Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.01.2023
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 18/2023

HOTĂRÂRE
10.01.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 18/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 10 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învățământ Bistrița-Năsăud împotriva încheierii din 28 aprilie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5010/2023
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 01 febru
ÎCCJ 2022-09-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4139/2022
Ședința publică din data de 22 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 25.02.2022, reclamantul
ÎCCJ 2023-02-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 568/2023
Ședința publică din data de 7 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2024-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 717/2024
Ședința publică din data de 8 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2024-03-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1555/2024
Ședința publică din data de 19 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată la data de 04.10.2021 pe rolul Curții de Apel Clu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă