ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1320/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 05.05.2022 pe rolul Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., prin Sindicatul "B." Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, anularea alin. (2) al art. 1 din Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în M. Of., Partea I, nr. 605 din 17.06.2021; obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv de modificare a alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2).

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 128 din 29 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., prin Sindicatul "B." Brașov, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, având ca obiect anularea art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021 și obligarea pârâtului la emiterea unui Ordin de modificare a art. 1 alin. (3) din respectivul Ordin nr. 3993/2021, în sensul eliminării referirilor la alin. (2), ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 128 din 29 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant Sindicatul B. Brașov, în numele membrului de sindicat A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală, având în vedere că membrul de sindicat reprezentat în acest dosar, a dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin acte administrative cu caracter individual, intrate în circuitul civil, atât titlul științific de doctor, cât și gradul didactic I, iar de la data dobândirii gradului didactic I, conform prevederilor legale, acesta a beneficiat de toate drepturile conferite de lege personalului didactic cu acest grad. Susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021 pune în aplicare dispoziții legale care nu aduc atingere principiului neretroactivității legii civile, acest act normativ producând efecte de la data intrării în vigoare. Arată că prin art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a reglementat cu privire la drepturile născute înainte de intrarea în vigoare a acestei legi; că recurentului-reclamant i s-a acordat, prin ordin de ministru, anterior datei de 01.07.2017, gradul didactic I, în baza titlului științific de doctor și nu se află în situația prevăzută de art. 14 alin. (3) și a beneficiat de drepturile salariale corespunzătoare încadrării ca profesor cu gradul didactic I. Subliniază că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că se poate opta între indemnizația pentru titlul științific de doctor și echivalarea cu gradul didactic I, doar pentru acele cadre didactice care, ulterior intrării în vigoare a legii, sunt în situația fie de a solicita echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I, fie de a solicita acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor. Or, cadrele didactice cărora li s-a acordat gradul didactic I anterior intrării in vigoare a legii, prin echivalarea titlului științific de doctor, nu mai au un drept real de opțiune, bucurându-se deja de drepturile ce se cuvin cadrelor didactice cu gradul didactic I, în baza actului administrativ cu caracter individual prin care au dobândit gradul și care a intrat în circuitul civil, astfel că acestea beneficiază în continuare de ambele drepturi, neputând opta. Astfel, obligația de a opta o au doar acei salariați care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017, precum și cei care obțin, după intrarea în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017, prin ordin de ministru, titlul științific de doctor și care, din acel moment optează în mod real, efectiv, între a depune documentele prevăzute de Metodologia privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, aprobată prin OMECTS nr. 5556/2011, pentru acordarea gradului didactic I sau pentru acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor, urmând să parcurgă procedura din Metodologia privind formarea continuă, pentru a dobândi gradul didactic I. Orice altă interpretare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivității legii civile), cât și textului legii. În acest sens, invocă folosirea la timpul prezent a verbelor din art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 (nu primește indemnizația), ceea ce are în vedere situațiile născute din momentul intrării în vigoare a legii, or, recurentul-reclamant nu se află în ipoteza reglementată de lege. Din dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 reiese că se poate opta pentru echivalare doar în ipoteza în care nu s-a emis ordinul pentru echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I. Arată că pierderea gradului didactic deja acordat printr-un ordin de ministru presupune încetarea efectelor respectului ordin, în condițiile în care, în Legea educației naționale nu există reglementată pierderea gradului didactic, nici ca sancțiune disciplinară și nici în alte situații expres și limitativ prevăzute de legiuitor; în ceea ce privește titlul științific de doctor, există, în Legea nr. 1/2011, prevederi exprese, la art. 146 1 și 2, referitoare la situațiile în care titlul de doctor încetează să mai producă efecte juridice, respectiv în situația revocării titlului sau al anulării acestuia, anulare ce se dispune de instanța de contencios. În același sens, invocă și dispozițiile art. 168 alin. (71) și alin. (72) din același act normativ, susținând că legiuitorul a reglementat expres în ce condiții se poate produce renunțarea la titlul științific de doctor, iar aceasta nu este o renunțare voluntară, cu atât mai mult cu cât nici Legea educației naționale nr. 1/2011 și nici Legea contenciosului administrativ nu reglementează o asemenea ipoteză. În plus, arată că ordinul prin care s-a acordat recurentului-reclamant gradul didactic I a intrat în circuitul civil și nu se mai poate solicita anularea acestuia, fiind vorba de un act anterior intrării în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017, iar renunțarea la gradul didactic I are drept efect retrogradarea cadrelor didactice, ipoteză ce este reglementată de Codul muncii doar ca sancțiune disciplinară, fără a fi consacrată de Legea nr. 1/2011, în condițiile în care aceasta presupune diminuarea semnificativă a salariului de bază. Susține că, reținând faptul că norma în discuție nu depășește limitele reglementării primare și nu retroactivează, respectând intenția legiuitorului ca, odată cu intrarea în vigoare al Legii nr. 153/2017, să nu se obțină o dublă compensație, instanța de fond și-a însușit susținerile Ministerului Educației, fără a avea în vedere faptul că prin coroborarea art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a dorit să acorde indemnizația pentru titlul științific într-un cuantum fix, în raport cu salariul minim brut pe țară, și nu în raport cu salariul fiecărui beneficiar, însă pentru cadrele didactice cărora le este aplicabil art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021, acest beneficiu nu există. De asemenea, mai arată că prin menționarea expresă a faptului că prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, se creează premisa aplicării legii unor situații juridice născute anterior momentului intrării ei în vigoare.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Ministerul Educației a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că ordinul atacat în prezenta cauză a fost emis cu respectarea prevederilor legale, atât în ceea ce privește condițiile de formă, cât și în ceea ce privește condițiile de fond, aspect reținut în mod corect de către instanța de fond. Precizează că prin acest act s-a interzis cumularea unei duble bonificații, respectiv încasarea în același timp a două drepturi salariale, în baza aceluiași titlu de doctor, întrucât echivalarea gradului didactic s-a făcut în temeiul acestui titlu. Precizează că Ordinul nr. 3993/2021 a fost emis în scopul creării pârghiilor legale ca urmare a pronunțării deciziei nr. 7/2021 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea parțială a Ordinului Ministrului Educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariate specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv, anularea alin. (2) al art. 1 din acest ordin; obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2) și suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021. Prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea dedusă judecății reținând în esență că, prin ordinul contestat emis în temeiul legii cadru de salarizare se înlătură inechitățile de salarizare între cei care au obținut prin ordin gradul didactic ca urmare a echivalării titlului de doctor anterior datei de 01.07.2017 și cei care și-au echivalat titlul de doctor după data de 01.07.2017 și, pe cale de consecință a fost înlăturată critica reclamantului cu privire la lipsa de claritate și precizie a art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021, întrucât norma prevede expres, clar și neechivoc faptul că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Sub acest aspect se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. Înalta Curte constată că Ordinul nr. 3993 din 16 iunie 2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost emis în temeiul prevederilor art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 și ale art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "Reglementări specifice personalului didactic din învățământ", precum și ale art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în baza prevederilor art. 14 alin. (3) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) și ale art. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 7/2021, s-a stabilit că majorările/creșterile salariale prevăzute la art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 și art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "reglementări specifice personalului didactic din învățământ", respectiv art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică la salariul de bază deținut/aflat în plată. Contrar celor susținute de către reclamant, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017. (3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021. Potrivit art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului Și Sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I. În cazul din speță, Înalta Curte reține că ordinul contestat a fost dat în aplicarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, aspect expus în preambulul actului administrativ cu caracter normativ. Conform art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, "(5) Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14. (...)". Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 52/2020 din 20 iulie 2020, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept, în sensul: "Dacă, având în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017?" În considerentele acestei hotărâri, instanța supremă a arătat că "dispozițiile normative supuse interpretării fiind îndeajuns de clare și complete, astfel că ele îngăduie judecătorilor cauzei să le determine, fără semnificative dificultăți, înțelesul, limitele de aplicare și efectele." "58. Este de observat, sub acest aspect, că instanța de trimitere, deși a apreciat că se impune activarea mecanismului procedural al întrebării prealabile pentru lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu a arătat în ce constau dificultățile de interpretare a acestor dispoziții legale. 59. Distinct de faptul că din încheierea instanței de trimitere lipsesc argumentele referitoare la dificultatea interpretării dispozițiilor legale anterior evocate, titularul sesizării nu a întâmpinat nicio dificultate în interpretarea acestora, aspect care rezultă cu evidență din exprimarea punctului de vedere asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. 60. Astfel, instanța de trimitere a apreciat că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv. Aceeași instanță a reținut că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor, norma de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului, evocând în acest sens dispozițiile art. 39 alin. (5) din același act normativ. 61. În plus, lipsa dificultății în interpretarea acestor norme legale rezultă și din punctele de vedere arătate în cap. VII din prezenta decizie, fiind conturată o singură opinie care concordă cu cea a instanței de sesizare." De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și jurisprudența Curții Constituționale, relevantă pentru interpretarea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv Decizia Curții Constituționale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, prin care Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 16 din această decizie, Curtea Constituțională a reținut că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor, iar atunci când aceleași temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia. Totodată, prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (5) și art. 44 pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 28 din această decizie, Curtea Constituțională a constatat că, referitor la pretinsa neretroactivitate a dispozițiilor de lege criticate, acestea se aplică de la momentul intrării lor în vigoare, pentru viitor, astfel că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2). În acest context, Înalta Curte constată că prevederile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlul științific de doctor la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condițiile de la art. 14 din același act normativ și nu se poate reține vreo încălcare a dispozițiilor art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021, care face trimitere la regimul juridic stabilit prin art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru acordarea în viitor a sporului pentru titlul științific de doctor. Începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – 1.07.2017 – regula generală în privința acordării sporului respectiv este stabilită de art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevede că "(1) Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25." De la această regulă, instituită de art. 14 alin. (1), a fost reglementată o situație de excepție prin dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 impune cadrelor didactice – pentru acordarea sporului în cauză – condiția suplimentară de a nu fi solicitat și obținut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul științific de doctor, prevăzând – la teza întâi a textului – că "(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor." În vederea stabilirii legalității Ordinul Ministerului Educației nr. 3.993/2021, Înalta Curte constată necesitatea determinării efectelor dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât reclamanții susțin că acest articol nu vizează decât personalul didactic care solicită și obține în viitor – adică după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului Și Sportului nr. 5561/2011. Or, prin dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a urmărit abrogarea cumulului între indemnizația de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obținut exclusiv prin echivalarea doctoratului potrivit prevederilor OMECTS nr. 5561/2011, prevăzând că "Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic 1 prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I". Conform tezei secunde a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, "Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I". Susținerea conform căreia ordinul contestat este nelegal în măsura în care se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017 nu poate fi primită. Interpretarea recurentului-reclamant este exclusiv una gramaticală, acesta arătând că formularea alin. (3) din Ordin este la timpul prezent, textul menționând: - "solicită și obține gradul didactic I prin echivalare" - ceea ce are în vedere situațiile născute din momentul intrării în vigoare a legii, și - "nu primește indemnizația" - situație în care nu se află cadrele didactice care au beneficiat anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 de sporul pentru titlul științific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spor) și care, de la intrarea în vigoare a acestei legi, având în vedere și prevederile art. 39 alin. (5) din aceeași lege, au primit indemnizația pentru titlul științific de doctor, până la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021. Referitor la această interpretare, instanța de recurs constată că utilizarea timpului prezent este specifică reglementărilor normative, dar utilizarea acestui timp nu poate avea semnificația exclusivă a unei acțiuni care se desfășoară în momentul edictării normei – sau exclusiv în momentul intrării în vigoare – ci trebuie ținut seama că legea se aplică tuturor situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, deci implică și acțiunile viitoare. De altfel, chiar recurentul-reclamant este de acord că dispozițiile art. 14 alin. (3) sunt aplicabile tuturor celor care solicită și obțin prin echivalare gradul didactic I după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Prin urmare, utilizarea formulării la timpul prezent nu exclude faptul că texul vizează și acțiuni care nu se desfășoară exclusiv în prezent, ceea ce denotă că interpretarea exclusiv gramaticală nu este suficientă pentru determinarea efectelor juridice ale reglementării în cauză. În acest context, Înalta Curte subliniază că interpretarea juridică a dispozițiilor legale aplicabile speței de față nu trebuie realizată numai gramatical, după sensul cuvintelor folosite de către legiuitor și a modului cum sunt ele așezate și legate în frază, ci și teleologic, căutându-se să se descopere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat părțile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificația ce trebuie atribuită textelor și care să fie cât mai apropiată de intenția presupusă a legiuitorului, dar și sistematic, metodă care să țină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretate în contextul legii sau în contextul întregii legislații conexe, și nu în ultimul rând logic, context în care trebuie să se țină seama și de regulile specifice de interpretare exprimate, în doctrină, prin formulări precum aceea că legea specială derogă de la cea generală – "specialia generalibus derogant", că excepția este de strictă interpretare – conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", sau că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos", ori că dispozițiile legale trebuie interpretate în sensul în care ele produc efecte, iar nu într-un sens contrar – "actus interpretandus est pretins ut valeat quam ut pereat". Referitor la sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, se observă în primul rând, că textul constituie o excepție de la regula instituită de art. 14 alin. (1) din lege. Prin urmare, conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", excepția este de strictă interpretare. De aceea, excepția neacordării indemnizației pentru titlul științific de doctor este aplicabilă exclusiv personalului care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare. Interpretând sistematic cele două teze ale art. 14 alin. (3), Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că dreptul de opțiune invocat de către recurentul-reclamant (între indemnizația de doctor și drepturile salariale cuvenite pentru gradul didactic I) reprezintă noutatea legislativă introdusă prin Legea nr. 153/2017 și presupune înlăturarea inechităților generate de o dublă recompensare financiară pentru aceeași sursă a venitului (în această ipoteză fiind vorba de plata indemnizației de doctorat și a celei pentru grad, deși gradul a fost obținut prin echivalare, nu ca urmare a susținerii unor examene). Astfel, teza a doua a articolului 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 nu se poate referi decât la cadrele didactice care au obținut doctoratul și gradul didactic I în baza acestuia anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, întrucât pentru cadrele didactice care au obținut doctoratul și echivalarea sa în grad didactic I ulterior lunii iulie 2017 se aplică direct prevederile art. 14 alin. (3) teza I. Astfel, în cazul personalul didactic care solicită și obține – după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – gradul didactic 1 prin echivalare, nu și-ar găsi logica instituirea unui "drept de opțiune" (în sensul tezei finale a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017), întrucât preferința lor pentru abandonarea indemnizației de doctorat în favoarea obținerii gradului este evidentă încă de la momentul în care au decis să demareze procedura administrativă pentru obținerea acestui grad. Pentru aceste persoane ar fi complet inexplicabilă legiferarea unui "drept de opțiune" ulterior finalizării procedurii administrative de obținere a gradului, în contextul în care manifestarea de voință a fost clară ab initio, aceste cadre didactice cunoscând conținutul legii în vigoare, și anume că dacă obțin gradul didactic I prin echivalarea doctoratului nu vor primi indemnizația de doctorat, după cum prevede teza I a art. 14 alin. (3). Dreptul de opțiune a fost expres reglementat de legiuitor exclusiv pentru situația cadrelor didactice care și-au obținut echivalarea gradului profesional didactic I în baza acestuia, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, având în vedere că pentru aceste persoane, obținerea gradului anterior anului 2017 nu atrăgea, conform legislației de la acel moment, și pierderea sporului de doctorat. Dimpotrivă, în trecut, acest spor se cumula cu beneficiile financiare aferente gradului didactic superior obținut. În ceea ce privește chestiunea în sine, a imposibilității cumulului indemnizației de doctorat cu un alt beneficiu derivat din titlul științific de doctor (în speță, echivalarea cu gradul didactic I), Înalta Curte constată că aceasta reprezintă opțiunea legiuitorului și nu poate face obiectul cenzurii puterii judecătorești fără încălcarea principiului separației puterilor în stat. În acest sens, instanța are în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, decizie în care, la paragraful 16, Curtea Constituțională a reținut că "indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor, iar atunci când aceleași temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia. În acest sens sunt și cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 22 decembrie 2009 ori Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013." De altfel, această interpretare a fost confirmată indirect de instanța supremă prin Decizia nr. 52/2020 din 20 iulie 2020, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020, citată anterior. Conform acestei hotărâri, Înalta Curte de Casație și Justiție, deși a respins ca inadmisibilă sesizarea, a reținut că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv, intenția legiuitorului fiind aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor, norma de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului, evocând în acest sens dispozițiile art. 39 alin. (5) din același act normativ. De asemenea, Înalta Curte nu poate reține nici lipsa de claritate a acestui text, cel puțin sub aspectul aplicării lui și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017. Modul posibil defectuos de punere în aplicare a acestei reglementări de către unele instituții din învățământ nu are relevanță în stabilirea clarității textului legal contestat, text care concordă voinței legiuitorului exprimată în art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum a fost interpretată de instanță și în acord cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 52/2020 din 20 iulie 2020. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, conform cărora "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate", Înalta Curte constată că teza întâi a acestui articol se referă la instituția renunțării la un drept substanțial în materia dreptului muncii, și nu la situația din speță. În speță, dreptul recurentului-reclamant la indemnizația pentru titlul științific de doctor a fost supus prin dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 unei obligații de opțiune. Obligația de a opta pentru acordarea sau nu a acestei indemnizații a fost instituită, așadar, prin lege, iar nu prin voința Ministerului Educației, respectiv prin Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021, astfel cum susține acesta. De aceea, nu se poate reține încălcarea art. 38 din Codul muncii, întrucât limitarea dreptului la indemnizația pentru titlul științific de doctor a survenit prin lege, iar nu prin acte încheiate între angajator și reclamanții angajați, nefiind întemeiată această critică. Referitor la încălcarea principiului neretroactivității legii, Înalta Curte constată că, potrivit principiului neretroactivității legii – reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, conform căruia "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", legea civilă se aplică tuturor situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare. De asemenea, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, legea civilă se aplică, de la data intrării în vigoare a acesteia, tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor și situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Așa fiind, Înalta Curte constată că o lege nu este retroactivă atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (în acest sens fiind pronunțate, de exemplu, Deciziile Curții Constituționale nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004). Deși prin acțiune se susține că recurentul-reclamant și-a câștigat dreptul la această indemnizație în baza unor acte normative anterioare și nu poate fi înlăturat prin Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021, Înalta Curte constată că recunoașterea dreptului la indemnizație a dat naștere unei situații juridice care implică plata pentru viitor a acestei indemnizații în acord cu eventualele modificări legale ce pot surveni în perioada ulterioară. Astfel, prin recunoașterea anterioară Legii-cadru nr. 153/2017 a dreptului recurentului-reclamant la sporul pentru titlul științific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază), acesta nu a dobândit un drept de proprietate asupra tuturor indemnizațiilor ce i s-ar fi putut plăti în viitor, regimul juridic al acestei indemnizații putând suferi modificări, indemnizația fiind plătită lunar conform legislației în vigoare în perioada pentru care se datorează indemnizația, în prezent fiind aplicabilă Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv o situație juridică în curs, iar nu una cu efecte juridice epuizate, astfel cum se susține în cauza dedusă judecății. Prin urmare, dispunând sistarea plății acestei indemnizații numai de la data intrării sale în vigoare – și fără a aduce atingere efectelor deja produse pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021 nu poate fi considerat ca o reglementare retroactivă, astfel cum se susține în cererea de chemare în judecată. În concluzie, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie interpretate prin raportare la dispozițiile art. 14 alin. (1) și (3) din același act normativ, și pe cale de consecință, cadrul didactic care deține titlul științific de doctor, indiferent de data acordării acestuia, nu mai beneficiază de spor ca sumă compensatorie în cazul obținerii didactic I prin echivalare, fiind obligat să opteze între indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I. Având în vedere că nu mai este permisă acordarea unei duble bonificații pentru aceeași calificare, respectiv pentru titlul științific de doctor și pentru gradul didactic, dacă gradul a fost obținut ca urmare a echivalării acestuia cu titlul științific de doctor, Înalta Curte, față de aceste considerente, constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul B. Brașov, în numele membrului de sindicat A., împotriva sentinței nr. 128 din 29 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.