ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 218/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 59 din 28 februarie 2011,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al

Lucrătorilor din Penitenciare - Grupa Penitenciarul Oradea în numele și în

interesul membrilor săi prevăzuți în lista anexată acțiunii împotriva pârâților

Penitenciarul Oradea, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul

Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect anularea Deciziei

nr. 4545 din data de 9 august 2010 emisă de directorul general al

Administrației Naționale a Penitenciarelor, de diminuare cu 25% a cuantumului

brut al indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporurilor, indemnizațiilor

și altor drepturi salariale ale membrilor de sindicat; obligarea pârâților,

Penitenciarul Oradea, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul

Justiției la plata diferenței de 25% dintre salariile (incluzând toate

elementele conform pct. 1) cuvenite, începând cu luna iulie 2010 și până în 31

decembrie 2010 și salariile plătite efectiv în această perioadă, actualizate cu

indicele de inflație la data efectivă a plații; obligarea pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice să asigure celorlalți pârâți, fondurile necesare pentru

plata diferențelor salariale, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență următoarele:

Decizia nr. 4545 din

9 august 2010, emisă de Directorul General al Administrației Naționale a

Penitenciarelor, s-a dispus ca în perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010,

cuantumul brut al salariilor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi

salariale ale ofițerilor cu funcții de conducere din unitățile subordonate

Administrației Naționale a Penitenciarelor, altele decât cele din competența

ministerului justiției, stabilite în conformitate cu prevederile Legii cadru

nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri

publice și ale O.U.G. nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în

funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea

salariilor acestora, precum și unele măsuri în domeniul bugetar, se diminuează

cu 25%.

Decizia a fost emisă

în conformitate cu prevederile Legii nr. 118/2010, privind unele măsuri

necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, avându-se în vedere

prevederile Legii cadru nr. 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010 și în temeiul art. 7

alin. (4) din H.G. nr. 1849/2004, privind organizarea, funcționarea și

atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu modificările și

completările ulterioare.

Având în vedere

faptul că, Administrația Națională a Penitenciarelor face parte din

instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranța națională ale

statului, potrivit H.G. nr. 1849/2004, măsurile dispuse prin Legea nr. 118/2010

se aplică personalului din această unitate, ce face parte din sistemul

administrației penitenciare.

Prin Decizia nr. 872

din 25 iunie 2010 a Curții Constituționale a fost respinsă excepția de

neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010, măsurile privind

diminuarea drepturilor salariale dispuse prin această lege, fiind declarate

constituționale.

Curtea

Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, limitat

în timp, până la 31 decembrie 2010, după această dată urmând a se reveni la

cuantumul salariilor dinainte de adoptare, aceasta fiind și obligația

legiuitorului, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar

al restrângerii exercițiului drepturilor, or tocmai acest caracter temporar

este de esența art. 53 din Constituție.

În cauză nu se vorbi

de o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale și prin urmare nu se

pune problema acordării de despăgubiri sau compensații.

În consecință,

instanța a apreciat că în materia drepturilor salariale, acordarea

despăgubirilor nu poate fi susținută deoarece orice acordare de compensații

duce la imposibilitatea atingerii scopului pentru care măsura a fost adoptată

În acest sens, s-a

reținut speța Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei, care viza situația

sistării pensiei complementare acordate foștilor salariați ai societății, în

baza acordului colectiv încheiat în 1983 cu acea companie.

Instanța a reținut că

reducerea salarială a fost adoptată printr-o lege organică (Legea nr.

118/2010), a vizat întreaga categorie a angajaților din sistemul public, fiind

nejustificată susținerea reclamanților, cum că reducerea veniturilor cu 25%

este echivalentă cu instituirea unui impozit, câtă vreme statul poate impune

măsuri de reduceri salariale în vederea reglării unor dezechilibre, cu

respectarea tuturor garanțiilor și principiilor constituționale și

convenționale, exclusiv pentru angajatorul din sistemul bugetar, neputându-se

substitui angajaților din mediul privat, astfel că măsura luată, aplicabilă

tuturor angajaților din sistemul public, este nediscriminatorie, cu

aplicabilitate uniformă și este una de politică salarială și financiară a

statului, nicidecum una de politică fiscală.

Referitor la

invocarea încălcării prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Omului,

respectiv a art. 17, cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3

privind dreptul la o retribuție echitabilă și la protecție socială și art. 25

pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent, precum și a prevederilor

Cartei Sociale Europene Revizuite, ratificată de România în 1999, art. 1 pct. 2

și 4 privind dreptul la muncă, art. 4 privind dreptul lucrătorilor la o

indemnizație echitabilă și art. 20 privind egalitatea de șanse a lucrătorilor,

instanța constată că toate aceste documente internaționale prevăd dreptul la o

retribuție echitabilă și la un nivel de trai care să-i asigure hrana, îmbrăcămintea,

locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare. Ori, prin

salarizarea asigurată funcționarilor cu statut special din sistemul

administrației penitenciarelor, chiar diminuată cu 25% și având în vedere toate

celelalte drepturi ce decurg din statutul lor special, traiul decent este

garantat.

În aceeași ordine de

idei, nu a fost reținută nici încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2) lit. e)

pct. i din O.G. nr. 137/2000 republicată, privitoare la "dreptul la muncă

... la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare ... la o remunerație

echitabilă și satisfăcătoare".

de reclamant

Împotriva Sentinței

nr. 59 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Sindicatul

Național al Lucrătorilor din Penitenciare - Grupa Penitenciarul Oradea,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și

304

1

din C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul a arătat în esență, că în anul 2011 nu s-a revenit la

salariile avute anterior diminuării, încălcându-se astfel caracterul temporar

al restrângerii exercițiului drepturilor, ci doar s-a aplicat o mărire de

salariu de 15% calculată la salariul diminuat, începând cu data de 1 ianuarie

2011, rămânând în continuare o diminuare de 10%.

Consideră recurentul

că măsura de reducere a salariului contravine dispozițiilor Convenției Europene

a Drepturilor Omului, în condițiile în care deși a fost privat de un bun al

său, acest lucru nu a condus la acordarea unor despăgubiri din partea statului.

În opinia

recurentului, reducerea salariilor bugetarilor cu 25% și imposibilitatea

acestora de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui proces

au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția

proprietății și cerințele interesului general.

Procedându-se în

acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al

reclamanților, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă

cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Intimații-pârâți

Penitenciarul Oradea, Administrația Națională a Penitenciarelor au formulat

întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

de recurs

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate

de recurent, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., nu pot fi primite.

Fără îndoială

recurentul poate invoca atingerea adusă dreptului său de proprietate prin Legea

nr. 118/2010, în condițiile în care prin reducerile salariale reglementate de

respectivul act normativ i-a fost afectat în mod direct dreptul la încasarea

integrală a salariului.

Însă, este de

necontestat că măsura legislativă adoptată prin Legea nr. 118/2010 nu poate fi

privită ca o privare de bunuri, care, presupunând o preluare completă și

definitivă a unor bunuri, ar deschide calea indemnizării corespunzătoare a

titularului dreptului, prin plata unor despăgubiri, cum în mod greșit susține

recurenta-reclamantă, ci ca o circumstanțiere a modului de exercitare pe o

perioadă limitată de timp a exercițiului respectivului drept, în acord cu

dispozițiile art. 1 parag. 2 din Protocolul nr. 1.

Dincolo de existența

unei ingerințe din partea autorităților statului în exercitarea unui drept

fundamental al recurentei-reclamante, este de necontestat că măsura temporară

de reducere a cuantumului salariului acesteia nu contravine Convenției Europene

a Drepturilor Omului, în condițiile în care măsura nu a afectat substanța

dreptului de proprietate, a fost luată prin lege în vederea realizării unui

interes general, respectiv restabilirea echilibrului bugetar al statului

într-un context economic delicat, și s-a încadrat în marja de apreciere a

statului în legătură cu reglementarea exercitării acestui drept în conformitate

cu interesul general.

În materia

drepturilor salariale ale personalului bugetar suntem în ipoteza de indemnizare

a unor largi categorii de personal, mai precis cvasitotalitatea personalului

din sistemul bugetar, astfel că măsura de reducere temporară a salariilor ar

avea consecințe economice evidente asupra ansamblului statului.

Trebuie subliniat și

faptul că în privința adoptării unor măsuri cu impact economic general

legislatorul național dispune de o mare latitudine pentru a se pronunța atât cu

privire la existența unei probleme de interes public ce necesită o asemenea

reglementare, cât și cu privire la alegerea modalităților concrete de aplicare

a acestei reglementări.

În acest context se

apreciază că măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 118/2010, nu aduc

atingere dreptului de proprietate al recurentei-reclamante, în condițiile în

care acestea se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a

statului, fiind pe deplin respectat raportul rezonabil de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui,

respectiv între exigența de interes general a restabilirii echilibrului bugetar

și imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de

salariați vizați.

De altfel, prin

decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011, în cauzele

Felicia Mihăieș și Adrian Gavril Senteș împotriva României, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Român a

dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul

reducerii cu 25% a salariilor ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind

unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

soluției adoptate în recurs

Pentru toate aceste

considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală

și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia,

recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare - Grupa

Penitenciarul Oradea împotriva Sentinței nr. 59 din 28 februarie 2011 a Curții

de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - AS