ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2001/2024

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2021 la data de 04.10.2021, Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean pentru: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., P., FF., GG., HH., II., JJ., KK., U., LL., MM., NN., OO., PP., C., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY. solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 605/17.06.2021, respectiv a art. 1 alin. (2) din ordin și eliminarea referirii Ia alin. (2) din cuprinsul alin. (3) din cadrul aceluiași art. 1, cu cheltuieli de judecată

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 304 din data de 29 mai 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a III -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 304 din data de 29 mai 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III -a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean în numele membrilor de sindicat: A., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., C., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 4 și 8 C. proc. civ. Recurentul a invocat o serie de critici ce vizează atât interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cât și legalitatea Ordinului Ministerului Educației nr. 3993/2021. Prima critică privește modul de interpretare al instanței de fond asupra art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017. Instanța a reținut că teza finală a acestui articol se aplică exclusiv persoanelor care au obținut anterior intrării în vigoare a legii atât titlul de doctor, cât și echivalarea acestuia cu gradul didactic I. Sindicatul susține că această interpretare este eronată, întrucât legiuitorul a dispus expres, de la data intrării în vigoare a legii, că personalul didactic care solicită și obține echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I nu mai beneficiază de indemnizația pentru titlul științific de doctor, instituind un drept de opțiune între cele două beneficii. Prin urmare, instanța de fond a extins nejustificat aplicarea textului asupra persoanelor care obținuseră echivalarea anterior datei de 01.07.2017, contrar principiului neretroactivității legii civile. A doua critică vizează faptul că dreptul de a beneficia de gradul didactic I pe baza titlului de doctor este consacrat legislativ încă din anul 1969, prin art. 87 din Legea nr. 6/1969, ulterior prin art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 și art. 242 alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011. Aceste dispoziții au prevăzut acordarea gradului didactic I ca efect al obținerii titlului de doctor, fie ope legis, fie prin ordin de ministru, iar ordinele emise au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, neputând fi revocate unilateral sau anulate în lipsa unei dispoziții legale exprese. A treia critică se referă la interpretarea gramaticală a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017. Legiuitorul a utilizat timpul prezent "solicită și obține", ceea ce vizează situațiile născute după intrarea în vigoare a legii. Instanța de fond a transformat această formulare în perfect compus, "au obținut anterior", ceea ce contravine regulilor de interpretare juridică și creează o categorie nouă de destinatari ai normei, neavizată de legiuitor. A patra critică privește încălcarea dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, care interzic renunțarea la drepturile recunoscute prin lege salariaților. Sindicatul arată că membrii săi, cadre didactice cu gradul I obținut în baza titlului de doctor, nu pot fi obligați să renunțe la acest drept sau să refacă procedura de obținere a gradului ori a titlului de doctor, întrucât aceste drepturi au fost dobândite legal și nu pot fi suprimate prin acte administrative ulterioare. A cincea critică se referă la principiul egalității de tratament. În învățământul superior, cadrele didactice beneficiază de indemnizația pentru titlul de doctor, deși acesta constituie o condiție sine qua non pentru ocuparea funcțiilor de predare. În schimb, în învățământul preuniversitar, profesorii care au obținut gradul I pe baza titlului de doctor sunt privați de această indemnizație, ceea ce constituie o discriminare și o dublă măsură. A șasea critică vizează Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021, considerat un act administrativ normativ emis cu exces de putere. Sindicatul arată că acest ordin reglementează situații deja reglementate prin lege, contravenind dispozițiilor art. 14 alin. (3) și art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017, precum și principiului ierarhiei normelor juridice. În plus, ordinul este redactat într-un mod lipsit de claritate și precizie, contrar art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 8 alin. (4) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. A șaptea critică privește efectele practice ale Ordinului nr. 3993/2021, care au condus la eliminarea indemnizației pentru titlul de doctor din salariile cadrelor didactice, deși acestea au beneficiat de acest drept până în luna mai 2021. Fluturașii de salariu și deciziile unităților de învățământ demonstrează că profesorii au fost obligați să opteze între indemnizație și gradul didactic I, ceea ce a generat o vătămare evidentă a drepturilor lor. În concluzie, sindicatul susține că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale, a creat o categorie nouă de destinatari ai normei, a ignorat principiul neretroactivității legii civile și a validat un act administrativ normativ emis cu exces de putere, contrar principiului legalității și ierarhiei normelor juridice. Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii introductive, cu consecința recunoașterii dreptului cadrelor didactice de a beneficia concomitent de gradul didactic I și de indemnizația pentru titlul științific de doctor.

Apărările formulate în cauză La data de 16 ianuarie 2024, recurentul Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean a depus la dosar note scrise, însoțite de o serie de înscrisuri, între care se află și cererea de renunțare la judecata acțiunii formulată de T..

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: Membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea au calitatea de cadre didactice. Reclamantul sindicat a depus la dosarul cauzei înscrisuri în dovedirea calității acestora de beneficiarii ai titlului de doctor precum și a faptului că acestora li s-au redus veniturile ca urmare a intărrii în vigoare a ordinului atacat. În speță s-a solicitat anularea art. 1 alin. (2) și modificarea, în sensul eliminării referirii la alin. (2), din Ordinul nr. 3993/2021 emis de Ministerul Educației, reclamantul susținând că acest text este contrar prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017. Textele de lege atacate au următorul conținut: "(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017. (3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021." Conform art. 14 din Legea nr. 153/2017: "(1) Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25. (2) În situația cumulului de funcții, indemnizația prevăzută la alin. (1) se acordă, la cerere, numai de către angajatorul unde beneficiarul are funcția de bază declarată. (3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I." Prin sentința recurată, Curte de Apel a respins acțiunea ca neîntemeiată. Recurentul a criticat sentința atacată susținând că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 și că Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 ar fi nelegal, contravenind principiului neretroactivității legii civile și drepturilor dobândite anterior intrării în vigoare a legii. Înalta Curte reține că aceste critici sunt nefondate, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, criticile recurentului-reclamant, din această perspectivă, fiind nefondate. Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentului-reclamant în sensul că membrii de sindicat menționați în cererea de chemare în judecată sunt îndreptățiți să primească și indemnizația pentru titlul științific de doctor, potrivit art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, în opinia sa, art. 14 alin. (3) nu se aplică și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrare în vigoare a acestei legi (01.07.2017). Reține instanța de control judiciar că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 au reglementat situația drepturilor salariale ale personalului didactic care solicită și obține gradul didactic I prin echivalarea titlului de doctor, stabilind că acest personal nu primește indemnizația pentru titlu științific de doctor. Odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a născut și obligația destinatarilor - cadrelor didactice care aveau titlul de doctor - de a opta între indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I. În analiza criticilor formulate de recurent, Curtea reține că interpretarea instanței de fond este conformă cu jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, prin Decizia nr. 52 din 20 iulie 2020, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020, instanța supremă a stabilit că dispozițiile art. 14 alin. (3) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie interpretate în sensul excluderii cumulului dintre indemnizația pentru titlul științific de doctor și drepturile salariale aferente gradului didactic I obținut prin echivalare. Ulterior, prin Decizia nr. 51 din 18 septembrie 2023, pronunțată de același complet și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 3 noiembrie 2023, Înalta Curte a consolidat această interpretare, statuând că regula excluderii cumulului se aplică indiferent de momentul obținerii titlului de doctor sau al echivalării gradului didactic I. Aceste hotărâri, având caracter obligatoriu pentru instanțe potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., confirmă că Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 nu face decât să reia și să detalieze aplicarea dispozițiilor legale, fără a adăuga la lege și fără a contraveni principiului neretroactivități S-a reținut prin decizia menționată că: (116) "în raport cu conținutul normelor analizate nu s-ar putea justifica obiectiv și rezonabil crearea unor categorii diferite în cadrul personalului didactic care a solicitat și a obținut gradul didactic I prin echivalare, prin raportare la data la care a urmat procedura de echivalare, iar menținerea cumulului de beneficii în favoarea cadrelor didactice care au dobândit titlul științific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, respectiv intrării în vigoare a Ordinului nr. 5.561/2011 ar determina o situație de inechitate pentru cadrele didactice care dobândesc titlul științific de doctor ulterior și care doresc să își obțină gradul didactic I prin echivalare.(...) (124) Or, eliminarea acordării unui duble bonificații pentru aceeași calificare, respectiv pentru titlul științific de doctor și pentru gradul didactic I, dacă acesta din urmă a fost obținut prin echivalare, reprezintă, fără echivoc, una dintre măsurile avute în vedere de legiuitor circumscrise acelorași scopuri urmărite prin adoptarea legii-cadru, măsură care nu afectează gradul didactic sau titlul științific, ci limita beneficiului pecuniar a cărei stabilire se află în marja de apreciere a legiuitorului. (125) Prin urmare, dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării urmează a se interpreta în sensul că exclud cumulul dintre indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor și salarizarea aferentă gradului didactic I obținut în baza aceluiași titlu științific de doctor, indiferent de momentul la care s-a acordat cadrului didactic gradul profesional". Pe cale de consecință, criticile privind nelegalitatea ordinului contrare acestei dezlegări, reluate și prin motivele de recurs, urmează a fi respinse ca nefondate, hotărârea Înaltei Curți consființind faptul că prin ordinul atacat au fost interpretate și aplicate corect dispozițiile art. 14 alin. (3) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017. Așadar, dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlu științific de doctor la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, fără a avea relevanță aspectele prezentate de recurenta-reclamantă în sensul că anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 nu a existat vreo dispoziție legală care să prevadă dreptul de opțiune al cadrului didactic între echivalarea titlului științific de doctor și acordarea sporului pentru titlul științific de doctor. În jurisprudența națională în materie s-a reținut, în mod constant, că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, acestea nemaiputând însă primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea acestui titlu, întrucât intenția legiuitorului a fost, așa cum s-a arătat și în precedent, de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor. În atare situație, este evident că dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlul științific de doctor la data intrării în vigoare a acestei legi, indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 14 din același act normativ. Aceste aspecte nu sunt însă de natură a reprezenta o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, respectiv o încălcare a dispozițiilor art. 6 din C. civ. și a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, cum în mod greșit a interpretat recurentul-reclamant. Într-adevăr, principiul neretroactivității este regula juridică potrivit căreia legea se aplică doar situațiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, per a contrario, nefiind aplicabilă și situațiilor anterioare. Altfel spus, principiul neretroactivității se traduce prin faptul că un act normativ nu se aplică unor fapte din trecut, iar pentru a fi în situația aplicării principiului neretroactivității legii, este necesară o situație premisă, anume existența a două sau mai multe reglementări succesive ce privesc soluționarea aceleiași chestiuni juridice. În speță, Ordinul nr. 3993/2021 se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, așadar, nu se aplică unor situații juridice născute înaintea intrării sale în vigoare, prin emiterea acestuia în ceea ce privește stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, ministrul educației nefăcând altceva decât să pună în executare dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 în aplicarea cărora a fost emis acesta. Ca atare, rezultă că acest ordin reia prevederile legale edictate la nivel superior, respectând principiul legalității din perspectiva ierarhiei legilor. Este greșită și interpretarea gramaticală pe care o face recurentul-reclamant dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, afirmând că acestea reglementează exclusiv situația juridică a personalului didactic care a obținut gradul didactic I, prin echivalarea titlului științific de doctor, după intrarea în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017, motivat de aspectul că legiuitorul a utilizat verbele "a solicita" și "a obține" la timpul prezent, modul indicativ. Referitor la această interpretare, instanța de recurs constată că utilizarea timpului prezent este specifică reglementărilor normative, dar utilizarea acestui timp nu poate avea semnificația exclusivă a unei acțiuni care se desfășoară în momentul edictării normei sau exclusiv în momentul intrării în vigoare, ci trebuie ținut seama că legea se aplică tuturor situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, deci implică și acțiunile viitoare. Prin urmare, utilizarea formulării la timpul prezent nu exclude faptul că texul vizează și acțiuni care nu se desfășoară exclusiv în prezent, ceea ce denotă că interpretarea exclusiv gramaticală nu este suficientă pentru determinarea efectelor juridice ale reglementării în cauză. În acest context, Înalta Curte subliniază că interpretarea juridică a dispozițiilor legale aplicabile speței de față nu trebuie realizată numai gramatical, după sensul cuvintelor folosite de către legiuitor și a modului cum sunt așezate și legate în frază, ci și teleologic, căutându-se să se descopere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat părțile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificația ce trebuie atribuită textelor și care să fie cât mai apropiată de intenția presupusă a legiuitorului, dar și sistematic, metodă care să țină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretate în contextul legii sau în contextul întregii legislații conexe, și nu în ultimul rând logic, context în care trebuie să se țină seama și de regulile specifice de interpretare exprimate, în doctrină, prin formulări precum aceea că legea specială derogă de la cea generală - "specialia generalibus derogant", că excepția este de strictă interpretare - conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", sau că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos", ori că dispozițiile legale trebuie interpretate în sensul în care ele produc efecte, iar nu într-un sens contrar - "actus interpretandus est pretins ut valeat quam ut pereat". Referitor la sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, se observă în primul rând, că textul constituie o excepție de la regula instituită de art. 14 alin. (1) din aceeași lege. Prin urmare, conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", excepția neacordării indemnizației pentru titlul științific de doctor este de strictă interpretare și este aplicabilă exclusiv personalului care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare. Referitor la susținerile conform cărora recurentul-reclamant deține un drept câștigat, iar neacordarea acestuia ca urmare a aplicării dispozițiilor ordinului contestat ar reprezenta o încălcare a prevederilor art. 38 din Codul Muncii, Înalta Curte reține că acestea nu sunt susținute de probele din dosar și de jurisprudența în materie. Sub acest aspect trebuie amintit faptul că prin art. 38 din Codul Muncii legiuitorul a instituit o măsură de protecție a salariaților ce constă în interdicția de a renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege, fiind vorba despre drepturile enumerate la art. 39 din același act normativ. Cu privire la dispoziția reglementată de art. 38 din Codul muncii, prin Decizia nr. 494/2004, Curtea Constituțională a statuat că "interdicția de a renunța, în tot sau în parte, la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților este o măsură de protecție a acestora din urmă, menită să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor. O astfel de măsură de protecție nu poate fi considerată a fi un privilegiu, contrar art. 16 alin. (1) din Constituție, atât timp cât ea se justifică în considerarea situației unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecție". Cât privește obiectul dedus judecății în prezenta cauză, este de observat că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a arătat în mod constant că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale, astfel încât acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului, care se raportează la resursele financiare disponibile. (Decizia Curții Constituționale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020). Deși este real că acest drept se acordă din fonduri publice și că în privința acestuia legiuitorul stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor inclusiv prin raportare la resursele financiare disponibile, acest lucru nu are semnificația obligării recurentului-reclamant la renunțarea la o calificare profesională. Legiuitorul primar a urmărit în mod explicit abrogarea cumulului între indemnizația de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obținut exclusiv prin echivalarea doctoratului, așadar, a vizat exclusiv beneficiul financiar suplimentar obținut ca urmare a echivalării, nu calificarea profesională în sine. Cu alte cuvinte, scopul a fost acela ca valorificarea financiară a deținerii titlului științific de doctor să se realizeze o singură dată, fie prin acordarea indemnizației pentru deținerea titlului științific de doctor, fie prin acordarea indemnizației aferente gradului didactic I, obținut prin echivalarea acestui titlu. Susținerile privind lipsa de claritate a Ordinului nr. 3993/2021 sunt de asemenea nefondate. Ordinul nu face decât să detalieze aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, reiterând interpretarea consacrată de jurisprudența Înaltei Curți. Textul contestat nu adaugă la lege, ci se înscrie în logica normei superioare, respectând principiul ierarhiei actelor normative. Critica referitoare la discriminarea între personalul didactic din învățământul superior și cel din preuniversitar nu poate fi primită. Diferența de tratament are o justificare obiectivă și rezonabilă, derivată din specificul funcțiilor didactice și din reglementările distincte aplicabile fiecărui nivel de învățământ. În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanță reținând în mod corect că ordinul atacat a fost emis cu respectarea legii, argumentele expuse de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să atragă casarea hotărârii de fond din această perspectivă, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză. În ceea ce privește reclamanta T., Înalta Curte va lua act de renunțarea acesteia la judecata acțiunii, formulată în condițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit acestui text, reclamantul poate renunța la judecată în orice stare a procesului, iar instanța este obligată să ia act de manifestarea de voință. În consecință, se impune anularea sentinței civile nr. 304/2023 a Curții de Apel Cluj în ceea ce o privește pe această reclamantă, întrucât renunțarea la judecată produce efecte asupra hotărârii atacate, conform art. 406 alin. (3) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, reținând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.