Decizia nr. 3812/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 343/2024 a Curții de Apel Constanța

Aspecte privind sesizarea instanței de judecată cu cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 27.12.2023, sub nr. x/2023, revizuenta A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1022/03.10.2022 pronunțate de Curtea de Apel Constanta în dosarul nr. x/2021 în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al Municipiului Constanta, invocând ca temei dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu ale art. 509 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a precizat ulterior. Prin sentința nr. 343 din 28.03.2024 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 797/02.11.2023 a Curții de Apel Constanța în dosarul nr. x/2021, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. La termenul de judecată din data de 28.03.2024, instanța a luat act de precizările apărătorului revizuentei în sensul că hotărârile potrivnice la care face referire cererea de revizuire sunt decizia civilă nr. 1200/31.10.2022 pronunțată în primul ciclu procesual de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2021 și decizia nr. 797/02.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanta în dosarul nr. x/2021, în al doilea ciclu procesual.

Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. x/2021 din data de 21.12.2021, reclamanta societatea A. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Constanta, solicitând anularea a H.C.L. nr. 281/31.08.2021, solicitând suspendarea efectelor H.C.L. 281/31.08.2021 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 581 din 14.04.2022, Tribunalul Constanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârât Consiliul Local Constanța. Totodată, a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 4.046 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat. Împotriva acestei hotărârii a formulat recurs reclamanta societatea A. S.R.L., care a criticat-o pentru nelegalitate, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii și trimiterea primei instanțe în vederea analizării fondului litigiului/cererii în ansamblul său, iar, în subsidiar, casarea hotărârii și reținerea cauzei spre rejudecare și, rejudecând, anularea H.C.L. 281/31.08.2021; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta judecata (fond și recurs). Prin decizia nr. 1200/31.10.2022 a fost admis recursul în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta-reclamanta societatea A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 581/14.04.2022 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Local Constanța, având ca obiect anulare act administrativ, a fost casată sentința recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe, formându-se dosarul nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel Constanța.

Hotărârea a cărei revizuire se solicită Prin decizia nr. 797/02.22.2023, Curtea de Apel Constanța – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 a admis recursul formulat de Consiliul Local Constanța și, rejudecând, a respins cererea de chemare în judecată.

Cererea de revizuire Împotriva Deciziei nr. 797/02.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanta în dosarul nr. x/2021, recurenta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuenta a susținut că instanța de recurs a nesocotit autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1200 din 31 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2021. Astfel, a arătat că mai există sentințe pronunțate cu privire la acest aspect, chiar în favoarea revizuentei, care, în opinia sa, nu pot fi ignorate, decizii ale instanței supreme la care a făcut trimitere în recurs și care au fost ignorate. Prin hotărârea nr. 649/2023 pronunțată de Tribunalul Constanta, după casarea cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr. 1200 din 31 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2021, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că, în esență, față de faptul că în baza unora dintre autorizațiile astfel emise nu au fost demarate lucrările de construire, nu se poate interpreta în sensul că cele două hotărâri revocate nu au produs efecte juridice. Aceasta întrucât emiterea unui singure autorizații de construire, indiferent dacă în baza ei au fost sau nu demarate lucrări, determină irevocabilitatea actului administrativ iar singurul remediu aflat la dispoziția autorității emitente este solicitarea adresată instanței de contencios administrativ de anulare a sa, conform art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în termen de un an de la adoptare. Prin hotărârea instanței în recurs nr. 797/02.22.2023, s-a admis recursul Consiliului Local și, în rejudecare, s-a respins cererea de chemare în judecată. Instanța de recurs a reținut, în esență, că nu s-a dovedit vătămarea prin revocarea hotărârii de consiliu local. A arătat revizuenta că instanța de recurs a ignorat complet autoritatea de lucru judecat statuată prin decizia civilă nr. 1200/31.10.2022 a Curții de Apel Constanta, pronunțată în același dosar, prin care s-a casat hotărâre primei instanțe și astfel s-a recunoscut faptul că justifică calitatea de persoana vătămată, pentru a se adresa instanței cu cererea în anulare, astfel că acest motiv, în opinia sa, nu mai poate fi pus în discuție. Instanța de recurs, prin hotărârea a cărei revizuire o solicită, nu mai putea pune în discuție vătămarea, fiind recunoscută vătămarea prin hotărârea sus-menționată. Astfel, prin decizia nr. 797 din 2 noiembrie 2023, a cărei revizuire o solicită, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat statuată prin decizia sus evocată. Reclamanta și-a legitimat interesul în prezenta acțiune prin faptul că este proprietara terenului în suprafață de 13.000 m.p. teren arabil, înscris în cartea funciară nr. x a localității Constanța, cu număr cadastral cod 2; x, teren ce face obiectul reglementării H.C.L nr. 489/2009 și H.C.L. nr. 316/2013, însă nu are constituit un drept de a construi în baza acestor acte administrative normative la data cererii de chemare în judecată, nefiind posesoarea unei autorizații de construire și nici a unui certificat de urbanism valabil în vederea obținerii unei autorizații de construire. Certificatul de urbanism nr. x/04.03.2021 este un certificat de informare, care nu produce efecte juridice și nu constituie reclamantei vreun drept de a construi sau de a obține o autorizație de construire în baza H.C.L nr. 489/2009 și H.C.L. nr. 316/2013. În acest context, criticile recurentului privind faptul că reclamanta nu are un drept constituit printr-un act administrativ individual și nu este încălcat astfel principiul securității juridice sunt fondate. În acest mod, sunt nesocotite dispozițiile deciziei nr. 1200 din 31 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2021. A mai arătat revizuenta că prin hotărârea a cărei revizuire o solicită instanța de recurs a mai reținut că: "Prin urmare, H.C.L. nr. 281/31.08.2021 nu a revocat acte administrative individuale ci două acte administrative normative, în raport de care reclamanta nu si-a constituit vreun drept subiectiv civil. Oricum, chiar dacă reclamanta deținea o AC emisă în baza celor două PUZ-uri revocate, chestiunea efectelor revocării acestor acte administrative normative trebuia discutată într-o eventuală acțiune a primarului întemeiată pe art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Cauza de față nu comportă o asemenea discuție, cum greșit a reținut prima instanță, întrucât reclamanta nu a dobândit vreun drept în baza actelor administrative normative revocate." Or, tocmai aceste aspecte nu mai puteau fi analizate, întrucât dreptul subiectiv și vătămarea fusese deja analizată anterior. Astfel, instanța de recurs nu mai putea pune în discuție vătămarea și nici dreptul subiectiv, întrucât, astfel cum s-a reținut prin decizia civilă nr. 1200 din 31 octombrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, s-a demonstrat interesul legitim, dreptul subiectiv, situație în raport de care hotărârea a cărei revizuire o solicită încalcă autoritatea de lucru judecat statuată prin decizia civilă nr. 1200 din 31 octombrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021. Instanța de recurs, pornind greșit de la acest aspect, încălcând autoritatea de lucru judecat, a statuat în mod greșit faptul că nu îi este încălcat dreptul subiectiv și că astfel nu este încălcat principiul securității juridice. Având în vedere că s-a statuat că s-a demonstrat vătămarea, acest aspect nu putea fi neglijat de către instanța de recurs prin hotărârea a cărei revizuire se solicită. Aspectul reținut de instanța de recurs cu privire la faptul că instanțele s-au pronunțat anterior în sensul nelegalității Hotărârilor Consiliului Local nr. 489/2069 și nr. 316/2013, impunându-se cu necesitate revocarea, nu este susținută și nici nu poate fi avută în vedere. Instanțele de judecată precedente nu au analizat legalitatea celor doua hotărâri în ansamblul lor, ci doar în privința funcțiunii/destinației celor două terenuri 295 mp și respectiv 3200 mp din totalul de 89,14 ha. Revizuenta a mai susținut că însăși motivarea instanței de recurs admite existența unor nelegalități pentru care nu mai putea fi luată măsură revocării, hotărârea din recurs fiind profund greșită. Revizuenta a invocat dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, făcând trimitere la Decizia nr. 638 din 3 octombrie 2006 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 903 din 7 noiembrie 2006, prin care Curtea Constituțională a statuat pe marginea controlului de constituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (6). De asemenea, în opinia sa, instanța a nesocotit hotărâri ale Inaltei Curți potrivit cu care actul emis de autoritatea publică care a intrat iîn circuitul civil nu mai poate fi revocat. Faptul că actul administrativ irevocabil pentru autoritatea emitentă este susceptibil de control de legalitate pe calea contenciosului administrativ s-a decis cu elocvență și de către jurisdicția de contencios constituțional printr-o altă decizie prin care aceasta a examinat constituționalitatea prevederilor ar. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, sens în care revizuenta face trimitere la Decizia nr. 478 din 12 aprilie 2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 419 din 15 iunie 2011. Din cele ce precedă, rezultă fără tăgadă, în opinia revizuentei, că atunci când actul administrativ este irevocabil pe considerentul că a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice nu poate fi suspus reanalizării de către autoritatea publică emitentă în sensul revocării sale, chiar dacă aceasta apreciază că este nelegal, ci această autoritate are obligația legală de a sesiza instanța competentă în vederea examinării legalității actului administrativ pretins nelegal și nesusceptibil de revocare. Faptul că cele două hotărâri au intrat în circuitul civil și au produs efecte este demonstrat de chiar faptul că prin HCL a cărei anulare se solicită se menține valabilitatea unor acte deja emise (autorizații de construire si certificate de urbanism, si faptul că in zonă există deja edificate construcții). Prin urmare, faptul că HCL 489/2009 si HCL 316/2013 au produs efecte și au intrat în circuitul civil rezultă din materializarea acestora (emitere certificate de urbanism, autorizații de construire, edificări imobile străzi, utilități, etc.) sunt tot atâtea temeiuri corecte că actul administrativ a fost efectiv pus în aplicare, a intrat deci în circuitul civil și a produs efecte juridice. Din această perspectivă, se reține că actul administrativ materializat în HCL 489/2009 si HCL 316/2013 nu mai puteau fi revocate unilateral de autoritatea emitentă, oricât de nelegale ar părea în optica acesteia, ci legalitatea acestuia era susceptibilă de a fi analizată exclusiv pe calea acțiunii în anulare în contencios administrativ în condițiile prevăzute de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Revizuenta a mai învederat că, așa cum reține și instanța de fond, faptul că cele două hotărâri de consiliu au fost executate prin eliberarea de acte administrative, certificate de urbanism, autorizatii de construire, prin edificarea deja a unor construcții, etc., reprezintă acte de executare a hotărârilor a căror revocare s-a dorit fiind intrate în circuitul civil și producând efecte, fiind puse deja în executare, astfel că revocarea lor nu poate opera. Recurenta își justifică recursul arătând că poate revoca actul față de societate, întrucât actele nu au produs efecte juridice, ceea ce este greșit atât față de motivarea instanței, cât și față de cele expuse prin prezenta întâmpinare. Faptul că anumite persoane nu au început executarea unor lucrări nu reprezintă un motiv de revocare, actele anterioare intrând în circuitul civil prin emiterea actelor până la acest moment, întrucât eliberarea unui singur act în baza celor două hotărâri face ca actele administrative să producă efecte, fiind acte cu caracter normativ și nu individual. Așa fiind, în situația în care actul administrativ nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, este susceptibil de a fi atacat cu acțiune în anulare în temeiul și în condițiile procedurale prevăzute de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 și nu poate opera revocarea oricând a actului administrativ. A considerat revizuenta că în mod corect a reținut și instanța de fond că autoritatea locală a încălcat principiul stabilității raporturilor juridice, întrucat doar instanța judecătorească mai poate anula actul administrativ care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. Principiul stabilității raporturilor juridice, deși nu este în mod expres consacrat de Constituție, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa. Din cele expuse anterior, în opinia sa, rezultă fără tăgadă că, atunci când actele administrative a căror revocare (totală sau parțială se dorește) sunt irevocabile pe considerentul că au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, nu pot fi suspuse reanalizării de către autoritatea publică emitentă în sensul revocării lor, chiar dacă s-ar fundamenta revocarea pe existența unei ilegalități, ci această autoritate are obligația legală de a sesiza instanța competentă în vederea examinării legalității actului administrativ pretins nelegal și nesusceptibil de revocare. Astfel, instanța de fond a făcut o analiză corectă și a reținut faptul că actul este irevocabil pentru autoritatea emitentă, HCL nr. 489/2009 si HCL nr. 316/2013 fiind susceptibile de control de legalitate doar pe calea contenciosului administrativ, aspect decis deja în jurisprudență și de către jurisdicția de contencios constituțional printr-o altă decizie prin care a examinat constituționalitatea prevederilor ar. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește afirmațiile potrivit cărora HCL 489/2009 si HCL 316/2013 nu mai erau funcționale, în atare situație aceste planuri puteau fi revizuite sau modificate și nicidecum revocate. Este în contradicție faptul că se mențin acte unilateral emise în baza celor două hotărâri cu apărările potrivit cu care acestea sunt lovite de aspecte de nulitate sau au devenit nefuncționale. Întreaga motivare a instanței de recurs prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, se circumscrie dreptului subiectiv al revizuentei, care nu mai putea fi pus in discuție, întrucât s-a statuat cu autoritate de lucru judecat faptul că s-a demonstrat dreptul subiectiv. În consecință, a aratat revizuenta că hotărârea încalcă autoritatea de lucru judecat, care a confirmat dreptul subiectiv si vătămarea sa prin adoptarea hotărârii a cărei anulare o cere. Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea cererii de revizuire și respingerea recursului ca nefondat.

Apărările formulate în dosarul de revizuire Intimatul Consiliul Local al Municipiului Constanța a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, în principal, și, în subsidiar, ca nefondată. Prin cererea de revizuire ce formează obiectul prezentei cauze revizuenta a invocat și prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în senul că există hotărâri potrivnice. Astfel, a arătat că s-a susținut de către revizuentă, în esență, că decizia nr. 797/02.11.2023 încalcă autoritatea de lucru judecat decurgând din decizia civilă nr. 1200/31.10.2022 (decizia de casare a hotărârii pronunțate în primul ciclu procesual), ambele fiind pronunțate în dosarul nr. x/2021, întrucât instanța de casare ar fi reținut, cu autoritate de lucru judecat, că interesul privat al reclamantei există și a fost încălcat prin emiterea Hotărâii Consiliului Local de revocare a PUZ. A arătat intimatul că, în mod evident instanța de recurs nu a reținut aceste lucruri, pentru că nu a judecat fondul cauzei, soluția fiind de trimitere spre rejudecare a cauzei. Or, în conformitate cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat prin pronunțarea a două hotărâri contrare și niciuna din condițiile reglementate de acest caz de revizuire nu este îndeplinită, întrucât sunt pronunțate în etape distincte ale soluționării cauzei. Nu în ultimul rând, ceea ce se evaluează din perspectiva autorității de lucru judecat este dispozitivul hotărârii, iar dispozitivele celor două hotărâri sunt în mod evident diferite, astfel încât pretențiile revizuentei sunt complet nefondate. În concluzie, față de aspectele anterior expuse, a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, și, în subsidiar, ca nefondată.

Procedura de soluționare a revizuirii În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei s-a fixat termen de judecată la data de 12 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al acestei căi extraordinare de atac, având în vedere că revizuenta invocă aspecte privind contrarietatea unor hotărâri pronunțate în cadrul aceluiași dosar, pentru considerentele ce succed. Din circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că revizuenta A. S.R.L. a invocat, prin calea de atac exercitată, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Demersul judiciar în discuție a fost formulat împotriva deciziei nr. 797/02.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanta, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, în raport de decizia decizia civilă nr. 1200/31.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2021. Înalta Curte reține că, pentru a fi incident acest caz de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - existența a două hotărâri definitive potrivnice, indiferent dacă prin ele s-a soluționat sau nu fondul cauzei; - hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; - hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; - în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția; - să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat. Verificând aceste condiții, Înalta Curte constată că atât decizia a cărei revizuire se solicită, cât și decizia nr. 1200/31.10.2022 a Curții de Apel Constanța au fost pronunțate în cadrul aceluiași dosar. Astfel, prin decizia nr. 1200/31.10.2022 a fost admis recursul în contencios administrativ și fiscal formulată de recurenta-reclamanta societatea A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 581/14.04.2022 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Local Constanța, având ca obiect anulare act administrativ, a fost casată sentința recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe. Dosarul nr. x/2021 s-a format ca urmare a reînregistrării cauzei pe rolul Curții de Apel Constanța, potrivit dispozițiilor de trimitere spre rejudecare. În dosarul nr. x/2021, astfel format, a fost pronunțată, în rejudecare, decizia nr. 797/02.11.2023, atacată cu prezenta cerere de revizuire. Or, în acest context, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită condiția din enumerarea anterioară, respectiv ca hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, întrucât, ceea ce interesează, în validarea îndeplinirii acesteia, este invocarea sau nu a unei excepții a autorității de lucru judecat față de existența unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o altă cauză. Înalta Curte are în vedere, în acest sens, interpretarea coroborată a pct. 8 al alin. (1) al art. 509 C. proc. civ. cu prevederile art. 431 alin. (1) și (2) C. proc. civ. potrivit cărora: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect" și "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". O astfel de coroborare este impusă de sintagma finală a pct. 8 sus indicat, ce menționează, drept punct de reper, instituția autorității de lucru judecat. Or art. 431 C. proc. civ. reglementează materia efectelor lucrului judecat, astfel cum chiar denumirea marginală a textului în discuție o arată. Totodată, condiția existenței unor hotărâri pronunțate în dosare diferite, ce este impusă de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rezultă din utilizarea de către legiuitor, în cuprinsul alin. (1) al art. 431 C. proc. civ., a sintagmei "chemat în judecată de două ori", întrucât fiecare chemare în judecată (dintre cele două) generează un cadru procesual distinct (dosare distincte), dar mai ales din cuprinsul alin. (2) al aceluiași text normativ, care conține expres sintagma: "lucrul anterior judecat într-un alt litigiu". Revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca scop înlăturarea din ordinea juridică a unei hotărâri pronunțate cu încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, atunci când cele două sunt potrivnice, dar admisibilitatea unei asemenea cereri este condiționată de împrejurarea ca judecătorul cauzei ce a pronunțat cea de-a doua hotărâre să nu fi cunoscut despre existența primei hotărâri ori să fi omis a se pronunța asupra excepției autorității de lucru judecat ce a fost invocată în cel de-al doilea dosar. Or, o astfel de condiție nu este îndeplinită în cauză, în contextul în care hotărârile judecătorești sunt pronunțate în același dosar, cererea de revizuire fiind inadmisibilă. Având în vedere această soluție, reținând dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte va obliga revizuenta S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul Consiliul Local al Municipiului Constanța a sumei 2643 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit dovezilor aflate la dosar. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 513 raportat la art. 509 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată și va obliga revizuenta S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul Consiliul Local al Municipiului Constanța a sumei 2643 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.