurenta arată că, în urma verificărilor s-a constatat că beneficiarul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de finanțare, nerespectând termenul de finalizare a investiției pentru care i s-a acordat finanțarea, în detrimentul altor solicitanți - ceea ce reprezintă neregulă conform regulilor specifice de finanțare, fapt care a condus în mod automat neacordarea tranșei finale de plată.

Menționează că reclamanta nu face proba îndeplinirii tuturor condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale în privința A.F.I.R., astfel nu este dovedită nici fapta sa ilicită, nici prejudiciul suferit de reclamantă și, pe cale de consecință nu există nici o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu sau vreo culpă.

Urmând același raționament, solicită a se observa faptul că nici condiția existenței unei legături de cauzalitate între fapta ilicită (emiterea actelor administrative nelegale) și prejudiciu nu este îndeplinită.

Chiar dacă s-ar admite că actele administrative emise sunt nelegale si că prejudiciul ar fi dovedit, solicită a se observa că nu există o legătură de cauzalitate între emiterea actelor administrative reprezentate de notificarea de refuz plată a tranșei a IV-a și existența prejudiciului în cuantum estimativ de 14.244,94 RON.

Prin urmare, nu poate discuta despre culpa exclusivă a autorității contractante întrucât Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plății nr. 459/19.12.2015 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. E x/28.01.2016 au fost emise în îndeplinirea unei obligații legale și cu respectarea clauzelor contractuale, dar și a legislației naționale și comunitare incidente în speță, nefiind aduse argumente pertinente de nelegalitate a actelor administrative contestate.

Având în vedere aceste aspecte, solicită reținerea cauzei spre rejudecare, casarea sentinței nr. 137 din data de 20.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2016 și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 20 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 iunie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Acțiunea are ca obiect cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat efectuarea controlului de legalitate asupra Decizia nr. E x/28.01.2016 emisă de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plății nr. 459/19.12.2015.

În speță, așa cum a argumentat și recurenta-pârâtă, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest motiv de recurs vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipoteza care se regăsește în cauza supusă judecății are în vedere, motivarea insuficientă, implicită și confuză a hotărârii, de vreme ce, din analiza acesteia se constată că prima instanță s-a limitat la a da aparența unei minime examinări a motivelor de nelegalitate invocate în susținerea cererii de anulare a măsurilor dispuse de autoritatea pârâtă, fără a verifica în integralitate actele depuse la dosar.

O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigențelor impuse de art. 425 C. proc. civ. și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt în mod real examinate de către instanța sesizată.

Principiul general consacrat de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. impunea în sarcina primei instanțe obligația de motivare a hotărârii pronunțate, în sensul de prezenta "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Judecătorul fondului a reținut că, între părți s-a convenit acordarea unui ajutor financiar nerambursabil pentru proiectul "B. cu utilaje și reabilitare Clădire existentă în vestiare și birouri", prin contractul de finanțare nr. x din 07.07.2010 cu o valoare a finanțării nerambursabile de 1.610.192 RON (375.511 euro).

Prin Cererea de plată IV (fl. 39-48 ds. 461/64/2016), reclamanta a solicitat plata sumei de 566.592,45 RON, iar prin Notificarea nr. x din 19.12.2015 (fl. 65) s-a constatat că nu sunt eligibile cheltuielile din cererea de plată, întrucât în dosarul cererii de plată există nereguli, astfel: facturi proforma din 2012 care nu sunt urmare de nici un alt document fiscal; pe ordinele de plată sunt trecute numerele facturilor fără dată sau contractul la care se referă; pe extrasele de cont prezentate nu sunt trecute numele facturilor și data lor cu documentul de plată pe care îl achită; în declarația de cheltuieli sunt trecute facturile, iar în dreptul lor sunt trecute ordinele de plată care achită alt număr de factură; nu s-au prezentat originalul facturilor; sunt prezentate două facturi proforma cu același nr. emise în date diferite-07.12.2012 și 10.12.2015; factura nr. x/23.04.2012 a fost emisă anterior ordinului de începere a lucrărilor din 14.07.2012, situații de lucrări din 02.04.2012; pe facturile de avans nu este trecut numărul și data contractului de bunuri în contractul nr. x/05.07.2012 nu sunt stipulate articole pentru plata avansului. Pe facturile proforma de lucrări sunt corectate numărul și data contractului de lucrări, fără ca această corectură să fie asumată prin semnătură și este greșită data contractului; în situațiile de plată pentru lucrări s-au depus note de renunțare în valoare de 103.2019,23 RON, note de comandă suplimentară în valoare de 113.201,70 RON și s-a solicitat plata sumei de 108.791,51 RON pe baza unei note de comandă suplimentare în urma unei dispoziții de șantier. Această modificare tehnică nu a fost aprobată de AFIR; la vizita în teren s-a constatat lipsă serii de pe echipamentele solicitate la plată. S-au depus pentru aceleași utilaje certificate de conformitate emise de doi producători diferiți; în achiziția de bunuri avizată de către AFIR; aceste utilaje sunt de la producătorul C.. Deoarece aceste utilaje nu au seriile din certificatele de conformitate de la producătorul italian, rezultă că au fost achiziționate alte utilaje decât cele din achiziția avizată; în extrasul de carte funciară din x/2015 este intabulată investiția realizată ca fiind casă de locuit pe S.C. A. S.R.L.; notificarea emisă de DSVSA este din data de 05.02.2015 iar procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor este din data de 08.09.2015, iar punerea în funcțiune a echipamentelor este din 01.07.2015, respectiv 14.09.2015.

Împotriva refuzului de plată, reclamanta a formulat contestație, respinsă prin Decizia nr. Ex/28.01.2016.

Instanța de fond verificând prin sondaj facturile a apreciat, că în mod greșit s-a reținut că facturile proforma nu pot fi corelate cu facturile finale și nu este necesar a se depune originalul acestora, întrucât cele depuse la dosar sunt lizibile și conțin, atât mențiunea "Program FADR" cât și "conform cu originalul". În ceea ce privește faptul că s-au emis două facturi proforma, nr. 7/07.12.2012 și nr. 7/10.12.2012, aceasta nu are relevanță câtă vreme plata nu se face în baza acestora, fiecare factură proforma fiind urmată de facturi fiscale ce îndeplinesc cerințele prevăzute în anexa V.

Și sub celelalte aspecte reținute în actele contestate, Înalta Curte constată nerespectarea de către judecătorul fondului a prevederilor legale, concluziile emise având la bază simple supoziții.

Astfel, în cauză, cercetarea judecătorească în fața primei instanțe nu s-a realizat în raport de solicitările părților, fapt ce conduce la imposibilitatea efectuării ei pentru prima dată de către instanța de recurs fără a prejudicia părțile de un grad de jurisdicție. Mai mult, se constată că instanța de fond nu a avut în vedere aspectele menționate de recurentă cu privire la verificarea realității și legalității în facturile emise și înscrisurile menționate în actele contestate.

Înalta Curte apreciază, față de cele menționate anterior că se impunea analizarea tuturor motivelor de fapt și de drept invocate de societatea reclamantă și instituția pârâtă, pentru a se stabili dacă există diferențe între decizia contestată și facturi și înscrisurile ce stau la baza cererii de plată a tranșei a IV-a, argumentele valorizate de prima instanță având relevanță sub aspectul nelegalității actelor emise.

Întrucât instanța de fond nu a verificat aceste aspecte, esențiale pentru soluționarea cauzei, în lipsa cărora nu se poate stabili dacă în cauză au fost respectate prevederile contractuale și Decizia nr. E x/28.01.2016 și Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plății nr. 459/19.12.2015 au fost emise în concordanță cu prevederile legale, Înalta Curte constată că lipsesc elementele din care să rezulte că a avut loc judecata fondului, ceea ce determină imposibilitatea exercitării controlului judiciar și incidența cazului de casare cu rejudecare prevăzut de art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Găsind fondat motivul de recurs prevăzut dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluționarea în fond a cauzei. În acest context, se impune casarea hotărârii urmând ca instanța de fond, să procedeze la o reală cercetare judecătorească.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să valorifice toate susținerile și apărările părților din proces, verificând în mod complet probatoriul administrat și pe care părțile litigiului își întemeiază susținerile, eventual prin efectuarea în cauză a unei expertize prin care să se analizeze și compare documentele depuse de reclamantă în susținerea cererii sale de plată, verificându-se conformitatea acestora cu prevederile contractului de finanțare și a normelor de drept substanțial incidente.

În consecință, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru cercetarea fondului și analiza tuturor elementelor arătate în cele ce preced.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE împotriva sentinței nr. 137/2017 din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2020.