ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1523/2024

Ședința publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 17 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, au solicitat anularea art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, emis de Ministerul Educației la data de 17.06.2021 și, în consecință, modificarea alin. (3) al aceluiași articol, în sensul eliminării, din cuprinsul acestuia, a referirii de la alin. (2).

Prin sentința civilă nr. 85 din 21 octombrie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate și a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației.

Împotriva sentinței civile nr. 85 din 21 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții B., F., A., E., C., G., D. și H., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, exclusiv cu privire la soluțioa pe fondul cauzei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Printr-un prim set de critici, recurenții-reclamanți au învederat că sentința atacată se impune a fi casată întrucât a fost pronunțată ca urmare a încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prima instanță a încălcat unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv rolul activ al instanței, reglementat de art. 22 C. proc. civ.. Astfel, prin cererea de anulare formulată, au invocat patru motive de nelegalitate ale Ordinului nr. 3993/2021. Cu toate acestea, prin sentința pronunțată, prima instanță s-a rezumat la a analiza numai unul dintre acestea, respectiv cel constând în încălcarea principiului neretroactivității legii, în legătură cu celelalte trei motive stauând, în esență, că sunt motive de nelegalitate care vizează, de fapt, Legea cadru nr. 153/2017 și, deci, că nu le poate analiza.

Or, procedând astfel, prima instanța a procedat, întâi, la o recalificare a pretențiilor deduse judecății, din motive de nelegalitate care vizează Ordinul nr. 3993/2021 în motive de nelagalitate referitoare la un alt act normativ. Recalificarea este, firește, eronată, câtă vreme aceasta nu a fost pusă, în niciun moment, în discuția părților, astfel cum reclamă art. 22 alin. (4) C. proc. civ. și din modul în care au fost formulate pretențiile rezultă dincolo de orice dubiu că acestea au vizat modul în care Ordinul nr. 3993/2021, iar nu Legea cadru nr. 153/2017, aduce modificări situației juridice în care se regăsește personalul didactic din aceeași categorie cu recurenții.

Apoi, ca urmare a acestei greșite recalificări, prima instanță conchis că nu poate să se pronunțe cu privire la cele trei motive de nelegalitate amintite, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Printr-un alt set de critici, recurenții-reclamanți au susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și de art. 6 din C. civ.

Situația juridică a personalului didactic este diferită în funcție de momentul în care acest personal a obținut titlul științific de doctor și gradul didactic I, pe baza titlului amintit: înainte ori după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 și fiecare dintre aceste situații juridice este reglementată de câte o lege distinctă.

Tocmai de aceea, în ipoteza în care legiuitorul decide modificarea situației juridice născute anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 ori a efectelor viitoare generate de această situație juridică, în sensul suprimării unor drepturi salariale născute, în baza legii vechi, din situația juridică respectivă, acesta nu face altceva decât să aplice legea nouă într-o manieră retroactivă, asupra unei situații juridice trecute.

Așa cum au arătat, această formă de reglementare este prohibită în mod absolut de atât de Constituție, cât și de lege. De altfel, această interdicție a fost statuată, în repetate rânduri de chiar Curtea Constituțională, care a conchis că "legea care dispune revizuirea drepturilor acordate prin acte emise anterior intrării în vigoare a acesteia are caracter retroactiv".

Recurenții-reclamanți au susținut și că, neanalizând că emiterea Ordinului nr. 3993/2021 s-a făcut cu nesocotirea teoriei drepturilor câștigate, prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul de a primi indemnizația aferentă titlului științific de doctor, precum și dreptul de a deține gradul I didactic reprezintă drepturi câștigate, în mod definitiv, de acel personal didactic care, anterior datei de 01 iulie 2017, a obținut titlul științific de doctor și, pe baza acestuia, gradul didactic I, și, drept urmare, se bucură de protecția conferită de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO. Or, reținând în sens contrar, prima instanță a încălcat dispozițiile Protocolului.

Recurenții-reclamanți au mai apreciat și că, neanalizând că emiterea Ordinului nr. 3993/2021 s-a făcut cu încălcarea art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prima instanța a aplicat greșit aceste dispoziții legale.

Din interpretarea sistematică a textelor de lege invocate se desprinde concluzia că un ordin emis de un minister nu poate modifica un act normativ ierarhic superior, ci poate fi emis exclusiv în executarea actului normativ ierarhic superior, respectând strict sfera de reglementare a acestuia.

Or, Legea-cadra nr. 153/2017, act normativ ierarhic superior Ordinului nr. 3993/2021, a fost modificată de acesta din urmă, în sensul extinderii sferei sale de aplicare. Așa fiind, Ordinul nr. 3993/2021 a fost emis ca urmare a încălcării flagrante a depozițiilor Legii nr. 24/2000 care reglementează ierarhia actelor normative.

Un alt viciu de nelegalitate a Ordinului nr. 3993/2021 invocat în fața primei instanțe și neanalizat de aceasta constă în obligația pe care acest ordin o generează în sarcina personalului didactic, obligație care constă în renunțarea la drepturile recunoscute de lege acestui personal. Obligația amintită se află însă în contradicție flagrantă cu o normă juridică imperativă și anume art. 38 din Codul muncii.

Intimatul-pârât Ministerul Educației a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții B., F., A., E., C., G., D. și H. este fondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe privind respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate nu a făcut obiectul recursului declarat în cauză, intrând astfel sub autoritatea lucrului judecat.

În cauză, se reține că reclamanții sunt cadre didactice, desfășurându-și activitatea profesională în cadrul unor unități de învățământ preuniversitar din Târgu Mureș, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate la dosarul cauzei la dosarul instanței de fond. Reclamanții au obținut titlul științific de doctor, iar în baza acestuia au dobândit, prin echivalare, gradul I didactic, anterior datei de 01 iulie 2017. Până la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 3993/2021, reclamanții au beneficiat atât de sporul de doctorat, cât și de drepturile salariale aferente gradului didactic I, după această dată nemaifiindu-le acordată indemnizația aferentă titlului de doctor.

Reclamanții au învestit instanța cu o cerere de anulare a art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021 și de modificare a alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării din cuprinsul acestuia a referirii de la alin. (2).

Prima instanță a respins ca nefondată cererea dedusă judecății, reținând că poate analiza doar o parte dintre motivele de nelegalitate invocate de reclamanți.

Referitor la criticile recurenților-reclamanți, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și de art. 6 din C. civ., precum și cele care vizează încălcarea ierarhiei actelor normative, respectiv a dispozițiilor art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Înalta Curte constată că sunt nefondate și că, în mod corect au fost respinse de instanța de fond.

Astfel, articolul 1 alin. (2) și (3) din Ordinul nr. 3993/2021, emis de ministrul educației, dispune următoarele: "(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017: "Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I".

Înalta Curte constată că Ordinul nr. 3993 din 16 iunie 2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost emis în temeiul prevederilor art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 și ale art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "Reglementări specifice personalului didactic din învățământ", precum și ale art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în baza prevederilor art. 14 alin. (3) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) și ale art. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 7/2021, prin care s-a stabilit că majorările/creșterile salariale prevăzute la art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 și art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "reglementări specifice personalului didactic din învățământ", respectiv art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică la salariul de bază deținut/aflat în plată.

Contrar celor susținute de recurenții-reclamanți, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017. (3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021.

Potrivit art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.

În cazul din speță, Înalta Curte reține că ordinul contestat a fost dat în aplicarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, aspect expus în preambulul actului administrativ cu caracter normativ.

Conform art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, "(5) Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14. (...)".

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 52/2020 din 20 iulie 2020, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept, în sensul:

"Dacă, având în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017?"

În considerentele acestei hotărâri, instanța supremă a arătat că "dispozițiile normative supuse interpretării fiind îndeajuns de clare și complete, astfel că ele îngăduie judecătorilor cauzei să le determine, fără semnificative dificultăți, înțelesul, limitele de aplicare și efectele."

"58. Este de observat, sub acest aspect, că instanța de trimitere, deși a apreciat că se impune activarea mecanismului procedural al întrebării prealabile pentru lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu a arătat în ce constau dificultățile de interpretare a acestor dispoziții legale.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și jurisprudența Curții Constituționale, relevantă pentru interpretarea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv Decizia Curții Constituționale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, prin care Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 16 din această decizie, Curtea Constituțională a reținut că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor, iar atunci când aceleași temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia.

Totodată, prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (5) și art. 44 pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 28 din această decizie, Curtea Constituțională a constatat că, referitor la pretinsa neretroactivitate a dispozițiilor de lege criticate, acestea se aplică de la momentul intrării lor în vigoare, pentru viitor, astfel că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2).

În acest context, Înalta Curte constată că prevederile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlul științific de doctor la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condițiile de la art. 14 din același act normativ și nu se poate reține vreo încălcare a dispozițiilor art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021, care face trimitere la regimul juridic stabilit prin art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru acordarea în viitor a sporului pentru titlul științific de doctor.

Începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – 1.07.2017 – regula generală în privința acordării sporului respectiv este stabilită de art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevede că "(1) Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25."

De la această regulă, instituită de art. 14 alin. (1), a fost reglementată o situație de excepție prin dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 impune cadrelor didactice – pentru acordarea sporului în cauză – condiția suplimentară de a nu fi solicitat și obținut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul științific de doctor, prevăzând – la teza întâi a textului – că "(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor."

În vederea stabilirii legalității Ordinul Ministerului Educației nr. 3.993/2021, Înalta Curte constată necesitatea determinării efectelor dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât reclamanții susțin că acest articol nu vizează decât personalul didactic care solicită și obține în viitor – adică după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5561/2011.

Or, prin dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a urmărit abrogarea cumulului între indemnizația de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obținut exclusiv prin echivalarea doctoratului potrivit prevederilor OMECTS nr. 5561/2011, prevăzând că "Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic 1 prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I".

Conform tezei secunde a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, "Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I".

Susținerea conform căreia ordinul contestat este nelegal în măsura în care se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017 nu poate fi primită.

Interpretarea recurenților-reclamanți este exclusiv una gramaticală, acesta arătând că formularea alin. (3) din Ordin este la timpul prezent, textul menționând:

- "solicită și obține gradul didactic I prin echivalare" - ceea ce are în vedere situațiile născute din momentul intrării în vigoare a legii, și

- "nu primește indemnizația" - situație în care nu se află cadrele didactice care au beneficiat anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 de sporul pentru titlul științific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spor) și care, de la intrarea în vigoare a acestei legi, având în vedere și prevederile art. 39 alin. (5) din aceeași lege, au primit indemnizația pentru titlul științific de doctor, până la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021.

Referitor la această interpretare, instanța de recurs constată că utilizarea timpului prezent este specifică reglementărilor normative, dar utilizarea acestui timp nu poate avea semnificația exclusivă a unei acțiuni care se desfășoară în momentul edictării normei – sau exclusiv în momentul intrării în vigoare – ci trebuie ținut seama că legea se aplică tuturor situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, deci implică și acțiunile viitoare. De altfel, chiar recurenții-reclamanți sunt de acord că dispozițiile art. 14 alin. (3) sunt aplicabile tuturor celor care solicită și obțin prin echivalare gradul didactic I după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Prin urmare, utilizarea formulării la timpul prezent nu exclude faptul că texul vizează și acțiuni care nu se desfășoară exclusiv în prezent, ceea ce denotă că interpretarea exclusiv gramaticală nu este suficientă pentru determinarea efectelor juridice ale reglementării în cauză.

În acest context, Înalta Curte subliniază că interpretarea juridică a dispozițiilor legale aplicabile speței de față nu trebuie realizată numai gramatical, după sensul cuvintelor folosite de către legiuitor și a modului cum sunt ele așezate și legate în frază, ci și teleologic, căutându-se să se descopere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat părțile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificația ce trebuie atribuită textelor și care să fie cât mai apropiată de intenția presupusă a legiuitorului, dar și sistematic, metodă care să țină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretate în contextul legii sau în contextul întregii legislații conexe, și nu în ultimul rând logic, context în care trebuie să se țină seama și de regulile specifice de interpretare exprimate, în doctrină, prin formulări precum aceea că legea specială derogă de la cea generală – "specialia generalibus derogant", că excepția este de strictă interpretare – conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", sau că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos", ori că dispozițiile legale trebuie interpretate în sensul în care ele produc efecte, iar nu într-un sens contrar – "actus interpretandus est pretins ut valeat quam ut pereat".

Referitor la sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, se observă în primul rând, că textul constituie o excepție de la regula instituită de art. 14 alin. (1) din lege. Prin urmare, conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", excepția este de strictă interpretare.

De aceea, excepția neacordării indemnizației pentru titlul științific de doctor este aplicabilă exclusiv personalului care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare.

Interpretând sistematic cele două teze ale art. 14 alin. (3), Înalta Curte constată că dreptul de opțiune între indemnizația de doctor și drepturile salariale cuvenite pentru gradul didactic I reprezintă noutatea legislativă introdusă prin Legea nr. 153/2017 și presupune înlăturarea inechităților generate de o dublă recompensare financiară pentru aceeași sursă a venitului (în această ipoteză fiind vorba de plata indemnizației de doctorat și a celei pentru grad, deși gradul a fost obținut prin echivalare, nu ca urmare a susținerii unor examene).

Astfel, teza a doua a articolului 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 nu se poate referi decât la cadrele didactice care au obținut doctoratul și gradul didactic I în baza acestuia anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, întrucât pentru cadrele didactice care au obținut doctoratul și echivalarea sa în grad didactic I ulterior lunii iulie 2017 se aplică direct prevederile art. 14 alin. (3) teza I.

În cazul personalul didactic care solicită și obține – după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – gradul didactic 1 prin echivalare, nu și-ar găsi logica instituirea unui "drept de opțiune" (în sensul tezei finale a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017), întrucât preferința lor pentru abandonarea indemnizației de doctorat în favoarea obținerii gradului este evidentă încă de la momentul în care au decis să demareze procedura administrativă pentru obținerea acestui grad. Pentru aceste persoane ar fi complet inexplicabilă legiferarea unui "drept de opțiune" ulterior finalizării procedurii administrative de obținere a gradului, în contextul în care manifestarea de voință a fost clară ab initio, aceste cadre didactice cunoscând conținutul legii în vigoare, și anume că dacă obțin gradul didactic I prin echivalarea doctoratului nu vor primi indemnizația de doctorat, după cum prevede teza I a art. 14 alin. (3).

Dreptul de opțiune a fost expres reglementat de legiuitor exclusiv pentru situația cadrelor didactice care și-au obținut echivalarea gradului profesional didactic I în baza acestuia, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, având în vedere că pentru aceste persoane, obținerea gradului anterior anului 2017 nu atrăgea, conform legislației de la acel moment, și pierderea sporului de doctorat. Dimpotrivă, în trecut, acest spor se cumula cu beneficiile financiare aferente gradului didactic superior obținut.

În acest context, Înalta Curte constată că, potrivit principiului neretroactivității legii – reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, conform căruia "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", legea civilă se aplică tuturor situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare.

De asemenea, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, legea civilă se aplică, de la data intrării în vigoare a acesteia, tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor și situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia).

Așa fiind, Înalta Curte constată că o lege nu este retroactivă atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (în acest sens fiind pronunțate, de exemplu, Deciziile Curții Constituționale nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).

Deși prin acțiune se susține că recurenții-reclamanți și-au câștigat dreptul la această indemnizație în baza unor acte normative anterioare și nu poate fi înlăturat prin Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021, Înalta Curte constată că recunoașterea dreptului la indemnizație a dat naștere unei situații juridice care implică plata pentru viitor a acestei indemnizații în acord cu eventualele modificări legale ce pot surveni în perioada ulterioară.

Astfel, prin recunoașterea anterioară Legii-cadru nr. 153/2017 a dreptului recurenților-reclamanți la sporul pentru titlul științific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază), aceștia nu au dobândit un drept de proprietate asupra tuturor indemnizațiilor ce li s-ar fi putut plăti în viitor, regimul juridic al acestei indemnizații putând suferi modificări, indemnizația fiind plătită lunar conform legislației în vigoare în perioada pentru care se datorează indemnizația, în prezent fiind aplicabilă Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv o situație juridică în curs, iar nu una cu efecte juridice epuizate, astfel cum se susține în cauza dedusă judecății.

Prin urmare, dispunând sistarea plății acestei indemnizații numai de la data intrării sale în vigoare – și fără a aduce atingere efectelor deja produse pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021 nu poate fi considerat ca o reglementare retroactivă, astfel cum se susține în cererea de chemare în judecată.

Totodată, cum legalitatea și temeinicia Ordinului Ministrului Educației nr. 3993/2021 decurg din mecanismul legal instituit de Legea-cadru nr. 153/2017 în ceea ce privește drepturile financiare aferente dobândirii titlului de doctor, reprezentând o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, nu se poate susține cu suficient temei că acest act modifică o lege sau adaugă la aceasta, nefiind încălcată ierarhia actelor normative, respectiv dispozițiile art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Cu toate acestea, referitor la motivele de nelegalitate invocate de reclamanți privind nesocotirea teoriei drepturilor câștigate prin suprimarea unui drept care a intrat în patrimoniul lor și încălcarea art. 38 din Codul muncii, care interzice renunțarea salariaților la drepturile lor, în mod greșit a reținut prima instanță că nu pot fi analizate.

Prin intermediul acestor motive de nelegalitate reclamanții au vizat modul în care Ordinul nr. 3993/2021 aduce modificări situației juridice în care se regăsește personalul didactic din aceeași categorie cu aceștia, invocând critici în concret prin referire la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 38 din Codul muncii, la care instanța de fond, cu respectarea principiului separației puterilor în stat și a competenței instanțelor judecatorești, trebuia să le răspundă.

Procedând de o asemenea manieră, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității procesului civil, reglementat de art. 9 alin. (2) și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cu care obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar judecătorul are obligația să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, producând astfel reclamanților o vătămare a dreptului de a le fi analizată cererea cu care au învestit instanța cu privire la toate motivele de nelegalitate invocate prin aceasta.

Pentru aceste motive, respectând principiul disponibilității și cel al dublului grad de jurisdicție, precum și în vederea asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe în vederea efectuării pe fond a controlului de legalitate al prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021 prin raportare la motivele de nelegalitate invocate de reclamanți privind nesocotirea teoriei drepturilor câștigate prin suprimarea unui drept care a intrat în patrimoniul lor și încălcarea art. 38 din Codul muncii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul promovat, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții B., F., A., E., C., G., D. și H. împotriva sentinței civile nr. 85 din 21 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.