ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 952/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul a Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 22.02.2022 sub nr. de dosar x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației, solicitând instanței să dispună: - anularea parțială a Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea alin. (2) al art. I din acest ordin; - obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2); - suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 239 din 10 mai 2022, Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Educației; a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea Ministerului Educației la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv pentru modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2) al aceluiași articol; a respins acțiunea formulată de reclamantul A., reprezentat prin Sindicatul Democratic Învățământ Arad, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, având ca obiect anularea și suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 3993/2021 al Ministerul Educației și obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a art. 1 alin. (3) din același ordin.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurentul – reclamant a susținut că art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dar și a principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 C. civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, prin modul de redactare a alin. (2) al art. 1 al O.M.E. nr. 3993/2021 sunt încălcate dispozițiile art. 8 alin. (4) teza I și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările ulterioare. Din modul de redactare a tezei I a alin. (3) al art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, este evident faptul că legiuitorul a dispus - de la data intrării în vigoare a legii pentru viitor - că personalul didactic de predare care SOLICITĂ și OBȚINE echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I, conform Ordinului M.EC.T.S. nr. 5561/2011, nu mai beneficiază de indemnizația pentru titlul științific de doctor, instituind în teza finală a alin. (3) dreptul de opțiune al cadrelor didactice în cauză între echivalarea cu gradul didactic I și plata indemnizației pentru titlul științific de doctor. Cu toate că în preambulul O.M.E. nr. 3993/2021 se invoca dispozițiile art. 14 alin. (3) al Legii-cadru nr. 153/2017 ca bază pentru emiterea ordinului, și deși - ca act administrativ - ordinul de ministru poate fi emis exclusiv în aplicarea legii, art. 1 alin. (2) contravine acestui articol, în condițiile în care, pe de o parte, extinde prevederile art. 14 alin. (3) și asupra personalului didactic de predare care a solicitat și a obținut echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I anterior datei de 01.07.2017, iar pe de altă parte, această categorie nu are dreptul de opțiune expres reglementat de legiuitor. Dobândirea gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor s-a realizat potrivit legii, iar de la data acordării gradului didactic I, persoana respectivă este cadru didactic cu gradul I și beneficiază de toate drepturile care se cuvin personalului didactic cu gradul didactic I. În consecință, nu se poate renunța legal la acest drept recunoscut de lege, o asemenea renunțare fiind interzisă și lovită de nulitate, în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Codul muncii: "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate." În condițiile în care gradul didactic I a fost acordat, începând cu anul 1969, în baza titlului științific de doctor, prin ordine de ministru, aceste acte administrative cu caracter individual au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, astfel încât nu mai pot fi revocate unilateral de emitent și nici nu mai pot face obiectul unor cereri de anulare în instanța de contencios administrativ. Sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privește exclusiv acele cadre didactice care, ulterior intrării în vigoare a legii, au posibilitatea de a obține gradul didactic I fie prin echivalare (renunțând la indemnizația pentru titlul științific de doctor), fie prin înscriere la examenele specifice acordării gradelor didactice (beneficiind în continuare de indemnizație) și optează în cunoștință de cauză. Personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obținut echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul aferent gradului I, cât și de plata drepturilor pentru titlul științific de doctor, beneficiază în continuare de ambele drepturi, nefiind obligat să opteze. În opinia recurentului, orice altă interpretare a articolului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivității legii civile), cât și textului legii. A mai arătat recurentul că, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, nu a existat vreo dispoziție legală care să prevadă dreptul de opțiune al cadrului didactic între echivalarea titlului științific de doctor și acordarea sporului pentru titlul științific de doctor. Atât timp cât legiuitorul a inserat, în art. 14 alin. (3) din lege, o normă de trimitere la prevederile Ordinului M.E.C.T.S. nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, este evident că acesta nu a avut în vedere situația cadrelor didactice care au dobândit gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor în temeiul Legii nr. 6/1969 și al Legii nr. 128/1997. Insă, sintagma "se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017" de la art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021 - ce are un evident caracter retroactiv — vizează toate categoriile de cadre didactice care au dobândit gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor, indiferent de legea aplicabilă la momentul acordării gradului didactic, astfel încât contravine evident prevederilor legale la care se face trimitere. De asemenea, recurentul a susținut că aplicarea art. 1 alin. (2) al Ordinului nr. 3993/2021, a cărui suspendare o solicită, generează pagube iminente cadrelor didactice care și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I anterior datei de 01.07. 2017 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017), cărora li s-au diminuat veniturile salariale. Astfel, alin. (2) al art. 1 din O.M.E. nr. 3993/2021 stipulează că: "(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." Practic, în baza textului anterior citat, cadrele didactice, care și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 și cărora li s-a plătit, în perioada iulie 2017-mai 2021, indemnizația pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (deoarece își desfășoară activitatea în domeniul pentru care dețin titlul științific de doctor) nu mai beneficiază de plata indemnizației, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021. În opinia recurentului, sunt îndeplinite condițiile art. 15, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 (cazul justificat și paguba iminentă), pentru a se dispune suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză Intimatul -pârât Ministerul Educației a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând anularea acestuia pentru nemotivare; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința pronunțată în cauză este temeinică și legală. În esență, prima instanță a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea contenciosului administrativ privind anularea și modificarea actului normativ emis de către Ministerul Educației. În ceea ce privește anularea parțială a OMED nr. 3993/2021, prima instanță, în mod corect, a reținut pe larg, prin combaterea tuturor pretinselor critici ale reclamantului, că actul supus cenzurii nu poate fi considerat ca o reglementare retroactivă, sistarea plății indemnizației operând doar numai de la data intrării în vfigoare a OMEd fără a aduce atingere efectelor deja produse pentru perioada anterioară Legii nr. 153/2017. În acest sens, instanța de fond a concluzionat, în mod corect, că dispozițiile art. 39 alin. (5) din legea cadru trebuie interpretat prin raportare la dispozițiile art. 14 alin. (1) și (2) din același act normativ, constatând că nu mai este permisă cumularea unei duble bonificații pentru aceeași calificare. De asemenea, instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării actului administativ contestat ca urmare a reținerii legalității actului contestat. Intimatul -pârât a susținut că Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost emis cu respectarea întocmai a prevederilor legale, atât în ceea ce privește condițiile de formă, cât și referitor la cele de fond. Prin Decizia nr. 685 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. în paragraful 16 din această decizie, Curtea Constituțională a reținut că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului. Mai mult, potrivit considerentelor reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52/2020, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de trimitere cât și ICCJ au stabilit în mod unitar că prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv.

Aspecte procesuale Prin încheierea de ședință din 7 noiembrie 2023, instanța a respins excepția nulității recursului, reținând ca fiind încadrat în pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, prin aceeași încheiere, Înalta Curte a constatat, din oficiu, că recurentul – reclamant a formulat prin recurs un petit având ca obiect suspendarea, petit care este inadmisibil, având în vedere imposibilitatea formulării de pretenții noi direct în calea de atac. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: Analizând sentința atacată prin raportare la motivul de casare invocat, astfel cum este reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, criticile recurentului-reclamant, din această perspectivă, fiind nefondate. În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență, că sentința atacată a fost pronunțată de instanța de fond cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile speței, indicând în acest sens prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în special cele cuprinse la art. 14 alin. (3), precum și prevederile Ordinului nr. 3993/2021, încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și de art. 6 din C. civ., încălcarea art. 8 și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și a prevederilor art. 38 din Codul muncii. Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentului-reclamant în sensul că acesta este îndreptățit să primească și indemnizația pentru titlul științific de doctor, potrivit art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, în opinia sa, art. 14 alin. (3) nu se aplică și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrare în vigoare a acestei legi (01.07.2017). Reține instanța de control judiciar că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 au reglementat situația drepturilor salariale ale personalului didactic care solicită și obține gradul didactic I prin echivalarea titlului de doctor, stabilind că acest personal nu primește indemnizația pentru titlu științific de doctor. Odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a născut și obligația destinatarilor - cadrelor didactice care aveau titlul de doctor - de a opta între indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I. În plus față de considerentele Deciziei nr. 52/2020 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reținute de prima instanță, prin care însă cererea de sesizare a fost respinsă ca inadmisibilă constatându-se că dispozițiile normative supuse interpretării sunt "îndeajuns de clare și complete" și nu prezintă dificultăți de interpretare, Înalta Curte reține că la data de 3 noiembrie 2023 a fost publicătă în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1000, Decizia nr. 51/2023 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2022. Prin decizia menționată s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (3) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că excluderea cumulului dintre indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor și salarizarea aferentă gradului didactic I obținut în baza aceluiași titlu științific de doctor se aplică și cadrelor didactice cărora, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic I în considerarea titlului științific de doctor, în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și a Metodologiei formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.770/1998, cu modificările și completările ulterioare." Dezlegarea dată problemei de drept este obligatorie de la data publicării deciziei și în prezentul litigiu, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. S-a reținut prin decizia menționată că: (116) "în raport cu conținutul normelor analizate nu s-ar putea justifica obiectiv și rezonabil crearea unor categorii diferite în cadrul personalului didactic care a solicitat și a obținut gradul didactic I prin echivalare, prin raportare la data la care a urmat procedura de echivalare, iar menținerea cumulului de beneficii în favoarea cadrelor didactice care au dobândit titlul științific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, respectiv intrării în vigoare a Ordinului nr. 5.561/2011 ar determina o situație de inechitate pentru cadrele didactice care dobândesc titlul științific de doctor ulterior și care doresc să își obțină gradul didactic I prin echivalare.(...) (124) Or, eliminarea acordării unui duble bonificații pentru aceeași calificare, respectiv pentru titlul științific de doctor și pentru gradul didactic I, dacă acesta din urmă a fost obținut prin echivalare, reprezintă, fără echivoc, una dintre măsurile avute în vedere de legiuitor circumscrise acelorași scopuri urmărite prin adoptarea legii-cadru, măsură care nu afectează gradul didactic sau titlul științific, ci limita beneficiului pecuniar a cărei stabilire se află în marja de apreciere a legiuitorului. (125) Prin urmare, dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării urmează a se interpreta în sensul că exclud cumulul dintre indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor și salarizarea aferentă gradului didactic I obținut în baza aceluiași titlu științific de doctor, indiferent de momentul la care s-a acordat cadrului didactic gradul profesional". Pe cale de consecință, criticile privind nelegalitatea ordinului contrare acestei dezlegări, reluate și prin motivele de recurs, urmează a fi respinse ca nefondate, hotărârea Înaltei Curți consființind faptul că prin ordinul atacat au fost interpretate și aplicate corect dispozițiile art. 14 alin. (3) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017. Așadar, dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlu științific de doctor la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, fără a avea relevanță aspectele prezentate de recurenta-reclamantă în sensul că anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 nu a existat vreo dispoziție legală care să prevadă dreptul de opțiune al cadrului didactic între echivalarea titlului științific de doctor și acordarea sporului pentru titlul științific de doctor. În jurisprudența națională în materie s-a reținut, în mod constant, că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, acestea nemaiputând însă primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea acestui titlu, întrucât intenția legiuitorului a fost, așa cum s-a arătat și în precedent, de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor. În atare situație, este evident că dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlul științific de doctor la data intrării în vigoare a acestei legi, indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 14 din același act normativ. Aceste aspecte nu sunt însă de natură a reprezenta o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, respectiv o încălcare a dispozițiilor art. 6 din C. civ. și a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, cum în mod greșit a interpretat recurentul-reclamant. Într-adevăr, principiul neretroactivității este regula juridică potrivit căreia legea se aplică doar situațiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, per a contrario, nefiind aplicabilă și situațiilor anterioare. Altfel spus, principiul neretroactivității se traduce prin faptul că un act normativ nu se aplică unor fapte din trecut, iar pentru a fi în situația aplicării principiului neretroactivității legii, este necesară o situație premisă, anume existența a două sau mai multe reglementări succesive ce privesc soluționarea aceleiași chestiuni juridice. În speță, Ordinul nr. 3993/2021 se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, așadar, nu se aplică unor situații juridice născute înaintea intrării sale în vigoare, prin emiterea acestuia în ceea ce privește stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, ministrul educației nefăcând altceva decât să pună în executare dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 în aplicarea cărora a fost emis acesta. Ca atare, rezultă că acest ordin reia prevederile legale edictate la nivel superior, respectând principiul legalității din perspectiva ierarhiei legilor. Cum legalitatea și temeinicia Ordinului Ministrului Educației nr. 3993/2021 decurg din mecanismul legal instituit de Legea-cadru nr. 153/2017 în ceea ce privește drepturile financiare aferente dobândirii titlului de doctor, reprezentând o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, nu se poate susține cu suficient temei că acest act modifică o lege sau adaugă la aceasta, nefiind încălcate nici dispozițiile din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Este greșită și interpretarea gramaticală pe care o face recurentul-reclamant dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, afirmând că acestea reglementează exclusiv situația juridică a personalului didactic care a obținut gradul didactic I, prin echivalarea titlului științific de doctor, după intrarea în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017, motivat de aspectul că legiuitorul a utilizat verbele "a solicita" și "a obține" la timpul prezent, modul indicativ. Referitor la această interpretare, instanța de recurs constată că utilizarea timpului prezent este specifică reglementărilor normative, dar utilizarea acestui timp nu poate avea semnificația exclusivă a unei acțiuni care se desfășoară în momentul edictării normei sau exclusiv în momentul intrării în vigoare, ci trebuie ținut seama că legea se aplică tuturor situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, deci implică și acțiunile viitoare. Prin urmare, utilizarea formulării la timpul prezent nu exclude faptul că texul vizează și acțiuni care nu se desfășoară exclusiv în prezent, ceea ce denotă că interpretarea exclusiv gramaticală nu este suficientă pentru determinarea efectelor juridice ale reglementării în cauză. În acest context, Înalta Curte subliniază că interpretarea juridică a dispozițiilor legale aplicabile speței de față nu trebuie realizată numai gramatical, după sensul cuvintelor folosite de către legiuitor și a modului cum sunt așezate și legate în frază, ci și teleologic, căutându-se să se descopere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat părțile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificația ce trebuie atribuită textelor și care să fie cât mai apropiată de intenția presupusă a legiuitorului, dar și sistematic, metodă care să țină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretate în contextul legii sau în contextul întregii legislații conexe, și nu în ultimul rând logic, context în care trebuie să se țină seama și de regulile specifice de interpretare exprimate, în doctrină, prin formulări precum aceea că legea specială derogă de la cea generală – "specialia generalibus derogant", că excepția este de strictă interpretare – conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", sau că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos", ori că dispozițiile legale trebuie interpretate în sensul în care ele produc efecte, iar nu într-un sens contrar – "actus interpretandus est pretins ut valeat quam ut pereat". Referitor la sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, se observă în primul rând, că textul constituie o excepție de la regula instituită de art. 14 alin. (1) din aceeași lege. Prin urmare, conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", excepția neacordării indemnizației pentru titlul științific de doctor este de strictă interpretare și este aplicabilă exclusiv personalului care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare. Referitor la susținerile conform cărora recurentul-reclamant deține un drept câștigat, iar neacordarea acestuia ca urmare a aplicării dispozițiilor ordinului contestat ar reprezenta o încălcare a prevederilor art. 38 din Codul Muncii, Înalta Curte reține că acestea nu sunt susținute de probele din dosar și de jurisprudența în materie. Sub acest aspect trebuie amintit faptul că prin art. 38 din Codul Muncii legiuitorul a instituit o măsură de protecție a salariaților ce constă în interdicția de a renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege, fiind vorba despre drepturile enumerate la art. 39 din același act normativ. Cu privire la dispoziția reglementată de art. 38 din Codul muncii, prin Decizia nr. 494/2004, Curtea Constituțională a statuat că "interdicția de a renunța, în tot sau în parte, la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților este o măsură de protecție a acestora din urmă, menită să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor. O astfel de măsură de protecție nu poate fi considerată a fi un privilegiu, contrar art. 16 alin. (1) din Constituție, atât timp cât ea se justifică în considerarea situației unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecție". Cât privește obiectul dedus judecății în prezenta cauză, este de observat că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a arătat în mod constant că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale, astfel încât acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului, care se raportează la resursele financiare disponibile. (Decizia Curții Constituționale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020). Deși este real că acest drept se acordă din fonduri publice și că în privința acestuia legiuitorul stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor inclusiv prin raportare la resursele financiare disponibile, acest lucru nu are semnificația obligării recurentului-reclamant la renunțarea la o calificare profesională. Legiuitorul primar a urmărit în mod explicit abrogarea cumulului între indemnizația de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obținut exclusiv prin echivalarea doctoratului, așadar, a vizat exclusiv beneficiul financiar suplimentar obținut ca urmare a echivalării, nu calificarea profesională în sine. Cu alte cuvinte, scopul a fost acela ca valorificarea financiară a deținerii titlului științific de doctor să se realizeze o singură dată, fie prin acordarea indemnizației pentru deținerea titlului științific de doctor, fie prin acordarea indemnizației aferente gradului didactic I, obținut prin echivalarea acestui titlu. În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanță reținând în mod corect că ordinul atacat a fost emis cu respectarea legii, argumentele expuse de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să atragă casarea hotărârii de fond din această perspectivă, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză. Înalta Curte constată că este corectă soluția pronunțată de prima instanță și cu privire la doilea petit al cererii, (respectiv de obligare a Ministerului Educației la emiterea unui ordin prin care să se modifice alin. (3) al art. 1 din ordinul contestat), având în vedere, pe de-o parte, soluția pronunțată cu privire la primul petit al acțiunii, pe care instanța de control judiciar a apreciat-o ca fiind legală, iar pe de altă parte, faptul că emiterea unui act administrativ cu caracter normativ se realizează pe criterii care țin de oportunitate. În raport cu stadiul procesual și cu modul de dezlegare a fondului raportului juridic litigios, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor din recurs privitoare la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării actului atacat. Pentru considerentele expuse, reținând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.