ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 08.11.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2328/2022

HOTĂRÂRE

08.11.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2328/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 24.03.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să aloce către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița fondurile necesare efectuării plății sumelor prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019, obligarea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița la plata sumei de 42.419 RON aferentă perioadei 16.03.2020-23.07.2020, împreună cu dobânda legală în sumă de 3702,50 RON, calculată de la data de 15.03.2020 până la introducerea acțiunii și pe viitor, până la data plății efective, sume actualizate cu rata indicelui de inflație de la data de 15.03.2020 la zi, în sumă de 821 RON și pe viitor, până la îndeplinirea obligației stabilită în titlul executoriu și obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. IV din Legea nr. 236/2019 și art. 1522 din C. civ.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 09.06.2021, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că nu mai pretinde obligarea pârâtelor la plata sumei de 10.000 RON și pentru viitor, ci doar pentru perioada 16.03.2020-23.07.2020.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 22.09.2021, reclamantul a renunțat la judecata capătului 1 de cerere vizând obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să aloce către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița fondurile necesare efectuării plății sumelor prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019.

Prin sentința civilă nr. 3927 din 3 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște în soluționarea cauzei, invocată prin întâmpinare de pârâta A.N.S.V.S.A. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pe rolul Tribunalului Dâmbovița cauza a fost înregistrată la 14.12.2021, sub nr. x/2021.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 24.03.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să aloce către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița fondurile necesare efectuării plății sumelor prevăzute la art. IV din Legea 236/2019, obligarea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița la plata sumei de 42.419 RON aferentă perioadei 16.03.2020-23.07.2020, împreună cu dobânda legală, în sumă de 3702,50 RON, calculată de la data de 15.03.2020 până la introducerea acțiunii și pe viitor, până la data plății efective, sume actualizate cu rata indicelui de inflație de la data de 15.03.2020 la zi, în sumă de 821 RON și pe viitor, până la îndeplinirea obligației stabilită în titlul executoriu și obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. IV din Legea nr. 236/2019 și art. 1522 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 4594 din 9 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei, invocată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pe rolul Tribunalului Dâmbovița cauza a fost înregistrată la 04.01.2022, sub nr. x/2022.

Prin încheierea din data de 8 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, invocată de aceasta prin întâmpinare și a admis excepția conexității invocată de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor și a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2021.

La termenul de judecată din data de 08.02.2022 al dosarului nr. x/2021, tribunalul a luat act că reclamantul a renunțat la judecata capătului 1 de cerere vizând obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să aloce către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița fondurile necesare efectuării plății sumelor prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019.

De asemenea, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, verificând din oficiu competența generală, materială și teritorială, conform art. 131 din C. proc. civ., în raport de obiectul cauzei care privește executarea unui contract de concesiune ce are natura unui contract administrativ astfel cum acesta este definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c)

) din Legea nr. 554/2004, a constatat că este competent să soluționeze prezentul litigiu, potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1

) din Legea nr. 101/2016, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 95 pct. 4 din C. proc. civ.

Prin sentința nr. 98 din 8 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererile (conexate) formulate de reclamantul Cabinetul Medical Veterinar Individual (C.M.V.I.) A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) Dâmbovița și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.).

Împotriva sentinței nr. 98 din 8 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, reclamantul Cabinetul Medical Veterinar Individual (C.M.V.I.) A. a declarat apel.

Cererea de apel a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la 30 martie 2022, sub același număr de dosar, x/2021

La primul termen de judecată din data de 24 mai 2022, instanța, procedând la verificarea competenței, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Prin decizia nr. 8 din 24 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel și a declinat judecarea apelului declarat de reclamantul Cabinetul Medical Veterinar Individual A., împotriva sentinței nr. 98 din data de 08.02.2022, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în favoarea secției a II-a Civilă specializată în litigii cu profesioniștii a Curții de Apel Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că, așa cum reiese din practicaua sentinței apelate, instanța de fond a statuat că obiectul cauzei privește executarea unui contract de concesiune ce are natura unui contract administrativ, astfel cum acesta este definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c)

) din Legea nr. 554/2004 și a constatat că este competentă să soluționeze prezentul litigiu, potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1

) din Legea nr. 101/2016, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 95 pct. 4 din C. proc. civ.

De asemenea, prima instanță de conflict a mai arătat că, potrivit art. 53 alin. (1) și alin. (1)

din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/25.07.2018, procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice.

În schimb, procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante.

Față de cele mai sus arătate, instanța a conchis în sensul că, în prezent, opțiunea legiuitorului este aceea de a menține în competența instanțelor de contencios administrativ numai acele litigii care privesc procedura de atribuire și încheierea contractelor administrative, revenind astfel instanțelor civile de drept comun competența de soluționare a litigiilor care vizează executarea acestor contracte administrative.

Totodată, a mai reținut și decizia Î.C.C.J. nr. 18/2016, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești, respectiv, paragraful 162 din decizie în care se menționează că se păstrează această competență și în căile de atac.

În încheiere, prima instanță de conflict a arătat că, față de obiectul și natura cauzei, apelul este de competența secției a II-a Civilă, specializată în materia litigiilor cu profesioniști și insolvență, sens în care, în baza dispozițiilor art. 132 alin. (1) și art. 136 alin. (1), raportat la art. 482 C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă din cadrul Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă la data de 31 mai 2022, sub nr. x/2021*.

La primul termen de judecată din 28 septembrie 2022, instanța a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a Civilă raportat la faptul că prezenta cauză a fost judecată în primă instanță de un complet de contencios administrativ. Totodată, a declarat închise dezbaterile și a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale procesuale a secției a II-a Civilă.

Prin încheierea din 28 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția de necompetență materială procesuală a secției a II-a Civile și a declinat competența de soluționare în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două secții, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a reținut că Tribunalul, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a procedat, din oficiu, la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și a constatat că este competent general, material și teritorial să judece pricina.

Astfel, instanța de fond a reținut că obiectul cauzei privește executarea unui contract de concesiune ce are natura unui contract administrativ astfel cum acesta este definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c)

) din Legea nr. 554/2004, a constatat că este competentă să soluționeze prezentul litigiu, potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1

) din Legea nr. 101/2016, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 95 pct. 4 din C. proc. civ. și a procedat la soluționarea cauzei, pronunțând sentința apelată.

A mai arătat că, din coroborarea dispozițiilor art. 131 și ale art. 129 C. proc. civ., rezultă că momentul invocării necompetenței de ordine publică este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă pricina este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat.

În opinia instanței de conflict, invocarea excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei de către secția contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești ulterior acestui moment procesual nu mai este posibilă, întrucât a avut loc o consolidare a competenței materiale procesuale în mod definitiv în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Prin urmare, instanța a admis excepția de necompetență materială procesuală a secției a II-a Civilă și a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal. Totodată, în raport de dispozițiile art. 133, art. 134 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, în vederea soluționării conflictului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 25 octombrie 2022, sub nr. x/2021*.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Dispozițiile privitoare la conflictul de competență sunt aplicabile și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens art. 136 alin. (1) prevede că:

"Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetența și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "Conflictul se va soluționa de secția instanței stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două secții ale aceleiași instanțe, secția de contencios administrativ și fiscal și secția a II-a Civilă din cadrul Curții de Apel Ploiești - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două secții este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, în considerarea dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

În speță, reclamantul a solicitat, în esență, plata unor sume de bani, în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019, sumele pretinse fiind stabilite de legiuitor în beneficiul prestatorilor de servicii corespunzătoare activităților sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, în executarea acelor contracte.

Totodată, acordul cadru de servicii nr. x/04.06.2018, contractul subsecvent de servicii nr. x/04.06.2018, contractul subsecvent de servicii nr. x/07.01.2020, respectiv, acordul cadru de servicii nr. x/04.06.2018, contractul subsecvent de servicii nr. x/04.06.2018 și contractul subsecvent de servicii nr. x/07.01.2020 (aflate în copie certificată la dosarul fond) de care se prevalează reclamantul au fost încheiate în temeiul prevederilor Legii nr. 98/2016, litigiile privind executarea unor astfel de contracte fiind soluționate conform dispozițiilor Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, mai precis, conform art. 53 alin. (1)

din Legea nr. 101/2016:

"Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."

În speță, Înalta Curte reține că litigiul a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 98 din 8 februarie 2022, împotriva căreia a formulat apel reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual.

Calea de atac formulată a fost înregistrată inițial pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești care, prevalându-se de dispozițiile art. 53 alin. (1)

din Legea nr. 101/2016, a declinat competența materială procesuală de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă a Curții de Apel Ploiești, după ce a invocat excepția necompetenței materiale procesuale la primul termen de judecată.

Totodată, având în vedere că procesul a debutat la 24 martie 2021, Înalta Curte reține că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 55 alin. (3)

din Legea nr. 101/2016, articol introdus la 13 iulie 2020 prin Ordonanța de urgență nr. 114/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice:

"(3

) Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1

) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. (…)"

În altă ordine de idei, luând în considerare faptul că respectiva modificare a Legii nr. 101/2016 (din 13 iulie 2020) a survenit ulterior pronunțării Deciziei nr. 40/2020 (la 18 mai 2020) prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept stabilea competența de soluționare a căii de atac formulate împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative în favoarea instanței ierarhic superioare - secției sau completului specializat în litigii cu profesioniștii, în cauză, calea de atac se va judeca de "instanța ierarhic superioară", aceasta fiind sintagma utilizată de legiuitor la momentul la care a fost pornit procesul (24 martie 2021).

Cum Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă este instanța ierarhic superioară Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal care a judecat în primă instanță litigiul pendinte, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.