ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5146/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5146/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea atacată
cu recurs.
Prin sentința nr. 2863 din 8 aprilie 2011,
Curtea de Apel București, a admis excepția necompetenței materiale a instanței
în soluționarea cererii formulată de reclamantele V.C., N.F., Ș.L. și D.N., a
declinat competența de soluționare a cererii formulată de aceste reclamante în
favoarea Tribunalului Buzău, secția civilă, complete specializate în litigii de
muncă, a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtul
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca neîntemeiată, a respins
excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a necompetenței
generale a instanțelor judecătorești, a inadmisibilității cererii, a lipsei
calității procesuale pasive a pârâtului M.F.P. și a lipsei calității procesuale
active a reclamanților (care au calitatea de personal auxiliar de specialitate
și personal conex), ca neîntemeiate, a respins plângerea formulată de
reclamanții T.G., T.C., N.A., P.C., E.A., M.A., C.C., R.A., I.D., S.G., I.G., L.I.,
D.C., C.A.V., S.E., care au calitatea de personal auxiliar de specialitate si
personal conex, precum și cererile accesorii, ca nefondate, a respins excepția
lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul in garanție Ministerul
Finanțelor Publice, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în garanție
formulată de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța
astfel, Curtea de apel, a reținut, în esență, următoarele:
Cât privește excepția
necompetenței materiale a Curții:
Reclamanții au
invocat în drept prevederile art. 27 alin. (1) și (2) din Anexa VI a Legii nr. 330/2009.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate a
rezultat că reclamanții se încadrează în categorii diferite de personal și
anume personal auxiliar de specialitate, personal conex și personal
contractual.
Art. 27 din Anexa VI
a Legii nr. 330/2009 conferă competență specială Curții de Apel București, în
soluționarea plângerilor îndreptate împotriva hotărârilor colegiilor de
conducere ale instanțelor, precum prezenta, numai dacă sunt formulate de
persoane având calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex
în cadrul instanțelor judecătorești, în sensul dat acestor noțiuni de
dispozițiile Legii nr. 567/2004.
Prin urmare, cererea reclamanților
având calitatea de personal contractual, îndreptată împotriva Hotărârii nr. 11
din 21 septembrie 2010 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Ploiești, și a Deciziilor nr. 80, 81 și 84 din 16 iulie 2010 ale
Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a
apreciat Curtea, ca se încadrează în dispozițiile art. 34 din Legea nr. 330/2009:
„(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază
individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă
potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de
credite.
(2) Contestația poate
fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului
administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de
credite.
(3) Ordonatorii de
credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
(4) Împotriva
măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate
adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței
judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data
comunicării soluționării contestației.”
Astfel, a
concluzionat Curtea că în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.
competența de soluționare a cererii formulate de reclamantele V.C., N.F., Ș.I.
și D.N., având calitatea de personal contractual, îndreptată împotriva
Hotărârii nr. 11 din 21 septembrie 2010 a Colegiului de conducere al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și a Deciziilor nr. 80, 81 și
84 din 16 iulie 2010 ale Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Ploiești, împreună cu cererile accesorii formulate de acestea revine
Tribunalului Buzău, secția civilă, complete specializate în litigii de muncă,
în funcție de domiciliile reclamantelor.
Cât privește excepția
invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Curtea a
apreciat-o neîntemeiată întrucât folosirea termenului de „revocare” în loc de
„anulare” în cuprinsul capătului de cerere privitor la Deciziile nr. 80, 81 și
84 din 16 iulie 2010 nu este de natură a atrage inadmisibilitatea cererii
raportat la prevederile Legii nr. 554/2004.
Cât privește
excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, s-a apreciat că
sunt neîntemeiate. Calitatea procesuală activă a reclamanților nu este dată în
cauză de existența unui raport juridic direct cu pârâtul M.F.P., ci de
calitatea reclamanților (personal auxiliar de specialitate și personal conex)
de contestatori ai Deciziilor anterior menționate, față de care și-au exercitat
dreptul la plângere conform art. 27 alin. (2) din anexa VI a Legii nr. 330/2009.
Referitor la
calitatea procesuală pasivă a pârâtului M.F.P., s-a reținut că este justificată
tocmai prin petitul accesoriu formulat de reclamanți, toate aspectele invocate
de pârât în susținerea acestei excepții ținând, de asemenea, de legalitatea și
temeinicia cererii accesorii, iar nu de calitatea procesuală pasivă a pârâtului
chemat în judecată.
Totodată s-a reținut
că și excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești este
neîntemeiată, existența unor raporturi de drept public bazate pe dispozițiile
Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice între pârâtul M.F.P. și pârâtul M.P.
neputând constitui temeiul excluderii de la controlul judecătoresc a unei
cereri precum cea formulată de reclamanți.
Referitor la excepția
inadmisibilității capătului accesoriu anterior menționat pentru neîndeplinirea
procedurii prealabile față de pârâtul M.F.P., Curtea, a apreciat-o nefondată în
considerarea caracterului accesoriu al acestui petit, accesoriu cererii de
anulare a Hotărârii nr. 11 din 21 septembrie 2010 și a Deciziilor nr. 80, 81 și
84 din 16 iulie 2010 față de care s-a urmat procedura prealabilă specială
prevăzută de art. 27 alin. (2) din anexa VI a Legii nr. 330/2009.
Pe fondul cauzei,
s-au reținut următoarele.
Reclamanții au fost
salarizați în cursul anului 2009 conform Legii nr. 330/2009 privind salarizarea
unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Măsura reducerii
temporare, pe perioada 03 iulie 2010 - 31 decembrie 2010, a salariului
personalului bugetar a fost dispusă prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010
privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar,
conform căruia „cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de
încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și
alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile
Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice și ale O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în
funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor
acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%”.
Prin deciziile nr. 80,
81 și 84 din 16 iulie 2010, Procurorul General al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Ploiești, a dispus, în aplicarea susmenționatei legi, diminuarea
drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate și ale celui
conex din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și a
parchetelor din circumscripția acestuia.
Reclamanții au
formulat contestație împotriva Deciziilor, respinsă prin Hotărârea nr. 11 din 21
septembrie 2010 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Ploiești, pe temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010. Împotriva
acestei hotărâri au îndreptat prezenta plângere, în temeiul art. 27 alin. (2)
din anexa VI a Legii nr. 330/2009.
Prin cererea de
chemare în judecată s-a invocat, pe de o parte, conflictul cu unele norme
constituționale a măsurii de restrângere a exercițiului dreptului la salariu,
văzut ca un corolar al dreptului la muncă prevăzut de art. 41 din Constituție,
iar pe de altă parte, s-a invocat neconcordanța între anumite acte
internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România
este parte și legile interne, solicitându-se să se dea prioritate, în temeiul art.
20 alin. (2) din Constituție, reglementărilor internaționale mai favorabile.
Sunt menționate, în principal, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la
Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale
împreună cu jurisprudența C.E.D.O., precum și art. 17, art. 23 pct. 3, art. 25
pct. 1 din Declarația Universală a Dreptului Omului și art. 1 pct. 2 și 4, art.
4 și 20 din Carta Socială Europeană.
De asemenea, s-a
invocat încălcarea contractelor individuale de muncă, a dispozițiilor art. 62 alin.
(4) din Legea nr. 188/1999, nemodificarea expresă a art. 60 alin. (4) din Legea
nr. 567/2004 prin Legea nr. 118/2010, precum și nelegalitatea măsurii dispusă
printr-o lege ordinară - Legea nr. 118/2010, care modifică o lege organică -
Legea nr. 567/2004.
În ceea ce privește
invocarea de către reclamanți a încălcării dispozițiilor constituționale,
instanța a reținut că stabilirea concordanței între dispozițiile unei legi și
Constituție intră în atribuțiile exclusive ale Curții Constituționale, iar,
prin Decizia nr. 872/2010, Curtea Constituțională, a statuat că este constituțională,
inclusiv în raport cu prevederile invocate de reclamant, măsura reducerii
temporare a salariului personalului bugetar dispusă prin art. 1 alin. (1) din
Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii
echilibrului bugetar.
A reținut instanța și
că, în cauză, nu se constată încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul
adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului. În acest sens,
Curtea de apel, a reținut că, în lumina jurisprudenței C.E.D.O., salariul, în
principiu, este o valoare patrimonială, care intră în câmpul de aplicare al
dispozițiilor respectiv, iar diminuarea pentru o perioadă determinată,
viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar constituie o atingere
adusă dreptului de proprietate, care însă nu corespunde unei exproprieri
(privări de proprietate) și nici unei măsuri de reglementare a folosinței
bunurilor.
În concluzie, Curtea,
a apreciat că măsura reducerii temporare a salariului personalului bugetar cu
25% nu aduce atingere substanței dreptului, intră în marja de apreciere a
Statului, nu este o măsură disproporționată în raport cu scopul urmărit și
păstrează justul echilibru între interesul general al colectivității și
imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului, așa încât nu se
poate reține o încălcare a art. 1 din Protocol adițional nr. 1 la Convenție.
Față de susținerile
din cererea de chemare în judecată, Curtea de apel a reținut că reclamanții nu
au adus argumente în sensul că drepturile fundamentale garantate de art. 17, art.
23 pct. 3 și art. 25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, similare
celor reglementate prin art. 41, art. 44 și art. 47 din Constituție, ar avea un
conținut mai favorabil decât reglementarea internă sau ar împiedica
restrângerea adusă dreptului la salariu, în condițiile art. 53 din Constituție.
Cât privește excepția
invocată de chematul în garanție M.F.P. a lipsei calității sale procesuale
pasive, Curtea, a apreciat-o neîntemeiată reținând că argumentele invocate de
pârât țin de analiza fondului cererii de chemare în garanție, la care s-ar fi
ajuns dacă ar fi fost admisă cererea principală.
Raportat la
prevederile art. 60 al.1 C. proc. civ., Curtea, a respins ca neîntemeiată și
cererea de chemare în garanție.
Cererea de recurs.
Împotriva sentinței
pronunțate de Curtea de apel, au declarat recurs reclamanții T.G., T.C., P.C., E.A.,
M.A., C.C., C.L., R.E., D.M., R.M., R.L., S.M., R.A., I.D., S.G., I.G., L.I., C.A.V.,
S.E., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin criticile din
recurs, se susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamanții
nu au fost privați de dreptul de folosință al bunului lor reprezentat de
procentul de 25% din salariu, întrucât măsura de reducere a salariului
reprezintă o expropriere formală, atâta timp cât nu este amânată plata sumei
respective, ci aceasta nu va mai fi plătită niciodată.
Recurenții -
reclamanți susțin, în esență, că, prin măsura contestată, se încalcă prevederile
art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor
omului. În motivarea încălcării dispozițiilor citate, se arată că salariul
reprezintă un bun în sensul dispozițiilor menționate, așa cum a reținut C.E.D.O.
în cauza M. împotriva României, Hotărârea din 15 iunie 2010, că există o
ingerință a autorității publice constând în privarea de 25% din salariu și că,
întrucât Legea nr. 118/2010 nu oferă posibilitatea de a obține despăgubiri
pentru privarea de proprietate, reprezintă o sarcină disproporționată și
excesivă, incompatibilă cu dreptul garantat de prevederile din Convenție.
Mai susțin
recurenții-reclamanți că reducerea salariilor bugetarilor cu 25% și
imposibilitatea acestora de a-si recupera vreodată sumele de bani aferente acestui
procent au dus la ruperea, în defavoarea salariaților a justului echilibru ce
trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Hotărârea
instanței de recurs.
Înalta Curte,
examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale
incidente, constată că se impune respingerea recursului declarat în cauză ca
inadmisibil, pentru considerentele arătate în continuare.
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții T.G., T.C., P.C., E.A.,
M.A., C.C., C.L., R.E., D.M., R.M., R.L., S.M., R.A., I.D., S.G., I.G., L.I., C.A.V.,
S.E., personal auxiliar de specialitate, au solicitat în contradictoriu cu
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice
revocarea în totalitate a Deciziilor nr. 80,81 și 84 din 16 iulie 2010, emise
de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în
sensul înlăturării diminuării cu 25% aplicate în perioada 03 iulie 2010 - 31
decembrie 2010, în ceea ce privește cuantumul brut al salariilor, inclusiv
sporuri, indemnizații sau alte drepturi salariale ale personalului auxiliar de
specialitate și personalului conex din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Ploiești, anularea Hotărârii nr. 11 din 21 septembrie 2010 a Colegiului de
Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, obligarea
pârâților la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele
încasate efectiv pentru perioada 03 iulie 2010 - 31 decembrie 2010, drepturi
actualizate cu indicele de inflație, obligarea pârâților la efectuarea
mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Din actele și
lucrările dosarului reiese în mod neechivoc că recurenții-reclamanți au uzat de
procedura prevăzută de dispozițiile art. 27 alin. (1) si alin. (2) din Anexa VI
a Legii nr. 330/2009.
Înalta Curte,
subliniază faptul că procedura de contestare a modului de stabilire a
drepturilor salariale cuvenite personalului conex din cadrul instanțelor
judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, începând cu data de 01
ianuarie 2010 în baza Legii nr. 330/2009, reglementată de art. 27 din Anexa VII
a Legii nr. 330/2009, are un caracter special în raport cu procedura generală
de contestate a actelor administrative, reglementată de Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004.
Prin urmare, dat
fiind faptul că în alin. (2) al art. 27 din Anexa VII- Reglementări specifice
personalului din sistemul justiției - a Legii - Cadru nr. 330/2009 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, se prevede
expres că hotărârile pronunțate în acțiunile care privesc soluționarea
contestațiilor referitoare la modul de stabilire a drepturilor salariale
cuvenite personalului conex, în baza Legii nr. 330/2009, sunt irevocabile,
recursul declarat în cauză este inadmisibil, și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de T.G., T.C., P.C., E.A., M.A., C.C., C.L., R.E., D.M., R.M., R.L., S.M.,
R.A., I.D., S.G., I.G., L.I., C.A.V., S.E. împotriva sentinței nr. 2863 din 8
aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 3 noiembrie 2011.