ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1555/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin acțiunea înregistrată la data de 04.10.2021 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul SINDICATUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GHERLA pentru membrul de sindicat A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, a solicitat instanței anularea parțială a Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariate specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea art. 1 alin. (2) din acest ordin și eliminarea referii la alin. (2) din cuprinsul alin. (3) din cadrul aceluiași art. 1, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 207/2023 din 10 aprilie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SINDICATUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GHERLA, în numele membrului de sindicat A., având ca obiect anularea parțială a Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 207/2023 din 10 aprilie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul SINDICATUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GHERLA, în numele membrului de sindicat A. și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 498 alin. (1) C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii introductive de instanță.

Prezentând în bloc criticile formulate, fără a structura și dezvolta separat cele două motive de recurs invocate, în esență, a susținut recurentul – reclamant că sentința recurată este netemeinică și nelegală, instanța de fond analizând parțial dispozițiile legale invocate de sindicat în prezenta cauza, însă raționamentul acesteia este greșit, departe de litera și spiritul legii.

Consideră recurentul că poziția instanței este greșită, deoarece este mai mult decât evident că legiuitorul a dispus - de la data intrării în vigoare a legii pentru viitor ~ că personalul didactic de predare care SOLICITĂ si OBȚINE echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I, conform Ordinului M.EC.T.S. nr. 5561/2011, nu mai beneficiază de indemnizația pentru titlul științific de doctor, instituind - în teza finală a alin. (3) - dreptul de opțiune al cadrelor didactice în cauză între echivalarea cu gradul didactic I si plata indemnizației pentru titlul științific de doctor.

Prin modul său personal de interpretare a prevederilor art. 14 alin. (3) instanța de fond extinde prevederile acestui alin. (3) și asupra personalului didactic de predare care A SOLICITAT și A OBȚINUT echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I anterior datei de 01.07.2017.

Reamintește recurentul că dreptul de a beneficia de gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor este recunoscut de lege încă din anul 1969, el fiind consacrat expres de Statutele personalului didactic care s-au aplicat începând cu anu!1969 și până în prezent:

- art. 87 teza a II-a din Legea nr. 6/1969 privind Statutul personalului didactic din Republica Socialistă România (lege în vigoare până la data de 31.08.1997) prevedea: personalului didactic care a obținut titlul științific de doctor i se acordă de drept sradul l": deci, în temeiul art. 87, în intervalul 1969-1997, echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I opera ope legis, de drept, ca efect direct al dispozițiilor legale citate;

- art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (în vigoare în perioada 01.09.1997-08.02.2011) statua: personalului didactic încadrat în învățământul preuniversitar, care îndeplinește condițiile prevăzute la art, 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și care a obținut titlul științific de doctor în domeniul specialității pe care o preda sau în domeniul fundamental, i se acordă sradul didactic I, pe baza unei inspecții școlare speciale."-, de asemenea, conform art. 37 alin. (8) din aceeași lege, gradele didactice se acordau prin ordin al ministrului;

- potrivit art. 242 alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011: "(7) Personalului didactic încadrat în învățământul preuniversitar, care a obținut titlul științific de doctor în domeniul în care poate fi încadrat sau în domeniul științelor educației și care îndeplinește cumulativ condițiile de formare inițială și condițiile de vechime la catedră de minimum 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ, i se acordă sradul didactic I. în temeiul prevederilor unei metodologii specifice, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării", iar gradele didactice se acordă prin ordin al ministrului, conform alin. (10) al aceluiași articol.

Deci, susține recurentul că dobândirea gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor s-a realizat potrivit legii, iar de la data acordării gradului didactic I, persoana respectivă este cadru didactic cu gradul I și beneficiază de toate drepturile care se cuvin personalului didactic cu gradul didactic I.

După redarea definiției verbului " a beneficia"- respectiv a trage folos; a profita, a avea un câștig de pe urma cuiva sau din ceva, potrivit dicționarului explicativ al limbii române, recurentul arată că se poate, cu ușurință, observa faptul că legiuitorul a înțeles să utilizeze în mod expres verbul "a beneficia", atât în cuprinsul art. 14 alin. (1), cât și al art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, art. 14 alin. (1) prevede ca personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor, iar alin. (5) ai art. 39 prevede: Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie său ca spor la salariul de bază (...) de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu. se mai acordă, personalul care deține titlul științific de^doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14"

Consideră recurentul ca fiind evidentă intenția legiuitorului, manifestată expres în alin. (5) al art. 39, ca, de la data aplicării Legii-cadru nr. 153/2017, toate categoriile de personal salarizat din fonduri publice cărora, până la data de 01.07.2017, li s-a acordat sporul pentru titlul științific/suma compensatorie corespunzătoare acestuia, să beneficieze de (să câștige) indemnizația pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din salariul minim,brut pe țară garantat. în plată. Dacă legiuitorul ar fi dorit să nu mai acorde această indemnizație, ar.fi consacrat expres acest lucru în cuprinsul Legii-cadru.

Or, din coroborarea celor 2 texte de lege, este evident că legiuitorul a dorit să ACORDE acest câștig/beneficiu (indemnizația pentru titlul științific), într-un cuantum fix (prin raportare la salariul minim brut pe țară garantat în plată, iar nu la salariul fiecărui beneficiar), tuturor deținătorilor titlului științific de doctor. Insă pentru cadrele didactice cărora le este aplicabil art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021 nu există beneficiul; dimpotrivă, în temeiul textului a cărui anulare o solicităm, acestora li se ia un drept născut înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru, ceea ce contravine voinței exprese a legiuitorului, manifestate în art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Că suntem în fața unei adăugări la lege rezultă inclusiv din modul de redactare al alin. (2) "prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 ... se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." - rolul conjuncției copulative "și" fiind acela de a face legătura între subiecții vizați de art.,14 alin. (3) astfel cum este el adoptat de legiuitor, cu încă o categorie de subiecți identificați prin O.M.E. nr. 3993/2021. .

Asfel, arată recurentul că, contrar celor analizate, în raționamentul său instanța de fond modifică timpul verbelor "a solicita" și "a obține" în sensul că legiuitorul a avut în vedere ipoteza salariatului "care solicită și obține gradul didactic I", pe când instanța de fond are ca ipoteza "persoanele care au obținut anterior intrării sale în vigoare atât titlul de doctor, cât și echivalarea acestuia cu gradul didactic 7" (sentința pag. 8 alin. (1), trecând astfel de la timpul prezent la timpul perfectul compus:

- solicita și obține gradul didactic Iprin echivalare" ~ ceea ce are în vedere situațiile născute din momentul intrării în vigoare a legii;

- "persoanele care au obținut anterior" - ceea ce are în vedere situațiile născute anterior intrării în vigoare a legii, verbul utilizat de instanță fiind la timpul perfectul compus (dex wikipedia - exprimă un proces trecut încheiat în raport cu momentul vorbirii, dar care are legătură cu prezentul, are consecințe în momentul vorbirii, ceea ce reiese din contextul propoziției, frazei sau din contextul situațional); - -

- "nu primește indemnizația" - situație în care nu se află cadrele didactice care au beneficiat anterior intrării în vigoare a Legii- cadru nr. 153/2017 de sporul pentru titlul științific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spori și care, de la intrarea în vigoare a acestei legi, având în vedere și prevederile art. 39 alin. (S) din aceeași lege au primit indemnizația pentru titlul științific de doctor, până la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021.

Așadar, din analiza gramaticală a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru rezultă că personalul didactic care a solicitat și a obținut gradul didactic I prin echivalare anterior intrării în vigoare a legii nu se află în ipoteza reglementată de actul normativ.

Apreciază recurentul că nu se poate renunța legal la acest drept recunoscut de lege, o asemenea renunțare fiind interzisă și lovită de nulitate. în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Codul muncii: Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."

În sistemul de învățământ există și cadre didactice care și-au dobândit titlul științific de doctor în temeiul Legii nr. 6/1969 și cărora, de drept, prin efectul legii, li s-a acordat gradul didactic I.

În perioada de aplicare a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (01.09.1997-08.02.2011), precum și conform prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011 (în vigoare începând cu 09.02.2011), gradul didactic I se acorda deținătorilor titlului științific de doctor prin ordin de ministru, în urma unei proceduri complexe, care presupunea îndeplinirea anumitor condiții și susținerea unor inspecții specifice, nefiind o simplă formalitate. Aceste proceduri de acordare a gradului didactic I în baza titlului științific de doctor deținut au fost reglementate succesiv prin:

- Ordinul M.E.N. nr. 3370/1998 privind aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar și Precizarea M.E.N. din 19.05.1998 cu privire la aplicarea unor articole din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, și din Legea nr. 128/1997* publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 261bis/13.07.1998;

- Ordinul M.E.C.I. nr. 5720/2009 pentru aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 747/03.011.2009

- Ordinul M.E.C.T.S. nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 767/31.10.2011 (art. 42-44).

Prin urmare, susține recurentul că, în condițiile în care gradul didatic I a fost acordat, începând cu anul 1969, în baza titlului științific de doctor, prin ordine de ministru, aceste acte administrative cu caracter individual au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, astfel încât nu mai pot fi revocate unilateral de emitent și nici nu mai pot face obiectul unor cereri de anulare în instanța de contencios administrativ, neexistând reglementată legal nici posibilitatea de a renunța la drepturile conferite printr-un astfel de ordin.

Consideră că termenul " echivalare" folosit de legiuitor în textul articolului 14 alin. (3) poate fi apreciat ca incorect, întrucât docxtoratul este mult mai complex decât procedura de obținere a gradului didactic I, iar profesorii cu doctorat au de promovat un exament de acordare a gradului didactic I, iar aceștia nu mai au nici o posibilitate de a ajunge la venitul pe care primeau până în mai 2021. Pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 153/2017 aceștia ar trebui să renunțe la gradul I și să se înscris din nou la doctorat, chiar dacă sunt deja doctori, sau să renunțe la titlul științific de doctor și să se înscris la doctorat, fiind deja profesori gradul I.

Recurentul invocă o dublă măsură, în sensul că, în învățământul superior doctoratul este o condiție sine qua non pentru ocuparea funcțiilor de predare (aceste funcții oblinându-se și pe bază de doctorat) și, totuși, aceste cadre didactice beneficiază de indemnizația de doctorat, în timp ce în învățământul preuniversitar cadrele didactice care au obținut gradul I pe baza doctoratului nu beneficiază de această indemnizație decât în anumite condiții.

Consideră recurentul că, dacă dacă legiuitorul ar fi dorit ca prevederea art. 14 alin. (3) să se aplice celor care au obținut echilavarea gradului didactic I, nimic nu îl împiedica pe acesta ca în redactarea art. 14 alin. (3) să menționeze în mod cert și neechivoc că prevederea se aplică personalului didactic de predare care "a solicitat și obținut" gradul didactic I prin echivalare; potrivit prevederilor Ordinului-ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011.

Această exprimare ar fi susținut argumentele instanței de fond, dar legiuitorul a înțeles să folosească timpul prezent - "solicită și obține".

Din moment ce legiuitorul nu a avut în vedere această ipoteză, nici interpretul nu o poate crea și, contrar raționamentului instanței de fond, apreciază că sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privește exclusiv acele cadre didactice care, ulterior intrării în vigoare a legii, au posibilitatea de a obține gradul didactic I fie prin echivalare (renunțând la indemnizația pentru titlul științific de doctor), fie prin înscriere la examenele specifice acordării gradelor didactice (beneficiind în continuare de indemnizație) și optează în cunoștință de cauză.

Personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obținut echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul afereiit*graduîui I, cât și de plata drepturilor pentru titlul științific de doctor, beneficiază în continuare de ambele drepturi, nefiind obligat să opteze, iar această posibilitate de a opta o au doar acei salariați care nu aveau încă titlul de "doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017.

Astfel, consideră că orice altă interpretare a articolului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivității legii civile), cât și textului legii.

Deopotrivă, recurentul mai susține ca instanța de fond a creat o categorie nouă, distinctă de cea avută în vedere de legiuitor, dar la care se referă OME nr. 3993/2021, anume cei care au obținut anterior datei de 1 iulie 2017 diploma de doctor și echivalarea gradului didactic I, însă, nici prin acest act administrativ normativ (OME nr. 3993/2021) și nici prin sentința instanței nu se pot reglementa situații neavute în vedere de legiuitorul însuși.

Mai mult, OME nr. 3993/2021 nu poate reglementa situații sau aspecte reglementate deja prin lege (Legea nr. 153/2017), cu atât mai mult acestea să contravină normelor legale în.vigoarc, în condițiile .în care un ordin de ministru este inferior unei legi, astfel că ne aflăm în prezența unui act administrativ emis cu exces de putere în sensul că dispune alte măsuri - neacordarea indemnizației aferente titlului științific de doctor și altor persoane decât avute în vedere de Parlament - decât cele dispuse prin Legea nr. 153/2017, deoarece printr-un act administrativ normativ nu se pot reglementa situații și aspect reglementate de lege, cu atât mai mult acest act administrativ să contravină normelor legale în vigoare.

De asemenea, susține că suntem în prezența unui act administrativ care instituie un exces de putere chiar în favoarea angajatorului la momentul în care acesta poate să nu mai acorde indemnizația (stare de fapt întâlnită în salarizarea membrilor de sindicat).

Totodată, recurentul înțelege să critice inclusiv modul de interpretare al instanței a prevederilor OME nr. 3993/2021 și argumentul neretroactivității legii civile în timp, apreciind că redactarea art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021 cu nesocotirea normelor de tehnică legislativă a condus, pe de o parte, la aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru [ceea.ce contravine flagrant principiului constituțional al neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție] și personalului didactic de predare care a dobândit gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor în temeiul Legii nr. 6/1969, al Legii nr. 128/1997 sau al Legii nr. 1/2011, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, cu consecința directă a lipsirii acestora de drepturile legale care le-au fost acordate, (de drept, prin efectul legii, sau prin acte administrative cu caracter individual intrate în circuitul civil).

Pe de altă parte, mai susține recurentul că art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021 conduce la lipsirea de efecte juridice a dispozițiilor art. 39 alin. (5) din Legea-cadru,-în cazul cadrelor didactice care au beneficiat, anterior intrării în vigoare a acestei legi, de plata sporului pentru titlul științific de doctor/a sumelor compensatorii aferente acestuia și în perioada 01.07.2017-31.05.2021, de plata indemnizației pentru titlul științific^ doctor, dar care, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, nu mai beneficiază de plata acesteia (deși nu a intervenit nicio modificare de forța juridică a legii care sa justifice lipsirea acestora de beneficiul dreptului).

Mai mult, aceste categorii de cadre didactice nu au în mod real dreptul de opțiune consacrat expres de teza finală a art. 14 alin. (3). întrucât acestea sunt beneficiare ale unui ordin de ministru [prin care le-a fost acordat gradul didactic I în baza titlului științific de doctor], emis anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 care le-a fost comunicat, a intrat în circuitul civil si în temeiul căruia au beneficiat de încadrarea și salarizarea ca și cadru didactic cu gradul didactic I, dar și de plata dreptului salarial aferent titlului științific. .

Deopotrivă, recuretul solicită a se avea în vedere că, anterior intrării în vigoare a O.M.E. nr. 3993/2021 nu a existat vreo dispoziție/prevedere legală în cadrul Legii nr. 153/2017 sau în alt act normativ care sa prevadă dreptul de opțiune/obligația cadrului didactic între echivalarea titlului științific de doctor și acordarea sporului pentru titlul științific de doctor.

Or, chiar crearea acestei situații noi, de alegere între indemnizație și gradul profesional, este o normă nouă carevnu ași are reglementare în actul normativ de baza și anume Legea nr. 153/2017.

De asemenea, atât timp cât legiuitorul a inserat. în art. 14 alin. (3) din lege, o normă de trimitere la prevederile Ordinului M.E.C.T.S. nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversîtar, cu modificările și completările ulterioare, este evident că acesta nu a avut în vedere situația cadrelor didactice care au dobândit gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor în temeiul Legii nr. 6/1969 și al Legii nr. 128/1997. însă, sintagma "se aplică și cadrelor didactice care aii obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017" de la art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021 - ce are un evident caracter retroactiv, vizând toate categoriile de cadre didactice care au dobândit gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor, indiferent de legea aplicabilăla momentul acordării gradului didactic, astfel încât contravine evident prevederilor legale la care se face trimitere.

Mai susține deopotrivă recurentul că instanța nu a dat valență principiului securității raporturilor juridice, în susținetea căruia invocă jurisprudența CEDO, respectiv cauza Brumărescu împotriva României, art. 15 alin. (2) din Constituția României și jurisprundența Curții Constituționale ce a stabilit că, atunci când o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, mi mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare, astfel cum dispune Decizia nr. 830/2008, M. Of. nr. 559 din 24 iulie 2008.

Pentru toate aceste motive, recurentul solicită casarea sentinței civile nr. 207/2023 apreciind că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și, în egală măsură, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Educației a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepția nulității recursului, arătând că, în opinia sa, nu este întemeiat pe niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nu există motive de ordine publică ce ar putea fi examinate din oficiu, astfel că instanța de recurs nu poate exercita un control judecătoresc asupra unei hotărâri care criticile nu se încadrează sau nu permit a fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susține intimatul că recurentul nu a înțeles să îl motiveze în raport de considerentele sentinței recurate, limitându-se a-l menționa la sfârșitul cererii de recurs.

Nici motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a fost motivat în raport de considerentele sentinței recurate, partea limitându-se doar a-l menționa la sfârșitul cererii de recurs, motiv pentru care intimatul consideră că nici acesta nu se susține.

Recurentul a ignorat faptul că obiectul recursului îl constituie o hotărâre care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, preluând motivele din fața primei instanțe, fără sa combată argumentele j:urții_ și șa formuleze critici susceptibi de cenzură în recurs, nesocotind existența judecății anterioare.

Încercând să producă o motivare a recursului, recurentul a reluat apărările dezvoltate în fața instanței de fond, respectiv faptul că Ordinul nr. 3993/2021 este contrar prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017, ca prevederile acestui act adaugă la lege și modifică sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea 153/2017, încalcă principiul neretroactivitații legii.

Revenind la soluționarea problemei centrale a recursului, raportat la dispozițiile privind utilizarea recursului ca și cale extraordinară de atac, susține intimatul că acesta urmărește să supună atenției instanței competente analizarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce înseamnă că, pentru ca instanța să se pronunțe, există obligația în sarcina recurentului de a motiva recursul, sub sancțiunea nulității.

Or, din recursul formulat, recurentul a susținut incidența motivului prevăzut la punctul 8 din art. 488, respectiv faptul că hotărârea este dată cu încălcarea normele drept, dar nu a dezvoltat critici asupra hotărârii care să poată fi reținute de instanț recurs, în sensul unor critici concrete asupra hotărârii, ci doar a reiterat, susținerile dezvoltate în fața instanței de fond.

Cu privire la fondul cauzei, referitor la interpretarea corectă atât a conținutului dispozițiilor legale relevante din Legea 153/2017 cât și a conținului Ordinului nr. 3993/2021, edictate în aplicarea acestor reglementări de lege, susține intimatul că prima instanță a arătat în mod corect și legal că acestea conduc la concluzia că nu există prin emiterea ordinului nicio încălcare a drepturilor reclamanților, dimpotrivă, prin emiterea acestui act nou este vorba doar de aplicarea dispozițiilor Legii 153/2017. De asemenea, a precizat instanța de fond în mod corect că acest litigiu este generat de situația de fapt și de drept a dobândirii gradului didactic I în temeiul deținerii titlului de docotor, procedură permisă de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și a generării în acest mod, cel puțin în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii 153/2017, a dobândirii a doua beneficii, pe considerentul acestei premise.

În concluzie, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate, susținând, în esență, că ordinul contestat este o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, respectând principul legalității din perspectiva ierarhiei legilor și principiul separației și echilibrul puterilor în stat.

Răspunsul la întâmpinare

Prin Răspunsul la întâmpinare, recurentul- reclamant SINDICATUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GHERLA, în numele membrului de sindicat A. a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimat, combătând excepția nulității și reiterând, în esență o parte din argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluția Președintelului completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 11.07.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19.03.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, după soluționarea cu prioritate a cererii de amânare a cauzei, astfel cum a fost formulată în scris de recurentul-reclamant și a excepției nulității, invocate de intimatul – pârât în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acestora, pentru considerentele ce se regăsesc în practicaua prezentei hotătâri, a luat act de solicitarea ambelor părți de judecare în lipsă a recursului și, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare asupra fondului recursului dedus prezentei judecăți.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările din cuprinsul întâmpinării, dar și de normele legale aplicabile litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul SINDICATUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GHERLA, în numele membrului de sindicat A. este nefondat, motiv pentru care va fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:

Argumente de fapt și de drept relevante

În fapt, reclamantul A., reprezentat în cauză de Sindicatul din Învățământ Gherla, este cadru didactic ce și-a obținut titlul științific de doctor anterior anului 2017 și a optat pentru utilizarea acestui titlu științific de doctor în scopul obținerii gradului didactic I, anterior datei de 01.07.2017 și a beneficiat până la această dată și de indemnizația pentru titlul științific deținut, astfel cum rezultă din adeverințele și diplomele de doctor depuse la dosarul de fond și atașate la filele x.

Ca urmare a apariției art. 1 alin. (2) și (3) din Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021, reclamantul a susținut că nu a mai beneficiat de plata indemnizației pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată începând cu drepturile lunii iunie 2021.

Astfel, reclamantul a învestit instanța cu cererea de anulare a dispozițiilor art. 1 alin. (2) Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021, privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 605 din 17 iunie 2021, potrivit cărora: "(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017."

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ce reglementează situația când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, Înalta Curte constată că acesta a fost invocat doar formal, în condițiile în care criticile prezentate nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate.

Înalta Curte reține că acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive.

Lecturând însă cererea de recurs, instanța de control judiciar constată că recurentul nu a arătat în concret, prin raportare la considerentele hotărârii recurate, modul în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, limitându-se a invoca acest motiv de nelegalitate doar la sfârșitul cererii de recurs.

Or, în condițiile în care recurentul-reclamant a invocat doar în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., neformulând argumente de ordin critic care să se circumscrie acestor dispoziții, instanța de recurs se află în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinței recurate din această perspectivă, nemulțumirea părții cu privire la soluția adoptată de prima instanță și simpla indicare a acestui temei legal neputând echivala cu motivarea cererii de recurs sub acest aspect.

Drept urmare, întrucât argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretări a dispozițiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Așadar, analizând sentința atacată prin raportare la acest motiv de casare invocat, astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, criticile recurentului-reclamant, din această perspectivă, fiind nefondate.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față, aceste motive nu sunt incidente.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență, că sentința atacată a fost pronunțată de instanța de fond cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile speței, indicând în acest sens prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în special cele cuprinse la art. 14 alin. (3), precum și prevederile Ordinului nr. 3993/2021.

Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentului-reclamant în sensul că acesta este îndreptățit să primească și indemnizația pentru titlul științific de doctor, potrivit art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, în opinia sa, art. 14 alin. (3) nu se aplică și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrare în vigoare a acestei legi - 01.07.2017.

Reține instanța de control judiciar că Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021 a fost emis în temeiul prevederilor art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 și ale art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "Reglementări specifice personalului didactic din învățământ", precum și ale art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în baza prevederilor art. 14 alin. (3) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) și ale art. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 7/2021.

Potrivit art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017: "Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, norme reținute în preambulul Ordinului nr. 3993/2021: "Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14."

Nu modul stabilire în concret a drepturilor salariale ale reclamantului formează obiectul prezentului litigiu, ci conformitatea Ordinului Ministerului Educației nr. 3993/2021, act administrativ cu caracter normativ, cu actul normativ de forță juridică superioară în aplicarea căruia a fost emis.

Această problemă de drept implică verificarea respectării principiului ierarhiei actelor normative, ierarhie care se stabilește în funcție de importanța relațiilor sociale reglementate (conținutul normativ) și în funcție de locul autorității emitente în rândul autorităților publice. Având aceste două elemente ca temei, ierarhia actelor normative determină forța juridică a acestora.

Principiul de drept aplicabil în speță este acela că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele și potrivit normelor care le guvernează de nivel superior.

Articolul 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. De asemenea, art. 81 din același act normativ dispune că la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziții ale autoritățile administrației publice locale se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului și altor acte de nivel superior.

Actele normative date în executarea actelor normative primare trebuie să fie date cu respectarea competenței constituționale și legale a organului emitent și cu respectarea actelor normative cu forță juridică superioară.

Astfel, potrivit art. 77 din Legea nr. 24/2000, ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice de specialitate sau ale autorităților administrative autonome, trebuie să fie emise în conformitate cu reglementările cu forță juridică superioară, fiind acte cu caracter administrativ ce pot fi contestate în cadrul contenciosului administrativ.

Dispoziția legală a cărei anulare se solicită în cauză stabilește că prevederile art. 14 alin. (3) se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, ordinul fiind emis în executarea legii-cadru.

Reține instanța de control judiciar că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 au reglementat situația drepturilor salariale ale personalului didactic care solicită și obține gradul didactic I prin echivalarea titlului de doctor, stabilind că acest personal nu primește indemnizația pentru titlu științific de doctor. Odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a născut și obligația destinatarilor - cadrelor didactice care aveau titlul de doctor - de a opta între indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.

Totodată, prin Decizia nr. 52/2020 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reținut interpretarea unitară a instanțelor consultate în sensul că " art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv."

Așadar, dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlu științific de doctor la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, fără a avea relevanță aspectele prezentate de recurentul-reclamant în sensul că anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 nu a existat vreo dispoziție legală care să prevadă dreptul de opțiune al cadrului didactic între echivalarea titlului științific de doctor și acordarea sporului pentru titlul științific de doctor.

În plus față de considerentele Deciziei nr. 52/2020 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reținute de prima instanță, prin care însă cererea de sesizare a fost respinsă ca inadmisibilă constatându-se că dispozițiile normative supuse interpretării sunt "îndeajuns de clare și complete" și nu prezintă dificultăți de interpretare, Înalta Curte reține că la data de 3 noiembrie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1000, Decizia nr. 51/2023 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2022.

Prin decizia menționată s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (3) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că excluderea cumulului dintre indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor și salarizarea aferentă gradului didactic I obținut în baza aceluiași titlu științific de doctor se aplică și cadrelor didactice cărora, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic I în considerarea titlului științific de doctor, în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și a Metodologiei formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.770/1998, cu modificările și completările ulterioare."

Dezlegarea dată problemei de drept este obligatorie de la data publicării deciziei și în prezentul litigiu, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

S-a reținut prin decizia menționată că: (116) "în raport cu conținutul normelor analizate nu s-ar putea justifica obiectiv și rezonabil crearea unor categorii diferite în cadrul personalului didactic care a solicitat și a obținut gradul didactic I prin echivalare, prin raportare la data la care a urmat procedura de echivalare, iar menținerea cumulului de beneficii în favoarea cadrelor didactice care au dobândit titlul științific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, respectiv intrării în vigoare a Ordinului nr. 5.561/2011 ar determina o situație de inechitate pentru cadrele didactice care dobândesc titlul științific de doctor ulterior și care doresc să își obțină gradul didactic I prin echivalare. (...)

(124) Or, eliminarea acordării unui duble bonificații pentru aceeași calificare, respectiv pentru titlul științific de doctor și pentru gradul didactic I, dacă acesta din urmă a fost obținut prin echivalare, reprezintă, fără echivoc, una dintre măsurile avute în vedere de legiuitor circumscrise acelorași scopuri urmărite prin adoptarea legii-cadru, măsură care nu afectează gradul didactic sau titlul științific, ci limita beneficiului pecuniar a cărei stabilire se află în marja de apreciere a legiuitorului.

(125) Prin urmare, dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării urmează a se interpreta în sensul că exclud cumulul dintre indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor și salarizarea aferentă gradului didactic I obținut în baza aceluiași titlu științific de doctor, indiferent de momentul la care s-a acordat cadrului didactic gradul profesional".

Pe cale de consecință, criticile privind nelegalitatea ordinului contrare acestei dezlegări, reluate și prin motivele de recurs, urmează a fi respinse, ca nefondate, hotărârea Înaltei Curți consființind faptul că prin ordinul atacat au fost interpretate și aplicate corect dispozițiile art. 14 alin. (3) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce privește critica privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile, se reține, pe de o parte, că Ordinul nr. 3993/2021 reprezintă o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, putând fi cenzurate doar pe calea excepției de neconstituționalitate, iar, pe de altă parte, că acesta se aplică pentru perioada ulterioară lunii iunie 2021, pentru care legiuitorul a înlăturat un beneficiu pecuniar acordat în baza legii anterioare.

În jurisprudența națională în materie s-a reținut în mod constant că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, acestea nemaiputând însă primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea acestui titlu, întrucât intenția legiuitorului a fost, așa cum s-a arătat și în precedent, de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor.

În atare situație, este evident că dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlul științific de doctor la data intrării în vigoare a acestei legi, indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 14 din același act normativ.

Aceste aspecte nu sunt însă de natură a reprezenta o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, cum în mod greșit a invocat recurentul-reclamant.

Într-adevăr, principiul neretroactivității este regula juridică potrivit căreia legea se aplică doar situațiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, per a contrario, nefiind aplicabilă și situațiilor anterioare. Altfel spus, principiul neretroactivității se traduce prin faptul că un act normativ nu se aplică unor fapte din trecut, iar pentru a fi în situația aplicării principiului neretroactivității legii, este necesară o situație premisă, anume existența a două sau mai multe reglementări succesive ce privesc soluționarea aceleiași chestiuni juridice.

În speță, Ordinul nr. 3993/2021 se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, așadar, nu se aplică unor situații juridice născute înaintea intrării sale în vigoare, prin emiterea acestuia în ceea ce privește stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, ministrul educației nefăcând altceva decât să pună în executare dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 în aplicarea cărora a fost emis acesta. Ca atare, rezultă că acest ordin reia prevederile legale edictate la nivel superior, respectând principiul legalității din perspectiva ierarhiei legilor.

Cum legalitatea și temeinicia Ordinului Ministrului Educației nr. 3993/2021 decurg din mecanismul legal instituit de Legea-cadru nr. 153/2017 în ceea ce privește drepturile financiare aferente dobândirii titlului de doctor, reprezentând o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, nu se poate susține cu suficient temei că acest act modifică o lege sau adaugă la aceasta, nefiind încălcate dispozițiile art. 8 alin. (4) teza I și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cât privește obiectul dedus judecății în prezenta cauză, este de observat că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a arătat în mod constant că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale, astfel încât acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului, care se raportează la resursele financiare disponibile. (Decizia Curții Constituționale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020).

Deși este real că acest drept se acordă din fonduri publice și că în privința acestuia legiuitorul stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor inclusiv prin raportare la resursele financiare disponibile, acest lucru nu are semnificația obligării recurentului-reclamant la renunțarea la o calificare profesională. Aceasta deoarece legiuitorul primar a urmărit în mod explicit abrogarea cumulului între indemnizația de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obținut exclusiv prin echivalarea doctoratului, așadar, a vizat exclusiv beneficiul financiar suplimentar obținut ca urmare a echivalării, nu calificarea profesională în sine. Cu alte cuvinte, scopul a fost acela ca valorificarea financiară a deținerii titlului științific de doctor să se realizeze o singură dată, fie prin acordarea indemnizației pentru deținerea titlului științific de doctor, fie prin acordarea indemnizației aferente gradului didactic I, obținut prin echivalarea acestui titlu.

De asemenea, tot Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că: "Indemnizația acordată pentru titlul științific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, astfel că este de competența exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanță constituțională. Așa fiind, modificarea condițiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept dintr-un spor într-o indemnizație cu un cuantum fix, nu este condiționată de respectarea condițiilor referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, prevăzute de art. 53 din Constituție" (Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Decizia nr. 529 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1064 din 11 noiembrie 2020, și Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021).

Prin dispozițiile legale enunțate, puse în aplicare prin actul normativ atacat, s-a urmărit eliminarea acordării unui duble bonificații pentru aceeași calificare, respectiv pentru titlul științific de doctor și pentru gradul didactic I, dacă acesta din urmă a fost obținut prin echivalare, măsură care nu afectează gradul didactic sau titlul științific, ci limitează beneficiul pecuniar a cărei stabilire se află în marja de apreciere a legiuitorului, de a acorda o singură recompensă financiară.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanță reținând în mod corect că ordinul atacat a fost emi