ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1335/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1335/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 7 martie 2024
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Procedura derulată. Prima hotărâre
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 02.11.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare, pentru reclamanții A., B. și alții, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul București Rahova și C.-Directorul Penitenciarului București Rahova,
- obligarea pârâtului C. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe țară pe zi de întârziere de la data de 18.10.2021 și până la momentul executării efective a sentinței civile nr. 2165 din 18 iunie 2020 a Tribunalului București - sectia a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019,
- obligarea pârâtului Penitenciarul București Rahova la plata de penalități către reclamanți, în cuantum de 1.000 RON/reclamant/zi de întârziere și de 1% din valoarea despăgubirilor pe care trebuia să le achite pârâtul, de la data de 18.06.2020 și până la momentul executării efective a sentinței menționate, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 305 din 25 ianuarie 2022, Tribunalul a admis în parte acțiunea reclamantului Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare, pentru reclamanții A., B. și alții, a aplicat conducătorului Penitenciarului București Rahova, C., o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, începând cu 18.10.2021 și până la data executării efective a obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 2165 din 18 iunie 2020 a Tribunalului București.
A obligat pârâtul Penitenciarul București Rahova să execute sentința civilă nr. 2165 din 18 iunie 2020 a Tribunalului București, sub sancțiunea unei penalități în sumă de 200 RON pe zi de întârziere, cu începere de la data de 13.08.2021 și până la executarea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu.
A respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată, și a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 4.760 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâții Penitenciarul București Rahova și C. au formulat, fiecare, cerere de recurs, în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 1912 din 22 iulie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de recurenții-pârâți Penitenciarul București Rahova și C., a casat în parte sentința recurată și, în rejudecare, a aplicat conducătorului Penitenciarului București Rahova, C., o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, începând cu data de 06.12.2021 și până la data eliberării din funcție, și a obligat pârâtul Penitenciarul București Rahova să plătească în favoarea reclamanților o penalitate de 200 RON/zi de întârziere, cu începere de la 06.12.2021 și până la executarea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu.
A menținut, în rest, sentința civilă.
A obligat recurenții-pârâți la plata către intimații-reclamanți a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional admise.
Cea de-a doua hotărâre, care face obiectul prezentei revizuiri
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios adminsitrativ și fiscal, la data de 09.05.2022, sub nr. x/2021, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Penintenciarul București Rahova și C., Directorul Penitenciarului București Rahova,
- fixarea sumei datorate statului și obligarea pârâtului C. la plata acestei sume, respectiv amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, începând cu 18.10.2021,
- fixarea penalităților care li se cuvin și obligarea pârâtului la plata acestor penalități de către Penitenciarul București Rahova.
Prin sentința civilă nr. 4120 din 16 august 2022, Tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul Penitenciarul București Rahova la plata către fiecare creditor a sumei de 29.200 RON și a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată.
A obligat pârâtul Penitenciarul București Rahova la plata către creditori a sumei de 892,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare, în ceea ce privește capătul de cerere respins, solicitând obligarea pârâtului C. la plata sumei reprezentând amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, începând cu 18.10.2021, cu consecința admiterii în totalitate a cheltuielilor de judecată.
Și pârâtul Penitenciarul București Rahova a formulat recurs, solicitând casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în tot a acțiunii, ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 2861 din 18 noiembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis ambele recursuri formulate de reclamanți prin Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare și de pârâtul Penitenciarul București Rahova.
A casat în tot sentința recurată și, rejudecând pe fond, a admis cererea, a obligat pârâtul Penitenciarul București Rahova la plata sumei de 18.000 RON către toți reclamanții și a obligat pârâtul C. la plata unei amenzi totale de 45.110 RON, reprezentând 20% din cuantumul minim brut pe economie/zi de întârziere, începând cu data de 06.12.2021 până la 06.03.2022, inclusiv, care se va face venit la bugetul de stat.
A obligat pârâții la plata sumei de 1.500 RON către toți reclamanții, reprezentând cheltuieli de judecată fond și a obligat intimatul-pârât la plata către recurenți a sumei de 2.380 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Cererea de revizuire
Împotriva Deciziei nr. 2861 din 18 noiembrie 2022, recurentul Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare, pentru reclamanții A., B. și alții, a formulat, la data de 18.05.2023, cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei atacate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea soluționării recursului, cu chetluieli de judecată.
În prealabil, revizuentul a formulat cerere de repunere în termenul pentru declararea revizuirii, motivând că nu avea cum să cunoască motivarea instanței și că această hotărâre nu va respecta autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în procedura prevăzută la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, procedura prevăzută de alin. (4) fiind o simplă fixare de penalități. Clarificarea faptului că aceasta este suma totală pentru toți reclamanții se putea face doar din cuprinsul considerentelor, pe care le-a putut observa odată cu primirea motivării hotărârii, după 6 luni de zile.
În ceea ce privește cererea de revizuire, a susținut revizuentul că dezlegarea dată recursului încalcă puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 1912 din 22 iulie 2022 pronunțate în dosarul nr. x/2021.
A apreciat revizunetul că este admisibilă în principiu cererea de revizuire, iar, referitor la fondul cererii, a arătat că instanța de recurs a admis recursul Penitenciarului, reținând că suma este prevăzută pentru toți reclamanții-creditori, în sumă de 18.000 RON. În opinia sa, instanța a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv a încălcat modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părți.
Apărările formulate în cauză
Intimatul Penitenciarul București Prahova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de revizuire ca fiind tardiv formulată. În subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, cererea revizuentei de repunere în termenul pentru formularea căii de atac și, implicit, excepția tardivității căii de atac, față de caracterul său peremptoriu și de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Aspecte de fapt și de drept relevante
Cererea de revizuire formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare, în numele membrilor săi de sindicat menționați în acțiune, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând revizuirea Deciziei nr. 2861 din 18 noiembrie 2022 pronunțate în dosarul nr. x/2022 care ar încălca autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1912 din 22 iulie 2022 pronunțate în dosarul nr. x/2021.
Conform art. 511 alin. (1) pct. 8 din același cod, "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: (...) în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."
Cererea de revizuire a fost formulată la data de 18.05.2023 (data poștei, care rezultă din ștampila aplicată pe plicul prin care a fost înaintată cererea), iar ultima hotărâre a fost pronunțată la data de 18.11.2022, dată la care aceasta a devenit și definitivă.
Examinând cererea revizuentului Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare de repunere în termenul de declarare a revizuirii, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
Revizuentul a susținut că împiedicarea sa de a formula cererea în termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8, de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, a constat în faptul că nu a cunoscut considerentele deciziei atacate, în condițiile în care luarea la cunoștință nu se poate realiza decât ulterior motivării hotărârii și comunicării acesteia, iar clarificarea faptului că suma stabilită prin decizie este totală, pentru toți reclamanții, se putea descifra doar din cuprinsul considerentelor hotărârii.
Contrar alegațiilor revizuentului, Înalta Curte constată că cererea de repunere în termen nu poate fi primită, întrucât nu sunt invocate motive temeinic justificate care să fi împiedicat partea să formuleze cererea de revizuire în termenul de o lună prevăzut de dispozițiile legale.
Nu pot fi reținute susținerile revizuentului care leagă împiedicarea sa în formularea căii extraordinare de atac de data comunicării deciziei a cărei revizuire se solicită, având în vedere că dispozițiile care reglementează termenul de exercitare a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu fac nicio distincție în acest sens, iar excepțiile de la regulă trebuie să fie expres prevăzute.
Termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv de la pronunțare, astfel încât este lipsită de relevanță cunoașterea considerentelor hotârii atacate din această perspectivă.
De vreme ce dispoziția legală incidentă este clară, în sensul că momentul de început al termenului procedural de decădere este marcat exclusiv de data rămânerii definitive a acestei hotărâri, nu are nicio importanță că hotărârea atacată a fost comunicată la un termen ulterior pronunțării.
În acest context, trebuie amintit și faptul că instanța de contencios constituțional a statuat, prin Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 446 din 27 mai 2020, în sensul că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt constituționale, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.
În cuprinsul acestei decizii s-au reținut considerente care sunt pe deplin aplicabile și în prezenta cauză, respectiv:
"16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat stabilește termenul în care poate fi introdusă o cerere de revizuire justificată de existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Acesta este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în condițiile în care, potrivit art. 634 alin. (2) din C. proc. civ., unele hotărâri devin definitive la data pronunțării (este vorba despre hotărârile date în recurs și cele pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor cu apel sau cu recurs). Autoarele excepției de neconstituționalitate critică, în esență, faptul că, întrucât termenul de o lună prevăzut în acest sens începe să curgă de la momentul pronunțării celei de-a doua hotărâri, persoana interesată se află în imposibilitatea de a utiliza această cale de atac atunci când nerespectarea autorității de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile prin raportare la care se invocă motivul de revizuire menționat, deoarece nu poate lua cunoștință de acestea în timp util.
Față de această critică, Curtea reține că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din C. proc. civ., în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepției de neconstituționalitate, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, așa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.
Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. Astfel, considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea observă că nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.
În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nu contravine prevederilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită."
Reține Înalta Curte că aceeași soluție și motivare a adoptat Curtea Constituțională și prin alte decizii ale sale, cum ar fi Decizia nr. 346/16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2020, Decizia nr. 495/25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 20 octombrie 2020 (paragrafele 19-22), Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020 (paragrafele 16-20).
Astfel, motivele invocate de revizuent în susținerea cererii de repunere în termen, în sensul că nu a formulat cererea de revizuire în termenul legal, întrucât nu a avut cunoștință de considerentele deciziei a cărei revizuire o solicită, care a fost motivată și comunicată după 6 luni, nu sunt temeinic justificate în sensul normelor procedurale.
Ca atare, examinând cererea de revizuire în raport cu excepția de tardivitate invocată, Înalta Curte urmează a o respinge, ca tardiv formulată.
După cum s-a reținut anterior, ultima hotărâre, a cărei revizuire se solicită, a fost pronunțată la data de 18.11.2022, dată la care aceasta a devenit și definitivă. Astfel, cererea de revizuire ar fi trebuit introdusă în termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de o lună de la data rămânerii definitive a hotărârii, termen care s-a împlinit la data de 18.12.2022.
Or, revizuentul a promovat calea de atac cu depășirea termenului imperativ prevăzut de lege, la data de 18.05.2023.
Art. 10 alin. (1) din C. proc. civ. instituie părților îndatorirea să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să își probeze pretențiile și apărările, precum și să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, fără întârziere.
Temeiul legal al soluției adoptate în revizuire
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 186 C. proc. civ., va respinge cererea de repunere în termenul pentru formularea revizuirii și, în baza art. 511 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termenul pentru formularea cererii de revizuire.
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare în numele și pentru membrii A. și alții împotriva Deciziei nr. 2861 din 18 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.