ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5010/2023

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 01 februarie 2022, sub nr. x/2022 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul din Învățământ "A." Cluj în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G., H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației:

- anularea parțială a Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea i nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea alin. (2) al art. 1 din acest ordin;

- obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2);

- suspendarea Executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021.

Prin sentința civilă nr. 74/2022 pronunțată la 14 martie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul Sindicatul din Învățământ A., în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, având ca obiect anularea și suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 3993/2021 al Ministerul Educației și obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a art. 1 alin. (3) din același ordin.

Împotriva sentinței civile nr. 74/2022 pronunțată la 14 martie 2022 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Sindicatul din Învățământ A., în numele membrilor de sindicat, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de suspendarea și anulare a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 3993/2021 al Ministerul Educației și obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a art. 1 alin. (3) din același ordin.

a) În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de suspendare s-a arătat următoarele:

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, a invocat recurentul anumite împrejurări de fapt și de drept care creează îndoieli asupra legalității actului administrativ, respectiv că O.M.E. nr. 3993/2021 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, precum și a principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 din C. civ.. A apreciat recurentul că toate aceste elemente demonstrează existența cazului bine justificat, iar instanța a reținut greșit că nu ar fi îndeplinită această condiție.

Cu privire la condiția pagubei iminente, a arătat recurentul că instanța de fond a apreciat în mod eronat că nu este îndeplinită în speță, cu greșita aplicare a normelor de drept material și fără să țină cont de actele depuse la dosar. A menționat recurentul că ar exista o contradicție între considerentele instanței de fond, în sensul că, pe de o parte se reține că nu s-a făcut dovada pagubei iminente suferite de membrii de sindicat, iar pe de altă parte se reține că aceștia pierd o componentă a salariului lunar.

A susținut recurentul că pierderea din venitul salarial lunar a sumei de 950 RON este un prejudiciu important pentru cadrele didactice, în raport de veniturile salariale ale acestora. Astfel, în situația în care nu s-ar dispune suspendarea ordinului atacat, aplicarea lui ar genera o pagubă iminentă cadrelor didactice care și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I, anterior datei de 01.07.2017, deoarece li se vor diminua drepturile salariale prin faptul că nu vor mai beneficia de plata indemnizației începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021. Așa cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de recurs (fluturași de salariu), membrului de sindicat din prezentul dosar i s-a plătit și ulterior datei de 1 iulie 2017 indemnizația pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dar plata a fost sistată efect al art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021. În fluturașii aferenți lunii mai 2021, la rubrica "compensații tranzitorii spor titlu de doctor" se regăsește cuantumul de 950 de RON, aferent indemnizației pentru titlul științific, în timp ce, în fluturașii aferenți lunilor ulterioare datei de 31 mai 2021, nu se mai regăsește această rubrică.

b) În motivarea fondului recursului, recurentul a criticat interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, respectiv concluziile referitoare la aplicarea în timp a acestora, conform cărora teza I se aplică cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare ulterior intrării in vigoare a Legii nr. 153/2017, iar teza a II-a a articolului nu se poate referi decât la cadrele didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare anterior intrării in vigoare a legii.

În opinia recurentului, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 a avut în vedere doar opțiunile cadrelor didactice exprimate ulterior intrării în vigoare a legii, fapt confirmat de aplicarea unitară, timp de mai bine de 4 ani a acestor dispoziții și modificarea acestei practici doar în urma adoptării Ordinului nr. 3993/2021. Intenția legiuitorului nu a fost niciodată aceea de a trasa o distincție precum cea dedusă de către instanță, iar practica pârâtului confirmă pe deplin acest lucru.

Contrar opiniei instanței, recurentul a mai apreciat că tocmai introducerea dispozițiilor art. 14 alin. (3) este cea care a dat naștere situației aparent discriminatorii. În mod evident, în lipsa introducerii obligativității de a alege între indemnizația de doctor și echivalarea gradului didactic I, această discuție nu și-ar avea locul. Totuși, actul normativ a fost adoptat și, într-adevăr, persoane aflate aparent în situații similare sunt tratate diferit.

Această aparență este însă ușor demontată prin raportare la vechimea în muncă a persoanelor respective. Caracteristică menționată inclusiv în cadrul art. 6 lit. b) indicat de către instanța de fond, vechimea în muncă constituie criteriul de diferențiere între un cadru didactic care a avut oportunitatea să obțină echivalarea gradului didactic I anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 și un coleg a cărui posibilitate de echivalare a gradului didactic s-a născut doar ulterior intrării în vigoare a aceleiași legi. Prin definiție, vechimea în muncă a celor două persoane este diferită și, drept urmare, tratamentul aplicat acestora poate să difere. Este cât se poate de normal și chiar dezirabil ca un salariat cu vechime să beneficieze de drepturi și facilități suplimentare colegilor săi mai noi. De asemenea, este previzibil că succesiunea normelor va naște în patrimoniul salariatului aflat în câmpul muncii o serie de drepturi pe care o persoană aflată la începutul carierei nu le va avea.

Având în vedere aceste aspecte, raționamentul instanței nu face altceva decât să propună - în numele nediscriminării - decăderea din drepturile deja câștigate ale categoriei de salariați cu vechime, pentru ca aceștia să nu beneficieze de un avantaj față de salariații mai noi.

Pe lângă faptul că acest raționament contravine principiilor nediscriminării, existând, criterii clare pentru a conferi un tratament diferențiat celor două categorii de salariați, consecințele finale ale acestei logici pot fi extrem de dăunătoare pentru stabilitatea întregului sistem educațional.

Pentru a înțelege acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că gradul didactic I conferă cadrului didactic mult mai multe facilități decât un simplu spor salarial. În primul rând, acesta reprezintă cea mai înaltă treaptă profesională care poate fi urcată de către personalul didactic. Retrogradarea din această calitate presupune scurgerea a cel puțin 4 ani de carieră educațională pentru a încerca redobândirea ei. Apoi, gradul didactic I reprezintă o cerință premergătoare accesului la anumite funcții de conducere în învățământ. Ar fi de neconceput ca, un cadru didactic care în prezent ocupă o funcție de conducere grație echivalării gradului didactic I în urmă cu mai bine de un deceniu, să fie pus în poziția de a alege între indemnizația de doctor și renunțarea la echivalarea gradului didactic - drept urmare și la funcția pe care o ocupă.

De asemenea, recurentul a criticat argumentul instanței conform căruia Ordinul nr. 3993/2021 nu adaugă la lege și a apreciat că acesta este rezultatul unei interpretări eronate a dispozițiilor legale incidente.

Intimatul-pârât Ministerul Educației a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

La data de 11 iulie 2022, recurentul a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale soluționată prin încheierea de ședință pronunțată la data de 2 noiembrie 2023 în dosarul x/2022, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prima critică formulată de recurent a vizat modul de interpretare a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 și, în acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că sensul dreptului de opțiune la care face referire teza a II a articolului precizat nu poate fi decât subsumat premisei, respectiv voinței legiuitorului expusă în teza I a aceluiași articol și alineat conform căreia nu se mai permite cumulul indemnizației de doctorat cu drepturile aferente gradului didactic obținut exclusiv ca efect al echivalării aceluiași doctorat.

Teza a doua a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 nu se poate referi decât la cadrele didactice care au obținut doctoratul și gradul didactic I în baza acestuia, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, întrucât pentru cadrele didactice care au obținut doctoratul și echivalarea sa în grad didactic I ulterior lunii iulie 2017 se aplică direct prevederile art. 14 alin. (3) teza 1.

În acest sens sunt considerentele Deciziei CCR nr. 685/31.10.2019, conform cărora "indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor, iar atunci când aceleași temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia.", dar și cele ale deciziei nr. 52/2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că "prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv."

Așadar, dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 impun cadrelor didactice condiția suplimentară de a nu fi solicitat și obținut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul științific de doctor, deoarece obținerea gradului didactic în această modalitate reprezintă în sine un beneficiu acordat cadrelor didactice respective, condițiile de acordare a gradului fiind mai puțin restrictive, dar și pentru că obținerea gradului didactic I determină avantaje financiare, prin aplicarea unui nivel de salarizare.

Prin dispozițiile ordinului contestat în cauză se realizează o clarificare a drepturilor salariale care înlătură inechitățile de salarizare diferită pentru funcții similare pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv pentru cei care au obținut prin ordin de ministru gradul didactic I, ca urmare a echivalării titlului științific de doctor anterior datei de 01.07.2017 și cei care și-au echivalat titlul de doctor după data de 01.07.2017.

Legiuitorul primar a urmărit explicit abrogarea cumulului între indemnizația de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obținut exclusiv prin echivalarea doctoratului, deoarece teza principală a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 este aceea că:

"Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor."

De asemenea, contrar susținerilor recurentului, soluția aleasă de legiuitor nu este una discriminatorie, ea reprezentând mecanismul legal prin care legiuitorul s-a asigurat și de aplicarea unitară a legii de salarizare, din această perspectivă, întrucât menținerea în plată a indemnizației de doctorat (cumulat cu indemnizația aferentă gradului didactic I obținut prin echivalare) pentru cei care au obținut aceste titluri/grade anterior lunii iulie 2017 ar fi generat situații discriminatorii față de cei care s-au aflat în aceeași situație ulterior acestei luni.

În același timp, instanța de fond a reținut în mod just că ordinul contestat nu adaugă la lege, ci reprezintă o normă de interpretare, o normă explicativă, cu rol de clarificare a modului a aplicare a unui act normativ. Același ordin contestat nu are caracter retroactiv și respectă ierarhia actelor normative, iar art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică în mod nediferențiat tuturor cadrelor didactice care au obținut titlul științific de doctor, indiferent care este data la care le-a fost acordat titlul, câtă vreme în cuprinsul acestei norme nu sunt incluse precizări care să limiteze sfera de aplicare a acesteia, fie la anumite persoane, fie în timp.

În raport cu stadiul procesual și cu modul de dezlegare a fondului raportului juridic litigios, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor din recurs privitoare la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării actului atacat.

În ceea ce privește critica prin care se susține că judecătorul fondului nu și-a exercitat rolul activ întrucât nu a suspendat judecata până la soluționarea unor excepții de neconstituționalitate, Inalta Curte apreciază că nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., atâta timp cât sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate nu constituie un motiv legal de suspendare obligatorie a judecății, suspendarea putând fi, cel mult, una facultativă.

Pentru considerentele expuse, reținând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Sindicatul din Învățământ "A." Cluj pentru B., C., D., E., F., G., H. de împotriva sentinței civile nr. 74/2022 pronunțată la 14 martie 2022 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2023.