ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1075/2024

Ședința publică din data de 23 februarie 2024

Asupra cererii formulate de revizuenta A., de îndreptare a erorii materiale și completare;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4349 din 30 septembrie 2022, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 5518 din 11 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Revizuenta A. a formulat cerere de completare și îndreptare eroare materială a dispozitivului hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea cererii de revizuire.

În motivare se arată că din cuprinsul Deciziei nr. 4349 din 30 septembrie 2022,rezultă că aceasta nu conține nici o referire la cererea de revizuire formulată la 3 iunie 2022 și întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1), pct. 1 din C. proc. civ., punctele I și II ale cererii din 3 iunie 2022, ora 23:28, de la filele x și următoarele din dosarul nr. x/2021.

Consideră că aceasta este o eroare materială în sensul art. 442 din C. proc. civ. și poate fi îndreptată în temeiul acestor dispoziții legale.

În ceea ce privește cererea de repunere în termen, se arată că termenul stipulat de art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., de 15 zile de la pronunțare, "în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac" este un termen lipsit de eficiență, atâta vreme cât este condiționat de formularea unei cereri de repunere în termen al cărei motiv temeinic justificat îl reprezintă o omisiune legislativă, întrucât termenul curge de la pronunțare, iar nu de la comunicare, adică de la un moment la care părții interesate nu îi este cunoscut conținutul hotărârii.

Revizuenta mai precizează că a fost în eroare cu privire la data comunicării Deciziei nr. 4349/30.09.2022 (eroare augmentată de procedurile de mutare a sediului profesional al avocatului) și luând în calcul data de 21.02.2023 ca dies a quo pentru formularea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de completare a hotărârii, formulează cerere de repunere în termenul de formulare cererii de repunere în termen, având în vedere că, la data pronunțării Deciziei nr. 4349/30.09.2022 nu îi era cunoscută împrejurarea că Înalta Curte nu s-a pronunțat cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1), pct. 1 din C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de completare a deciziei, revizuenta solicită ca Înalta Curte să se pronunțe și cu privire la cererea de revizuire formulată în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1), pct. 1 din C. proc. civ.

Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată întemeiată excepția tardivității cererii privind completarea, motiv pentru care va respinge cererea de repunere în termen, iar cererea de completare, ca tardiv formulată și, totodată, va respinge cererea de îndreptare eroare materială, ca neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește repunerea în termen și cererea privind completarea dispozitivului

Înalta Curte reține că potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

De asemenea, conform art. 186 C. proc. civ.:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Este fără îndoială că cererea de repunere în termen nu a fost depusă în termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării, deoarece, astfel cum a afirmat reprezentantul revizuentei, acest demers procedural este lipsit de caracter concret, efectiv, practic, întrucât nu se poate formula o cerere fără a fi motivată și fără a cunoaște motivele pentru care s-a pronunțat o hotărâre, respectiv motivele pe care se bazează acel dispozitiv care a apărut public și care figurează în hotărâre.

Înalta Curte are în vedere faptul că sintagma de care se leagă întregul demers al repunerii în termen este cea de "motive temeinic justificate", în doctrină arătându-se că prin "cauze temeinic justificate" trebuie să se înțeleagă acele împrejurări cu caracter obiectiv care, fără a avea greutatea forței majore, sunt exclusive de culpă.

Asemenea împrejurări se caracterizează prin aceea că sunt piedici relative, iar nu absolute (ca în cazul forței majore), în sensul că au acest caracter pentru reclamant și pentru cei care se află în condiții asemănătoare, dar nu pentru orice om diligent.

Aprecierea ca atare a motivelor justificate este lăsată la aprecierea instanței pentru că ele au o componență subiectivă și conjuncturală pronunțată deoarece trebuie să se țină cont atât de persoana celui ce invocă repunerea în termen cât și de circumstanțele de fapt în care acesta s-a aflat.

Așadar, repunerea în termen trebuie înțeleasă ca beneficiul sau favoarea pe care legea o/îl prevede și instanța îl poate acorda doar dacă consideră că este cazul.

În cauza de față, susținerile revizuentei nu pot fi interpretate ca fiind motive temeinic justificate în sensul celor prezentate.

Astfel fiind, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen și, totodată, va admite excepția tardivității cererii de completare a deciziei și, pe cale de consecință, va respinge această cerere ca fiind tardiv formulată.

În ceea ce privește cererea privind îndreptare eroare materială, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere dispozițiile prevăzute de art. 442 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora:

"erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

În cauză, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 442 alin. (1) C. proc. civ.

Din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că prin cererea de revizuire formulată inițial, la data de 13.12.2021, revizuenta a invocat ca temei al cererii de revizuire, doar dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Este adevărat că prin cererea formulată la data de 3 iunie 2022 revizuenta invocă și dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă acestea au fost formulate după termenul legal în care se putea motiva cererea de revizuire, iar avocatul revizuentei, la data soluționării cererii de revizuire, nu a solicitat punerea în discuție a acestor aspecte.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 442 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea privind îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul Deciziei nr. 4349 din 30 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Admite excepția tardivității și respinge cererea privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 4349 din 30 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca tardivă.

Respinge cererea formulată de revizuenta A., privind îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul Deciziei nr. 4349 din 30 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.