ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1926/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1926/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 5 aprilie 2023
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei.
1.1. Prin cererea înregistrată la data de 09.03.2021 pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța, anularea în tot a dispoziției nr. 4945/14.12.2020, prin care s-a dispus suspendarea reclamantului din funcția publică de Director general al Direcției Generale de Asistență Socială Constanța și repunerea sa în funcția deținută în cadrul acestei direcții (ceea de director general) cu toate drepturile aferente, de la data de 14.12.2020 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești.
1.2. Prin sentința civilă nr. 2111 din data de 25.11.2021, Tribunalul Constanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Constanța, Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanța, a anulat dispoziția nr. 4945 din 14.12.2020, emisă de pârât, și a dispus repunerea reclamantului în funcția de Director General al Direcției Generale de Asistență Socială Constanța de la data de 15.12.2020 și până la data încetării raportului de serviciu prin demisia reclamantului, precum și plata drepturilor salariale aferente de la data de 15.12.2020 si până la data încetării raportului de serviciu prin demisia reclamantului.
1.3. Împotriva sentinței civile nr. 2111 din data de 25.11.2021 a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Constanța.
Hotărârea suspusă revizuirii
Prin decizia civilă nr. 1044 din 6 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului, a admis recursul declarat de recurentul - pârât Primarul Municipiului Constanța, a casat în parte sentința civilă nr. 2111 din data de 25.11.2021, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2021 și, rejudecând, a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.
Totodată, Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a dispus obligarea intimatului la plata către recurent a sumei de 2261 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii
Împotriva deciziei civile menționate anterior la punctul 2, a formulat cerere de revizuire intimatul – reclamant A., prin care, invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat, în esență, admiterea cererii de revizuire, cu consecința anulării deciziei civile nr. 1044 din 6 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 și a trimiterii cauzei spre rejudecare unei astfel de instanțe, pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat atașat deciziei civile nr. 60 din data de 08.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2021 și pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat și a autorității de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 644 din data de 13.04.2021, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia nr. 5 din data de 10.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanta în dosarul nr. x/2021.
De asemenea, revizuentul a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 509 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei civile nr. 1044 din 6 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 și, în principal, admiterea excepției nulității recursului și respingerea acestuia ca atare, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea, în totalitate, a sentinței civile nr. 2111 din data de 25.11.2021, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2021.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 509 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire în sensul de a se constata că au fost descoperite înscrisuri noi, reținute de partea potrivnică și care nu au putut fi înfățișate de revizuent dintr-o împrejurare mai presus de voința, cu consecința schimbării în tot a deciziei civile nr. 1044 din 6 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, a respingerii recursului, ca nefondat și a menținerii, în totalitate, a sentinței civile nr. 2111 din data de 25.11.2021, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2021.
Apărările formulate în cauză
Prin notele de ședință depuse în cauză, intimatul Primarul Municipiului Constanța a solicitat respingerea, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, a cererii de revizuire.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire
Deliberând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., asupra excepției de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ. de revizuentul A., invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare și nedevolutivă, prin care partea interesată poate cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată să-și desființeze propria hotărâre, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și să procedeze la o nouă judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ. "cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere", singura excepție de la această regulă fiind situația reglementată de alin. (2) al textului de lege enunțat, respectiv cea în care se invocă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
De asemenea, potrivit alin. (3) al art. 510 C. proc. civ., în cazul în care se invocă motive care atrag competențe diferite, nu va opera prorogarea competenței.
Analizând revizuirea declarată de reclamantul A., Înalta Curte observă că aceasta a fost formulată atât în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., dar și în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Decizia civilă nr. 1044 din 6 octombrie 2022 a fost pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, iar, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., se invocă o încălcare (prin pronunțarea antereferitei decizii) a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat atașat deciziei civile nr. 60 din 8 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 tot de Curtea de Apel Constanța, dar și încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat și a autorității de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 644 din data de 13 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia nr. 5 din data de 10 ianuarie2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanta în dosarul nr. x/2021.
Se mai reține că, în privința cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (2) prima teză din același cod, cererea de revizuire se îndreptă la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre, iar, în cauză, instanța mai mare în grad (în sensul sus indicatele prevederile legale) este Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe cale de consecință, cazurile de revizuire evocate de revizuent atrag competența unor instanțe diferite, mai precis a Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal în privința cererii de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în privința cererii de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Interdicția de prorogare a competenței expres prevăzute de art. 510 alin. (3) C. proc. civ. reprezintă normă specială, incidentă în materia particulară a căii extraordinare de atac a revizuirii și înlătură de la aplicare prevederile alin. (2) al art. 99 C. proc. civ. (ce are natura unei norme generale de procedură).
Relevanță în prezenta cauză prezintă și prevederile tezei finale a alin. (1) al art. 99 C. proc. civ., conform cărora: "dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența."
În considerarea tuturor aspectelor învederate în paragrafele anterioare și în temeiul art. 132 C. proc. civ., coroborat cu art. 510 alin. (1) – (3) din același cod, Înalta Curte va admite, pe de o parte, excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, în ceea ce privește cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, își va reține competența de soluționare a cererii de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În temeiul art. 99 alin. (1) teză finală C. proc. civ., Înalta Curte va disjunge cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ.
De asemenea, instanța va declina competența de soluționare a cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.
În ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr. 3243/2022, pentru respectarea principiului continuității, Înalta Curte va dispune constituirea unui nou dosar, înregistrat pe rolul aceluiași complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție și va acorda termen de judecată în acesta la 31.05.2023, cu citarea părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ. de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1044 din 6 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.
Disjunge cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de revizuentul A. împotriva aceleiași decizii civile, reținând competența de soluționare a acesteia în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dispune constituirea unui nou dosar înregistrat pe rolul aceluiași complet în vederea soluționării cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și acordă termen de judecată în acesta la 31.05.2023, cu citarea părților.
Fără cale de atac.
Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.