Decizia nr. 717/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 126/2022 a Curții de Apel Brașov

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.05.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., prin Sindicatul "B." Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, anularea alin. (2) al art. 1 din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în M.Of., Partea I, nr. 605 din 17.06.2021; obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2).

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 126 din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., prin Sindicatul "B." Brașov, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, având ca obiect anularea art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 și obligarea pârâtului la emiterea unui Ordin de modificare a art. 1 alin. (3) din respectivul Ordin nr. 3993/2021, în sensul eliminării referirilor la alin. (2), ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 126 din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul B. în numele membrului de sindicat A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată, reținând faptul că "Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021 pune în aplicare dispoziții legale care nu aduc atingere principiului neretroactivității legii civile, acest act normativ producând efecte, sub aspectul sesizării, de la data intrării în vigoare". Astfel, este evident că prin art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 legiuitorul nu a reglementat cu privire la drepturile născute înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru, din moment ce se folosește timpul prezent al verbelor: personalul didactic de predare solicită, obține, nu primește, optează. Or, recurentului i s-a acordat, prin ordin de ministru, anterior datei de 01.07.2017, gradul didactic I, în baza titlului științific de doctor și nu se află în situația prevăzută de art. 14 alin. (3); [ei "au solicitat" și "au obținut" - nu "solicită" și nu "obțin"; aceasta cu atât mai mult cu cât ordinele ministrului pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor au fost emise și comunicate anterior intrării în vigoare a Legii-cadru, și în baza acestora titularii au beneficiat deja de drepturile salariale corespunzătoare încadrării în învățământ ca profesor cu gradul didactic I, iar drepturile salariale cuvenite i s-au acordat de la data emiterii ordinului ministrului educației pentru acordarea gradului didactic I. Art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede expres că au obligația de a opta între indemnizația pentru titlul științific de doctor și echivalarea cu gradul didactic I exclusiv acele cadre didactice care, ulterior intrării în vigoare a legii, sunt în situația fie de a solicita echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I, fie de a solicita acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice cărora li s-a acordat gradul didactic I prin ordin de ministru anterior intrării in vigoare a legii, prin echivalarea titlului științific de doctor, nu mai au un drept real de opțiune, bucurându-se deja de drepturile ce se cuvin cadrelor didactice cu gradul didactic I, în baza actului administrativ cu caracter individual prin care au dobândit gradul didactic I și care a intrat în circuitul civil; acestea beneficiază în continuare de ambele drepturi, neputând opta - cerință impusă de legiuitor. Obligația de a opta o au doar acei salariați care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017 (data intrării în vigoare a legii), precum și cei care obțin, după intrarea în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017, prin Ordin de ministru, titlul științific de doctor și care, din acel moment optează în mod real, efectiv, între a depune documentele prevăzute de Metodologia privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, aprobată prin OMECTS nr. 5556/2011, pentru acordarea gradului didactic I sau pentru acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor, urmând să parcurgă procedura din Metodologia privind formarea continuă, pentru a dobândi gradul didactic I. Orice altă interpretare a textului art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivității legii civile), cât și textului legii. Este importantă și formularea la timpul prezent din art. 14 alin. (3) ["nu primește indemnizația"] - ceea ce are în vedere situațiile născute din momentul intrării în vigoare a legii. Or, membrul de sindicat nu se află în ipoteza reglementată de lege; acesta a primit, efect al dobândirii gradului didactic I prin echivalarea titlului științific de doctor, drepturile salariale corespunzătoare titlului științific de doctor, atât anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 (sub formă de spor sau sumă compensatorie), cât și ulterior acestui moment (indemnizația pentru titlul științific de doctor), până la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021. Din dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru reiese că se poate opta pentru echivalare doar în ipoteza în care nu s-a emis ordinul pentru echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I. Mai mult, pierderea gradului didactic deja acordat printr-un ordin de ministru presupune încetarea efectelor ordinului de ministru prin care gradul didactic I a fost acordat, în condițiile în care, în Legea educației naționale - lege specială - nu există reglementată pierderea gradului didactic, nici ca sancțiune disciplinară și nici în alte situații expres și limitativ prevăzute de legiuitor. În momentul în care un cadru didactic a dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, prin ordin de ministru gradul didactic I, nu se mai încadrează în situația de a opta pentru echivalare, așa cum prevede expres legiuitorul în art. 14 alin. (3) teza finală, deoarece el este beneficiarul ordinului prin care i s-a acordat gradul didactic I. Recurentul a mai susținut că în ceea ce privește titlul științific de doctor, există, în Legea nr. 1/2011, prevederi exprese-la art. 146 ind. 1 și art. 146 2 - privind situațiile în care titlul de doctor încetează să mai producă efecte juridice, respectiv în situația revocării titlului sau al anulării acestuia, anulare ce se dispune de instanța de contencios. Enunțând și dispozițiile art. 168 alin. (7ind. 1) și alin. (7ind. 2) din același act normativ, a arătat că este evident că legiuitorul a înțeles să reglementeze expres în ce condiții se poate produce renunțarea la titlul științific de doctor, iar aceasta nu este o renunțare voluntară. Nici în Legea educației naționale nr. 1/2011 și nici în Legea contenciosului administrativ nu este reglementată ipoteza renunțării de către beneficiarul unui act administrativ intrat în circuitul civil la acesta și la drepturile legale conferite prin acesta, doar printr-o simplă opțiune, fără respectarea termenelor și condițiilor expres prevăzute de legea contenciosului administrativ și fără intervenția instanței competente. Cu atât mai mult cu cât revocarea unui act administrativ intrat în circuitul civil nu este consacrată legal, legea prevăzând doar dreptul autorității publice emitente de a solicita instanței de contencios anularea actului. Cu alte cuvinte, Legea educației naționale nu reglementează renunțarea voluntară la titlul de doctor și nici renunțarea voluntară la gradul didactic I, drepturi acordate prin ordine de ministru, intrate în circuitul civil și a căror anulare nu mai poate fi solicitată instanței deoarece aceste acte administrative sunt anterioare intrării în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017. Este evident că, în cuprinsul art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a folosit sintagma "renunțare la gradul didactic I", așa cum afirmă pârâtul, și nici nu a prevăzut și efectele pe care le generează renunțarea. Mai mult, renunțarea la gradul didactic I care, potrivit judecătorului fondului, s-ar produce ca urmare a voinței legiuitorului exprimată în art. 14 alin. (3), are drept efect, retrogradarea cadrelor didactice în funcția de profesor cu definitivare (în cazul cadrelor didactice care prin efectul Legii nr. 6/1969 au beneficiat de acordarea gradului didactic în baza titlului științific) sau profesor cu gradul didactic II sau cu definitivare (pentru cadrele didactice care și-au dobândit titlul științific de doctor și gradul didactic I în baza Legii 128/1997 și a Legii nr. 1/2011, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Însă, o asemenea retrogradare este reglementată de Codul muncii doar ca sancțiune disciplinară; ea nu este consacrată de Legea nr. 1/2011, ca sancțiune disciplinară aplicabilă cadrelor didactice, sancțiuni expres prevăzute de art. 280 alin. (2) din lege. Mai mult, o asemenea retrogradare ar conduce la diminuarea semnificativă a salariului de bază a cadrului didactic, ce nu va mai beneficia de salariul cuvenit profesorului cu gradul didactic I, în raport cu vechimea în învățământ, prezentând exemple. Prin considerentele referitoare la faptul că "norma în discuție nu depășește limitele reglementării primare și nu retroactivează, respectând intenția legiuitorului (exprimată în art. 14 alin. (3) din Lg. 153/2017) ca odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 să nu se obțină o dublă compensație pentru ipoteza în care cadrul didactic a beneficiat (indiferent de perioadă) de echivalare titlului științific de doctor cu gradul didactic I", instanța de fond și-a însușit susținerile Ministerului Educației, fără a avea în vedere faptul că prin coroborarea art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a dorit să acorde acest câștig/beneficiu (indemnizația pentru titlul științific), într-un cuantum fix (prin raportare la salariul minim brut pe țară garantat în plată, iar nu la salariul fiecărui beneficiar), tuturor deținătorilor titlului științific de doctor. însă pentru cadrele didactice cărora le este aplicabil art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021 nu există beneficiul; dimpotrivă, în temeiul textului a cărui Modul de redactare al art. 1 alin. (2) al Ordinului nr. 3993/2021 denotă și caracterul retroactiv al acestui alineat, ceea ce creează o îndoială serioasă asupra legalității dispoziției, inserate într-un act administrativ cu caracter normativ, de forță juridică inferioară legii, întrucât contravine principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 C. civ. Prin menționarea expresă a faptului că prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, se creează premisa aplicării unor dispoziții din lege unor situații juridice născute anterior momentului intrării ei în vigoare. În condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut în textul de lege ce reprezintă temeiul alin. (2) al art. 1 al OME nr. 3993/2021 o asemenea ipoteză, este evident că textul criticat contravine dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru și că, prin ordin de ministru, s-a adăugat la lege o ipoteză nouă, dispunându-se cu privire la situațiile juridice născute anterior intrării în vigoare a legii. De altfel, dacă se dorea ca acest ordin să se aplice doar situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, alin. (2) al articolului 1 nu era necesar în cuprinsul ordinului, atâta timp cât, legiuitorul, prin art. 14 alin. (3) al legii - cadru, inserase dispoziții aplicabile cadrelor didactice care dobândesc titlul științific de doctor ulterior intrării în vigoare a acesteia și care trebuie să își exercite dreptul de opțiune prevăzut expres în teza finală a alin. (3) al articolului 14. Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru au produs deja efecte în sistemul de învățământ, de la data intrării în vigoare a legii, pentru cadrele didactice care au dobândit titlul științific de doctor ulterior datei de 01.07.2017 și care și-au exercitat dreptul de opțiune prevăzut în teza finală a alineatului. Privitor la sfera de aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (3), Ministerul Muncii, prin adresa nr. x/04.09.2017, în care se arată explicit că dispozițiile art. 14 alin. (3) "nu se aplică pentru cadrele didactice care și-au echivalat gradul didactic I prin dobândirea titlului științific de doctor înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017". De altfel, orice altă interpretare a textului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivității legii civile), cât și textului legii [formularea alin. (3) este la timpul prezent - "solicită și obține gradul didactic I prin echivalare" - ceea ce are în vedere situațiile născute din momentul intrării în vigoare a legii; deci cadrele didactice care au solicitat și au obținut gradul didactic I prin echivalare anterior intrării în vigoare a legii nu se află în ipoteza reglementată de actul normativ]. În conformitate cu prevederile legale mai sus citate, de la data de 1 iulie 2017 și până în prezent, cadrele didactice care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, au obținut echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I, au beneficiat atât de salarizarea corespunzătoare gradului didactic, cât și de indemnizația pentru titlul științific de doctor - calculul drepturilor lor salariale fiind realizate de unitățile angajatoare prin intermediul programului de salarizare C. pus la dispoziție de Ministerul Educației și actualizat periodic. La aproape 4 ani de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021, Ministerul Educației, ignorând atât prevederile exprese ale art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cât și voința inițiatorului legii (a Ministerului Muncii, exprimată clar prin adresa nr. x/04.09.2017), instituie aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Apărările formulate în recurs Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, arătând că, în opinia sa, prin cererea de recurs au fost reluate argumentele referitoare la situația de fapt. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate, susținând, în esență, că ordinul contestat este o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, respectând principul legalității din perspectiva ierarhiei legilor.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 8 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-reclamant privesc greșita interpretare și aplicare a legii de către prima instanță, respectiv a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, care, în opinia sa, contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivității legii civile), cât și textului legii, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2. Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, reclamantul A., reprezentat în cauză prin Sindicatul B., este salariat al Unității Liceul Tehnologic "Dr. D." începând cu data de 01.10.1990, fiind încadrat pe funcția didactică de profesor, grad didactic I. Acesta și-a echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I, prin ordinul ministrului educației nr. 5162/28.11.2001, astfel cum reiese din Adeverința nr. x/16.02.2022 . Membrul de sindicat a beneficiat în intervalul 01.07.2017-30.06.2021 atât de salariul aferent gradului didactic I, cât și de plata indemnizației pentru titlul științific de doctor, în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, de la data de 30.06.2021 punându-se în aplicare dispozițiile art. 1 din Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021, privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În acest context factual, reclamantul A., reprezentat de Sindicatul B., a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu cererea de anulare a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021, privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 605 din 17 iunie 2021, potrivit cărora: "(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." și a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2). Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză. Analizând sentința atacată prin raportare la motiv de casare invocat, astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, criticile recurentului-reclamant, din această perspectivă, fiind nefondate. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față, aceste motive nu sunt incidente. În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență, că sentința atacată a fost pronunțată de instanța de fond cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile speței, indicând în acest sens prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în special cele cuprinse la art. 14 alin. (3), precum și prevederile Ordinului nr. 3993/2021. Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentului-reclamant în sensul că acesta este îndreptățit să primească și indemnizația pentru titlul științific de doctor, potrivit art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, în opinia sa, art. 14 alin. (3) nu se aplică și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrare în vigoare a acestei legi - 01.07.2017. Reține instanța de control judiciar că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 au reglementat situația drepturilor salariale ale personalului didactic care solicită și obține gradul didactic I prin echivalarea titlului de doctor, stabilind că acest personal nu primește indemnizația pentru titlu științific de doctor. Odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a născut și obligația destinatarilor - cadrelor didactice care aveau titlul de doctor - de a opta între indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I. Viziunea legiuitorului a fost ca, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, să fie elimine inechitățile salariale și să se creeze un sistem unic de salarizare. Totodată, prin Decizia nr. 52/2020 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reținut interpretarea unitară a instanțelor consultate în sensul că " art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv." Așadar, dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlu științific de doctor la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, fără a avea relevanță aspectele prezentate de recurentul-reclamant în sensul că anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 nu a existat vreo dispoziție legală care să prevadă dreptul de opțiune al cadrului didactic între echivalarea titlului științific de doctor și acordarea sporului pentru titlul științific de doctor. În jurisprudența națională în materie s-a reținut în mod constant că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, acestea nemaiputând însă primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea acestui titlu, întrucât intenția legiuitorului a fost, așa cum s-a arătat și în precedent, de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor. În atare situație, este evident că dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlul științific de doctor la data intrării în vigoare a acestei legi, indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 14 din același act normativ. Aceste aspecte nu sunt însă de natură a reprezenta o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, respectiv o încălcare a dispozițiilor art. 6 din C. civ. și a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, cum în mod greșit a interpretat recurentul-reclamant. Într-adevăr, principiul neretroactivității este regula juridică potrivit căreia legea se aplică doar situațiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, per a contrario, nefiind aplicabilă și situațiilor anterioare. Altfel spus, principiul neretroactivității se traduce prin faptul că un act normativ nu se aplică unor fapte din trecut, iar pentru a fi în situația aplicării principiului neretroactivității legii, este necesară o situație premisă, anume existența a două sau mai multe reglementări succesive ce privesc soluționarea aceleiași chestiuni juridice. În speță, Ordinul nr. 3993/2021 se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, așadar, nu se aplică unor situații juridice născute înaintea intrării sale în vigoare, prin emiterea acestuia în ceea ce privește stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, ministrul educației nefăcând altceva decât să pună în executare dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 în aplicarea cărora a fost emis acesta. Ca atare, rezultă că acest ordin reia prevederile legale edictate la nivel superior, respectând principiul legalității din perspectiva ierarhiei legilor. Cum legalitatea și temeinicia Ordinului Ministrului Educației nr. 3993/2021 decurg din mecanismul legal instituit de Legea-cadru nr. 153/2017 în ceea ce privește drepturile financiare aferente dobândirii titlului de doctor, reprezentând o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, nu se poate susține cu suficient temei că acest act modifică o lege sau adaugă la aceasta, nefiind încălcate dispozițiile art. 8 alin. (4) teza I și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Cât privește obiectul dedus judecății în prezenta cauză, este de observat că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a arătat în mod constant că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale, astfel încât acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului, care se raportează la resursele financiare disponibile. (Decizia Curții Constituționale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020). Deși este real că acest drept se acordă din fonduri publice și că în privința acestuia legiuitorul stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor inclusiv prin raportare la resursele financiare disponibile, acest lucru nu are semnificația obligării recurentului-reclamant la renunțarea la o calificare profesională. Aceasta deoarece legiuitorul primar a urmărit în mod explicit abrogarea cumulului între indemnizația de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obținut exclusiv prin echivalarea doctoratului, așadar, a vizat exclusiv beneficiul financiar suplimentar obținut ca urmare a echivalării, nu calificarea profesională în sine. Cu alte cuvinte, scopul a fost acela ca valorificarea financiară a deținerii titlului științific de doctor să se realizeze o singură dată, fie prin acordarea indemnizației pentru deținerea titlului științific de doctor, fie prin acordarea indemnizației aferente gradului didactic I, obținut prin echivalarea acestui titlu. În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanță reținând în mod corect că ordinul atacat a fost emis cu respectarea legii, argumentele expuse de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să atragă casarea hotărârii de fond din această perspectivă, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză. Instanța de control judiciar constată că este corectă soluția pronunțată de prima instanță și cu privire la doilea petit al cererii, (respectiv de obligare a Ministerului Educației la emiterea unui ordin prin care să se modifice alin. (3) al art. 1 din ordinul contestat), având în vedere, pe de-o parte, soluția pronunțată cu privire la primul petit al acțiunii, pe care instanța de control judiciar a apreciat-o ca fiind legală, iar pe de altă parte, faptul că emiterea unui act administrativ cu caracter normativ se realizează pe criterii care țin de oportunitate. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât și va respinge recursul ca nefondat.