ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2818/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/64/2013, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 martie 2013, încheiat de pârâtă, a notificărilor nr. 7177 din 13 martie 2013 și nr. 17002 din 07 iunie 2013, emise de pârâtă și a Deciziei nr. 14838 din 21 mai 2013, emisă de Comisia de soluționare a contestației din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Prin Sentința civilă nr. 111/F/2014 din 04 iulie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă și, în consecință, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 martie 2013 încheiat de pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a notificărilor nr. 7177 din 13 martie 2013 și nr. 17002 din 07 iunie 2013, emise de pârâtă și a Deciziei nr. 14838 din 21 mai 2013, emisă de Comisia de soluționare a contestației din cadrul autorității pârâte.

Prin Decizia nr. 3256 din 18 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției acțiunii OLAF și a instrumentării actelor administrative contestate, invocată de intimata A. SRL, a admis recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 111/F/2014 din 04 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal și a casat sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Anterior pronunțării deciziei, în procedura de filtru, Înalta Curte a pronunțat încheierea din 29 iunie 2016, prin care, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., a admis în principiu recursul.

În esență, prin decizia împotriva căreia este exercitată calea de atac a contestației în anulare s-a reținut, în ceea ce privește excepția prescripției acțiunii OLAF și a instrumentării actelor administrative contestate, că această excepție a fost invocată în cadrul punctului de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului și, întrucât excepția nu vizează încălcarea unei norme de ordine publică, ea putea fi invocată cel târziu la data de 23 februarie 2015 - data depunerii întâmpinării. Or, excepția a fost invocată abia la data de 19 aprilie 2016, intimata-reclamantă fiind considerată decăzută din dreptul de a o susține.

Cu privire la fondul recursului, Înalta Curte a reținut că, în speță, contrar interpretărilor date de prima instanță, sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 66/2011, față de data declanșării activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare - 10 ianuarie 2013, dată la care autoritatea română cu competențe în domeniu, APDRP (devenită AFIR) a fost sesizată, prin raportul final întocmit de către OLAF, cu privire la neregulile comise de către A. SRL.

Cât privește nelegalitatea actelor administrative, reținută de prima instanță pe motiv că procesul-verbal de control nu cuprinde propria cercetare a emitentului actului asupra faptelor, ci preia constatările OLAF, instanța de recurs a reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 nu obligă la efectuarea unui control pe teren, astfel încât constatările rezultate să fie valabile numai într-o astfel de ipoteză. Și un control exclusiv de tip documentar, așa cum a realizat autoritatea pârâtă în speță, este în consonanță cu prevederile legale în discuție.

În concluzie, instanța de recurs a reținut că prima instanță a pronunțat o soluție bazată pe constatarea unor neregularități formale ale actelor administrative contestate, infirmate în recurs, fără însă să examineze motivele de fond ale cererii introductive. Cum soluția Curții de apel a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, a fost admis recursul, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție asigurat în materia contenciosului administrativ de prevederile Legii nr. 554/2004.

Împotriva Deciziei nr. 3256 din 18 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2013 a formulat contestație în anulare intimata-reclamantă A. SRL, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., republicat, solicitând anularea hotărârii contestate, rejudecarea recursului declarat de către pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și respingerea acestuia, ca nefondat.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea arată că, în recurs, a invocat excepția de nulitate a recursului pentru nemotivare și excepția prescripției acțiunii OLAF și a instrumentării actelor administrative contestate prin acțiunea introductivă.

Contestatoarea susține că instanța de recurs nu a pus în discuția părților excepția nulității recursului, săvârșind, în acest mod, o gravă eroare materială, în sensul celor prevăzute de lege a constitui temei al contestației în anulare.

Un alt motiv al contestației în anulare constă în eroarea instanței de recurs asupra datei la care intimata-contestatoare a invocat excepția prescripției acțiunii OLAF și a instrumentării actelor administrative subsecvente atacate. Astfel, s-a reținut că intimata a invocat excepția la data de 19 aprilie 2016, când, în realitate, excepția a fost invocată prin punctul de vedere transmis instanței prin fax la data de 14 aprilie 2016.

Eroarea subzistă și în privința termenului în care putea intimata-contestatoare să invoce excepția deoarece, potrivit art. 247 alin. (1) și (2) C. proc. civ., republicat, chiar în ipoteza în care excepție este relativă, poate fi invocată până la primul termen de judecată în etapa cercetării procesului și înainte de a se pune concluziile pe fond, fiind eronat punctul de vedere al instanței, conform căruia termenul de invocare a prescripției este identic cu termenul de depunere al întâmpinării, în speță 23 februarie 2015.

De asemenea, contestatoarea arată că prescripția a început să curgă la data de 24 iulie 2008, deci anterior intrării în vigoare a noului C. civ. Potrivit art. 5 și art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2512 și art. 2513 din Legea nr. 287/2009, prescripțiile începute anterior datei de 01 octombrie 2011 rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, instanțele din oficiu și părțile pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 01 octombrie 2011, având în vedere că în regimul juridic reglementat de Decretul nr. 167/1958, prescripția prevăzută la art. 18 este de ordine publică, de fond, absolută și dirimantă, putând fi invocată oricând, în orice stadiu procesual, chiar și în recurs.

Aceste grave erori materiale au avut un impact decisiv asupra soluției pronunțată în recursul declarat de A.F.I.R.

Pe de altă parte, se mai arată că instanța de recurs a omis a se pronunța asupra tuturor apărărilor pe care contestatoarea le-a formulat prin întâmpinarea la recurs, încălcând principiul egalității de arme și dreptul său la un proces echitabil.

Legal citată, intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nu a formulat întâmpinare față de contestația în anulare.

La data de 13 iunie 2017, contestatoarea A. SRL a înaintat note scrise, calificate drept dezvoltare/precizare a motivelor contestației în anulare, prin care invocă emiterea procesului-verbal de constatare nereguli cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 66/2011, modificată prin O.G. nr. 22/2012. Astfel, prin art. 27 alin. (1) prevede emiterea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, iar nu a procesului-verbal de constatare nereguli, care se emite doar în condițiile limitativ prevăzute de art. 26 din același act normativ.

Contractul, deși finalizat în anul 2008, a fost aferent Programului de preaderare SAPARD 2002 - 2006, care s-a încheiat în anul 2009. În cazul incidenței O.G. nr. 79/2003, se impunea audierea reprezentantului societății, iar în cazul incidenței O.G. nr. 66/2011, se impunea solicitarea punctului său de vedere și prezentarea spre aprobare a proiectului notei de constatare, însoțit de acest punct de vedere, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

De asemenea, se invocă și eroarea materială săvârșită prin decizia de casare privind denumirea corectă a uneia dintre firmele care au emis ofertele. Nu a susținut că B. ar fi emis vreo ofertă, ci C. a fost emitenta ofertei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Analizând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte o constată inadmisibilă pentru următoarele argumente:

Temeiul în drept al contestației în anulare indicat de titulara cererii este art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Potrivit textului de lege citat, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Contestatoarea arată că decizia pronunțată în recurs este rezultatul unei erori materiale, pe două considerente diferite. Primul se referă la nesoluționarea excepției nulității recursului, pe care a invocat-o prin întâmpinare [susținând neîncadrarea criticilor din recurs în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.].

Prin eroare materială, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se înțelege greșeala materială evidentă în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului.

Nu se încadrează în această noțiune omisiunea soluționării unei excepții. Mai mult, excepția nulității recursului a fost analizată, potrivit prevederilor art. 493 C. proc. civ., în procedura de filtru, care se desfășoară în camera de Consiliu, fără citarea părților. Astfel, prin încheierea din 29 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în principiu recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 111 din 4 iunie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, fixând termen pentru judecarea pe fond a recursului. Admiterea în principiu a recursului implică respingerea excepției nulității acestuia, instanța de recurs constatând că motivele de recurs se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, susținerile contestatoarei exced cazului de contestație în anulare invocat. În cauză nu s-a produs nicio eroare materială în legătură cu soluționarea excepției nulității recursului.

A doua așa-zisă eroare materială invocată de contestatoare se referă la data reținută de instanța de recurs ca fiind aceea a invocării "excepției de prescripție a acțiunii OLAF și a instrumentării actelor administrative subsecvente" și, respectiv, termenul în care menționata apărare putea fi invocată. În opinia contestatoarei, acesta nu era termenul de depunere a întâmpinării, excepția fiind de ordine publică și putând fi invocată oricând, respectiv în recurs, până la primul termen de judecată - 18 noiembrie 2016.

Într-adevăr, contestatoarea a invocat apărarea menționată prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, transmis prin fax în data de 14 aprilie 2016, data reținută de instanța de recurs - 19 aprilie 2016 fiind data înregistrării la registratura Înaltei Curții a exemplarului comunicat prin poștă a aceluiași punct de vedere.

Însă, menționarea greșită a datei formulării acestei apărări nu intră în noțiunea de eroare materială, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., fiind complet nerelevantă în dezlegarea dată în recurs. Astfel, indiferent de data invocării apărării, ceea ce a reținut instanța de recurs a fost că aceasta putea fi opusă, sub sancțiunea decăderii, în termenul de depunere a întâmpinării la cererea de recurs, care s-a împlinit anterior datei de 14 aprilie 2016.

Pe calea contestației în anulare, care este o cale extraordinară de atac de retractare, având ca ipoteză, în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., producerea unei confuzii, a unei erori asupra unor date materiale importante ale cauzei, hotărâtoare pentru dezlegarea dată cauzei prin decizia pronunțată, nu pot fi formulate critici care urmăresc reformarea soluției. Nu poate fi invocată nelegalitatea deciziei, respectiv interpretarea greșită de către instanța de recurs a normelor de drept material și procesual incidente.

Or, ceea ce urmărește contestatoarea este reformarea hotărârii, arătând că apărarea formulată putea fi opusă și la data la care a fost efectiv invocată, respectiv 14 aprilie 2016. Drept urmare, demersul său este inadmisibil.

Instanța de recurs nu a confundat termenul de depunere a întâmpinării cu termenul până la care excepția putea fi invocată, așa cum susține contestatoarea, ci a statuat în drept, pe baza circumstanțelor factuale ale cauzei, stabilind că apărarea intimatei-reclamante nu poate fi primită ca urmare a intervenirii decăderii din dreptul de a o invoca.

Prin notele scrise din 13 iunie 2017, contestatoarea s-a referit și la eroarea constând în menționarea greșită în decizie a denumirii unei societăți ofertante indicate în nota de control (respectiv aceasta ar fi C., iar nu B.). O astfel de eventuală greșeală materială, nerelevantă în soluționarea recursului, poate fi corectată pe calea procedurală a îndreptării hotărârii, reglementată de art. 442 C. proc. civ. și nu poate constitui motiv de contestație în anulare.

Cât privește nepronunțarea asupra tuturor apărărilor formulate prin întâmpinarea la recursul AFIR și încălcarea, pe această cale, a principiului egalității și a dreptului la apărare în procesul civil, acest susțineri ale contestatoarei nu se încadrează în temeiul de drept al contestației în anulare invocat și nici în vreun alt caz de contestație în anulare reglementat de C. proc. civ.

În concluzie, constatând că motivele de contestație în anulare nu se încadrează în noțiunea de eroare materială hotărâtoare pentru dezlegarea dată recursului, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. SRL împotriva Deciziei nr. 3256 din 18 noiembrie 2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2013, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT