ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2420/2024

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația în anulare înregistrată în data de 9 august 2024 pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație, sub nr. x/2024, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei nr. 743/19.03.2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor – prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Indicând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., contestatorul a arătat că instanța de recurs nu a antamat susținerile sale referitoare la reținerile din decizia recurată în sensul că apelul este scutit de taxă de timbru și nici nu a analizat dispozițiile legale în ceea ce privește necesitatea timbrării recursului.

În considerentele deciziei atacate nu este menționată decizia nr. 1003/18.02.2009 a Curții de Apel București, pe care contestatorul a invocat-o în toate fazele procesuale.

Arată că, prin cererea de recurs, nu a susținut că "instanța de apel a asimilat în mod nelegal cazurilor prevăzute de art. 82 alin. (7), teza I din Legea nr. 303/2004", astfel cum s-a reținut prin decizia atacată, ci a arătat că această normă este cea care a fost asimilată cazurilor de încetare a drepturilor de pensie militară prevăzute de art. 71 lit. b) din Legea nr. 223/2015.

Consideră că este vorba despre o gravă eroare de judecată generată de neînțelegerea modului în care recurentul a invocat dispozițiile privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Instanța de recurs a reținut că "nu respectă rigorile impuse de prevederile art. 488 alin. (1) și (2) C. proc. civ. nici critica prin care partea a susținut nesocotirea autorității de lucru judecat de către instanta de apel" și că această critică nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, "întrucât hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se invocă nu a fost avută în vedere, în concret, în analiza incidenței art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ. de către instanta de apel."

Susține că, în raport de caracterul devolutiv al apelului, instanța de apel trebuia să se raporteze la toate susținerile părților formulate în primă instanță, iar dacă hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se invocă nu a fost avută în vedere, aceasta se datorează instanței, nu justițiabilului.

Mai arată că instanța de recurs nu a sesizat diferența dintre cele două hotărâri pretins intrate în puterea lucrului judecat și a generat o confuzie ce se regăsește în considerentele deciziei atacate.

Învederează că litigiul dedus judecății se poartă între alte părți decât cele ce au concurat în litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins intrate în puterea lucrului judecat.

Susține că litigiul poartă asupra unei norme consacrate de dispozițiile art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, interpretată cu ignorarea sistemului de drept material, ceea ce a condus la o eroare judiciară.

Solicită admiterea contestației în anulare și anularea deciziei atacate, precum și admiterea recursului.

Prin decizia nr. 743/19.03.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 269 din 13.09.2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor – prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., aspectul admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiții limitativ stabilite de lege, respectiv cele reglementate prin dispozițiile art. 503 din C. proc. civ., potrivit cărora, "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia din recursurile declarate în cauză."

Pentru motivele invocate de către contestator care, după cum chiar acesta a arătat, se circumscriu noțiunii de eroare de judecată, contestatorul nu are deschisă calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Din examinarea cererii formulate, rezultă că motivele invocate nu pot fi încadrate în cazurile de contestație în anulare de drept comun sau specială, reglementate exhaustiv de art. 503 C. proc. civ., care trebuie să vizeze hotărârea judecătorească atacată, prin care, în speță, s-a constatat nul recursul.

Astfel, cererea prin care a fost declarată calea extraordinară de atac conține nemulțumirile contestatorului cu privire la soluția de anulare a recursului declarat împotriva deciziei nr. 269 din 13.09.2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, acesta considerând că instanța nu a analizat dispozițiile legale în ceea ce privește necesitatea timbrării recursului, că aspectele reținute prin decizia atacată sunt rezultatul unor erori de judecată generate de neînțelegerea modului în care acesta a invocat dispozițiile privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, precum și prevederile legale incidente, că instanța a omis să cerceteze motivele de recurs, nerealizându-se o veritabilă cercetare a fondului.

Date fiind solicitările contestatorului, se observă că, dacă instanța învestită cu soluționarea prezentei căi de atac ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai prin invocarea unor circumstanțe esențiale și imperative, din cele prevăzute limitativ de art. 503 din C. proc. civ.

Totodată, în cadrul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul supremației dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenției în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 paragr. 1, securitatea rapoturilor juridice este o dimensiune esențială.

Acest concept presupune că o soluție definitivă pronunțată de instanțe cu privire la orice controversă, să nu mai fie rejudecată (Cauza Brumărescu).

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre în privința sa.

Totodată, în Cauza Mitrea contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu.

Verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei, reaprecierea probelor sau interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților o nouă cale de atac similară apelului sau recursului.

În speță, ignorând soluția de anulare a recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pronunțată după analizarea susținerilor recurentului, subsumate de către acesta dispozițiilor art. 488 pct. 4, 7 și 8 C. proc. civ., contestatorul critică reținerile instanței de recurs prin prisma faptului că argumentele instanței de recurs sunt greșite, situație în care se constată că nu este incident nici cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Cazul de contestație în anulare indicat, care vizează omisiunea de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate, nu este incident nici prin prisma faptului că, pentru situația în care recursul a fost constatat nul, art. 499 teza a II-a din C. proc. civ. prevede că, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare.

În concluzie, afirmațiile contestatorului, astfel cum au fost formulate și dezvoltate, nu își găsesc corespondent în niciunul dintre motivele pentru care, potrivit art. 503 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat posibilitatea exercitării contestației în anulare.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 C. proc. civ. și cum contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor eventuale greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispozițiile legale, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 743/19.03.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor – prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 noiembrie 2024.