ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 218/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 59 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare - Grupa Penitenciarul Oradea în numele și în interesul membrilor săi prevăzuți în lista anexată acțiunii împotriva pârâților Penitenciarul Oradea, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect anularea Deciziei nr. 4545 din data de 9 august 2010 emisă de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, de diminuare cu 25% a cuantumului brut al indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporurilor, indemnizațiilor și altor drepturi salariale ale membrilor de sindicat; obligarea pârâților, Penitenciarul Oradea, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției la plata diferenței de 25% dintre salariile (incluzând toate elementele conform pct. 1) cuvenite, începând cu luna iulie 2010 și până în 31 decembrie 2010 și salariile plătite efectiv în această perioadă, actualizate cu indicele de inflație la data efectivă a plații; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure celorlalți pârâți,

fondurile necesare pentru plata diferențelor salariale, cu cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență următoarele: Decizia nr. 4545 din 9 august 2010, emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, s-a dispus ca în perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010, cuantumul brut al salariilor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale ale ofițerilor cu funcții de conducere din unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, altele decât cele din competența ministerului justiției, stabilite în conformitate cu prevederile Legii cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O.U.G.

nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și unele măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%. Decizia a fost emisă în conformitate cu prevederile Legii nr. 118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, avându-se în vedere prevederile Legii cadru nr. 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010 și în temeiul art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 1849/2004, privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere faptul că, Administrația Națională a Penitenciarelor face parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranța națională ale statului, potrivit H.G.

nr. 1849/2004, măsurile dispuse prin Legea nr. 118/2010 se aplică personalului din această unitate, ce face parte din sistemul administrației penitenciare. Prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 a Curții Constituționale a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010, măsurile privind diminuarea drepturilor salariale dispuse prin această lege, fiind declarate constituționale. Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, limitat în timp, până la 31 decembrie 2010, după această dată urmând a se reveni la cuantumul salariilor dinainte de adoptare, aceasta fiind și obligația legiuitorului, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor, or tocmai acest caracter temporar este de esența art. 53 din Constituție.

În cauză nu se vorbi de o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale și prin urmare nu se pune problema acordării de despăgubiri sau compensații. În consecință, instanța a apreciat că în materia drepturilor salariale, acordarea despăgubirilor nu poate fi susținută deoarece orice acordare de compensații duce la imposibilitatea atingerii scopului pentru care măsura a fost adoptată În acest sens, s-a reținut speța Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei, care viza situația sistării pensiei complementare acordate foștilor salariați ai societății, în baza acordului colectiv încheiat în 1983 cu acea companie.

Instanța a reținut că reducerea salarială a fost adoptată printr-o lege organică (Legea nr. 118/2010), a vizat întreaga categorie a angajaților din sistemul public, fiind nejustificată susținerea reclamanților, cum că reducerea veniturilor cu 25% este echivalentă cu instituirea unui impozit, câtă vreme statul poate impune măsuri de reduceri salariale în vederea reglării unor dezechilibre, cu respectarea tuturor garanțiilor și principiilor constituționale și convenționale, exclusiv pentru angajatorul din sistemul bugetar, neputându-se substitui angajaților din mediul privat, astfel că măsura luată, aplicabilă tuturor angajaților din sistemul public, este nediscriminatorie, cu aplicabilitate uniformă și este una de politică salarială și financiară a statului, nicidecum una de politică fiscală.

Referitor la invocarea încălcării prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Omului, respectiv a art. 17, cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 privind dreptul la o retribuție echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent, precum și a prevederilor Cartei Sociale Europene Revizuite, ratificată de România în 1999, art. 1 pct. 2 și 4 privind dreptul la muncă, art. 4 privind dreptul lucrătorilor la o indemnizație echitabilă și art. 20 privind egalitatea de șanse a lucrătorilor, instanța constată că toate aceste documente internaționale prevăd dreptul la o retribuție echitabilă și la un nivel de trai care să-i asigure hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare.

Ori, prin salarizarea asigurată funcționarilor cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, chiar diminuată cu 25% și având în vedere toate celelalte drepturi ce decurg din statutul lor special, traiul decent este garantat. În aceeași ordine de idei, nu a fost reținută nici încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2) lit. e) pct. i din O.G. nr. 137/2000 republicată, privitoare la "dreptul la muncă ... la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare ... la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare". 2. Recursul declarat de reclamant Împotriva Sentinței nr. 59 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare - Grupa Penitenciarul Oradea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304 1 din C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurentul a arătat în esență, că în anul 2011 nu s-a revenit la salariile avute anterior diminuării, încălcându-se astfel caracterul temporar al restrângerii exercițiului drepturilor, ci doar s-a aplicat o mărire de salariu de 15% calculată la salariul diminuat, începând cu data de 1 ianuarie 2011, rămânând în continuare o diminuare de 10%. Consideră recurentul că măsura de reducere a salariului contravine dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, în condițiile în care deși a fost privat de un bun al său, acest lucru nu a condus la acordarea unor despăgubiri din partea statului. În opinia recurentului, reducerea salariilor bugetarilor cu 25% și imposibilitatea acestora de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui proces au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.

Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamanților, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Intimații-pârâți Penitenciarul Oradea, Administrația Națională a Penitenciarelor au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Criticile formulate de recurent, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu pot fi primite. Fără îndoială recurentul poate invoca atingerea adusă dreptului său de proprietate prin Legea nr. 118/2010, în condițiile în care prin reducerile salariale reglementate de respectivul act normativ i-a fost afectat în mod direct dreptul la încasarea integrală a salariului. Însă, este de necontestat că măsura legislativă adoptată prin Legea nr. 118/2010 nu poate fi privită ca o privare de bunuri, care, presupunând o preluare completă și definitivă a unor bunuri, ar deschide calea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului, prin plata unor despăgubiri, cum în mod greșit susține recurenta-reclamantă, ci ca o circumstanțiere a modului de exercitare pe o perioadă limitată de timp a exercițiului respectivului drept, în acord cu dispozițiile art. 1 parag.

2 din Protocolul nr. 1. Dincolo de existența unei ingerințe din partea autorităților statului în exercitarea unui drept fundamental al recurentei-reclamante, este de necontestat că măsura temporară de reducere a cuantumului salariului acesteia nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, în condițiile în care măsura nu a afectat substanța dreptului de proprietate, a fost luată prin lege în vederea realizării unui interes general, respectiv restabilirea echilibrului bugetar al statului într-un context economic delicat, și s-a încadrat în marja de apreciere a statului în legătură cu reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general.

În materia drepturilor salariale ale personalului bugetar suntem în ipoteza de indemnizare a unor largi categorii de personal, mai precis cvasitotalitatea personalului din sistemul bugetar, astfel că măsura de reducere temporară a salariilor ar avea consecințe economice evidente asupra ansamblului statului. Trebuie subliniat și faptul că în privința adoptării unor măsuri cu impact economic general legislatorul național dispune de o mare latitudine pentru a se pronunța atât cu privire la existența unei probleme de interes public ce necesită o asemenea reglementare, cât și cu privire la alegerea modalităților concrete de aplicare a acestei reglementări.

În acest context se apreciază că măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 118/2010, nu aduc atingere dreptului de proprietate al recurentei-reclamante, în condițiile în care acestea se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului, fiind pe deplin respectat raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv între exigența de interes general a restabilirii echilibrului bugetar și imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de salariați vizați.

De altfel, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011, în cauzele Felicia Mihăieș și Adrian Gavril Senteș împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. 4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare - Grupa Penitenciarul Oradea împotriva Sentinței nr. 59 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012. Procesat de GGC - AS