ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2972/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 26.11.2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.03.2013, încheiat de pârâtă, a notificărilor nr. x/13.03.2013 și nr. y/07.06.2013, emise de pârâtă și a deciziei nr. 14838/21.05.2013, emisă de Comisia de soluționare a contestației din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

1.2. Sentința de fond din primul ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 111 din 4 iulie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea și, în consecință, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.03.2013 încheiat de pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a notificărilor nr. x/13.03.2013 și nr. y/07.06.2013, emise de pârâtă și a deciziei nr. 14838/21.05.2013, emisă de Comisia de soluționare a contestației din cadrul autorității pârâte.

1.3. Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare

Prin decizia nr. 3256 din 18 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției acțiunii OLAF și a instrumentării actelor administrative contestate, invocată de intimata A. S.R.L., a admis recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 111 din 4 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal și a casat sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

2.1. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 2.05.2017, sub nr. x/2013*.

La termenul de judecată din 15.03.2018, pârâta A.F.I.R. a invocat excepțiile lipsei calității de reprezentant a administratorului societății reclamante, respectiv a mandatarului reclamantei, cu privire la care părțile prezente au pus concluzii la termenul de judecată din 26.04.2018, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință respectivă.

La același termen de judecată, instanța de judecată a invocat, din oficiu, în raport cu dispozițiile art. 28 C. proc. pen. și față de conținutul și dispozitivul deciziei penale nr. 888/23.11.2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală, excepția autorității de lucru judecat a hotărârii penale susmenționate cu privire la fapta săvârșită de administratorul reclamantei și persoana care a săvârșit-o, concluziile părților prezente fiind de asemenea consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată.

2.2. Soluția instanței de fond din al doilea ciclu processual

Prin sentința civilă nr. 73 din 3 mai 2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat a hotărârii penale invocată de instanță din oficiu în aplicarea art. 28 din Legea nr. 135/2010 și, în consecință, a respins acțiunea; a respins excepțiile lipsei calității de reprezentant a administratorului reclamantei și a mandatarului acesteia, invocate de pârâta susmenționată.

2.3. Decizia de casare în al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 2515 din 19 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 73 din 3 mai 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată, a respins excepția autorității de lucru judecat, ca nefondată, a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței recurate referitoare la excepțiile lipsei calității de reprezentant și a acordat termen pentru rejudecarea fondului după casarea cu reținere la data de 15.06.2021, cu citarea părților.

În cursul rejudecării acțiunii, la data de 15.10.2021, petentul C. a formulat o cerere de intervenție accesorie, în cuprinsul căreia a invocat și o excepție de neconstituționalitate a art. 89 alin. (1) din Legea nr. 207/2015.

Prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte a constatat admisibilitatea cererii de intervenție accesorie formulată de intervenientul C. apreciind că acesta, în calitate de administrator special, justifică interes propriu în susținerea și apărarea intereselor reclamantei A. S.R.L., devenind parte atât în dosarul de fond, cât și în dosarul ce are ca obiect sesizarea Curții Constituționale.

II. Obiectul cererii de revizuire

Prin decizia nr. 5165 din 1 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal rejudecând, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată.

Prin decizia nr. 1031 din 22 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de completare formulată de intervenientul C., a dispus completarea deciziei nr. 5165 din 1 noiembrie 2021 a aceleiași instanțe, în sensul că a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul C., ca nefondată.

III. Cererea de revizuire

a) Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, intervenientul C. a solicitat, în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, revizuirea deciziei nr. 5165 din 1 noiembrie 2021 pronunțată de această instanță în dosarul nr. x/2013.

Invocând considerentele Deciziei nr. 45/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, revizuentul susține că sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale căii de atac formulate, hotărârea atacată fiind pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.

Revizuentul consideră că, prin decizia pronunțată în recurs de către Înalta Curte, ce face obiectul revizuirii, au fost încălcate o serie de decizii pronunțate de CJUE în interpretarea și aplicarea normelor referitoare la prescripția invocată în litigiu, problemă de drept asupra căreia instanța de recurs a refuzat nejustificat să se pronunțe.

Astfel, o primă decizie încălcată de către instanța de recurs este cea pronunțată în Cauza T-297/05, mai exact punctele 148-150 din aceasta, prin care s-a reținut că prescripția aplicabilă în materie este o normă generală de drept, prin care se urmărește să se renunțe la posibilitatea recuperării sumelor presupus obținute nejustificat după trecerea unei perioade de 4 ani de la săvârșirea presupusei abateri, legiuitorul comunitar reducând intenționat această perioadă.

Instanța de recurs a încălcat și hotărârea pronunțată în Cauza C-52/14, reluată ulterior (ex C-105/14), prin care s-a statuat un termen de prescripție special de 8 ani.

Cum dies a quo este 08.09.2008, dies at quem este 08.09.2012, iar dies at quem special este 08.09.2016, adică anterior pronunțării hotărârii supuse revizuirii.

O altă decizie încălcată de instanța de recurs este cea din Cauza C-465/2010 (prin cererea introductivă, eronat indicată C-456/10, astfel cum a menționat revizuentul prin precizările din 25.05.2022 - f.47 dosar), prin care s-a statuat că principiul proporționalității se opune, în cadrul punerii în aplicare a dreptului comunitar, în special dispozițiilor art. 3 din Reg. CE 2988, recuperării finanțării, ulterior împlinirii termenului de prescripție de 4 ani, respectiv de 8 ani.

Similar, hotărârea supusă revizuirii încalcă și principiul stabilității și securității (ex C-278/02, precum și pct. 28 al C-52/14).

Ulterior, printr-o primă cerere precizatoare, înregistrată la dosar la 16.02.2022, revizuentul a susținut că instanța de recurs a pronunțat decizia cu încălcarea și a pct. 127-130 al hotărârii din Cauza T-455/07, iar prin cea de-a doua cerere precizatoare, înregistrată la dosar la 11.04.2022, a menționat că decizia de recurs încalcă și pct. 24 al hotărârii din cauza C52/14 (reconfirmat și la pct. 51 al hotărârii din cauza C-447/20 și C-448/20), precum și pct. 112 al hotărârii din cauza C-447/20, care reține că alin. (3)/1/4 al Reg. CE 2988/95 impune o limită absolută (de 8 ani), ulterior căreia, orice recuperare trebuie considerată ca prescrisă.

Mai susține revizuentul că prescripția invocată trebuia analizată de instanța de recurs, câtă vreme temeiul juridic al decăderii din dreptul de a invoca prescripția nu mai subzistă, iar această prescripție a fost invocată din nou, în cel de-al doilea ciclu procesual, în fața instanței de fond, precum și de intervenient, în recurs. Ca atare, conchide că instanța a încălcat pct. 51 al C-477/20.

La data de 25.05.2022, revizuentul a înregistrat la dosar o a treia cerere precizatoare, prin care a arătat că prescripția prevăzută la art. 3 a Reg. CE 2988/95, aplicabilă OLAF, DLAF, AFIR, este de ordine publică comunitară (v. pct. 60 și 69 ale T-483/13), natura ei nefiind lăsată la latitudinea statelor membre, astfel că instanța de recurs a încălcat și această hotărâre CJUE, precum și hotărârea CJUE C-349/14, pct. 90. De asemenea, a încălcat pct. 48 al C-477/20, pct. 91 al C-349/17, C-628/15, art. 116 al C-349/17 și pct. 39 al C-131/10.

b) Prin intermediul notelor scrise, înregistrate la dosar la aceeași dată - 25.05.2022, revizuentul a arătat că formulează noi motive de revizuire, respectiv cele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 3 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuentul a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra prescripției dreptului DLAF (Departamentului de Luptă Antifraudă din România) de a efectua verificări de interes public și de a întocmi Nota de control care a stat la baza condamnării, invocată în recurs, deși, în opinia revizuentului, prescripția se împlinise; raportat la dies a quo (08.09.2008), în lipsa îndeplinirii de către autorități a vreunui act susceptibil de întrerupere, prescripția reglementată de art. 3

1

/1 al Reg. CE nr. 2988/95 s-a împlinit la data de 08.09.2012.

Din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., revizuentul a solicitat ca instanța să se pronunțe, pe cale incidentală, cu citarea OLAF, asupra existenței infracțiunii de fals intelectual prin inserarea în Raportul OLAF 0944/2011 a unei pretinse vizite efectuate în baza autorizației (27.09.2011) și împuternicirii (23.09.2011) de control, emise în fals, în opinia revizuentului, adică la o dată ulterioară celei dizolvării firmei D. (18.09.2007), astfel cum rezultă din înscrisurile anexate (autorizație de control/împuternicire de control/certificat constatator/ordonanța Tribunal du Roi, în traducere legalizată).

În cuprinsul acelorași note, revizuentul a mai susținut că "formulez un nou motiv de revizuire raportat la art. 21

1

al Lg. 554/2004 coroborat cu art. 148 (2) C.Rom. în sensul că prescripția prevăzută la art. 3

1

/1 și 3/1/4 ale Reg CE nr. 2988/95 este de ordine publică comunitară (v. de ex. T-483/13 pct. 60, 69), instanța încălcând această prevedere obligatorie și ei, cu efect direct în toate statele membre", precum și că "încalcă instanța și pct. 64 al C-341/13 în sensul că încalcă atât termenul de 4 cât și cel de 8 prevăzut de art. 3 al Reg. CE 2988/95, motiv prev. de art. 21

1

al Lg. 544/2004 și art. 148 C.Rom."

Legal citate, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. nu au formulat întâmpinare față de cererea de revizuire.

IV. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Revizuirea declarată de intervenientul C. împotriva deciziei nr. 5165/1.11.2021 a ÎCCJ-SCAF, completată prin decizia nr. 1031/22.02.2022 a aceleiași instanțe, este nefondată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prezenta cale de atac extraordinară este întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ, constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorității dreptului unional, prevăzut de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituție.

Înalta Curte reține că simpla invocare a prevederilor de drept unional și a practicii CJUE nu este de natură a determina incidența cazului de revizuire reglementat de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, căci acestea trebuie să se afle în legătură cu problema de drept supusă analizei în decizia atacată cu revizuire.

Instanța de revizuire constată că, prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, revizuentul invocă o încălcare a dreptului unional în rezolvarea chestiunii litigioase a prescripției autorității de a dispune măsuri de recuperare a finanțării nerambursabile. Or, această chestiune a fost analizată și dezlegată definitiv în primul ciclu procesual, de către instanța de recurs, prin decizia nr. 3256/2016, iar nu în al doilea ciclu procesual, prin decizia atacată cu revizuire.

Revizuentul este nemulțumit de modul de interpretare și aplicare în cauză a normelor de drept unional și a jurisprudenței CJUE cu privire la prescripție, analizată prin prisma Regulamentului CE nr. 2988/95, pretinzând că instanța care a pronunțat decizia supusă revizuirii ar fi refuzat să dezlege această chestiune.

Or, potrivit art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., (î)n caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, iar potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, (d)upă casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Astfel, în al doilea ciclu procesual, rejudecarea cauzei a avut loc în limitele stabilite prin decizia de casare din primul ciclu procesual, respectiv decizia nr. 3256/18.11.2016 a ÎCCJ-SCAF.

Prin această decizie, argumentul referitor la intervenirea prescripției a fost definitiv tranșat, fiind respinsă "excepția prescripției acțiunii OLAF și a instrumentării actelor administrative contestate", invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., astfel încât excepția nu mai putea fi repusă în discuție nici în soluționarea căii de atac declarată în al doilea ciclu procesual și nici în rejudecarea fondului.

Ca atare, în cuprinsul deciziei nr. 5165/1.11.2021 a ÎCCJ-SCAF împotriva căreia se îndreaptă prezenta revizuire, la subpunctul 10.2.1. din decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:

"Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că reclamanta prin administratorul special a reiterat în fața acestei instanțe aspectele legate de prescripția acțiunii de control a OLAF.

Or, așa cum s-a statuat deja în cuprinsul încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale (punctul 9 din prezentele considerente), prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare din primul ciclu procesual (punctul 1.3 din prezentele considerente), definitivă și obligatorie, a fost respinsă excepția prescripției acțiunii OLAF și a instrumentării actelor administrative contestate, invocată de intimata S.C. Marketing S.R.L., fiind arătate următoarele:

"(...)"

Prin urmare, acest aspect fiind soluționat definitiv și cu forță obligatorie, nu mai poate fi reiterat în rejudecarea cauzei după trimitere și cu atât mai puțin în rejudecarea acțiunii, astfel că Înalta Curte nu va putea analiza aspectele de mai sus, limitându-se la a cerceta motivele acțiunii inițiale, astfel cum a fost formulată de către reclamantă."

În concluzie, chestiunea litigioasă a prescripției nu a fost tratată pe fond prin decizia supusă revizuirii, ci din perspectiva puterii de lucru judecat a deciziei pronunțate în recurs în primul ciclu procesual.

Argumentele reținute fiind strict de ordin procedural, în sensul că autoritatea de lucru judecat se opune reiterării unui motiv de nelegalitate a actelor administrative care a fost deja rezolvat în primul ciclu procesual, în cauză nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Reanalizarea problemei prescripției nu ar putea avea loc decât cu încălcarea principiilor autorității de lucru judecat și securității raporturilor juridice, care constituie elemente fundamentale ale preeminenței dreptului care trebuie să guverneze ordinea juridică într-un stat de drept.

Cât privește argumentele invocate de revizuent în cuprinsul notelor scrise din 25.05.2022 instanța de revizuire constată că motivele expuse din perspectiva art. 509 alin. (1) pct. 1 și 3 C. proc. civ., nu reprezintă, contrar susținerilor revizuentului, motive noi de revizuire. În realitate, aceste susțineri sunt identice cu cele invocate în susținerea motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, anume că prin decizia supusă revizuirii instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra argumentelor referitoare la prescripție.

În contextul expus, instanța de revizuire respinge și aceste argumente ale revizuentului, pentru același considerent prioritar expus anterior.

Nu se poate reține invocata nepronunțare asupra unui lucru cerut, câtă vreme prin decizia supusă revizuirii a fost tratată problematica intervenirii prescripției susținută de reclamantă și de către intervenientul accesoriu, prin prisma incidenței autorității de lucru judecat.

În cele din urmă, este de remarcat că punctul 3 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ. nu are nicio legătură cu susținerile din cererea de revizuire .

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

Având în vedere că în prezenta cauză, potrivit art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008, revizuentul a beneficiat de ajutor public judiciar, sub forma plății onorariului pentru asigurarea asistenței juridice și reprezentării prin avocat desemnat din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) pct. 3 raportat la art. 4 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală, încheiat între Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România la data de 14 februarie 2019, Înalta Curte urmează a stabili onorariul avocatului E. la suma de 940 RON și constată că, potrivit art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2008, aceste cheltuieli rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva deciziei nr. 5165 din 1 noiembrie 2021, completată prin decizia nr. 1031 din 22 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, ca nefondată.

Stabilește onorariul definitiv cuvenit avocatului din oficiu care a asigurat asistența judiciară în cauză la suma de 940 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.