ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2262/2023

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19.01.2021 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost completată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 10.000 RON/lună, pentru lunile august 2020 - februarie 2021, contravaloare a activităților prevăzute de art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 și desfășurate în temeiul acordurilor-cadru de servicii nr. x/01.02.2019 și nr. y/01.02.2019 și a contractelor nr. x/07.01.2020, nr. y/07.01.2020 și nr. 6/04.01.2021 și a actului adițional nr. x/2020, precum și a dobânzii legale, calculate de la scadență până la achitarea integrală a debitului și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1195/30.12.2021, astfel cum a fost completată prin sentința nr. 245/29.03.2022, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea astfel cum a fost completată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.000 RON/lună, fără TVA, pentru lunile august 2020- februarie 2021, reprezentând contravaloarea activităților desfășurate în temeiul contractelor nr. x/07.01.2020 și nr. y/04.01.2021, dobânzile legale calculate asupra debitului, de la scadența fiecărei sume și până la data plății, suma de 10.000 RON, fără TVA, aferentă lunii noiembrie 2020 pentru activitatea desfășurată în temeiul acordului-cadru de servicii nr. x 02 2019, a contractului nr. x/07.01.2020 și a actului adițional nr. x/2020, precum și 5.305 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 1195/30.12.2021, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a declarat recurs, care a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 158/28.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

La 01.11.2022, prevalându-se de dispozițiile art. 457 alin. (3) C. proc. civ., Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, calea de atac astfel promovată fiind respinsă ca nefondată prin decizia nr. 52/09.02.2023 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă; apelanta a fost obligată să plătească intimatei suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a declarat recurs.

În motivare, recurenta a invocat aplicarea greșită a nomelor de drept material de către instanța de apel, respectiv a O.G. nr. 42/2004, raportat la O.U.G nr. 117/2020, în ceea ce privește pretențiile admise.

Cu privire la sumele aferente perioadei august- octombrie 2020, a susținut că instanța de apel, reținând definiția prestatorului de la pct. 33 din Anexa 1 la O.G. nr. 42/2004 ca fiind o entitate care desfășoară activități de asistență medicală veterinară, raportat la art. 31 din Legea nr. 160/1998 și Legea nr. 31/1990, a aplicat greșit aceste norme, deoarece nu le-a coroborat cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 160/1998 care vizează specificul și competența exercitării profesiei de medic veterinar.

A evocat dispozițiile pct. 2 din Anexa 1 la O.G. nr. 42/2044, paragraful 7 din expunerea de motive și art. I pct. 5 din O.U.G nr. 117/2020 și art. 33 alin. (2) din Statutul medicului veterinar și a arătat că, ignorând aceste dispoziții, termenul de entitate este lipsit de conținut și utilizat formal în legătură doar cu modul de constituire a societăților comerciale, nu și cu specificul acestora, fiind obligatorie dovedirea calității a cel puțin unui medic veterinar, conform art. 26-32 din Legea nr. 160/1998. A apreciat că decizia instanței de apel este greșită întrucât activitățile sanitar-veterinare contractate sunt rezervate profesiei de medic veterinar, în limitele de competență ale acestuia, însă în cauză, din probele administrate a reieșit că medicul veterinar nu a efectuat nicio oră de activitate în circumscripția sanitar-veterinară Bărbulețu, toate fiind prestate de un asistent veterinar.

Față de pretențiile aferente perioadei decembrie 2020- februarie 2021, a menționat că, din fișele de pontaj rezultă că activitatea sanitar-veterinară a fost desfășurată preponderent de asistentul veterinar, fiind încălcate normele deja menționate, iar pentru luna februarie 2021, rezultă că în ambele circumscripții activitățile nu au fost realizate în cadrul programului de 8 ore de către medicul veterinar.

Recurenta a mai criticat decizia curții de apel pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 și 8 din O.U.G. nr. 117/2020, care condiționează acordarea sumei de 10.000 RON lunar de întrunirea cumulativă a cerințelor privind prestarea tuturor activităților specifice prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 17/2020, care să fie efectuate de un medic veterinar, cu respectarea programului de 8 ore, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită.

A susținut că nu datorează nici suma de 10.000 RON pentru noiembrie 2020, întrucât intimata nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, decontul fiind diminuat cu 100%, conform art. 8 alin. (5) pct. c) din O.U.G. nr. 117/2020.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezbateri, Înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 55 alin. (3

1

)

și la art. 53 alin. (1

1

)

din Legea nr. 101/2016, excepția inadmisibilității recursului, asupra căreia, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel încât nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Izvorul obligației deduse judecății este reprezentat de convențiile anterior menționate, încheiate în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice; de aceea, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 101/2016, care reglementează căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică.

În ceea ce privește conținutul concret al legii indicate, care a suferit repetate modificări, Înalta Curte ia act că potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Așadar, având în vedere data declanșării prezentului litigiu, 19.01.2021, calea de atac se va determina, potrivit art. 24 și art. 27 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile Legii nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, în vigoare de la 13.07.2020.

Potrivit art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul".

Iar potrivit art. 55 alin. (3

1

) din aceeași lege, "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1

1

) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. (...)".

În conformitate cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Având în vedere considerentele expuse, sentința primei instanțe putea fi supusă numai apelului, iar decizia prin care a fost soluționată calea de atac nu este supusă recursului, ci este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

De aceea, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița împotriva deciziei nr. 52/09.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2023.