ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 449/2025

Ședința publică din data de 25 februarie 2025

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea formulată și înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. dosar x/2021, reclamantul A. a solicitat instanței în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Apel Pitești, să se dispună obligarea pârâților să-i repare prejudiciile cauzate prin erori judiciare din dosarele nr. x/2017, y/2018, z/2019, w/2019. La data de 01.11.2021 reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune sub aspectul valorii cererii de chemare în judecată prin care a arătat că prejudiciul din dosarul nr. x/2017, y/2018 este reprezentat de cuantumul ajutorului de încălzire aferent lunii noiembrie 2016 de 54 RON, cu dobânda/actualizarea cu indicele de inflație de la 01.01.17, 10.000 RON daune morale și cheltuielile de judecată din al 2-lea dosar și strămutare, iar cele din dosarul nr. x/2019 au fost menționate atunci la 10.000 RON daune morale, în fapt fiind mult mai mari, peste 50.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 624/24 noiembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă, în dosarul civil nr. x/2021:

- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Pitești invocată din oficiu, și în consecință s-a respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul A., cu domiciliul în jud. Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Pitești, cu sediul în Pitești, str. x, jud. Argeș, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- s-a respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

Prin decizia nr. 2420 din 20 iunie 2024 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 624/24 noiembrie 2022 pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția I civilă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în urma rejudecării, admiterea acțiunii și obligarea pârâților la repararea prejudiciului cauzat prin eroarea judiciară, respectiv plata daunelor solicitate.

În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că atât hotărârea instanței de fond cât și a celei din apel sunt lovite de nulitate absolută, fiind nemotivate, necuprinzând motivele pe care se sprijină și pentru care au fost înlăturate cererile sale. Nulitatea rezultă din faptul că a invocat nulitatea întâmpinării formulate de către pârât, însă în decizia recurată se menționează eronat că pârâtul nu a depus întâmpinare, nefiind invocată nulitatea acestui act procedural; instanța nu a motivat acest aspect.

Recurentul-reclamant susține că a arătat pe larg, atât în cererea de chemare în judecată, cât și în apel, că hotărârile din dosarele nr. x/2017, y/2018, z/2018, w/2019 sunt lovite de nulitate absolută, atât timp cât nu au fost respectate dispoziții de drept material și procesual, respectiv art. 2551 C. civ., art. 181 și urm. C. proc. civ. privind termenele; cererea pentru acordarea ajutorului de încălzire a fost formulată în termen, 20.11.2016 fiind duminică; hotărârea din dosarul nr. x/2019 privind strămutarea dosarului nr. x/2018 de pe rolul Curții de Apel Pitești și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată sunt abuzive.

De asemenea, în ceea ce privește dosarul nr. x/2019, susține că au fost încălcate nu numai prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, dar și dispoziții constituționale, potrivit cărora autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții în termenele prevăzute de lege, însă Primăria Drăgășani a răspuns cererii sale privind sancționarea funcționarilor reclamați.

Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea căii de atac, excepția fiind respinsă la termenul de astăzi.

Pe fondul recursului, intimatul a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată arătând că hotărârea instanței de apel este temeinică și legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând susținerile expuse în cererea de recurs, Înalta Curtea constată că din criticile formulate se pot decela aspecte care pot fi încadrate cel puțin în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 din C. proc. civ., motiv pentru care vor fi analizate prin prisma acestor cazuri de casare.

Motivele de recurs vizând nulitatea hotărârii și a întâmpinării, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu pot fi reținute. Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat nulitatea întâmpinării formulate de Ministerul Finanțelor, susținând că motivele erau aceleași cu cele formulate anterior, însă instanța de apel nu s-a pronunțat în acest sens.

Pe de o parte, întâmpinarea depusă în termen se comunică reclamantului în forma depusă de către pârât, iar lipsa unor elemente ale acesteia poate atrage sancțiunea nulității în condițiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, neregularitățile procedurale în privința întâmpinării pot atrage decăderea pârâtului de a mai putea propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică.

În cauză însă, din considerentele expuse de instanța de apel, rezultă că raționamentul juridic în urma căruia s-a concluzionat în sensul respingerii apelului nu a avut în vedere vreo probă sau excepție care să fi fost invocată prin întâmpinare. În această situație, câtă vreme soluția instanței de apel nu a avut în vedere un aspect care să fi fost invocat prin întâmpinare, ci a analizat exclusiv susținerile reclamantului raportat la dispozițiile legale aplicabile speței, susținerile recurentului-reclamant referitoare la întâmpinare nu pot reprezenta un motiv de nelegalitate a deciziei, soluția pronunțată nefiind rezultatul analizei unei excepții, probe sau apărări formulate de pârât.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se poate cere casarea hotărârii atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele ce i-au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Astfel, motivarea hotărârii reprezintă arătarea temeiurilor de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

De asemenea, obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituție și, respectiv, art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Obligația pe care art. 6 din Convenția Europeană o impune instanțelor naționale de a-și motiva decizia nu presupune însă existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Așa cum a arătat instanța europeană, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță națională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuși, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, examinând considerentele hotărârii recurate, constată că instanța de apel a argumentat soluția de respingere a apelului, a examinat legalitatea și temeinicia hotărârii apelate de reclamant, prin raportare la faptele imputate pârâtului în conținutul cererii de chemare în judecată, analizând cererea de apel în raport de dispozițiile legale aplicabile speței și de materialul probatoriu administrat în cauză.

Astfel, motivul de apel vizând nemotivarea sentinței apelate a fost analizat de curtea de apel, care a reținut că dispozițiile 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu impun ca judecătorul să răspundă separat diferitelor argumente ale părților, fiind suficient ca, din întregul hotărârii, să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit, condiție îndeplinită în speță.

De asemenea, curtea de apel a expus considerentele care susțin concluzia silogismului judiciar, prezentând argumentele pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a statului pentru săvârșirea pretinselor erori judiciare, în condițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Împrejurarea că instanța de apel a apreciat motivat că reclamantul nu a făcut dovada respectivelor erori prin care să i se fi încălcat grav libertățile și interesele legitime, astfel încât să se justifice admiterea acțiunii, nu are semnificația unei nemotivări a hotărârii recurate, câtă vreme o atare apreciere a fost fundamentată în fapt și în drept, iar analiza legalității și temeiniciei sentinței civile apelate s-a raportat la limitele stabilite prin cererea introductivă.

Astfel, instanța de apel a constatat că "în reglementarea cuprinsă în art. 96 al Legii 303/2004 în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 242/2018, legiuitorul a impus ca și condiție premisă pentru antrenarea răspunderii statului pentru prejudiciile produse prin erori judiciare să se fi stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului, dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

Cum în cauză, această condiție premisă nu era îndeplinită relativ la pretinsele erori judiciare generate de soluționarea dosarelor nr. x/2017 și nr. y/2018, în mod corect, prima instanță nu a mai analizat argumentele invocate de reclamant, constatând netemeinicia pretențiilor acestuia.

În mod similar, la adăpost de orice critici este și soluția primei instanțe de a respinge pretenția reclamantului de a-i fi reparat prejudiciul cauzat prin pretinsele erori judiciare generate de soluționarea dosarelor nr. x/2018, nr. y/2019 și nr. z/2019. Astfel, plecând de la definiția erorii judiciare reglementată de art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în acord cu prima instanță, Curtea constată că reclamantul nu a făcut dovada existenței premiselor pentru declanșarea răspunderii statului pentru erori judiciare în condițiile în care nu a indicat în concret, dacă în dosarele menționate s-a dispus sau nu efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale de drept material și procesual, prin care să-i fi fost încălcate grav drepturile, libertățile și interesele; ori s-au pronunțat hotărâri definitive în mod evident contrare legii sau situației de fapt care rezulta din probele administrate în cauză, prin care i-au fost afectate grav drepturile, libertățile și interesele legitime, vătămări ce nu au putut fi remediate prin exercitarea căilor de atac ordinare sau extraordinare."

Se impune a fi reamintit, în acest context, că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, iar în raport de cele reținute sub acest aspect de către instanța de apel, susținerile recurentului-reclamant, potrivit cărora hotărârea recurată nu a fost motivată și argumentată în ceea ce privește soluția asupra cererii sale de apel, sunt nefondate.

Prin urmare, se constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile formulate de recurent în acest sens fiind nefondate.

De altfel, prin memoriul de recurs reclamantul a formulat critici cu privire la modul de soluționare al unor litigii, susținând că au fost săvârșite grave erori judiciare.

Astfel cum corect a considerat instanța de apel, revine instanței de judecată învestite cu soluționarea cererii de chemare în judecată sarcina de a stabili dacă susținerile părții ce se consideră vătămată în drepturile sale pot fi sau nu subsumate noțiunii de eroare judiciară, în efectuarea acestei operațiuni fiind absolut necesar să se stabilească justul raport care trebuie să existe între o eroare judiciară și o greșeală de judecată, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația în care orice greșeală ar putea fi calificată drept eroare judiciară.

In cauză, instanța de apel a arătat considerentele pentru care în speță, nu se poate reține că au fost săvârșite pretinsele erori judiciare generate de soluționarea dosarelor indicate de către reclamant, atât prin prisma dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004 în forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 242/2018, cât și ulterior acesteia.

Prin urmare, în condițiile particulare ale speței, curtea de apel nu avea a face propria analiză a modalității în care a fost soluționate dosarele anterioare, astfel cum s-a invocat în cererea de chemare în judecată, simpla invocare de către parte a unei pretinse erori judiciare nefiind suficientă pentru a obține rejudecarea unui proces finalizat în mod definitiv.

În speță, recurentul, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, repune în discuție aceleași aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel și prin cererea de chemare în judecată, fără a arăta în mod clar care sunt erorile săvârșite de către instanța de apel atunci când respins apelul, iar, pe de altă parte, acesta tinde să critice modul în care au fost apreciate probele administrate în cauză, conduită nepermisă în faza procesuală a recursului care, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., urmărește să supună instanței de control judiciar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2420 din 20 iunie 2024 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 februarie 2025.