ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2790/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 12.05.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.), plângere împotriva actelor administrative Procesul Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare întocmit la data de 26.01.2015 și Decizia nr. 10910/26.03.2015 de respingere a contestației reclamantei emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, solicitând admiterea plângerii și, pe cale de consecință:

- anularea în totalitate a actelor administrative contestate ca nelegale și netemeinice;

- obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în valoare de 889.097 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin emiterea actelor administrative nelegale contestate, în raport cu contravaloarea cheltuielilor eligibile și rambursabile din cadrul proiectului ce face obiectul Contractului nr. x/10.04.2014;

- suspendarea parțială a executării actelor administrative menționate mai sus până la soluționarea plângerii, respectiv în ceea ce privește efectele rezilierii contractului de finanțare în raport cu procedura de verificare a cererilor de plată și obligarea pârâtei la verificarea cererilor de plată ce vor fi depuse de către reclamantă cu privire la implementarea proiectului vizat de Contractul nr. x/10.04.2014, fără efectuarea plăților aferente acestora.

La termenul din data de 02.07.2015, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la petitul privind suspendarea parțială a efectelor procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.02.2015, iar prin încheierea din 25.09.2015, s-a luat act de acordul pârâtei privind cererea de renunțare.

Prin sentința nr. 120 din data de 6 noiembrie 2015 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins plângerea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.02.2015.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia, în sensul anulării actelor administrative contestate și obligării pârâtei la plata de despăgubiri în valoare de 889.097 RON.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate subsumate cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că hotărârea instanței de fond este nemotivată în raport cu cea mai mare parte a susținerilor reclamantei și documentele pe care se grevează aceste susțineri, instanța ignorând un set important de aspecte și probe esențiale cu privire la situația de fapt și consecințele acestora în drept.

Opinează că în cauza dedusă judecății, există mai multe aspecte pe care atât intimata în faza jurisidicțional-administrativă cât și instanța de fond le-au lăsat neanalizate și nedezlegate deși acestea au o relevanță și importanță sporită pentru legala soluționare a cauzei.

Astfel, învederează recurenta, cu titlu de exemplu, că nu s-a statuat asupra relevanței și măsurii în care au fost respectate sau nu de către intimată propriile îndrumări în ceea ce privește analiza condițiilor artificiale stabilite prin Nota APDRP din 24.04.2013.

Nu s-a concluzionat în nici un fel asupra aspectului dacă o analiză în comun a proiectelor implementate de S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. cu privire la depășirea pragului de minimis mai putea fi relevantă din moment ce de la data încheierii ultimului contract de finanțare de către S.C. B. S.R.L. și până la data încheieirii de către S.C. A. S.R.L. a propriului contract de finanțare trecuse o perioadă mai lungă de 3 ani fiscali.

De asemenea, arată că instanța de fond nu a apreciat asupra relevanței și consecințelor faptului că în cadrul S.C. C. S.R.L. al cărei proiect se află la mai bine de 4 km. distanță de celelelalte două proiecte, dl. D. căruia i se imputa coordonarea activității celor trei societăți nu are nici calitatea de administrator și nici calitatea de asociat.

Nu s-a apreciat asupra datelor de înființare a societăților care se situează la intervale de 3 și chiar 7 ani unele față de altele și respectiv asupra domeniilor de activitate ale celor trei societăți care sunt diferite și ar exclude ideea de înființare ficitivă a acestor entități.

Consideră că în situația în speță se impunea a se stabili cu rigoare intenția unică a celor implicați de a eluda prevederile relevante în materie de limită a ajutorului de minimis, toate aspectele trebuiau analizate cu temeinicie de către instanță iar față de lipsa oricărori aprecieri cu privire la aceste aspecte, motivarea cuprinsă în hotărârea recurată nu întrunește cerințele prevăzut de art. 425 C. proc. civ.

O altă critică adusă hotărârii pronunțată de instanța de fond constă în susținerea că au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești întrucât instanța a adăugat un obiectiv nou la măsura 313 în cadrul PNDR care nu este reglementat explicit nici de Ordinul nr. 567/2008 și nici de Regulamentul nr. 1968/2008, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

De asemenea, în opinia recurentei, sentința recurată este rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a dreptului material relevant în cauză, pe care instanța de fond l-a și încălcat.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu consecința rejudecării cauzei pe fond și a admiterii în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

4.1. Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că prima instanță a evaluat corect probatoriul administrat în cauză și a aplicat în mod corect legislația incidentă.

4.2. Față de întâmpinarea formulată în cauză, recurenta a formulat răspuns prin care a reiterat susținerile din cererea de recurs, răspunzând punctual, apărărilor formulate de intimată.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 6 decembrie 2017 s-a dispus comunicarea acestuia, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din data de 15 martie 2018 a fost admis în principiu recursul de față cu privire la care s-a arătat totodată că nu poate fi soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ., astfel că s-a fixat termen în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

6.1. În fapt, se reține că între AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT și S.C. A. S.R.L. a fost încheiat Contractul de Finanțare nr. x/10.04.2014 având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlu " CONSTRUIRE TEREN ACOPERIT ACTIVITĂȚI SPORTIVE ȘI RECREATIVE ÎN SATUL SOHODOL, COMUNA BRAN, JUD. BRAȘOV".

În baza Notei de descoperire a unor nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea unui control IRD 0.1 Nr. x/02.12.2014, echipa de control a procedat la efectuarea unei verificări documentare a cazului de suspiciune de neregulă Cod 1499 - alte nereguli privind documentele, Tip a) neregulă cu consecințe financiare, cu referire la acest contract de Finanțare.

S-a efectuat controlul privind suspiciunea de creare de condiții artificiale în vederea depășirii plafonului maxim eligibil în cadrul măsurilor PNDR de către beneficiarii Măsurii 313 "încurajarea activităților turistice".

S-a procedat la verificarea proiectului aparținând beneficiarului S.C. A. S.R.L. coroborat cu proiectul beneficiarului S.C. B. S.R.L. cu cod contract de finanțare nr. x/03.05.2010 - proiect:

"modernizare pensiune pentru amenajare spațiu pentru activități sportive și teren sportiv multifuncțional" și S.C. C. S.R.L. cu cod contract de finanțare nr. x/14.11.2011 proiect "modernizare și extindere pensiune turistică în com. Bran".

Urmare verificării documentare a proiectului cu titlul: "CONSTRUIRE TEREN ACOPERIT ACTIVITĂȚI SPORTIVE ȘI RECREATIVE ÎN SATUL SOHODOL, COMUNA BRAN, JUD. BRAȘOV", din perspectiva creării de condiții artificiale în vederea depășirii cumulului ajutoarelor de minimis, din cadrul măsurilor PNDR, echipa de control a constatat următoarele aspecte:

- Terenurile pe care sunt edificate cele trei investiții au sursă comună respectiv: E.;

- Domnul D. este administrator și persoana împuternicită pentru sc. B. S.R.L. (unde este asociat unic) și respectiv pentru sc. A. S.R.L. care, la rândul ei, are ca asociat unic pe F., care este soția d-lui D.. Reprezentantul legal al proiectului aparținând sc. B. S.R.L. este E., mama acestuia;

- Activitățile prevăzute prin proiecte pot fi considerate complementare;

- Pentru S.C. B. S.R.L., declarația de minimis a fost semnată de către d-na E. în data de 14.10.2009. Reprezentantul legal al proiectului este d-na E. iar în cadrul cererii de finanțare a fost depusă procura cu autentificare notarială nr. x/05.11.2009 prin care d-na E. împuternicește pe d-l D. să o reprezinte pentru implementarea proiectului "Modernizare pensiune turistică în satul Sohodol, Comuna Bran, de la 3 la 4 stele, prin amenajarea unui spațiu pentru activități sportive".

- Pentru S.C. C. S.R.L. declarația de minimis a fost semnată de d-l D. în data de 21.03.2011 și tot de către d-l D. în data de 20.11.2013 în numele S.C. A. S.R.L.

În consecință, prin Procesul-verbal nr. x s-a apreciat că au fost încălcate grav dispozițiile legale și comunitare care reglementează "ajutorul de minimis" prin urmărirea depășirii plafonului maxim nerambursabil de 200.000 de euro de care poate beneficia un solicitant în decursul a trei ani fiscali, prin crearea de entități juridice care au accesat simultan Măsura 313 în perioada de referință a plafonului de minimis.

A fost propusă neautorizarea tranșei 1 de plată și rezilierea contractului de finanțare aparținând beneficiarului S.C. A. S.RL.

Prin Decizia nr. 10910/26.03.2015 s-a respins contestația formulată de S.C. A. S.R.L.

6.2. Înalta Curte constată că, în speță este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Potrivit prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

În mod necesar, o hotărâre judecătoreasca trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie sa se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de alta parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsita de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Hotărârea Albina împotriva României).

Totodată, obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiției, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15).

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul sa prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul pricinii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ.

Atât timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, soluția exprimată prin dispozitiv are un caracter pur formal, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe "fond".

6.3. Din examinarea considerentelor sentinței recurate se constată că instanța de fond nu a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a prezentat în mod corespunzător motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și nu a indicat argumentele pentru care au fost respinse susținerile reclamantei.

Instanța de fond, prin considerente, a expus situația de fapt, indicând pe larg aspectele constatate de către echipa de verificare a proiectului și a redat prevederile legale incidente în speță, făcând referire la Cauza C 434/12 pronunțată de Curtea Europeană de Justiție în cadrul căreia s-a analizat noțiunea de "condiții artificiale" care trebuie interpretată în sensul necesității stabilirii atât a elementului obiectiv cât și a elementului subiectiv.

Astfel, este de competența instanței naționale în a determina care sunt împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală nu poate fi atinsă (elementul obiectiv). De asemenea, instanța națională are competența de a aprecia elementele de probă subiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În acest scop, instanța se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane (elementul subiectiv).

Instanța trebuia să stabilească dacă intimata a aplicat în mod corect dispozițiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2022 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 care prevede că:

"Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nici o plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Or, instanța de fond s-a rezumat la a indica elementele referitoare la legăturile economice, juridice și personale dintre cele trei societăți, astfel cum au fost învederate de către intimată, fără să efectueze o analiză proprie a susținerilor reclamantei care nu au fost în nici un mod înlăturate, în condițiile în care aceste susțineri au fost prezentate in extenso în prima parte a hotărârii recurate și prezentau relevanță în speța dedusă judecății tocmai prin finalitatea urmărită, de a demonstra faptul că societățile au independență și autonomie de funcționare, indiferent de legăturile dintre ele.

Motivarea hotărârii recurate are un caracter sumar, nefiind analizate nici unul din aspectele pertinente învederate de către reclamantă și nici probele administrate în cauză, nefiind indicate elementele și indiciile concrete care au condus la concluzia că a existat o coordonare intenționată între societăți iar, în analiza elementului subiectiv, nu s-au arătat motivele față de care susținerile reclamante nu prezintă relevanță.

Astfel, o principală critică adusă de către reclamantă în susținerea nelegalității actelor administrative atacate a constat în susținerea că intimata nu a argumentat cum a ajuns la concluzia că investițiile realizate de către S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.RL. și reclamantă nu sunt independente.

În acest context, printre alte critici, reclamanta a susținut și a argumentat pe larg că:

- societățile au fost înființate la intervale considerabile de timp și au obiecte principale de activitate diferite;

- investițiile realizate de cele trei societăți au autonomie de funcționare și sunt distincte una față de cealaltă fiind amplasate la distanțe considerabile unele de altele și având contracte de racordare și de furnizare de utilități separate;

- sursa de proveniență a cofinanțării necesare proiectului reclamantei a fost diferită de sursele de finanțare utilizate de către celelalte două societăți.

Recurenta-reclamantă, în susținerea criticilor învederate, a depus înscrisuri - anexă la cererea de chemare în judecată.

Deși instanța europeană a statuat cu claritate care sunt atribuțiile instanței naționale în analiza atingerii finalității urmărite de schema de ajutor, prin hotărârea recurată nu este respectată jurisprudența europeană, fiind indicate doar elemente care se regăsesc în cuprinsul procesului-verbal contestat, fără a fi efectuată o analiză proprie nici a susținerilor reclamantei și nici a probelor administrate în dovedirea caracterului individual și autonom al societăților implicate și fără a se arăta silogismul logico-juridic, nefiind permisă astfel exercitarea controlului judecătoresc.

Un alt argument relevat și dezvoltat de reclamantă constă în precizarea că intimata nu a dovedit încălcarea sau imposibilitatea de atingere a obiectivelor fiecărui proiect accesat de către societățile de mai sus sau a obiectivelor schemei de ajutor de stat reglementată de Ordinul M.A.D.R. nr. 567/2008, fiind încălcate astfel criteriile interne ale A.F.I.R.

În ceea ce privește elementul obiectiv, era necesar ca instanța de fond să argumenteze, pe baza probelor administrate, dacă finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală a putut sau nu fi atinsă și să prezinte motivele față de care a apreciat că susținerile reclamantei nu sunt pertinente.

În cauză este incident Ordinul M.A.D.R. nr. 567/2008 care, la art. 3 lit. b) prevede care sunt obiectivele generale ale schemei de ajutor de minimis, conform fișei tehnice a măsurii 313 iar la art. 4 lit. b) prevede care sunt obiectivele specifice.

Or, analiza primei instanțe constă în redarea integrală a prevederilor art. 5 din Ordin ce se referă la necesitatea implementării schemei și în susțineri cu caracter general.

Analiza elementului obiectiv constă într-o singură frază, prima instanță ajungând la concluzia că nu au fost atinse obiectivele de către reclamantă doar pentru faptul că cele trei entități sunt coordonate de persoane care fac parte din aceeași familie, ceea ce, în opinia primei instanțe, ar fi suficient pentru a contravine scopului măsurii, în condițiile în care Curtea Europeană de Justiție a arătat care sunt elementele ce trebuie analizate în astfel de situații. Instanța de fond a reținut jurisprudența europeană doar la nivel teoretic, fără să aplice în speță, această jurisprudență obligatorie și fără să analizeze care sunt indiciile care dovedesc existența unei coordonări deliberate între persoanele între care s-a constatat existența unor legături.

Se observă așadar că nu a existat practic, nici un fel de analiză a elementelor obiective, nu au fost indicate care sunt în mod concret, obiectivele generale, specifice sau operaționale care nu au fost îndeplinite de către reclamantă și nu au fost analizate argumentele invocate de către reclamantă, criticile recurentei fiind întemeiate sub aspectul nemotivării hotărârii.

Cum absența motivelor avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției de respingere a acțiunii face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității acestei soluții, nemotivarea sentinței recurate echivalând în fapt cu o necercetare a fondului cauzei, se impune soluția casării cu trimitere, potrivit dispozițiilor art. 497 alin. (1) coroborat cu art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

Găsind fondat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ. nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluționarea în fond a cauzei.

În consecință, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În ceea ce privește solicitarea recurentei de obligare la plata cheltuielilor de judecată, dată fiind soluția de casare cu trimitere, culpa procesuală nu a fost încă stabilită în condițiile art. 453 C. proc. civ. astfel că acordarea cheltuielilor de judecată va fi analizată de instanța de rejudecare odată cu soluționarea fondului întrucât acordarea cheltuielilor de judecata trebuie raportata la soluția pronunțată în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 120 din data de 6 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iulie 2018.