ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 984/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 09.02.2022 pe rolul Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar Vâlcea, în numele și pentru membrii de sindicat: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, a solicitat: I. Anularea parțială a Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariate specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea l nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea alin. (2) al art. 1 din acest ordin; II. obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2); III. Suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 128/F-CONT din data de 04 octombrie 2022, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar Vâlcea pentru membrii de sindicat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 128/F-CONT din data de 04 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar Vâlcea pentru membrii de sindicat, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că considerentele hotărârii conform cărora dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică inclusiv cadrelor didactice care și-au echivalat titlul de doctor cu gradul didactic I anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, iar cadrele didactice în cauză au "posibilitatea să opteze pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I" sunt contrazise chiar de legiuitor. Acceptând această interpretare, ar însemna că, în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017, cadrele didactice care au dobândit prin ordin de ministru, intrat în circuitul civil titlul științific de doctor și, ulterior, tot prin ordin de ministru, gradul didactic I, își revocă/anulează, printr-o simplă opțiune, unul dintre cele două ordine de ministru, prin care li s-au acordat drepturile de care beneficiază. Or, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru prevede: "(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I." Legiuitorul prevede expres că optează pentru indemnizație sau pentru echivalarea cu gradul didactic. Or, se poate opta pentru echivalare doar în ipoteza în care nu s-a emis ordinul pentru echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I. Mai mult, pierderea gradului didactic deja acordat printr-un ordin de ministru presupune încetarea efectelor ordinului de ministru prin care gradul didactic I a fost acordat, în condițiile în care, în Legea educației naționale - lege specială - nu există reglementată pierderea gradului didactic, nici ca sancțiune disciplinară și nici în alte situații expres și limitativ prevăzute de legiuitor. În momentul în care un cadru didactic a dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, prin ordin de ministru gradul didactic I, nu se mai încadrează în situația de a opta pentru echivalare, așa cum prevede expres legiuitorul în art. 14 alin. (3) teza finală, deoarece el este beneficiarul ordinului prin care i s-a acordat gradul didactic I. 2) Practic, instanța de fond și-a însușit susținerile Ministerul Educației cum că, în fapt, legiuitorul a înțeles ca, prin art. 14 alin. (3) teza a II-a, să instituie o normă specială și derogatorie de la dispozițiile Legii educației naționale nr. 1/2011, atât timp cât apreciază că tocmai această categorie de cadre didactice - beneficiare ale unor ordine de ministru prin care li s-a acordat titlul științific de doctor și, respectiv, gradul didactic I - trebuie să opteze, în sensul "renunțării la gradul didactic", adică să renunțe la actele administrative cu caracter individual prin care au dobândit gradul didactic. Contrar aprecierii instanței de fond, cadrele didactice cărora li s-a acordat gradul didactic I prin ordin de ministru anterior intrării in vigoare a legii, prin echivalarea titlului științific de doctor, nu mai au un drept real de opțiune, bucurându-se deja de drepturile ce se cuvin cadrelor didactice cu gradul didactic I, în baza actului administrativ cu caracter individual prin care au dobândit gradul didactic I și care a intrat în circuitul civil; acestea beneficiază în continuare de ambele drepturi, neputând opta- cerință impusă de legiuitor. 3) În continuare, arătă că, în ceea ce privește titlul științific de doctor, există, în Legea nr. 1/2011, prevederi exprese - la art. 1461 și art. 1462 – privind situațiile în care titlul de doctor încetează să mai producă efecte juridice, respectiv în situația revocării titlului sau al anulării acestuia, anulare ce se dispune de instanța de contencios. De asemenea, art. 168 alin. (7 1 ) și alin. (7 2 ) din același act normativ prevăd: "(7 1 ) Titularul unui titlu științific poate solicita Ministerului Educației și Cercetării Științifice renunțarea la titlul în cauză. în acest caz Ministerul Educației și Cercetării Științifice ia act de renunțare printr-un ordin de revocare emis în acest scop. (7 2 ) Actul administrativ constatator al titlului științific se anulează de la data emiterii ordinului de revocare. Procedura de renunțare la titlu, precum și cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului științific se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării." Este evident că legiuitorul a înțeles să reglementeze expres în ce condiții se poate produce renunțarea la titlul științific de doctor, iar aceasta nu este o renunțare voluntară. 4) Nici în Legea educației naționale nr. 1/2011 și nici în Legea contenciosului administrativ nu este reglementată ipoteza renunțării de către beneficiarul unui act administrativ intrat în circuitul civil la acesta și la drepturile legale conferite prin acesta, doar printr-o simplă opțiune, fără respectarea termenelor și condițiilor expres prevăzute de legea contenciosului administrativ și fără intervenția instanței competente. Cu atât mai mult cu cât revocarea unui act administrativ intrat în circuitul civil nu este consacrată legal, legea prevăzând doar dreptul autorității publice emitente de a solicita instanței de contencios anularea actului. 5) Mai mult, consideră că este relevant pentru speța dedusă judecății ca instanța de recurs să aibă în vedere că a existat un proiect de lege de modificare și completare a Legii nr. 1/2011, în sensul introducerii renunțării voluntare la titlul științific de doctor, asupra căruia s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 624/2016, prin care a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 este neconstituțională, în ansamblul său. Astfel, Curtea Constituțională a reținut, în considerentele acestei decizii: "55. În acest context, Curtea reține că deținerea titlului de doctor poate constitui o condiție pentru accederea într-o funcție, pentru dobândirea unei calități profesionale, a unui statut profesional, iar, uneori, are implicații inclusiv sub aspect patrimonial, acolo unde legiuitorul a înțeles să gratifice persoana care posedă titlul de doctor cu sporuri salariate corespunzătoare acestei pregătiri științifice. Or, noile dispoziții legale omit să stabilească în ce măsură sunt afectate raporturile juridice încheiate de persoana în cauză în calitate de doctor, limitându-se a dispune cu privire la efectele "actului de revocare prin care se anulează actul administrativ constatator al titlului științific", care se vor produce "doar pentru viitor". Nereglementarea efectelor actului unilateral de renunțare sau ale retragerii titlului de doctor, după caz, naște riscul ca fostul deținător al titlului de doctor să continue să beneficieze de acele drepturi dobândite în virtutea titlului, deși nu mai întrunește calitatea care a determinat acordarea acestora. (...). 56. Pe de altă parte, Curtea constată că renunțarea voluntară la titlul de doctor lasă fără obiect dispozițiile legale referitoare la activitatea organelor abilitate să analizeze suspiciunile cu privire la nerespectarea procedurilor sau a standardelor de calitate sau de etică profesională, întrucât manifestarea unilaterală de voință în sensul renunțării la titlu desistează activitatea de investigare a organelor care pot dispune sancțiunea retragerii titlului. Astfel, îndeplinirea unei condiții pur potestative, respectiv solicitarea persoanei care deține calitatea de doctor de a se lua act de renunțarea sa la titlu, împiedică declanșarea unei proceduri de investigare a modului în care a fost dobândit titlul sau, în situația în care o atare procedură este în curs, îi pune capăt în mod arbitrar. Apare cu evidență faptul că legea creează premisele ca persoane suspectate de obținerea titlului de doctor prin fraudarea procedurilor legale să preîntâmpine aplicarea unei sancțiuni renunțând voluntar la titlu. Conduita ilicită de însușire, integrală sau parțială, a unei lucrări științifice, creație a altei persoane, și prezentată drept creație personală, ce determină efecte juridice atât în cadrul raporturilor de muncă, cât și în cadrul raporturilor izvorâte din dreptul de proprietate intelectuală, va rămâne, așadar, nesancționată în virtutea dispozițiilor legale care prevăd renunțarea voluntară la titlu. Astfel, în condițiile în care legea prevede retragerea titlului de doctor ca sancțiune pentru nerespectarea standardelor prevăzute pentru elaborarea ei, inclusiv pentru plagiat, în cazul renunțării voluntare la titlul de doctor, noile dispoziții nu fac altceva decât să încurajeze un comportament neonest, ilicit, într-un domeniu care ar trebui să fie caracterizat de rigoare, profesionalism și probitate etică. 57. Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că, prin nereglementarea expresă a efectelor pe care le generează renunțarea la titlul de doctor, prevederile articolului unic pct. 11, referitor la introducerea alin. (54) al art. 168, precum și cele ale articolului unic pct. 17, referitor la retragerea titlului de doctor/anularea diplomei, nu întrunesc condițiile privind claritatea și previzibilitatea normei, consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituție." 6) Legea educației naționale nu reglementează renunțarea voluntară la titlul de doctor și nici renunțarea voluntară la gradul didactic l, drepturi acordate prin ordine de ministru, intrate în circuitul civil și a căror anulare nu mai poate fi solicitată instanței deoarece aceste acte administrative sunt anterioare intrării în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017. Este evident că, în cuprinsul art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a folosit sintagma "renunțare la gradul didactic I" și nici nu a prevăzut și efectele pe care le generează renunțarea. 7) Mai mult, renunțarea la gradul didactic I care, potrivit judecătorului fondului, s-ar produce ca urmare a voinței legiuitorului exprimată în art. 14 alin. (3), are drept efect, retrogradarea cadrelor didactice în funcția de profesor cu definitivare (în cazul cadrelor didactice care prin efectul Legii nr. 6/1969 au beneficiat de acordarea gradului didactic în baza titlului științific) sau profesor cu gradul didactic II sau cu definitivare (pentru cadrele didactice care și-au dobândit titlul științific de doctor și gradul didactic I în baza Legii 128/1997 și a Legii nr. 1/2011, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. II. Judecătorul fondului a reținut claritatea și precizia textului contestat. În acest sens solicită să se aibă în vedere că dispozițiile art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021 se aplică și cadrelor didactice care au obținut titlul științific de doctor și implicit, gradul didactic I în temeiul Legii nr. 6/1969, precum și cadrelor didactice care au dobândit titlul științific de doctor și gradul didactic în temeiul Legii nr. 128/1997 și a metodologiilor emise de minister în aplicarea acesteia, altele decât Metodologia aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 5556/2011. Or textul art. 14 alin. (3) face referire expresă la Metodologia aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 5556/2011 - astfel că, ordinul de ministru (act administrativ, cu forță juridică inferioară, emis în aplicarea legii), nu putea adăuga la lege. Instanța a respins argumentele reclamanților referitoare la lipsa de claritate și precizie a textului criticat. Însă, dispoziția respectivă este în mod evident lipsită de claritate și previzibilitate, atât timp cât acesta este aplicabil și cadrelor didactice care au obținut gradul I în baza titlului științific de doctor nu doar anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, aplicându-se, deci, unor situații juridice născute înainte de intrarea în vigoare a actului normativ, ci și anterior anului 2011 și Metodologiei aprobate prin OMECTS nr. 5556/2011, la care face trimitere expresă textul de lege. III. Judecătorul fondului s-a referit la "voința legiuitorului". Or, privitor la sfera de aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (3) s-a pronunțat expres inclusiv Ministerul Muncii (inițiatorul Legii-cadru nr. 153/2017), prin adresa nr. x/04.09.2017 (anexată prezentului recurs), în care se arată explicit că dispozițiile art. 14 alin. (3) "nu se aplică pentru cadrele didactice care si-au echivalat gradul didactic I prin dobândirea titlului științific de doctor înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017". De altfel, orice altă interpretare a textului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivității legii civile), cât și textului legii [să se observe că formularea alin. (3) este la timpul prezent - "solicită și obține gradul didactic I prin echivalare" - ceea ce are în vedere situațiile născute din momentul intrării în vigoare a legii; deci, cadrele didactice care au solicitat și au obținut gradul didactic l prin echivalare anterior intrării în vigoare a legii nu se află în ipoteza reglementată de actul normativ). În conformitate cu prevederile legale mai sus citate, de la data de 1 iulie 2017 și până în prezent, cadrele didactice care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, au obținut echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I, au beneficiat atât de salarizarea corespunzătoare gradului didactic, cât și de indemnizația pentru titlul științific de doctor - calculul drepturilor lor salariale fiind realizate de unitățile angajatoare prin intermediul programului de salarizare Edusal pus la dispoziție de Ministerul Educației și actualizat periodic. La aproape 4 ani de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021, Ministerul Educației, ignorând atât prevederile exprese ale art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cât și voința inițiatorului legii (a Ministerului-Muncii, exprimată clar prin adresa nr. x/04.09.2017), instituie aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. IV. A mai reținut instanța de fond că "membrii de sindicat nu au parcurs etapele prevăzute de lege pentru obținerea gradului didactic, ci și-au echivalat gradul didactic în baza titlului de doctor". Or, așa cum s-a arătat și în cererea de chemare în judecată, echivalarea nu s-a realizează automat, ci a presupus parcurgerea unor etape, reglementate ca atare în legislația secundată aplicabilă, respectiv: În perioada de aplicare a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (01.09.1997-08.02.2011), precum și conform prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011 (în vigoare începând cu 09.02.2011), gradul didactic I se acorda deținătorilor titlului științific de doctor prin ordin de ministru, în urma unei proceduri complexe, care presupunea îndeplinirea anumitor condiții și susținerea unor inspecții specifice, nefiind o simplă formalitate. Aceste proceduri de acordare a gradului didactic I în baza titlului științific de doctor deținut au fost reglementate succesiv prin: 1. Ordinul M.E.N. nr. 3370/1998 privind aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar și Precizarea M.E.N. din 19.05.1998 cu privire la aplicarea unor articole din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, și din Legea nr. 128/1997, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 261bîs/13.07.1998; 2. Ordinul M.E.C.I. nr. 5720/2009 pentru aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 747/03.11.2009 - art. 74, potrivit căruia: "Art. 74. - (1) Personalului didactic încadrat în învățământul preuniversitar care a obținut titlul de doctor în domeniul fundamental sau în specialitatea pe care o predă i se poate acorda gradul didactic I pe baza unei inspecții școlare speciale, conform prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare. (2) Cadrelor didactice care au obținut titlul științific de doctor li se poate acorda gradul didactic I pe baza unei inspecții școlare speciale, dacă sunt îndeplinite simultan condițiile prevăzute la lit. a) și b) de a fi obținut doctoratul în domeniul fundamental sau în specialitatea pe care o predă. (3) Pentru aprobarea înscrierii la examenul de obținere a gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor și a unei inspecții școlare speciale, candidatul trebuie să obțină cel puțin calificativul "foarte bine" la aprecierile anuale din ultimii 2 ani de activitate premergători înscrierii și să aibă recomandarea consiliului profesoral al unității de învățământ în care este încadrat sau/și în care și-a desfășurat activitatea în ultimii 2 ani premergători înscrierii. În cazul în care a desfășurat activități în mai multe unități de învățământ, candidatul poate să includă în dosarul de înscriere aprecieri anuale și recomandări de la fiecare unitate. După intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, procedura a fost reglementată Ordinul M.E.C.T.S. nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial, Partea l nr. 767/31.10.2011, respectiv art. 42-44. Deci, contrar celor reținute de judecătorul fondului, acordarea gradului didactic 1 nu este și nu a fost niciodată o simplă formalitate, ci a presupus îndeplinirea mai multor condiții, efectuarea unor inspecții și obținerea anumitor note la acestea. V. Învederează că membrii de sindicat reprezentați în acest dosar au dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin acte administrative cu caracter individual, intrate în circuitul civil, atât titlul științific de doctor, cât și gradul didactic I; de la data dobândirii gradului didactic I, în conformitate cu prevederile legale, aceștia au beneficiat de toate drepturile conferite de lege personalului didactic cu gradul didactic I. Este evident că, prin art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a reglementat cu privire la drepturile născute înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru, din moment ce se folosește timpul prezent al verbelor: astfel, personalul didactic de predare solicită, obține, nu primește, optează. Or, recurenților-reclamanți li s-a acordat, prin ordine de ministru, anterior datei de 01.07.2017, gradul didactic I, în baza titlului științific de doctor și nu se află în situația prevăzută de art. 14 alin. (3); [ei "au solicitat" și "au obținut" - nu "solicită" și nu "obțin"; aceasta cu atât mai mult cu cât ordinele ministrului pentru acordarea gradului didactic l pe baza titlului științific de doctor au fost emise și comunicate anterior intrării în vigoare a Legii-cadru, și în baza acestora titularii au beneficiat deja de drepturile salariate corespunzătoare încadrării în învățământ ca profesor cu gradul didactic I, iar drepturile salariale cuvenite li s-au acordat de la data emiterii ordinului ministrului educației pentru acordarea gradului didactic I. Obligația de a opta o au doar acei salariați care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017 (data intrării în vigoare a legii), precum și cei care obțin, după intrarea în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017, prin ordin de ministru, titlul științific de doctor și care, din acel moment optează în mod real, efectiv, între a depune documentele prevăzute de Metodologia privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, aprobată prin OMECTS nr. 5556/2011, pentru acordarea gradului didactic I sau pentru acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor, urmând să parcurgă procedura din Metodologia privind formarea continuă, pentru a dobândi gradul didactic I. Orice altă interpretare a textului art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivitătii legii civile), cât și textului legii. VI. Sentința criticată este nelegală și sub aspectul neexercitării de către judecătorul fondului a rolului său activ, instituit de art. 22 C. proc. civ., în raport de care se impunea suspendarea soluționării dosarului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (în vigoare de la data de 01.07.2017), care sunt neconstituționale în măsura în care se aplică și personalului didactic de predare care a obținut gradul didactic l prin echivalarea titlului științific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. În concluzie, pentru motivele detaliate în cuprinsul prezentului recurs și față de argumentele prezentate pe larg în cererea de chemare în judecată, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, rejudecând pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Educației a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Aspecte procedurale. Prin răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul-reclamant s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017, având în vedere că există o strânsă legătură între acțiunea introductivă de instanță, respectiv prezentul recurs și dispozițiile din lege asupra cărora se va pronunța Curtea Constituțională, iar dezlegarea pricinii deduse judecății depinde de soluția pe care o va pronunța instanța de control constituțional.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 22 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. 7.1. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate cererea de suspendare formulată de recurentul-reclamant în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) din C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Suspendarea facultativă este lăsată la aprecierea instanței de judecată, iar acest caz de suspendare are în vedere existența unui alt dosar, aflat pe rolul instanțelor de judecată, a cărui soluționare ar putea avea o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei, problemă de a cărei rezolvare depinde soluția din procesul pendinte aflându-se în strânsă legătură. În cauza dedusă judecății, deși prin cererea de suspendare, recurentul-reclamant susține că există o strânsă legătură între acțiunea introductivă de instanță, respectiv prezentul recurs și dispozițiile din lege - art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017, asupra cărora urmează a se pronunța Curtea Constituțională, în dosarele nr. x/2022 și nr. y/2022, iar dezlegarea pricinii deduse judecății depinde de soluția pe care o va pronunța instanța de control constituțional, Înalta Curte va avea în vedere că recurentul-reclamant are la dispoziție instituția revizuirii, în cazul în care, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză și a declarat neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții, după ce hotărârea a devenit definitivă, așa cum dispune în mod expres art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. În acest context, Înalta Curte constată că dezlegarea cauzei de față nu depinde de soluția ce urmează a fi pronunțată de către Curtea Constituțională a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 253/2017, cu care a fost sesizată, apreciază că nu se impune suspendarea judecării cauzei de față, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. 7.2. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea parțială a Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariate specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv, anularea alin. (2) al art. 1 din acest ordin; obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2) și suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021. Prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea dedusă judecății reținând în esență că, prin ordinul contestat emis în temeiul legii cadru de salarizare se înlătură inechitățile de salarizare între cei care au obținut prin ordin gradul didactic ca urmare a echivalării titlului de doctor anterior datei de 01.07.2017 și cei care și-au echivalat titlul de doctor după data de 01.07.2017 și, pe cale de consecință a fost înlăturată critica reclamanților cu privire la lipsa de claritate și precizie a art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021, întrucât norma prevede expres, clar și neechivoc faptul că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Sub acest aspect se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. Înalta Curte constată că Ordinul nr. 3993 din 16 iunie 2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost emis în temeiul prevederilor art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 și ale art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "Reglementări specifice personalului didactic din învățământ", precum și ale art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în baza prevederilor art. 14 alin. (3) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) și ale art. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 7/2021, s-a stabilit că majorările/creșterile salariale prevăzute la art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 și art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "reglementări specifice personalului didactic din învățământ", respectiv art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică la salariul de bază deținut/aflat în plată. Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017.(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021. Potrivit art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I. În cazul în speță, Înalta Curte reține că ordinul contestat, a fost dat în aplicarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, aspect expus în preambulul actului administrativ cu caracter normativ. Conform art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, "(5) Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14. (...)". Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 52/2020 din 20 iulie 2020, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă, având în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017?" În considerentele acestei hotărâri, instanța supremă a arătat că "dispozițiile normative supuse interpretării fiind îndeajuns de clare și complete, astfel că ele îngăduie judecătorilor cauzei să le determine, fără semnificative dificultăți, înțelesul, limitele de aplicare și efectele. "58. Este de observat, sub acest aspect, că instanța de trimitere, deși a apreciat că se impune activarea mecanismului procedural al întrebării prealabile pentru lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu a arătat în ce constau dificultățile de interpretare a acestor dispoziții legale. 59. Distinct de faptul că din încheierea instanței de trimitere lipsesc argumentele referitoare la dificultatea interpretării dispozițiilor legale anterior evocate, titularul sesizării nu a întâmpinat nicio dificultate în interpretarea acestora, aspect care rezultă cu evidență din exprimarea punctului de vedere asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. 60. Astfel, instanța de trimitere a apreciat că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv. Aceeași instanță a reținut că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor, norma de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului, evocând în acest sens dispozițiile art. 39 alin. (5) din același act normativ. 61. În plus, lipsa dificultății în interpretarea acestor norme legale rezultă și din punctele de vedere arătate în cap. VII din prezenta decizie, fiind conturată o singură opinie care concordă cu cea a instanței de sesizare." De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și jurisprudența Curții Constituționale, relevantă pentru interpretarea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv Decizia Curții Constituționale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, prin care Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 16 din această decizie, Curtea Constituțională a reținut că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor, iar atunci când aceleași temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia. Totodată, prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (5) și art. 44 pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 28 din această decizie, Curtea Constituțională a constatat că, referitor la pretinsa neretroactivitate a dispozițiilor de lege criticate, acestea se aplică de la momentul intrării lor în vigoare, pentru viitor, astfel că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2). În acest context, Înalta Curte constată că prevederile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlul științific de doctor la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condițiile de la art. 14 din același act normativ și nu se poate reține vreo încălcare a dispozițiilor art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin Ordinul Ministerului Educației nr. 3.993/2021, care face trimitere la regimul juridic stabilit prin art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru acordarea în viitor a sporului pentru titlul științific de doctor. Începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – 1.07.2017 – regula generală în privința acordării sporului respectiv este stabilită de art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 – care prevede că "(1) Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25." De la această regulă, instituită de art. 14 alin. (1), a fost reglementată o situație de excepție prin dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 impune cadrelor didactice – pentru acordarea sporului în cauză – condiția suplimentară de a nu fi solicitat și obținut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul științific de doctor, prevăzând – la teza întâi a textului – că "(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor." În vederea stabilirii legalității Ordinul Ministerului Educației nr. 3.993/2021, Înalta Curte constată necesitatea determinării efectelor dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât reclamanții susțin că acest articol nu vizează decât personalul didactic care solicită și obține în viitor – adică după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011. Or, prin dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a urmărit abrogarea cumulului între indemnizația de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obținut exclusiv prin echivalarea doctoratului potrivit prevederilor OMECTS nr. 5561/2011, prevăzând că "Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic 1 prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.". Conform tezei secunde a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, "Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.". Susținerea conform căreia ordinul contestat este nelegal în măsura în care se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017 nu poate fi primită. Interpretarea recurentului-reclamant este exclusiv una gramaticală, acesta arătând că formularea alin. (3) din Ordin este la timpul prezent, textul menționând: - "solicită și obține gradul didactic I prin echivalare" - ceea ce are în vedere situațiile născute din momentul intrării în vigoare a legii, și - "nu primește indemnizația" - situație în care nu se află cadrele didactice care au beneficiat anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 de sporul pentru titlul științific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spor) și care, de la intrarea în vigoare a acestei legi, având în vedere și prevederile art. 39 alin. (5) din aceeași lege, au primit indemnizația pentru titlul științific de doctor, până la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021. Referitor la această interpretare, instanța de recurs constată că utilizarea timpului prezent este specifică reglementărilor normative, dar utilizarea acestui timp nu poate avea semnificația exclusivă a unei acțiuni care se desfășoară în momentul edictării normei – sau exclusiv în momentul intrării în vigoare – ci trebuie ținut seama că legea se aplică tuturor situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, deci implică și acțiunile viitoare. De altfel, chiar recurentul-reclamant este de acord că dispozițiile art. 14 alin. (3) sunt aplicabile tuturor celor care solicită și obțin prin echivalare gradul didactic I după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Prin urmare, utilizarea formulării la timpul prezent nu exclude faptul că texul vizează și acțiuni care nu se desfășoară exclusiv în prezent, ceea ce denotă că interpretarea exclusiv gramaticală nu este suficientă pentru determinarea efectelor juridice ale reglementării în cauză. În acest context, Înalta Curte subliniază că interpretarea judiciară a dispozițiilor legale aplicabile speței de față nu trebuie realizată numai gramatical, după sensul cuvintelor folosite de către legiuitor și modul cum sunt ele așezate și legate în frază, ci și teleologic, căutându-se să se descopere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat părțile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificația ce trebuie atribuită textelor și care să fie cât mai apropiată de intenția presupusă a legiuitorului, dar și sistematic, metodă care să țină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretată în contextul legii sau în contextul întregii legislații conexe, și nu în ultimul rând logic, context în care trebuie să se țină seama și de regulile specifice de interpretare exprimate, în doctrină, prin formulări precum aceea că legea specială derogă de la cea generală – "specialia generalibus derogant", că excepția este de strictă interpretare – conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", sau că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos", ori că dispozițiile legale trebuie interpretate în sensul în care ele produc efecte, iar nu într-un sens contrar – "actus interpretandus est pretins ut valeat quam ut pereat". Referitor la sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, se observă în primul rând, că textul constituie o excepție de la regula instituită de art. 14 alin. (1) din lege. Prin urmare, conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", excepția fiind de strictă interpretare. De aceea, excepția neacordării indemnizației pentru titlul științific de doctor este aplicabilă exclusiv personalului care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare. Interpretând sistematic cele două teze ale art. 14 alin. (3), Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanț, că sensul dreptului de opțiune la care face referire teza a II-a a articolului precizat nu poate fi decât subsumat voinței legiuitorului expusă în teza I a art. 14 alin. (3), conform căreia nu se mai permite cumulul indemnizației de doctorat cu drepturile aferente gradului didactic obținut exclusiv ca efect al echivalării aceluiași doctorat. Teza a doua a articolului 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 nu se poate referi decât la cadrele didactice care au obținut doctoratul și gradul didactic I în baza acestuia anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, întrucât pentru cadrele didactice care au obținut doctoratul și echivalarea sa în grad didactic I ulterior lunii iulie 2017 se aplică direct prevederile art. 14 alin. (3) teza I. Astfel, în cazul personalul didactic care solicită și obține – după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – gradul didactic 1 prin echivalare, nu și-ar găsi logica instituirea unui "drept de opțiune" (în sensul tezei finale a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017), întrucât preferința lor pentru abandonarea indemnizației de doctorat în favoarea obținerii gradului este evidentă încă de la momentul în care au decis să demareze procedura administrativă pentru obținerea acestui grad. Pentru aceste persoane ar fi complet inexplicabilă legiferarea unui "drept de opțiune" ulterior finalizării procedurii administrative de obținere a gradului, în contextul în care manifestarea de voință a fost clară ab initio, aceste cadre didactice cunoscând conținutul legii în vigoare, și anume că dacă obțin gradul didactic I prin echivalarea doctoratului nu vor primi indemnizația de doctorat, după cum prevede teza I a art. 14 alin. (3). Dreptul de opțiune a fost expres reglementat de legiuitor exclusiv pentru situația cadrelor didactice care și-au obținut echivalarea gradului profesional didactic I în baza acestuia, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, având în vedere că pentru aceste persoane, obținerea gradului anterior anului 2017 nu atrăgea, conform legislației de la acel moment, și pierderea sporului de doctorat. Dimpotrivă, în trecut, acest spor se cumula cu beneficiile financiare aferente gradului didactic superior obținut. În ceea ce privește chestiunea în sine a imposibilității cumulului indemnizației de doctorat cu un alt beneficiu derivat din titlul științific de doctor (în speță, echivalarea cu gradul didactic I), Înalta Curte constată că aceasta reprezintă opțiunea legiuitorului și nu poate face obiectul cenzurii puterii judecătorești fără încălcarea principiului separației puterilor în stat. În acest sens, instanța are în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, decizie în care, la paragraful 16, Curtea Constituțională a reținut că "indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor, iar atunci când aceleași temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia. În acest sens sunt și cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 22 decembrie 2009 ori Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013." De altfel, această interpretare a fost confirmată indirect de instanța supremă prin Decizia nr. 52/2020 din 20 iulie 2020, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020, citată anterior. Conform acestei hotărâri, Înalta Curte de Casație și Justiție – deși a respins ca inadmisibilă sesizarea – a reținut că "… instanța de trimitere a apreciat că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv. Aceeași instanță a