ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3300/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 04.04.2022 sub dosar nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Procurorul General să emită reclamantului un nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 09.12.2016 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, până la data de 01.02.2022, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006), în conformitate cu dispozitivul sentinței civile nr. 571/09.06.2020 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 971/10.06.2021 a Curții de Apel Alba Iulia. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 155 din 29 iunie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată prin întâmpinare; - a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește coeficientul de multiplicare 19,000, anterior datei de 04.04.2019; - a admis cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Procuror General; - a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Procurorul General, să emită un nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 începând cu 09.12.2016 și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 pană la data de 01.02.2022. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 155 din 29 iunie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât reclamantul a solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și plata drepturilor aferente începând cu 09.12.2016, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la 04.04.2022. Astfel, în raport de dispozițiile art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii și ale art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517 C. civ., în speță a operat prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 04.04.2019. În continuare, a susținut că sentința civilă nr. 571 din 09.06.2020 a Tribunalului Alba a fost pronunțată într-un litigiu de muncă și nu instituie în sarcina Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție obligația de a emite un ordin de salarizare. În acest sens, a arătat că în conformitate cu art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "(4) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casare și Justiție este ordonator principal de credite". A mai susținut că în speță, sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 13 din 13.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 763 din 29.09.2016, redând dispozițiile art. 4 alin. (2) și (3) și art. 71 din Legea nr. 500/2002 și dispozițiile art. 14, art. 22 alin. (1), art. 29 alin. (3) și art. 47 alin. (6) din același act normativ. A mai arătat că din economia dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2022 rezultă, în esență, că: redistribuirea creditelor bugetare de către ordonatorul principal de credite se poate face doar dacă este prevăzută de lege; ordonatorul principal de credite poate utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate. În acest context, în mod greșit ordonatorul principal de credite a fost obligat la emiterea ordinului de salarizare. Totodată, a precizat că executarea sentinței civile nr. 571 din 09.06.2020 a Tribunalului Alba, altfel decât în condițiile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018, este nelegală. Conform art. 791 alin. (1) și art. 80 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcția Națională Anticorupție funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Asimilarea salarizării procurorilor care își desfășoară activitatea în cadrul celor două Direcții cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a făcut în urma obținerii de către primii a unei trepte ierarhice superioare și a unui grad profesional superior, prin interviul susținut în vederea numirii în structurile respective. În consecință, salarizarea procurorilor din D.I.I.C.O.T. și D.N.A. are la bază nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorii din celelalte parchete, chiar dacă participă la ședințele de judecată în cauzele instrumentate de D.I.I.CO.T. și D.N.A., nu efectuează și urmărirea penală, cu caracteristicile și dificultățile specifice cauzelor de crimă organizată și terorism/respectiv de combatere a corupției. În aceste condiții, argumentul invocat de prima instanță, în sensul că salarizarea procurorilor din cadrul celor două Direcții are la bază doar criteriul apartenenței la un domeniu restrâns în realizarea justiției, respectiv specificul infracțiunilor, este nefondat. Întrucât procurorii care funcționează în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii nu participă la judecarea cauzelor privind infracțiunile la care se referă art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., acestora nu li se poate acorda coeficientul de multiplicare 19. În opinia recurentului-pârât, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța de fond trebuia să țină cont de dispozițiile Deciziilor nr. 818 - 821 din 03.07.2008 ale Curții Constituționale, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008. Începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare. Astfel, din analiza dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 și art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiași act normativ, noile indemnizații de încadrare din sistemul justiției nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile/majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege. Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Dreptul acordat de prima instanță nu se regăsește printre cele prevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraților în perioada 01.01.2010 la zi. Cu atât mai mult, respectivul drept nu poate fi acordat după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017. Din coroborarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 cu cele ale art. 8 alin. (1) din Anexa V a aceluiași act normativ rezultă că, începând cu 01.01.2018, a fost stabilit un nivel maxim al indemnizației de încadrare pe grade profesionale, care nu poate fi depășit. Calculul drepturilor salariate ale procurorilor prin raportare la valori de referință sectoriale și la coeficienți de multiplicare a fost realizabil doar până la 31.12.2017. Începând cu 01.01.2018, coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială (elemente ale calculului drepturilor salariate) se regăsesc doar în componența drepturilor salariale care nu au ajuns la nivelul maxim aferent anului 2022. În caz contrar, se acordă drepturile salariale prevăzute de lege pentru anul 2022, corespunzătoare gradului profesional deținut, fără existența unui calcul care să aibă la bază cele două elemente. În speță, întrucât legea de salarizare în vigoare a stabilit un nivel maxim pe grade profesionale, care nu poate fi depășit, începând cu 01.01.2018 s-a avut în vedere nivelul maxim al indemnizației de încadrare aferente anului 2022, corespunzătoare gradului profesional deținut. Promovarea judecătorilor și procurorilor, precum și a personalului asimilat acestora se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 43 și urm. din Legea nr. 303/2004. În prezent, reclamantul nu deține gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Așadar, în mod greșit instanța de fond a dispus recalcularea indemnizației de încadrare a reclamantului prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, aferent gradului profesional corespunzător Parchetului de lângă înalta Curte de Casație și Justiție După redarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015 și a art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, recurentul-pârât a arătat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și dreptul acordat de prima instanță. În final, a făcut referire la statuările Curții Constituționale (Decizia nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005; Decizia nr. 693 din 17.10.2006) și ale Curții Europene a Drepturilor Omului (Hot. pron. în cauza Kechko c. Ucrainei; Hot. pron. în cauza Wieczorek c. Poloniei) și a apreciat că acestea sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză. Față de aspectele precedente, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare: admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 04.04.2019 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca prescrisă; respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 1.

Apărările formulate în cauză În cauză intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 noiembrie 2023, cu citarea părților, dosarul fiind ulterior amânat pentru soluționarea dosarelor nr. x/2023 și y/2023 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. II. Soluția instanței de recurs Examinând hotărârea recurată, în raport cu actele dosarului și cu dispozițiile legale incidente, prin prisma argumentelor prezentate de părți, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat, în limitele și pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. 2.1. Aspecte de fapt și de drept relevante Reclamantul a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul considerat nejustificat, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de emitere a unui nou ordin de încadrare, care să corespundă celor statuate în titlul executoriu de care beneficiază, respectiv sentința civilă nr. 571/2020 din 09.06.2020 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 971/2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Prin sentința civilă nr. 571/2020 din 09.06.2020 pronunțată de Tribunalul Alba, au fost obligați pârâții Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, în contradictoriu și cu reclamantul din prezenta cauză, la recalcularea indemnizației de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 09.12.2016 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19.000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT- O.U.G. nr. 27/2016). Prin sentința recurată, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește coeficientul de multiplicare 19,000, anterior datei de 04.04.2019, invocate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe fondul cauzei, a admis cererea formulată de către reclamantul A. și a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Procurorul General, să emită un nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 începând cu 09.12.2016 și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 pană la data de 01.02.2022. Recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat critici de nelegalitate, susținând, în esență, că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția prescripției în promovarea acțiunii. Totodată, în opinia sa, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. c) din Cap. 1 Secțiunea a 3-a, art. 8 și 9 din Cap. VIII, Secțiunea a 2-a din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, art. 1 alin. (3) Cap. 1 Secțiunea 1 din Legea nr. 153/2017, cu luarea în considerare a unui coeficient de multiplicare neprevăzut în dispoziții legale care reglementează salarizarea judecătorilor cu grad de judecătorie. În primul rând, instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite argumentele expuse de recurentul-pârât în susținerea greșitei soluționări a excepției prescripției dreptului material la acțiune invocate de acesta în fața primei instanțe, care de altfel sunt similare cu cele formulate prin întâmpinarea din dosarul de fond. Recurentul-pârât, invocând dispozițiile art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii și ale art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517 din C. civ., a susținut că, în speță, a operat prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 04.04.2019, întrucât reclamantul a solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și plata drepturilor aferente începând cu 09.12.2016, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la 04.04.2022. În deplin acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtului la plata unor drepturilor salariale restante pentru a fi aplicabile prevederile C. civ. în materia prescripției extinctive. Obligația la recalcularea indemnizației de încadrare și la plata acestor drepturi salariale, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00, a fost dedusă deja judecății în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Alba, fiind pronunțată sentința definitivă nr. 571 din 09.06.2020, însă prin acțiunea prezentă se solicită constatarea refuzului nejustificat al pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare care să corespundă drepturilor salariale deja stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentința sus menționată. În atare situație, recurentul-pârât nu mai poate repune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune. Cu alte cuvinte, coordonatele dreptului material ce se impune a fi recunoscut prin emiterea ordinului de către ordonatorul principal de credite trebuie să fie cele statuate în cuprinsul hotărârii judecătorești anterior arătate. Cea de-a doua critică de nelegalitate formulată a vizat fondul dedus judecății, respectiv soluția dată capătului de cerere privind obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 începând cu 09.12.2016 și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 pană la data de 01.02.2022, în considerarea unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de drept comun în materia dreptului muncii, prin care s-a soluționat un litigiu vizând recunoașterea stării de discriminare si repararea prejudiciului produs, prin plata diferențelor salariale dintre suma plătită și suma ce ar fi trebuit să le fie plătită prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006). Cu privire la acest petit, prima instanță a admis acțiunea, reținând, în esență, că neemiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în calculul indemnizațiilor de încadrare brute a coeficientului de multiplicare 19,000 este nejustificat, în condițiile în care există hotărâri judecătorești prin care a fost recunoscut acest drept salarial. Referitor la această problemă de drept, se constată că, ulterior pronunțării hotărârii recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție a intervenit, prin recursuri în interesul legii, pronunțând Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 422 din 09 mai 2024 și Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 383 din 24 aprilie 2024. Astfel, prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că "Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri." S-a reținut astfel că "respectivele hotărâri judecătorești nu au fost de natură a modifica/a completa legea și nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de acești coeficienți, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară și constatat pe cale jurisprudențială." (considerentul nr. 94). Deopotrivă, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut, în privința coeficienților de multiplicare că aceștia "constituie elementul component variabil, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari, prin intermediul cărora se realizează o diferențiere a veniturilor în raport cu nivelul instanței sau al parchetului și cu funcția ocupată," (considerentul nr. 72). În plus, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în paragraful 82 s-a reținut că: "Așadar, atunci când instanțele judecătorești sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări." Având a urma aceste dezlegări obligatorii ale chestiunilor de drept incidente speței, Înalta Curte va constata că, printr-o greșită aplicare a principiilor legalității, nediscriminării, egalității, importanței sociale a muncii și al ierarhizării pe verticală și orizontală, așa cum sunt ele definite de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, prima instanță a reținut că hotărârea judecătorească invocată de intimatul-reclamant impune obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,000. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât și va casa în parte sentința atacată. În rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată. Va menține în rest dispozițiile sentinței atacate referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârât. PENTRU ACESTE MOTIVE,