ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1307/2022

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 26.11.2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în prezent Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.03.2013, a Notificării nr. x/13.03.2013, a Deciziei nr. 14838/21.05.2013 și a Notificării nr. x/07.06.2013 emise de pârâtă.

1.2. Sentința de fond din primul ciclu procesual

Prin sentința nr. 111/4.07.2014, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea și, în consecință, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.03.2013 încheiat de pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a notificărilor nr. x/13.03.2013 și y/07.06.2013 emise de pârâtă, a deciziei nr. 14838/21.05.2013 emisă de Comisia de Soluționare a Contestației din cadrul pârâtei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

1.3. Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare

Prin Decizia nr. 3256/18.11.2016 pronunțată de ICCJ-SCAF, a fost respinsă excepția prescripției acțiunii OLAF și a instrumentării actelor administrative contestate, invocată de intimata S.C. A. S.R.L.; a fost admis recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 111/F/2014 din 04 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal; a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

2.1. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 2.05.2017 sub nr. x/2013*.

La termenul de judecată din 15.03.2018, pârâta A.F.I.R. a invocat excepțiile lipsei calității de reprezentant a administratorului societății reclamante, respectiv a mandatarului reclamantei, cu privire la care părțile prezente au pus concluzii la termenul de judecată din 26.04.2018, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință respectivă.

La același termen de judecată, instanța de judecată a invocat, din oficiu, în raport cu dispozițiile art. 28 C. proc. pen. și față de conținutul și dispozitivul deciziei penale nr. 888/23.11.2017 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, excepția autorității de lucru judecat a hotărârii penale susmenționate cu privire la fapta săvârșită de administratorul reclamantei și persoana care a săvârșit-o, concluziile părților prezente fiind de asemenea consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată.

2.2. Soluția instanței de fond din al doilea ciclu procesual

Prin sentința nr. 73/2018 din 3 mai 2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat a hotărârii penale invocată de instanță din oficiu în aplicarea art. 28 din Legea nr. 135/2010 și, în consecință, a respins acțiunea; a respins excepțiile lipsei calității de reprezentant a administratorului reclamantei și a mandatarului acesteia, invocate de pârâta susmenționată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin B., a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Prin Decizia nr. 2515 din 19 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin B. împotriva sentinței nr. 73/2018 din 3 mai 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată, în sensul că a respins excepția autorității de lucru judecat, ca nefondată și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței recurate referitoare la excepțiile lipsei calității de reprezentant, acordând termen pentru rejudecarea fondului după casarea cu reținere la data de 15.06.2021, cu citarea părților.

Împotriva încheierii din data de 1 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special C. și intervenientul C..

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursurilor.

Instanța de control judiciar constată că recursurile nu îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În egală măsură, Înalta Curte reține că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Or, în cauză, recurentul nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinței atacate prin raportare la soluția pronunțată ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greșelilor imputate instanței de fond și încadrarea lor în motivul de casare invocat. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză și la reiterarea situației de fapt reținute, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept în raport cu considerentele instanței de fond.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a părții față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursurilor.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată, instanța reține că aceasta este nemotivată, recurentul neaducând nciciun argument de fapt sau de drept în susținerea acesteia. Cu ocazia dezbaterilor, recurentul nu a adus niciun argument în susținerea relevanței soluționării acestei excepții.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar reține că, în raport de soluția dată, privind constatarea nulității căii de atac a recursului, în cauză nu se mai impune analizarea cererilor formulate de recurent, care vizează sesizarea Curții Constituționale și a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special C. și de intervenientul C. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2022.