ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1393/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, solicitând instanței să dispună:

În drept, au fost invocate art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 53 alin. (1)

1

Legea 101/2016, art. IV (1) Legea nr. 236/2019, O.G. nr. 42/2004 cu modificările și completările ulterioare, art. 1522 alin. (2), art. 1531, art. 1535 C. civ., art. 2 din O.G. nr. 13/2011, Legea nr. 72/2013.

Prin sentința nr. 543 din 4 octombrie 2023, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) invocate prin întâmpinare și a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Agenția Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița.

Astfel, a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 72.258 RON/fiecare contract, reprezentând drepturile prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019, cuvenite pentru perioada 16 decembrie 2019 - 24 iulie 2020, în baza Acordurilor-cadru de servicii nr. x/01.02.2019 și y/01.02.2019 și a contractelor subsecvente de servicii x/01.02.2019, y/01.02.2019, z/07.01.2020 și 38/07.01.2020, cu dobânda legală penalizatoare dintre profesioniști și autoritățile aferentă sumelor datorate lunar, calculată de la data scadenței și până la data plății, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației.

De asemenea, a obligat pârâtele să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 3.892 RON din care suma de 2.892 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, iar 1.000 RON reprezentând onorariu apărător.

Împotriva acestei sentințe, Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor au formulat cereri recurs, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal sub același număr unic de dosar, respectiv x/2022

La termenul de judecată din 27 februarie 2024 instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal, invocate din oficiu, în temeiul prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din 27 februarie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială funcțională și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă a Curții de Apel Ploiești.

În motivare, instanța a reținut că prezenta cerere de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, are ca obiect suma de 72.258 RON/fiecare contract încheiat între părți, reprezentând suma de 10.000 RON/lună/contract de prestări servicii, conform dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru perioada 16 decembrie 2019 -24 iulie 2020 (7 luni și 7 zile).

Dreptul de a primi indemnizația solicitată de reclamant este întemeiat potrivit art. IV din Legea nr. 136/2019 raportat la art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, în principal, pe existența unui contract de concesiune (sau de prestări servicii în reglementarea anterioară) pentru "efectuarea în exploatațiile nonprofesionale a unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale".

S-a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 26

din anexa 2

1

din O.G. nr. 42/2004:

"Contractele de concesiune atribuite sunt asimilate actelor administrative, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c)

1

) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare", iar contractele încheiate între părți, de concesiune prestării servicii, au caracter administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată se invocă încălcarea unor obligații ce izvorăsc din executarea unui contract administrativ, în prezenta cauză privind plata contravalorii serviciilor pretate de către reclamant, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, teza a II a, potrivit cu care:

"litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun (după valoare, de judecătorie, respectiv tribunal)."

S-a constatat că prezenta cauză a fost soluționată de instanța de fond, respectiv de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, aceasta neavând secții distincte, respectiv secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal, și a fost analizată de judecătorul fondului ca un litigiu civil prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează contractul de concesiune, respectiv Legea 236/2019, de modificare și completare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, prin raportare la susținerile invocate de părți.

La 22 martie 2024, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă sub număr de dosar x/2022

La termenul de judecată din 21 mai 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale procesuale, excepție asupra căreia a rămas în pronunțare.

S-a apreciat că pentru a stabili dacă este competentă instanța de contencios administrativ sau instanța civilă de drept comun, trebuie stabilită natura litigiului.

Instanța a reținut că prezenta cauză a fost soluționată de instanța de fond, respectiv de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, aceasta neavând secții distincte, respectiv secția a II-a Civilă și secția de contencios administrativ și fiscal, și a fost analizată de judecătorul fondului ca un litigiu de contencios administrativ, respectiv un litigiu în materia achizițiilor publice, legat de executarea unui contract administrativ de achiziție publică, respectiv a contractelor subsecvente de servicii, încheiate în temeiul Legii nr. 98/2016, Legii nr. 100/2016 și Legii nr. 101/2016.

Cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 16 decembrie 2022, după modificarea Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, forma în vigoare începând cu data de 10.09.2022.

Redând prevederile art. 53 alin. (1) și alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, modificată prin Legea nr. 208/2022, forma în vigoare începând cu data de 10.09.2022, s-a apreciat că natura litigiului ca fiind unul de contencios administrativ rezultă și din interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție dată prin Decizia nr. 11/2023 pronunțată în recurs în interesul legii, fiind relevantă intenția legiuitorului exprimată la momentul aprobării spre dezbatere a modificării art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 (competența de soluționare în sarcina completurilor specializate în cadrul secției de contencios administrativ).

Totodată, prin Decizia nr. 11/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și ale art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, precum și a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, competența materială de soluționare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziții publice înregistrate pe rolul instanțelor după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, respectiv după data de 10.09.2022, aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului."

S-a mai arătat că asupra problemei de drept ce vizează competența materială procesuală și specializată a instanței învestită cu soluționarea căii de atac s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18/17.10.2016, în acest sens fiind relevant paragraful 164.

De asemenea, cu luarea în considerare a celor cuprinse în paragraful 132 al deciziei nr. 40/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, dar și a considerentelor Deciziei nr. 4/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și, în consecință, s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 și 136 din C. proc. civ., competența materială procesuală a instanței de control judiciar se va determina: cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac; în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri)", a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a Civilă a Curții de Apel Ploiești, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două secții ale aceleiași instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările de competență este o acțiune prin care, în baza Legii nr. 554/2004, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, obligarea pârâtelor la achitarea unei sume de bani (72.258 RON/fiecare contract, reprezentând suma de 10.000 RON/lună/contract de prestări servicii pentru perioada indicată), sumă ce i se cuvine, în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Se constată că reclamanta A. S.R.L., în calitatea sa de beneficiar al contractului de concesiune și-a întemeiat pretențiile pecuniare pe dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Ca atare, în cauză se urmărește recuperarea unor sume de bani solicitate în temeiul unui act normativ, Legea nr. 236/2019, reclamanta apreciind că pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor refuză soluționarea cererii sale în mod nejustificat.

Faptul că temeiul juridic al pretinsei obligații de plată care formează obiectul contractelor încheiate între părți îl constituie o prevedere legală, nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părți nu ar fi unul privind executarea contractului administrativ, de vreme ce atât temeiul juridic invocat de reclamanți în susținerea acțiunii cât și legea în sine, are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularilor contractelor de concesiune.

Or, un astfel de drept, chiar dacă nu a fost inițial prevăzut expres în contract în favoarea concesionarului, ci a fost instituit de legiuitor ca normă supletivă la contract, este un drept izvorât din contract și care privește executarea contractului în sine, în lipsa unui contract de concesiune neputându-se pune problema existenței unei astfel de obligații de plată în sarcina pârâtelor.

Prin urmare, litigiul dintre părți este unul care privește executarea unui contract administrativ, iar regimul juridic al căilor de atac pentru litigiile având acest obiect este reglementat de Legea nr. 101/2016 modificată prin Legea nr. 208/2022, forma în vigoare începând cu data de 10.09.2022, aplicabilă în cauză prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată (16 decembrie 2022), conform art. 27 C. proc. civ.

Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor și căilor de atac, aplicabil în mod unitar și valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii.

Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, în art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică și cererilor privind executarea contractelor menționate, categorie de litigii în care se include și cererea dedusă judecății.

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) și alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, modificată prin Legea nr. 208/2022, forma în vigoare începând cu data de 10.09.2022:

"Art. 53 - (1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice, în termen de 45 de zile.

(1

1

) Litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."

Este adevărat că prezenta cauză a fost soluționată în primă instanță de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, acesta neavând secții distincte, respectiv secția a II-a Civilă și secția de contencios administrativ și fiscal, însă este de necontestat că pricina a fost analizată de judecătorul fondului ca un litigiu de contencios administrativ, respectiv un litigiu în materia achizițiilor publice, legat de executarea unui contract administrativ de achiziție publică, respectiv a contractelor subsecvente de servicii, încheiate în temeiul Legii nr. 98/2016, Legii nr. 100/2016 și Legii nr. 101/2016.

Prin Decizia nr. 11/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și ale art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, precum și a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, competența materială de soluționare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziții publice înregistrate pe rolul instanțelor după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, respectiv după data de 10.09.2022, aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului."

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că, prin Decizia nr. 4/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și, în consecință, s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 și 136 din C. proc. civ., competența materială procesuală a instanței de control judiciar se va determina: cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac; în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri)."

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2024.