ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 568/2023

Ședința publică din data de 7 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de apel Timișoara, secția Contencios

Administrativ și Fiscal la data de 04.03.2022 sub nr. de dosar x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată, pe calea contenciosului administrativ, pe pârâtul Ministerul Educației, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- anularea parțială a Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea alin. (2) al art. I din acest ordin;

- obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2);

- suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021.

Prin sentința nr. 294 din data de 8 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IlI-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., reprezentat prin Sindicatul Democratic învățământ Arad, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A. reprezentat prin Sindicatul Democratic învățământ Arad, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și, rejudecând cererea pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

In motivarea recursului arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală, deoarece sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privește exclusiv acele cadre didactice care, ulterior intrării în vigoare a legii, au posibilitatea de a obține gradul didactic I fie prin echivalare (renunțând la indemnizația pentru titlul științific de doctor), fie prin înscriere la examenele specifice acordării gradelor didactice (beneficiind în continuare de indemnizație) și optează în cunoștință de cauză. Personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obținut echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul aferent gradului I, cât și de plata drepturilor pentru titlul științific de doctor, beneficiază în continuare de ambele drepturi, nefiind obligat să opteze. Această posibilitate de a opta o au doar acei salariați care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017.

Orice altă interpretare a articolului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivității legii civile), cât și textului legii.

Astfel, art. 14 alin. (1) prevede că personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor, iar alin. (5) al art. 39 prevede: Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază (...) de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu semai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14."

Este evidentă intenția legiuitorului, manifestată expres în alin. (5) al art. 39, ca? de la data aplicării Legii-cadru nr. 153/2017, toate categoriile de personal salarizat din fonduri publice cărora, până Ia data de 01.07.2017, li s-a acordat sporul pentru titlul științific/suma compensatorie corespunzătoare acestuia, să beneficieze de (să câștige) indemnizația pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din salariul minim brut pe țară garantat în plată. Dacă legiuitorul ar fi dorit să nu mai acorde această indemnizație, ar fi consacrat expres acest lucru în cuprinsul Legii-cadru.

Ori, din coroborarea celor 2 texte de lege, este evident că legiuitorul a dorit să ACORDE acest câștig/beneficiu (indemnizația pentru titlul științific), într-un cuantum fix (prin raportare la salariul minim brut pe țară garantat în plată, iar nu la salariul fiecărui beneficiar), tuturor deținătorilor titlului științific de doctor. Insă pentru cadrele didactice cărora le este aplicabil art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021 nu există beneficiul; dimpotrivă, în temeiul textului a cărui anulare o solicităm, acestora li se ia un drept născut înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru, ceea ce contravine voinței exprese a legiuitorului, manifestate în art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, nu a existat vreo dispoziție legală care să prevadă dreptul de opțiune al cadrului didactic între echivalarea titlului științific de doctor și acordarea sporului pentru titlul științific de doctor.

Atât timp cât legiuitorul a inserat, în art. 14 alin. (3) din lege, o normă de trimitere la prevederile Ordinului M.E.C.T.S. nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, este evident că acesta nu a avut în vedere situația cadrelor didactice care au dobândit gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor în temeiul Legii nr. 6/1969 și al Legii nr. 128/1997. Insă, sintagma "se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017" de la art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021 - ce are un evident caracter retroactiv - vizează toate categoriile de cadre didactice care au dobândit gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor, indiferent de legea aplicabilă la momentul acordării gradului didactic, astfel încât contravine evident prevederilor legale Ia care se face trimitere.

Dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 contravin prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 C. civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare, că sunt încălcate și dispozițiile art. 8 alin. (4) teza întâi și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, că, în acest fel, sunt vătămate în dreptul de a beneficia de indemnizația pentru titlul științific de doctor cadrele didactice care au dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, gradul didactic I pe baza titlului științificde doctor și să ne admită capătul I de cerere, dispunând anularea alin. (2) al art. 1 din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021.

Pe cale de consecință, conform principiului accesorium sequitur principale, se impune și admiterea capătului II de cerere, cu obligarea Ministerului Educației la emiterea unui ordin de modificare a alin. (3) al art. 1 din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021, în sensul eliminării referirilor la alin. (2).

Aplicarea art. 1 alin. (2) al Ordinului nr. 3993/2021, a cărui suspendare o solicită recurentul, generează pagube iminente cadrelor didactice care și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I anterior datei de 01.07. 2017 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017), cărora li s-au diminuat veniturile salariale. Astfel: alin. (2) al art. 1 din O.M.E. nr. 3993/2021 stipulează:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017."

Practic, în baza textului anterior citat, cadrele didactice, care și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 și cărora li s-a plătit, în perioada iulie 2017-mai 2021, indemnizația pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (deoarece își desfășoară activitatea în domeniul pentru care dețin titlul științific de doctor) nu mai beneficiază de plata indemnizației, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021.

Textul art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede expres că au obligația de a opta între indemnizația pentru titlul științific de doctor și echivalarea cu gradul didactic I exclusiv acele cadre didactice care, de la data intrării în vigoare a legii, obțin gradul didactic I prin echivalare.

Personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obținut echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul aferent gradului 1, cât și de plata drepturilor pentru titlul științific de doctor, beneficiază în continuare de ambele drepturi, nefiind obligați să opteze. Această obligație o au doar acei salariați care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017. Orice altă interpretare a textului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivitătn legii civile), cât și textului legii [vă rugăm să observați că formularea alin. (3) este la timpul prezent - "solicită și obține gradul didactic I prin echivalare" - ceea ce are în vedere situațiile născute din momentul intrării în vigoare a legii; "nu primește indemnizația" - situație în care nu se află cadrele didactice care au beneficiat anterior intrării în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017 de sporul pentru titlul științific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spor) și care, de la intrarea în vigoare a acestei legi, având în vedere și prevederile art. 39 alin. (5) din aceeași lege au primit indemnizația pentru titlul științific de doctor, până la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021, a cărui suspendare o solicităm. Din redactarea art. 14 alin. (3) din Legea- cadru rezultă că, cadrele didactice care au solicitat și au obținut gradul didactic I prin echivalare anterior intrării în vigoare a legii nu se află în ipoteza reglementată de actul normativ].

Din cele mai sus detaliate rezultă în mod clar faptul că aplicarea art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021, generează PAGUBE IMINENTE reclamantului, respectiv drepturile salariale ale reclamantului au suferit o diminuare considerabilă.

Recurentul-reclamant apreciază că sunt îndeplinite condițiile art. 15, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 (cazul justificat și paguba iminentă), prin urmare solicită să se dispună suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Criticile invocate de recurentul-reclamant se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul-pârât Minsterul Educației a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

In cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului investit cu soluționarea cererii de recurs, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 15 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, înalta Curte constată că recursul în ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fondpe petitul privitor la cererea de suspendare este tardiv formulat, iar în ceea ce privește soluția pe cererea de anulare parțială a ordinilui apreciază că este nefondat, având în vedere cele ce urmează:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul Sindicatul Democratic învățământ Arad pentru membrul de sindicat B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea parțială a Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea alin. (2) al art. 1 din acest ordin; obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2), precum și suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021.

Înalta Curte cu prioritate, asupra ultimului petit al cererii de chemare în judecată s-a pronunțat instanța de fond în sensul respingerii cererii de suspendare, soluție criticată în recurs de Sindicatul Democratic învățământ Arad pentru membrul de sindicat B. constată că recursul declarat împotriva soluției adoptate de instanța de fond este tardiv formulat.

Potrivit art. art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Iar în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (4) din aceeași lege, hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept și poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicarea.

În speță instanța de recurs constată că sentința nr. 294 dinn 08.06.2022 a Curții de Apel Timișoara a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 24.06.2022, iar recursul declarat de reclamant a fost depus la data de 08.07.2022. In aceste condiții se constată că termenul de declarare a recursului în 5 zile de la comunicare în ceea ce privește soluția față de cererea de suspendare a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 a fost depășit.

Or, în conformitate cu art. 185 C. proc. civ. actul de procedură făcut peste termenul stabilit de lege este lovit de nulitate.

În aceste condiții, înalta Curte apreciază că în ceea ce privește soluția privitoare la cererea de suspendare a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021, recursul formulat împotriva acesteia nu mai poate fi analizat, urmând a fi respins ca tardiv introdus.

Analizând sentința atacată prin raportare la motiv de casare invocat, astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, criticile recurentului-reclamant, din această perspectivă, fiind nefondate.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie Ie-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. în cauza de față, aceste motive nu sunt incidente.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență, că sentința atacată a fost pronunțată de instanța de fond cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile speței, indicând în acest sens prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în special cele cuprinse la art. 14 alin. (3), precum și prevederile Ordinului nr. 3993/2021.

Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentului-reclamant în sensul că acesta este îndreptățit să primească și indemnizația pentru titlul științific de doctor, potrivit art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, în opinia sa, art. 14 alin. (3) nu se aplică și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrare în vigoare a acestei legi-01.07.2017.

Reține instanța de control judiciar că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 au reglementat situația drepturilor salariale ale personalului didactic care solicită și obține gradul didactic I prin echivalarea titlului de doctor, stabilind că acest personal nu primește indemnizația pentru titlu științific de doctor. Odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a născut și obligația destinatarilor - cadrelor didactice care aveau titlul de doctor - de a opta între indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.

Viziunea legiuitorului a fost ca, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, să fie elimine inechitățile salariale și să se creeze un sistem unic de salarizare.

Totodată, prin Decizia nr. 52/2020 din 20 iulie 2020 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reținut interpretarea unitară a instanțelor consultate în sensul că " art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv."

Așadar, dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlu științific de doctor la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, fără a avea relevanță aspectele prezentate de recurentul-reclamant în sensul că anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 nu a existat vreo dispoziție legală care să prevadă dreptul de opțiune al cadrului didactic între echivalarea titlului științific de doctor și acordarea sporului pentru titlul științific de doctor.

În jurisprudența națională în materie s-a reținut în mod constant că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, acestea nemaiputând însă primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea acestui titlu, întrucât intenția legiuitorului a fost, așa cum s-a arătat și în precedent, de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor.

În atare situație, este evident că dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlul științific de doctor la data intrării în vigoare a acestei legi, indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 14 din același act normativ.

Aceste aspecte nu sunt însă de natură a reprezenta o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, respectiv o încălcare a dispozițiilor art. 6 din C. civ. și a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, cum în mod greșit a interpretat recurentul-reclamant.

Într-adevăr, principiul neretroactivității este regula juridică potrivit căreia legea se aplică doar situațiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, per a contrario, nefiind aplicabilă și situațiilor anterioare. Altfel spus, principiul neretroactivității se traduce prin faptul că un act normativ nu se aplică unor fapte din trecut, iar pentru a fi în situația aplicării principiului neretroactivității legii, este necesară o situație premisă, anume existența a două sau mai multe reglementări succesive ce privesc soluționarea aceleiași chestiuni juridice.

În speță, Ordinul nr. 3993/2021 se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, așadar, nu se aplică unor situații juridice născute înaintea intrării sale în vigoare, prin emiterea acestuia în ceea ce privește stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, ministrul educației nefacând altceva decât să pună în executare dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 în aplicarea cărora a fost emis acesta. Ca atare, rezultă că acest ordin reia prevederile legale edictate la nivel superior, respectând principiul legalității din perspectiva ierarhiei legilor.

Cum legalitatea și temeinicia Ordinului Ministrului Educației nr. 3993/2021 decurg din mecanismul legal instituit de Legea-cadru nr. 153/2017 în ceea ce privește drepturile financiare aferente dobândirii titlului de doctor, reprezentând o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, nu se poate susține cu suficient temei că acest act modifică o lege sau adaugă Ia aceasta, nefiind încălcate dispozițiile art. 8 alin. (4) teza I și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Referitor Ia susținerile conform cărora recurentul-reclamant deține un drept câștigat, iar neacordarea acestuia ca urmare a aplicării dispozițiilor ordinului contestat ar reprezenta o încălcare a prevederilor art. 38 din Codul Muncii, înalta Curte reține că acestea nu sunt susținute de probele din dosar și de jurisprudența în materie.

Sub acest aspect trebuie amintit faptul că prin art. 38 din Codul Muncii legiuitorul a instituit o măsură de protecție a salariaților ce constă în interdicția de a renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege, fiind vorba despre drepturile enumerate la art. 39 din același act normativ.

Cu privire la dispoziția reglementată de art. 38 din Codul muncii, prin Decizia nr. 494/2004, Curtea Constituțională a statuat că " interdicția de a renunța, în tot sau în parte, la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților este o măsură de protecție a acestora din urmă, menită să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor. O astfel de măsură de protecție nu poate fi considerată a fi un privilegia, contrar art. 16 alin. (1) din Constituție, atât timp cât ea se justifică în considerarea situației unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecție ".

Cât privește obiectul dedus judecății în prezenta cauză, este de observat că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a arătat în mod constant că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale, astfel încât acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului, care se raportează la resursele financiare disponibile. (Decizia Curții Constituționale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020).

Deși este real că acest drept se acordă din fonduri publice și că în privința acestuia legiuitorul stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor inclusiv prin raportare la resursele financiare disponibile, acest lucru nu are semnificația obligării recurentului-reclamant la renunțarea la o calificare profesională.

Aceasta deoarece legiuitorul primar a urmărit în mod explicit abrogarea cumulului între indemnizația de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obținut exclusiv prin echivalarea doctoratului, așadar, a vizat exclusiv beneficiul financiar suplimentar obținut ca urmare a echivalării, nu calificarea profesională în sine. Cu alte cuvinte, scopul a fost acela ca valorificarea financiară a deținerii titlului științific de doctor să se realizeze o singură dată, fie prin acordarea indemnizației pentru deținerea titlului științific de doctor, fie prin acordarea indemnizației aferente gradului didactic I, obținut prin echivalarea acestui titlu.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanță reținând în mod corect că ordinul atacat a fost emis cu respectarea legii, argumentele expuse de recurentul-reclamant în cale de atac a recursului nefiind apte să atragă casarea hotărârii de fond din această perspectivă, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. reprezentat prin Sindicatul Democratic învățământ Arad împotriva sentinței civile nr. 294 din data de 8 iunie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. reprezentat prin Sindicatul Democratic Învățământ Arad împotriva sentinței civile nr. 294 din data de 8 iunie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal în ceea ce privește soluția pronunțată pe cererea de suspendarea a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului nr. 3993/2021, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. reprezentat prin Sindicatul Democratic Învățământ Arad împotriva sentinței civile nr. 294 din data de 8 iunie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2023