ÎCCJ, Decizia nr. 248/2023

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2023

Asupra recursului;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 4349 din 30 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 5518 din 11 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

În motivarea soluției pronunțate, instanța de revizuire a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât decizia a cărei anulare s-a cerut prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea lucrului judecat, sub niciun aspect - negativ sau pozitiv - în raport cu hotărârile judecătorești invocate de revizuentă ca fiind potrivnice celei ce face obiectul revizuirii.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, a formulat recurs revizuenta A., înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2023.

În primul rând, recurenta-revizuentă a depus cerere de repunere în termenul de recurs, arătând că, față de mențiunea "definitivă" din dispozitivul deciziei nr. 4349 din 30 septembrie 2022, s-a aflat în eroare cu privire la existența căii de atac a recursului împotriva acestei decizii în ceea ce privește soluția pronunțată asupra motivului întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Arată recurenta că această eroare a dus la organizarea activității sale cu ignorarea inocentă a eventualității exercitării unui recurs împotriva deciziei recurate, însă, la limita împlinirii termenului, a promovat cererea de revizuire.

În aceste condiții, apreciază că există motive temeinic justificate pentru întârzierea în promovarea cererii de revizuire, în sensul art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.

În al doilea rând, prin recursul declarat, recurenta-revizuentă A. solicită casarea deciziei nr. 4349/2022, admiterea cererii de revizuire și, în consecință, anularea deciziei nr. 5518 din 11 noiembrie 2021 și trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului împotriva sentinței nr. 5328 pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În drept, partea și-a întemeiat memoriul de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 8 și ale art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

2.1. În cadrul motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta susține faptul că instanța de revizuire a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece și-a creat propriile norme juridice în vederea soluționării pricinii și și-a asumat rolul de legislator pozitiv (în afara cadrului procesual prevăzut prin lege în acest scop).

2.2. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., partea arată faptul că instanța de revizuire a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului, principiu statuat în art. 22 alin. (1) din actul normativ anterior arătat.

2.3. Subsumat motivului de motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., partea afirmă că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, deoarece motivarea deciziei atacate este construită pe o versiune a art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care nu era în vigoare la data pronunțării hotărârii. Se mai arată că hotărârea nu este motivată din perspectiva tipului de revizuire invocat prin cererea depusă la data de 13.12.2021 privind încălcarea de către decizia nr. 5518/11.11.2011 a autorității de lucru judecat a deciziei nr. 4672/30.11.2007.

2.4. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a formulat critici de nelegalitate ale hotărârii judecătorești contestate ce vor fi redate în continuare.

Partea arată că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 4672/2007 prin care nu i-a fost negat interesul procesual de a contesta un act administrativ cu caracter normativ ce stă în lanțul cauzal al încălcării unor drepturi recunoscute de lege. Pe acest aspect, autoarea căii de atac susține faptul că prin decizia nr. 5518 din 11 noiembrie 2021 s-a statuat că nu are interes în a cere anularea Ordinului MLPAT nr. 13/1999, care a fost temeiul emiterii unui alt act administrativ cu caracter normativ, respectiv Hotărârea nr. 269/2000 a Consiliului General al Municipiului București, care a stat, la rândul său, la baza Hotărârii nr. 262/2006 a C.G.M.B., în considerarea căreia a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 590/2010. Prin urmare, apreciază că, în speță, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii deciziei nr. 5518 din 11 noiembrie 2011, deoarece aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 4672 din 30 noiembrie 2007.

Recurenta susține că interesul de a contesta legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ care a stat la baza unui alt act administrativ, a fost soluționată, în contradictoriu cu recurentul din dosarul nr. x/2018 (care avea denumirea de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței) prin decizia nr. 4672/2007. Astfel, consideră că respingerea ca nefondat a acestui motiv de recurs este nelegală.

Recurenta arată că în mod greșit a fost respinsă cererea de revizuire prin reținerea ca neîndeplinită a condiției existenței triplei identități de obiect, cauză și părți, având în vedere că pentru reținerea incidenței efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu este necesar să existe triplă identitate. În opinia recurentei, este suficient pentru a fi valorificate aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior instanței de judecată.

Mai susține că, în mod greșit a fost respins și motivul de revizuire privind încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 5328/2018, ce dobândise, în parte, autoritate de lucru judecat prin nerecurate, în absența unor motive de ordine publică puse, din oficiu, în dezbatere contradictorie în stadiul procesual al recursului.

În mod greșit, instanța de revizuire a statuat că hotărârile invocate ca având autoritate de lucru judecat ar fi fost pronunțate în soluționarea unor cauze asemănătoare, omițând că autoritatea de lucru judecat invocată privea existența interesului de a contesta legalitatea Ordinului nr. 13/1999 al MLPAT. Așadar, vizează chestiunea litigioasă asupra căreia s-a pronunțat, cu încălcarea autorității de lucru judecat de către instanța de recurs în dosarul nr. x/2018.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

II.1. Referitor la cererea de repunere în termenul de recurs

Cu prioritate, Înalta Curte va analiza cererea de repunere în termenul de recurs motivat de faptul că recurenta-revizuentă s-a aflat în eroare cu privire la existența căii de atac a recursului față de lipsa mențiunii "definitivă" din dispozitivul deciziei nr. 4349 din 30 septembrie 2022 a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"1) Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunțare ori de la comunicare."

Astfel, pe de o parte, se reține că recurenta-revizuentă a formulat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurs împotriva unei decizii pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe de altă parte, se constată că dispozitivul hotărârii de revizuire conține mențiunea "definitivă".

Înalta Curte apreciază că mențiunea "definitivă" din cuprinsul hotărârii recurate a determinat depășirea termenului legal de 15 zile, reglementat de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și încadrarea în termenul de 30 de zile nominalizat în art. 485 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce poate fi subsumat unui impediment în exercitarea prezentei căi de atac și poate să constituie o cauză de repunere în termenul de declarare a căii de atac exercitate.

Având în vedere cele reținute în precedent, Înalta Curte va admite cererea de repunere în termenul de recurs și va repune recurenta în termenul de recurs de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

II.2. Referitor la recurs

Analizând recursul dedus judecății, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate și la dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

II.2.1. Motivul de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ("când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești").

Contrar susținerilor recurentei, instanța care a soluționat cererea de revizuire nu și-a creat propriile norme juridice în vederea soluționării pricinii și nici nu și-a asumat rolul de legislator pozitiv. În realitate, în cuprinsul deciziei contestate, au fost analizate de către instanță condițiile de admisibilitate ale cererii cu care a fost învestită, condiții reglementate de art. 509 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, motivul de casare analizat este nefondat.

II.2.2. Motivul de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Recurenta susține în cadrul acestui motiv de casare faptul că instanța a omis să analizeze cererea de revizuire din data de 13.12.2021 privind încălcarea de către decizia nr. 5518/11.11.2021 a autorității de lucru judecat a deciziei nr. 4672/30.11.2007.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Recurenta A. a susținut, pe de o parte, că hotărârea cuprinde motive străine cauzei, deoarece considerentele hotărârii se sprijină pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care nu erau în vigoare la data pronunțării hotărârii și, pe de altă parte, instanța de revizuire nu a motivat respingerea cererii de revizuire.

Verificând conținutul sentinței atacate în art. 425 (1) lit. (b) C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de revizuire, după analizarea hotărârilor pretins a fi contrare, a respins cererea, constatând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale revizuirii, în raport cu dispozițiile art. 513 alin. (3) coroborat cu art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Aceste din urmă dispoziții se aflau în vigoare în forma reținută de instanța de revizuire.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

II.2.3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Examinând criticile dezvoltate în susținerea recursului, în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit prevederile art. 431 alin. (2) coroborat cu cele ale art. 430 alin. (2) și prin raportare la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea se încadrează în realitate și se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

II.2.4. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"),

Motivul de casare în discuție are în vedere neregularități procedurale, precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului.

Recurenta arată faptul că instanța de revizuire a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului. Cu toate acestea, partea nu dezvoltă această critică de nelegalitate, respectiv nu arată care sunt argumentele pentru care instanța a încălcat prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. civ.

În altă ordine de idei, revizuenta susține că instanța de revizuire a statuat greșit cu privire la neîndeplinirea cerințelor de admisibilitate ale cererii pe care a dedus-o judecății pe temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, în cauză, așa cum s-a menționat anterior, revizuenta a solicitat revizuirea deciziei nr. 5518 din 11 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2018, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 4672/2007.

Prin criticile formulate recurenta susține încălcarea de către instanța de revizuire a dispozițiilor art. 431 alin. (2) și art. 432 din C. proc. civ., deoarece în hotărârea instanței a cărei revizuire s-a solicitat nu a fost analizată incidența efectului pozitiv al lucrului judecat.

Chestiunea litigioasă esențială, respectiv cea a interesului de a contesta legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ care a stat la baza emiterii altui act act administrativ a fost soluționată în contradictoriu cu recurentul din dosarul nr. x/2018 (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței), prin decizia nr. 4672/2007.

Înalta Curte reține că revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni privind fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că: revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

Conform dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Se observă că, în noua sa formulă, textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existența unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează și încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranșat o chestiune litigioasă.

Prin intermediul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat de dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care au legătură cu ceea ce se deduce judecății în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Textul art. 431 din C. proc. civ. are ca finalitate înlăturarea unor contradicții ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătorești, dar și între dispozitivul și considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății și hotărârea pronunțată în această a doua judecată. De asemenea, urmărește evitarea contradicțiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Deși, în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză, trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți, indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu și alături de alte părți, fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greșeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale și pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri și motive nu se înscriu în voința expresă și neîndoielnică a legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securității juridice întrucât deschide căi de desființare a hotărârilor judecătorești acolo unde legislatorul nu a făcut-o.

Pentru a deveni incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiții cumulative: hotărârea supusă revizuirii - cea din urmă - să fie pronunțată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susțină și să conducă, sub aspectul raționamentului logico-juridic, spre soluția pronunțată și, de asemenea, aceste considerente să tranșeze asupra unei chestiuni litigioase identice cu problema dedusă judecății.

Această din urmă cerință nu este îndeplinită în cauză.

Procedând la analizarea hotărârilor asupra cărora se pretinde contrarietatea, instanța de recurs constată că hotărârile judecătorești invocate de revizuentă nu conțin considerente decisive care să fi avut legătură cu litigiul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii și nici considerente prin care s-a dezlegat o chestiune litigioasă incidentală, care să fi fost pusă în discuție, din nou, în litigiul intervenit între părțile din litigiul pendinte.

Se reține că, în cauză, s-a solicitat revizuirea deciziei nr. 5518 din 11 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, despre care se afirmă că încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 4672 din 30 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2006.

În ceea ce privește primul litigiu, respectiv dosarul nr. x/2006, prin decizia nr. 4672 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1839 din 26 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința atacată și pe fond, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.. Totodată, s-a constatat nelegalitatea Ordinului nr. 91/1991 al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului în partea privind următoarele prevederi:"formularele, procedura de autorizare și conținutul documentațiilor au fost transmise prefecturilor și Primăriei Municipiului București și urmează a fi publicate într-o broșură ce va fi difuzată prefecturilor și primăriilor, în vederea punerii lor la dispoziția celor interesați contra cost" și nelegalitatea art. 3 din Ordinul nr. 176/2000 al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

Cu privire la cel de-al doilea litigiu se reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, la data de 22 martie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat anularea Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr. 13/1999, pentru aprobarea reglementării tehnice Ghid privind metodologia de elaborare și conținutul-cadru al planului urbanistic general, indicativ GP038/99.

Prin sentința civilă nr. 5328 din 13 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes, invocate de pârât, ca neîntemeiate, a admis acțiunea precizată, a anulat Ordinul nr. 13/1999 pentru aprobarea reglementării tehnice Ghid privind metodologia de elaborare și conținutul-cadru al planului urbanistic general, indicativ GP038/99 și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată

Prin decizia nr. 5518 din 11 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva sentinței civile nr. 5328 din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, s-a casat în parte sentința recurată și, în rejudecare, s-a admis excepția lipsei de interes și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Înalta Curte mai constată că, în cauză, contrarietatea susținută de revizuentă constă în maniera diferită de soluționare a unor cereri similare.

Trebuie arătat că în cele două cauze se solicită anularea unor acte administrative, în baza cărora se conturează elemente de fapt distincte în etapele succesiv avute în vedere de instanțele de judecată.

Așadar, văzând hotărârea atacată, Înalta Curte observă că instanța de revizuire a analizat și a constatat că, de asemenea, nu este îndeplinită condiția identității de obiect și cauză, respectiv, în cele două dosare nu au fost formulate pretenții identice, folosul material urmărit de către recurenta-reclamantă și drepturile subiective fiind diferite.

Așadar, cum s-a reținut și în decizia recurată, condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât între hotărârile pretins a fi contradictorii nu pot fi reținute elemente de contrarietate.

În acest context, trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în termenul de recurs și repune recurenta în termenul de recurs de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 4349 din 30 septembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2023.