ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3342/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 11694/62/2010, reclamanții A.M.O., F.R.S. și G.V.D., reprezentați de Sindicatul M. Codlea, au solicitat anularea deciziei nr. 4545 din 9 august 2010 emisă de A.N.P. și obligarea acesteia la plata drepturilor salariale la zi actualizate cu indicele de inflație. În motivare, reclamanții au arătat că sunt funcționari publici ce-și desfășoară activitatea la Penitenciarul Codlea, iar prin decizia a cărei anulare se solicită s-a dispus diminuarea salariului acestora cu 25% pentru perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010. Decizia contestată încalcă dreptul de proprietate al membrilor de sindicat întrucât, astfel cum s-a stabilit în practica CEDO, creanțele salariale sunt bunuri în sensul Protocolului Adițional de C.E.D.O.

Prin sentința nr. 964 din 7 martie 2011, Tribunalul Brașov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 135 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții A.M.O., F.R.S., G.V.D., reprezentați de Sindicatul M. Codlea, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență următoarele: Decizia contestată a fost emisă în aplicarea prevederilor Legii nr. 118/2010 prin care s-a dispus reducerea cu 25% a cuantumului brut al salariilor, soldelor și indemnizațiilor lunare de încadrare pentru personalul plătit din fondurile publice.

Măsura reducerii temporare, pe perioada 3 iulie – 31 decembrie 2010, a salariului personalului bugetar, a fost dispusă prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, iar în aplicarea acestui act normativ pârâta a emis decizia contestată. Instanța de fond a reținut că în motivarea contestației nu se invocă nerespectarea Legii nr. 118/2010 care a stat la baza emiterii deciziei atacate, ci se invocă faptul că prin această lege au fost încălcate anumite drepturi fundamentale ale reclamanților, respectiv dreptul de proprietate, dreptul la muncă și la o salarizare corespunzătoare și egală pentru toți salariații. Toate aceste drepturi fundamentale sunt garantate de Constituția României iar verificarea constituționalității unei norme legale nu se poate realiza decât de către Curtea Constituțională.

în acest sens, prin decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constituțională a decis că art. 1 - 8 și art. 10 - 17 din lege sunt constituționale. Astfel, raportat la art. 41 din Constituție, s-a statuat că restrângerea dispusă prin Legea nr. 118/2010 se încadrează în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituția României și anume, măsura este prevăzută de lege, se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare și este determinată de imperativul apărării securității naționale prin prisma aspectelor economice, financiare și sociale care ar putea afecta însă și ființa statului.

Datorită amplorii și gravității situației de criză economice, măsura nu aduce atingere substanței dreptului, având dealtfel, caracter temporar și o aplicare nediscriminatorie. A reținut instanța de fond că, potrivit jurisprudenței CEDO salariul, ca principiu, este o valoare patrimonială care intră în domeniul de aplicare al art. 1 din protocolul nr. 1. Diminuarea pentru o perioadă determinată, viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar, constituie o atingere adusă dreptului de proprietate, care însă nu corespunde nici unei exproprieri (privări de proprietate) și nici unei măsuri de reglementare a folosinței bunurilor, fiind analizată de C.E.D.O. numai din unghiul primei norme cuprinse in art. 1, respectiv a principiului respectării bunurilor.

In acest context, C.E.D.O. urmărește numai dacă justul echilibru între exigențele relative la interesul general si imperativele legate de protecția drepturilor fundamentale ale individului a fost menținut (a se vedea cauza Aizupurua Ortiz si ceilalți c. Spaniei, Hotărârea din 2 februarie 2010, par. 48), reducerea salariilor nefiind tratată ca o privare de proprietate, pentru care lipsa despăgubirii ar conduce la încălcarea art. 1 al Protocolului 1. Prin urmare, C.E.D.O. a urmărit să stabilească dacă dreptul la respectarea bunurilor este înfrânt de o manieră care antrenează o atingere adusă însăși substanței dreptului și a analizat respectarea principiului proporționalității, adică a justului echilibru care trebuie păstrat între interesul general ai colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39 si 41). Pe de altă parte, C.E.D.O.

a făcut o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Leias c. Croației, Hotărârea din 20 mai 2010, paragraf nr. 58). Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum, iar o creanță poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. l din Protocolul nr. l numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern (cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din19 aprilie 2007, paragraful nr. 94), ceea ce nu este valabil în cazul de față, în care prin dreptul intern s-a dispus diminuarea drepturilor salariale.

În speță trebuie avut în vedere că legalitatea măsurii nu este pusă în discuție, așa cum nu este în discuție o pierdere totală a dreptului, ci numai o restrângere temporară a exercițiului acestuia, aplicată nediscriminatoriu întregului personal bugetar. 2. Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței nr. 135 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Măgura Codlea în numele membrilor de sindicat A.M.O., F.R.S. și G.V.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304 1 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a arătat în esență, că măsura reducerii drepturilor salariale cu 25% dispusă prin Legea nr. 118/2010 încalcă dreptul consacrat de art. l din Protocolul adițional nr. l la Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că, instanța de fond trebuia să respecte art. 20 din Constituția României și să facă aplicarea reglementărilor internaționale, mai favorabile. Măsura diminuării salariului contravine dispozițiilor CEDO, în condițiile în care deși a fost privat de un bun al său, acest lucru nu a condus la acordarea unor despăgubiri din partea statului. În opinia recurentului, reducerea salariilor bugetarilor cu 25% și imposibilitatea acestora de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui proces au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.

Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamanților, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art. l din Protocolul nr. l la Convenție. În acest sens, a arătat că CEDO s-a pronunțat în numeroase cauze, chiar și împotriva României, în sensul că salariul reprezintă un bun în sensul art. l din Protocolul adițional nr. l la Convenția europeană a drepturilor omului (a se vedea cauza Mureșanu împotriva României). Pe de altă parte, recurentul a susținut că prin măsura de reducere a salariului cu 25 %, funcționarii publici sunt forțați să presteze activitatea fără a fi remunerați, ceea ce echivalează cu munca forțată, fapt interzis de practica Organizației Internaționale a Muncii și de convențiile internaționale la care România este parte.

3. Apărările intimatei Intimata-pârâtă A.N.P. a formulat întâmpinare, prin care a răspuns criticilor recurentului, solicitând respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ legalitatea Deciziei nr. 4545 din 9 august 2010 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor Ordinul prin care s-a dispus diminuarea salariilor cu 25% pentru perioada 03 iulie 2010 - 31 decembrie 2010, în executarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Fără îndoială recurentul poate invoca atingerea adusă dreptului său de proprietate prin Legea nr. 118/2010, în condițiile în care prin reducerile salariale reglementate de actul normativ i-a fost afectat în mod direct dreptul la încasarea integrală a salariului. Însă, măsura legislativă adoptată prin Legea nr. 118/2010 nu poate fi privită ca o privare de bunuri, care, presupunând o preluare completă și definitivă a unor bunuri, ar deschide calea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului, prin plata unor despăgubiri, cum în mod greșit susține recurenta-reclamantă, ci ca o circumstanțiere a modului de exercitare pe o perioadă limitată de timp a exercițiului respectivului drept, în acord cu dispozițiile art. 1 parag.

2 din Protocolul nr. l. Dincolo de existența unei ingerințe din partea autorităților statului în exercitarea unui drept fundamental al recurentei-reclamante, măsura temporară de reducere a cuantumului salariului cu 25% nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, câtă vreme nu a afectat substanța dreptului de proprietate, ci a fost luată prin lege în vederea realizării unui interes general, respectiv restabilirea echilibrului bugetar al statului într-un context economic delicat, și s-a încadrat în marja de apreciere a statului în legătură cu reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general. În acest sens este și jurisprudența CEDO, respectiv în cauza Broniowski c. Polonia, s-a reținut că, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal, ceea ce ar putea avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară.

În materia drepturilor salariale ale personalului bugetar suntem în ipoteza de indemnizare a unor largi categorii de personal, mai precis cvasitotalitatea personalului din sistemul bugetar, astfel că măsura de reducere temporară a salariilor ar avea consecințe economice evidente asupra ansamblului statului. În acest context, se apreciază că măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 118/2010 nu aduc atingere dreptului de proprietate al recurentului, ci se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului, fiind pe deplin respectat raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv între exigența de interes general a restabilirii echilibrului bugetar și imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de salariați vizați.

De altfel, prin decizia pronunțată la data de 6 decembrie 2011, în cauzele Felicia Mihăieș și Adrian Gavril Senteș c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a reținut încălcarea de către Statul Român a dispozițiilor art. l din Protocolul adițional nr. l la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar. Cauza Mureșanu contra României invocată de recurent nu reprezintă un precedent pentru cauza de față, dat fiind cadrul juridic diferit (în această cauză, reclamantul obținuse o hotărâre judecătorească prin care autoritățile erau obligate la plata unui anumit salariu).

în acest caz "bun" în sensul convenției era creanța de natură salarială stabilită printr-o hotărâre judecătoreasca executorie. Deci, situația privea ipoteza neexecutării unei hotărâri judecătorești, iar nu diminuarea prin lege a cuantumului salariului. În fine, raportarea la practica Organizației Internaționale a Muncii este străină cauzei, pentru că, măsura de reducere temporară a salariilor personalului bugetar nu a avut drept efect supunerea acestei categorii de personal la prestarea unei munci forțate, cum în mod greșit se afirmă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică și nu există motive de reformare a acesteia, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Sindicatul M.C. în numele și pentru membrii de sindicat A.M.O., F.R.S. și G.V.D. împotriva sentinței nr. 135 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2012.