ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 477/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 februarie 2022, pe rolul Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, au solicitat anularea art. 1 alin. (2) și (3) din Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ prevăzute în Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice publicat în Monitorul Oficial partea I nr. 605/17.06.2021.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 263 din 19 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 263 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A., B. și C., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând greșita interpretare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 153/2017.

Cererea de repunere în termenul de declarare a recursului 4.1. Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2022, recurenții-reclamanți A., B. și C., prin avocat, au solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului. În motivarea cererii, au învederat că, potrivit dovezilor existente la dosar, sentința instanței de fond nu este primită, la sediul cabinetului de avocat (domiciliu procesual ales), sub semnătura niciuneia dintre persoanele indicate în cuprinsul art. 162 C. proc. civ. Au mai arătat recurenții-reclamanți că au luat cunoștință de hotărâre la data de 29 noiembrie 2022, prin verificarea dosarului electronic și au declarat recurs în termen de 15 zile de la această dată, respectiv la data de 5 decembrie 2022. 4.2. La data de 29.12.2022, recurentul-reclamant A. a formulat, în nume propriu, cerere de repunere în termenul de recurs. În motivarea cererii, recurentul-reclamant a învederat că reprezentantul său convențional, avocat D., nu a acționat în interesul său, acesta indicând instanței sediul cabinetului de avocat ca domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură, deși recurentul-reclamant i-a solicitat constant ca toate comunicările să fie efectuate la domiciliu său.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Educației a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cererile de sesizare a Curții Constituționale Prin cererea înregistrată la data de 22 ianuarie 2024, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017, solicitând și suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională. Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 2024, recurentul-reclamant B. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu aceeași excepție de neconstituționalitate, solicitând, de asemenea, suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională. Pentru soluționarea cererilor, s-a constituit dosarul asociat nr. x/2022, conform art. 104 din Regulamentul de organizare și funcționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. II. Soluția instanței de recurs Analizând cu prioritate cererea de repunere în termenul de declarare a recursului și excepția tardivității recursului, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește cererea formulată în condițiile art. 186 C. proc. civ. de repunere în termenul de declarare a recursului, recurenții-reclamanți au susținut că au fost încălcate prevederile art. 162 alin. (1) C. proc. civ., întrucât comunicarea sentinței instanței de fond s-a făcut la sediul procesual ales al avocatului care îi reprezenta în prezenta cauză, însă dovada de înmânare nu poartă semnătura niciuneia dintre persoanele arătate în textul de lege amintit. Dispozițiile legale invocate de recurenții-reclamanți prevăd că, "(1) Înmânarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură în cazurile prevăzute la art. 155 alin. (1) pct. 1-5 și pct. 12 sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat, notar public ori executor judecătoresc se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, care va semna dovada. În lipsa acestora, înmânarea citației sau a actelor de procedură se va face administratorului clădirii, iar, în lipsă, paznicului sau agentului de pază, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de către agent, după ce acesta din urmă a certificat în prealabil identitatea și calitatea sa." Aceste dispoziții se completează, însă, cu prevederile art. 163 alin. (3), (6), (7) și (8) C. proc. civ., care reglementează situația comunicării actelor de procedură în cazul în care destinatarul lipsește de la domiciliu. Astfel, potrivit art. 163 alin. (6) și (7) C. proc. civ., "(6) Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citația unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit, îi primește corespondența. (7) Când destinatarul locuiește într-un hotel sau într-o clădire compusă din mai multe apartamente și nu este găsit la această locuință a sa, agentul îi va comunica citația administratorului, portarului sau celui care, în mod obișnuit, îl înlocuiește.(...)", iar alin (8) al aceluiași text de lege statuează că, "În cazul în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. (6) și (7), precum și atunci când acestea, deși prezente, refuză să primească actul, sunt aplicabile dispozițiile alin. (3) - (5).". Dispozițiile la care se face trimitere, respectiv art. 163 alin. (3) C. proc. civ., prevăd că, "Dacă destinatarul refuză să primească citația, agentul o va depune în cutia poștală. În lipsa cutiei poștale, va afișa pe ușa locuinței destinatarului o înștiințare (...)". În speță, conform dovezilor de înmânare aflate la dosarul de fond, sentința civilă nr. 263 din 19 octombrie 2022 a fost comunicată la domiciliul procesual ales indicat în cererea de chemare în judecată, reprezentat de sediul Cabinetului de Avocat E., agentul procedural indicând că actele au fost depuse la cutia poștală întrucât destinatarul sau persoana majoră din familie care locuiește cu destinatarul/administratorul clădirii/portarul/agentul de pază (adică persoanele indicate la art. 162 alin. (1) și art. 163 alin. (6) și (7) C. proc. civ.) sunt absenți. În concluzie, comunicarea sentinței civile pronunțate de instanța de fond s-a făcut cu respectarea normelor de procedură, în lipsa oricărei persoane aflate la adresa indicată de recurenții-reclamanți comunicarea fiind realizată prin depunerea plicurilor la cutia poștală și întocmirea procesului-verbal corespunzător. Înalta Curte mai reține și că dovezile de înmânare cuprind toate elemente prevăzute de art. 164 C. proc. civ., iar mențiunile agentului procedural fac dovada celor consemnate până la înlăturarea lor prin procedura înscrierii în fals, procedură de care recurenții-reclamanți nu au uzat în recurs. Cât privește susținerile recurentului-reclamant A., referitoare la nemulțumirile generate de relația profesională cu avocatul angajat să îl reprezinte în cauză, Înalta Curte constată că acestea nu sunt relevante în analiza modalității de comunicare a sentinței de fond și nici a termenului de declarare a recursului, împrejurări care se verifică doar în coordonatele statuate de prevederile art. 162 alin. (1) și art. 163 alin. (3), (6), (7) și (8) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., recurenții-reclamanți nefăcând dovada unor motive temeinic justificate, care i-ar fi împiedicat să formuleze calea de atac în termenul legal, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurenții-reclamanți A., B. și C. privind repunerea în termenul de declarare a recursului, ca neîntemeiată. Procedând mai departe la analiza termenului de declarare a recursului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.: "Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută." Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 263 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurenților-reclamanți la data de 1 noiembrie 2022, conform dovezilor de înmânare aflate la dosarului instanței de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 17 noiembrie 2022, potrivit dispozițiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ. Cererea de recurs a fost depusă prin poșta electronică la data de 5 decembrie 2022 . Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, respectiv la data de 5 decembrie 2022, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 17 noiembrie 2022. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepția tardivității declarării căii de atac, urmând a respinge recursul declarat de reclamanții A., B. și C., ca tardiv formulat.