Decizia nr. 33/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 306/89/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare ("Regulamentul").

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Vaslui - Secția civilă în Dosarul nr. 306/89/2024 și de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.463/118/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) intimata-pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială Constanța ("D.G.A.S. Constanța") a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 17 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 306/89/2024, Tribunalul Vaslui - Secția civilă a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024"), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispozițiile art. 120 alin. (1), art. 123 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 137 alin. (3) și ale art. 142 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (referitoare la plata și sporul pentru munca suplimentară, respectiv pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică și de sărbătoare legală), sunt aplicabile asistenților personali ai persoanelor cu handicap, față de conținutul contractelor individuale de muncă prevăzut de art. 37 alin. (1) lit. a) și b) și art. 38 lit. c) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, în condițiile în care salariatul desfășoară activitatea la domiciliul persoanei cu handicap și nu are o obligație legală de întreținere.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 8 noiembrie 2024, cu nr. 2.538/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 10 februarie 2025.

Prin Încheierea din 30 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.463/118/2023, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Modalitatea de interpretare a prevederilor art. 121 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în sensul dacă asigurarea serviciilor de îngrijire personală în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, conform prevederilor legale, nu se lucrează poate fi considerată efectuare de ore suplimentare, în situația asistentului personal care asigură îngrijire la domiciliul său?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 decembrie 2024, cu nr. 2.881/1/2024.

În baza dispozițiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea sesizării la Dosarul nr. 2.538/1/2024. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 448/2006") " Art. 37. - (1) Pe perioada îngrijirii și protecției persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi: a) salariu stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; b) program de lucru care să nu depășească în medie 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână; c) concediu anual de odihnă, potrivit dispozițiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituții publice; d) transport urban gratuit, în condițiile prevăzute la art. 23; e) transport interurban, în condițiile prevăzute la art. 24. (2) Pe perioada absenței temporare a asistentului personal, angajatorul are obligația de a asigura persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal. (3) În situația în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acordă indemnizația prevăzută la art. 43 alin. (1) sau găzduirea într-un centru de tip respiro. Art. 38. - Asistentul personal are următoarele obligații principale: (...) c) să presteze pentru persoana cu handicap grav toate activitățile și serviciile prevăzute în contractul individual de muncă, în fișa postului și în planul de abilitare-reabilitare pentru copilul cu handicap grav, respectiv în planul individual de servicii al persoanei adulte cu handicap grav; (...). Art. 39. - (...) (3) Modalitățile și condițiile de încheiere, modificare și încetare a contractului individual de muncă al asistentului personal se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare. (...)"

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 53/2003" sau "Codul muncii") " Art. 120. - (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară. (...) Art. 121. - (1) La solicitarea angajatorului salariații pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz. (2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115, după caz, este interzisă, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident. Art. 122. - (1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. (2) În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru. (...) Art. 123. - (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. (2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază." " Art. 137. - (1) Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. (2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. (3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă. (...)" " Art. 141. - Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită (...) specificului activității. Art. 142. - (1) Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru."

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare ("Legea-cadru nr. 153/2017") " Art. 21. - (1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. (2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate. (3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate. (4) Plata muncii în condițiile alin. (2) și (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic în scris, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii. (...)" III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept Dosarul nr. 306/89/2024 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui - Secția civilă cu nr. 306/89/2024, reclamanta AB a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Delești ("U.A.T. Delești"), printre altele, la: calcularea și achitarea contravalorii orelor suplimentare efectuate în perioada 1.09.2018-6.08.2022; calcularea și achitarea contravalorii pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală și în zilele de repaus săptămânal în perioada 1.09.2018-6.08.2022; drepturile salariale mai sus-menționate să fie actualizate cu indicele de inflație calculat până la data plății efective; plata de daune interese moratorii aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate, sub forma dobânzii legale, începând cu data exigibilității, până la data plății efective.

Reclamanta a îndeplinit funcția de asistent personal debutant, potrivit Contractului individual de muncă nr. aaaa/31.08.2018, încheiat pe perioadă nedeterminată începând cu 1.09.2018. Aceasta și-a desfășurat activitatea la domiciliul persoanei cu handicap, locuind la același domiciliu. Contractul a încetat la decesul beneficiarului, respectiv la 6.08.2022. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea formulată, intimata U.A.T. Delești a solicitat respingerea acțiunii introduse de reclamantă, ca neîntemeiată.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Dosarul nr. 1.463/118/2023 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția I civilă cu nr. 1.463/118/2023, reclamanții CD și EF, în contradictoriu cu pârâtele D.G.A.S. Constanța și Direcția de Sănătate Publică Constanța ("D.S.P. Constanța"), au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună, printre altele: (i) obligarea pârâtei D.G.A.S. Constanța la asigurarea serviciilor de îngrijire personală prin asistent personal pentru reclamantul EF, pentru zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, prin obligarea pârâtei, alternativ, la: I. Varianta I: I.1. modificarea contractului individual de muncă al reclamantei CD în ceea ce privește: - durata muncii, prevăzând 16 ore suplimentare/săptămână: a) pentru orele suplimentare lucrate, în situația în care pârâta D.G.A.S. Constanța nu poate asigura compensarea cu ore libere plătite în condițiile art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017: a.1. plata orelor suplimentare; a.2. spor de minimum 75% din salariul de bază pentru muncă suplimentară prestată peste durata normală a timpului de lucru; a.3. spor de până la 100% din salariul de bază pentru munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează; I.2. acordarea de despăgubiri materiale echivalente cu sumele cuvenite pentru orele suplimentare prestate de la data angajării la zi și până la asigurarea posibilității de a beneficia de ore libere plătite în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și de daune morale în cuantum de 10.000 lei pentru neasigurarea compensării muncii suplimentare efectuate cu ore libere plătite, de la data angajării până la zi; II. Varianta a II-a: pentru reclamantul EF, acordarea și plata indemnizației prevăzute de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, în cuantumul prevăzut de art. 43 alin. (1) din aceeași lege, pentru cele 16 ore/săptămână în care pârâta nu poate asigura un alt asistent personal în afară de reclamanta CD, de la data angajării asistentului personal la zi și în continuare, sume actualizate cu rata indicelui de inflație și la care urmează a se aplica și dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective a sumelor; (ii) obligarea pârâtei D.G.A.S. Constanța la plata de daune morale în cuantum de 20.000 euro pentru reclamantul EF, pentru neasigurarea serviciilor unui asistent personal în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbătoare legală, conform prevederilor art. 52 alin. (3) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 292/2011"), care stabilesc dreptul persoanei dependente care necesită asistență și/sau supraveghere permanentă la servicii sociale de îngrijire zilnică acordată la domiciliu și în cuantum de 20.000 euro pentru reclamanta CD, pentru nerespectarea dreptului la odihnă al acesteia (garantat de art. 112 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii) și a dreptului la viață privată (garantat de art. 26 din Constituția României, republicată); (iii) obligarea pârâtei D.G.A.S. Constanța la recalcularea indemnizației de însoțitor pentru perioada de lipsă temporară a asistentului personal în perioada concediului de odihnă al asistentului personal, pentru reclamantul EF, plata diferențelor astfel rezultate și actualizarea acestor sume cu indicele de inflație și respectiv cu dobânda legală de la data la care se datorau și până la data plății efective a sumelor, ținând cont de faptul că reclamanta CD, în calitate de asistent personal, conform contractului individual de muncă are dreptul la 25 de zile lucrătoare de concediu de odihnă, corespunzător gradației 5 la care se încadrează în funcție de vechimea totală în muncă, de la data angajării la zi și în continuare, cu respectarea legislației în vigoare. Sentința pronunțată de prima instanță

Prin Sentința civilă nr. 3.373 din 22 noiembrie 2023, Tribunalul Constanța - Secția I civilă a respins cererea formulată de reclamanții CD și EF în contradictoriu cu pârâtele D.G.A.S. Constanța și D.S.P. Constanța, ca nefondată. Apelul formulat în cauză

Împotriva Sentinței civile nr. 3.373 din 22 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția I civilă, au formulat apel reclamanții CD și EF, prin care au solicitat admiterea, în tot, a cererii de chemare în judecată. Întâmpinarea la apel

Intimata-pârâtă D.G.A.S. Constanța a formulat întâmpinare la apel prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței apelate, ca temeinică și legală.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii Dosarul nr. 306/89/2024

Prin Încheierea de ședință din 17 octombrie 2024, instanța de trimitere a reținut că, față de preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, singura condiție de admisibilitate care se impune a fi îndeplinită pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul ordonanței sus-menționate, este ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. În cazul îndeplinirii acestor condiții, în interpretarea instanței de trimitere, sesizarea devine obligatorie.

Dat fiind faptul că, din verificările efectuate prin analiza centralizatoarelor privind hotărârile prealabile și recursurile în interesul legii pronunțate de instanța supremă în materia contenciosului administrativ și a litigiilor de muncă, a rezultat că nu a fost pronunțată o hotărâre privind exact chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze, instanța de trimitere a constatat că sesizarea este admisibilă. Dosarul nr. 1.463/118/2023

Prin Încheierea de ședință din 30 octombrie 2024, instanța de trimitere a reținut întrunirea condițiilor generale de admisibilitate a sesizării, precum și încadrarea litigiului în categoria celor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: completul de judecată a fost învestit cu soluționarea unei cauze în apel, acțiunea de fond privind plata unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice - calcularea drepturilor salariale ale reclamantei cu considerarea, în aprecierea acesteia, a unor ore suplimentare; având în vedere că apelul este, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, cale de atac devolutivă, iar dezlegarea chestiunii de drept vizează însăși temeinicia pretențiilor reclamantei, se impune a se lămuri interpretarea prevederilor art. 121 din Codul muncii, respectiv dacă în situația asistentului personal al persoanei cu handicap, orele de îngrijire în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale, nu se lucrează, prestate la domiciliul comun, pot fi calificate ca fiind ore suplimentare, deși aceste ore nu sunt efectuate din dispoziția angajatorului; din verificarea centralizatoarelor privind hotărârile prealabile și recursurile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia contenciosului administrativ și litigiilor de muncă a rezultat că nu a fost pronunțată nicio hotărâre privind chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze.

S-a reținut, totodată, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură parțial derogatorie de la cea reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanța de trimitere nu trebuie să mai evalueze caracterul de noutate al chestiunii de drept invocate, astfel că orice chestiune de drept care se circumscrie sferei de reglementare a art. 2 din ordonanța anterior menționată, în condițiile acolo descrise, generează obligația, din partea completului de judecată, de sesizare a instanței supreme. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept Dosarul nr. 306/89/2024

Potrivit punctului de vedere exprimat de reclamantă, se impune, cu prioritate, a se stabili dacă, în cauză, sunt incidente prevederile privind contractele de îngrijire a persoanelor cu nevoi speciale sau este vorba despre un litigiu de muncă, față de calificarea dată de angajator, prin încheierea unui contract de muncă pe o perioadă de 8 ore/zi timp de 5 zile/săptămână. Dosarul nr. 1.463/118/2023

Apelanta-reclamantă a apreciat că analiza dreptului persoanei cu handicap grav la servicii de îngrijire la domiciliu nu poate pleca decât de la faptul că aceste servicii trebuie să fie asigurate zilnic, 24 de ore din 24, în considerarea situației excepționale în care se află aceste persoane. Prestarea acestei activități, dincolo de limita de 8 ore/zi, 5 zile/săptămână, conduce la concluzia că persoana care a asigurat aceste servicii în mod fortuit, neputând lăsa persoana cu dizabilități fără sprijin în perioada în care statul nu vrea să își îndeplinească obligațiile, trebuie să fie pontată și salarizată pentru această activitate, cu plata orelor suplimentare efectuate, a sporului pentru muncă suplimentară și a sporului corespunzător orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică, zile libere legale și zile în care nu se lucrează conform reglementărilor în vigoare.

Intimata-pârâtă a considerat că nu pot fi extinse drepturile asistentului personal dincolo de reglementarea contractului individual de muncă al acestuia reglementat de art. 37 din Legea nr. 448/2006, dar și de conținutul art. 121 din Codul muncii raportat la faptul că D.G.S.A. Constanța nu a solicitat niciodată apelantei-reclamante efectuarea de ore suplimentare. Totodată, a arătat că între cei doi apelanți-reclamanți există obligația legală de întreținere prevăzută la art. 513-514 din Codul civil. Limitele obligației de întreținere prevăzute de Codul civil se referă doar la cuantumul bănesc, nu și la timpul pe care un părinte ar trebui să îl aloce îngrijirii copilului major cu handicap. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept Dosarul nr. 306/89/2024

Contractul individual de muncă al asistentului personal al persoanei cu handicap grav are un caracter special care rezultă din prevederile Legii nr. 448/2006. Este relevant faptul că art. 39 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 face trimitere la Codul muncii doar în privința încheierii și încetării contractului individual de muncă, nu și în privința executării acestuia.

Obiectul contractului rezultă din formularea art. 38 lit. c) din Legea nr. 448/2006, care se coroborează cu prevederile art. 20 din Legea nr. 448/2006. Se poate concluziona, astfel, că serviciile sociale prestate de către salariat sunt cele din planul individual de servicii, iar activitățile din acest plan trebuie realizate într-un program de lucru "care să nu depășească în medie 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână".

Prezintă relevanță faptul că există situații în care asistentul personal nu are o obligație legală de întreținere a adultului cu handicap (care îi este rudă), în sensul Codului civil, astfel încât nu se poate susține că prezența permanentă a asistentului este necesară sau dezirabilă.

"Norma de muncă" este realizarea planului individual de recuperare a persoanei cu handicap, asumat de asistentul personal, care poate reclama o activitate, ce nu poate fi predeterminată, respectiv măsurată, astfel că referința la calculul timpului maxim de lucru pe săptămână nu este pertinentă, având în vedere că acesta poate suferi derogări, așa cum prevede Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE).

Planul individual de recuperare a persoanei cu handicap poate permite asistentului personal să își gestioneze timpul cu mai puține constrângeri și să își urmărească propriile interese. În aceste circumstanțe, doar timpul de lucru aflat în legătură cu oferirea propriu-zisă a asistenței persoanei cu handicap grav pentru realizarea "planului individual de servicii" trebuie privit ca timp de lucru în cadrul programului de lucru prevăzut de art. 37 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 448/2006, conform Directivei 2003/88/CE. Dosarul nr. 1.463/118/2023

În opinia instanței de trimitere, din interpretarea prevederilor art. 5 pct. 6, art. 37 alin. (1), art. 38 lit. c), art. 39 alin. (3) și ale art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006, serviciile sociale prestate de către salariat sunt cele din planul individual de servicii, iar activitățile din acest plan trebuie realizate într-un program de lucru care să nu depășească 8 ore/zi și 40 de ore/săptămână, potrivit art. 37 alin. (1) lit. b) din actul normativ sus-menționat.

În speță, fiind în discuție ocrotirea unui major cu handicap grav asigurată de un asistent personal neprofesionist, anume de mama sa, apelanta-reclamantă CD, aceasta îi asigură fiului său îngrijire, atât în îndeplinirea unei obligații legale, de rudă în linie dreaptă, cât și în executarea contractului individual de muncă, îndeplinindu-și îndatoririle asumate convențional. Tocmai de aceea situația sa este diferită de aceea a asistentului personal profesionist, care nu este rudă cu persoana pe care o îngrijește și a cărei situație juridică este reglementată distinct.

Ca expresie a statutului social și a solidarității între cetățeni, recunoscând această situație în care se află rudele persoanelor cu dizabilități, sub aspectul efortului pe care îl implică îngrijirea acestora și, corelativ, al posibilității obiective de a mai realiza venituri dintr-o activitate dependentă ori independentă, legiuitorul a instituit posibilitatea pentru aceștia de a fi remunerați pentru o parte din activitatea de îngrijire, anume pentru cea care excedează celei inerente îndeplinirii obligațiilor ce intră în conținutul obligației legale de întreținere prevăzute de Codul civil. Fixarea de către legiuitor a anumitor limite privind durata activității pentru care se acordă remunerația, cu consecința acordării sau neacordării unor sporuri sau altele asemenea, face parte din marja de apreciere a legiuitorului pe care acesta o are în domeniul politicilor sociale.

În acest context normativ, completul învestit cu soluționarea apelului apreciază că îndeplinirea de către părinte sau rude, în cursul nopții ori al unor zile de repaus săptămânal sau al unor zile libere, legale, a obligației legale de sprijin și îngrijire față de copilul său major, cu handicap grav, al cărui asistent personal acesta este, nu poate avea semnificația efectuării unei munci forțate de către acesta ori a prestării unor ore suplimentare, la care face trimitere art. 121 din Codul muncii. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel Cluj și Constanța au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării, iar curțile de apel București, Brașov și Iași au comunicat puncte de vedere teoretice asupra acestor chestiuni.

Într-o orientare jurisprudențială unanimă s-a apreciat că dispozițiile art. 120 alin. (1), art. 123 alin. (1), art. 137 alin. (3) și ale art. 142 alin. (2) din Codul muncii (referitoare la plata și sporul pentru munca suplimentară, respectiv pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică și de sărbătoare legală) și ale art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt aplicabile asistenților personali ai persoanelor cu handicap, față de conținutul contractelor individuale de muncă prevăzut de art. 37 alin. (1) lit. a) și b) și art. 38 lit. c) din Legea nr. 448/2006, precum și de prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, în condițiile în care salariatul desfășoară activitatea la domiciliul persoanei cu handicap și nu are o obligație legală de întreținere.

Această orientare jurisprudențială se regăsește la nivelul a două curți de apel, ce au pronunțat în total două hotărâri judecătorești.

În același sens au fost exprimate și puncte de vedere teoretice, nesusținute de practică judiciară, de către trei tribunale.

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale s-a invocat caracterul special al contractului individual de muncă al asistentului personal al persoanei cu handicap grav, care rezultă din prevederile Legii nr. 448/2006, considerându-se că prezintă relevanță faptul că art. 39 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 face trimitere la Codul muncii doar în privința încheierii și încetării contractului individual de muncă, nu și în privința executării acestuia.

Obiectul contractului rezultă din formularea art. 38 lit. c) din Legea nr. 448/2006, ce se coroborează cu prevederile art. 20 din același act normativ.

Prin urmare, serviciile sociale prestate de către salariat sunt cele din planul individual de servicii, iar activitățile din acest plan trebuie realizate într-un program de lucru "care să nu depășească în medie 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână".

S-a reținut că sunt situații în care asistentul personal nu are o obligație legală de întreținere a adultului cu handicap (care îi este rudă), în sensul Codului civil, astfel încât nu se poate susține că prezența permanentă a asistentului este necesară sau dezirabilă.

"Norma de muncă" este realizarea planului individual de recuperare a persoanei cu handicap, asumat de asistentul personal, care poate reclama o activitate ce nu poate fi predeterminată, respectiv măsurată, astfel că referința la calculul timpului maxim de lucru pe săptămână nu este pertinentă, având în vedere că acesta poate suferi derogări, așa cum prevede Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003.

Planul individual de recuperare a persoanei cu handicap poate permite asistentului personal să își gestioneze timpul cu mai puține constrângeri și să își urmărească propriile interese. În aceste circumstanțe, doar timpul de lucru aflat în legătură cu oferirea propriu-zisă a asistenței persoanei cu handicap grav pentru realizarea "planului individual de servicii" trebuie privit ca timp de lucru în cadrul programului de lucru prevăzut de art. 37 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 448/2006, conform Directivei 2003/88/CE.

Într-o orientare teoretică, singulară și nesusținută de practică judiciară s-a apreciat că asistenților personali care prestează activitatea la domiciliul persoanei cu handicap și nu au o obligație legală de întreținere față de aceasta le sunt aplicabile prevederile legislației muncii în vigoare, similar altor salariați, astfel că beneficiază de aplicarea dispozițiilor legale referitoare la plata muncii suplimentare și a sporurilor pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale stipulate în Codul muncii și în Legea-cadru nr. 153/2017.

În susținerea acestei opinii teoretice s-a arătat că, în condițiile art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006, asistentul personal al persoanei cu handicap beneficiază de salariul stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017. Prin urmare, drepturile sale salariale sunt cele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, lege specială ce reglementează exclusiv salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Codul muncii poate fi aplicat, cu caracter general, doar în ceea ce privește acele aspecte de muncă ce nu au primit o reglementare printr-o lege specială - Legea-cadru nr. 153/2107, în temeiul principiului specialia generalibus derogant.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere faptul că art. 39 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 trimite la Codul muncii doar în ceea ce privește "modalitățile și condițiile de încheiere, modificare și încetare a contractului individual de muncă al asistentului personal", ceea ce înseamnă că, sub aspectul salarizării, reglementarea cuprinsă în Codul muncii este exclusiv subsidiară, aplicându-se doar în măsura în care Legea-cadru nr. 153/2017 nu ar reglementa anumite aspecte.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența Curții Constituționale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluționarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate: - Decizia nr. 23 din 27 noiembrie 2023, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia și a stabilit că: " În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 448/2006 și a prevederilor anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, stabilește că asistentul personal nu beneficiază de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare.", prezentând relevanță considerentele de la paragrafele 77, 88-90; - Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, fiind relevante considerentele de la paragrafele 53-57 și 60-62 din această decizie; - Decizia nr. 17 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 5 aprilie 2018, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, prezentând relevanță considerentele de la paragrafele 71-75; - Decizia nr. 94 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 17 ianuarie 2025, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins sesizarea Tribunalului Constanța - Secția I civilă cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 în ceea ce îi privește pe asistenții personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap grav, angajați cu contract individual de muncă încheiat cu unitățile administrativ-teritoriale, prin primar/primărie, reținându-se considerentele de la paragrafele 55-56 din această decizie. X. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene

La nivelul Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a cristalizat de-a lungul timpului o bogată jurisprudență cu privire la organizarea timpului de lucru în interpretarea Directivei 93/104/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993 și a Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003, care a abrogat Directiva 93/104/CE.

Sunt relevante, în acest sens, Ordonanța din 11 ianuarie 2007 pronunțată în Cauza C-437/05 Jan Vorel, Ordonanța din 4 martie 2011 pronunțată în Cauza C-258/10 Nicușor Grigore, Hotărârea din 25 noiembrie 2010 pronunțată în Cauza C-429/09 Gunter Fuss, Hotărârea din 14 octombrie 2010 pronunțată în Cauza C-428/09 Union syndicale Solidaires Isere, Hotărârea din 3 octombrie 2000 pronunțată în Cauza C-303/98 SIMAP, Hotărârea din 9 septembrie 2003 pronunțată în Cauza C-151/02 Jaeger.

În cadrul jurisprudenței menționate, Curtea a arătat, pe baza definiției din art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88/CE, că sunt trei criterii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o perioadă să fie considerată "timp de lucru". Este vorba despre criteriul spațial (a fi la locul de muncă), criteriul de autoritate (a fi la dispoziția angajatorului) și criteriul profesional (a exercita activitatea sau funcțiile), în legătură cu acest ultim aspect fiind dezvoltată, în principal, cazuistica menționată anterior. XI. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XII. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizărilor

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Conform art. 1 alin. (1) din același act normativ, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se observă că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept, iar Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către completele de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță sau în calea de atac, fiind eliminată condiția sesizării numai de către completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Referitor la primele două condiții legale, se reține că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauzele în care s-au formulat sesizările se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Vaslui - Secția civilă, respectiv al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă, instanțe care judecă în primă instanță și, respectiv, în apel, iar litigiile se circumscriu domeniului specific de reglementare prevăzut de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fiind în discuție plata orelor suplimentare efectuate de asistenții personali ai persoanelor cu handicap, categorie de salariați cuprinsă în sfera personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, în esență, obiectul cauzelor vizează posibilitatea stabilirii și plății, în temeiul art. 121 alin. (1) din Codul muncii și al art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, a sporului pentru munca suplimentară, respectiv pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și de sărbătoare legală, asistenților personali ai persoanelor cu handicap, în condițiile în care, în calitate de salariați cu contract individual de muncă, aceștia își desfășoară activitatea la domiciliul persoanei cu handicap, respectiv la domiciliul comun.

În ceea ce privește cea de-a treia condiție a admisibilității sesizărilor, referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept supuse unei interpretări de principiu, în sensul ca de lămurirea acesteia să depindă soluționarea pe fond a cauzelor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu este îndeplinită.

Se reține astfel că, în cazul primei sesizări înregistrate cu nr. 2.538/1/2024 în Dosarul nr. 306/89/2024, având ca obiect cererea reclamantei de a i se calcula și plăti contravaloarea orelor suplimentare, a celor din zilele de repaus săptămânal și a celor din zilele de sărbători legale, prestate în calitatea sa de asistent personal al persoanei cu handicap, intimata angajatoare a solicitat respingerea cererii, exclusiv prin prisma imposibilității probării efectuării acestora în lipsa unor evidențe (pontaje) zilnice, vizate spre neschimbare și de către organele de specialitate din cadrul serviciului de asistență socială ce funcționează în cadrul primăriei, pontaje în care să fie menționate orele de muncă lucrate peste programul normal ori în zilele de sâmbătă și duminică sau în cele de sărbători legale.

Prin urmare, în acest dosar, litigiul poartă, în concret, asupra probațiunii, așa încât o eventuală dezlegare a chestiunii de drept supuse interpretării instanței supreme nu este utilă cauzei din perspectiva soluționării fondului acesteia, iar, în absența unei necesare argumentări, nu poate fi identificată legătura între dispozițiile legale a căror interpretare se solicită și soluționarea cauzei pe fond.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de trimitere a apreciat că se impune declanșarea mecanismului hotărârii prealabile fără o minimă analiză a îndeplinirii tuturor condițiilor de admisibilitate, apreciind eronat că sesizarea formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este condiționată exclusiv de cerința ca instanța supremă să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Așadar, în circumstanțele particulare ale cauzei, față de sumara motivare a încheierii de sesizare în care nu este relevată necesitatea intervenției instanței supreme, respectiv în lipsa oricăror argumente din care să reiasă existența unei strânse legături între maniera de dezlegare a chestiunii de drept identificate și soluționarea pricinii, nu se poate determina în ce măsură lămurirea solicitată pe această cale depășește obligația instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu.

Totodată, trebuie remarcat și că problema litigioasă, astfel cum a fost decelată de instanța de sesizare, se circumscrie identificării normei legale aplicabile în cauză, și nu lămuririi unei chestiuni de drept sub aspectul interpretării dispozițiilor legale incidente. Or, identificarea normei de drept incidente constituie nu doar atributul exclusiv, dar și obligația instanței de trimitere atunci când formulează sesizarea.

Astfel, dilema titularului sesizării constă în a stabili în ce măsură asistenților personali ale căror contracte individuale de muncă sunt încheiate în temeiul Legii nr. 448/2006 le sunt aplicabile exclusiv dispozițiile acestei legi ori și dispozițiile din Codul muncii și cele din Legea-cadru nr. 153/2017 referitoare la plata și sporul pentru munca suplimentară, respectiv pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică și de sărbătoare legală.

Cu alte cuvinte, instanța de trimitere avea de stabilit, dintre mai multe norme pe care le considera deopotrivă posibil aplicabile, pe aceea incidentă în cauză, atribut pe care nu îl poate transfera instanței supreme prin intermediul hotărârii prealabile.

Prin urmare, revine instanței de trimitere obligația identificării în concret a dispoziției legale care necesită interpretare, a aspectelor care conferă caracterul dihotomic, antagonic al interpretării normei, precum și a prezentării modului diferit în care aceasta poate fi interpretată.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție reține și că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca sesizarea să privească o chestiune de drept care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare.

Faptul că problema de drept cu a cărei soluționare a înțeles să învestească instanța supremă nu prezintă caracter dificil nici pentru instanța de trimitere rezultă chiar din cuprinsul încheierii de sesizare, în care aceasta opinează neechivoc cu privire la caracterul special al contractului individual de muncă al asistentului personal al persoanei cu handicap grav, caracter ce rezultă din prevederile Legii nr. 448/2006, reținând că dispozițiile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 fac trimitere la Codul muncii doar în privința modalităților și condițiilor de încheiere, modificare și încetare ale contractului individual de muncă, conținutul concret al drepturilor și obligațiilor părților fiind prevăzut de legea specială.

Așadar, în conformitate cu art. 37 și 38 din Legea nr. 448/2006 care reglementează drepturile și obligațiile asistentului personal, se reține că acesta are printre obligațiile principale pe aceea de a-și asuma că prestează și, totodată, pe aceea de a presta efectiv pentru persoana cu handicap grav toate activitățile și serviciile prevăzute în contractul individual de muncă, în fișa postului și în planul individual de servicii al persoanei adulte cu handicap grav, în strânsă corelație cu programul de lucru care nu trebuie să depășească în medie 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână.

Relevant este și faptul că jurisprudența transmisă ca urmare a consultării instanțelor este unitară în sensul celor reținute anterior.

Analiza condițiilor de admisibilitate relevă și în privința celei de-a doua sesizări conexate, înregistrată cu nr. 2.881/1/2024, neîndeplinirea cerinței referitoare la necesitatea existenței unei strânse legături între chestiunea de drept și soluționarea fondului cauzei.

În cadrul acestei sesizări, instanța de trimitere a apreciat că se impune a se lămuri interpretarea prevederilor art. 121 din Codul muncii, respectiv dacă, în situația asistentului personal al persoanei cu handicap, orele de îngrijire din zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelal