Decizia nr. 4458/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 735/2019 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.04.2019 pe rolul Curții de Apel București reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: - anularea parțială a ordinului colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul acordării indemnizației de conducere pentru funcția de procuror șef secție urmărire penală; - anularea parțială a ordinului colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul calculării indemnizației de bază prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, care să cuprindă și majorarea de 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008; - recalcularea drepturilor salariale și actualizarea sumelor cu indicele ratei inflației și acordarea dobânzii legale.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 735 din 05 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a anulat anulat parțial Ordinul nr. 124/01.02.2019, în sensul calculării indemnizației de bază prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON și a obligat pârâtul la recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015, respingând acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a sentinței recurate, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 02.04.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca prescrisă, precum și respingerea acțiunii ca neîntemeiate. În motivarea recursului s-a arătat că reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 02.04.2019, astfel încât, în baza art. 247 alin. (1) C. proc. civ., art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517 C. civ., se impune admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 02.04.2016. Începând cu data de 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare. Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009: "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele preoazute în prezenta lege", iar conform art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiași act normativ: "(1) Începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)". Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011; conform art. 1 alin. (1) din acest act normativ: "(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar potrivit art. 33 alin. (1): "La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia". Instanța de fond a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 916 din 22.12.2011, prin care s-a statuat că: "Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 (...) se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților". A mai arătat recurentul că în mod greșit prima instanță a acordat reclamantului o valoare de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariate prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007, câtă vreme reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică. Acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opțiunea legiuitorului, și nu o formă de discriminare, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 289 din 07.06.2005. Totodată, prin Decizia nr. 693 din 17.10.2006, Curtea Constituțională a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. De asemenea, în jurisprudența C.E.D.O. s-a reținut că este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și că Statut poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hotărârea din 08.11.2005, pronunțată în cauza Kechko c. Ucrainei), respectiv că Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu, nefiind rolul CEDO de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit. (Hotărârea din 08.12.2009, pronunțată în cauza Wieczorek c. Poloniei). Prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționate, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Recurentul a invocat și dispozițiile art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și art. 3 1 alin. (1) 3 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, în raport de care a susținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariate prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007. De asemenea, a invocat dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 din O.G. nr. 13/2008, abrogată prin art. 48 din Legea nr. 330/2009, concluzionând că reclamantul solicită creșteri salariate de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, în cursul amilui|2008, cu referire, însă, la drepturi salariale recalculate începând cu 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiției. Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 și 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON. La emiterea actului administrativ s-a avut în vedere că Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost obligat, prin sentința civilă nr. 1961 din 10.10.2017, pronunțata de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, la recalcularea indemnizației lunare a reclamanților, prin includerea în cuantumul indemnizației brute de încadrare stabilite prin Ordinul nr. 350/28.11.2016 și Ordinul nr. 33/31.02.2027, emise de pârâtă, a procentului de 4%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10%, la plata diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizațiilor cuvenite potrivit pct. 1 pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acțiunii, diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, pentru viitor. În executarea hotărârii judecătorești definitive, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 75 din 15.03.2018, în vederea alinierii drepturilor salariale cuvenite întregului personal din categoriile menționate în hotărâre, diferențiat pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, pentru intervalele 09.04.2015 - 30.11.2015 și 01.12.2015 - 31.12.2017, iar ulterior, a fost emis Ordinul nr. 76 din 15.03.2018 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit salarizarea personalului din cadrul instanței supreme - judecători, magistrați-asistenți, personal auxiliar de specialitate și personal conex -, conform dispozițiilor Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, modificându-se în mod corespunzător drepturile salariale stabilite în anul 2018 pentru aceste categorii de personal. În consecință, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907 din 24.05.2018 al Procurorului General au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018. Toate ordinele anterior menționate, nefiind anulate de instanța de contencios administrativ, își produc pe deplin efectele juridice, potrivit intenției autorității emitente. A mai arătat recurentul că prin Decizia nr. 794 din 15.12.2016 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale, reținându-se că prin O.U.G. nr. 20/2016, care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților și personalului auxiliar de specialitate, au fost eliminate diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrați, personalul asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive, prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim. Curtea Constituțională a mai reținut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate, salariul de bază sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilite la nivelul maxim și că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul din cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familiei ocupaționale, prevăzute de Legea nr. 284/2010. După publicarea Deciziei nr. 794 din 15.12.2016, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, începând cu data de 09.04.2015, motiv pentru care egalizarea drepturilor salariale nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupațională "Justiție", prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON. Începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 s-a stabilit că în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridica asimilat judecă orilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, iar începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Deși a fost legal citat, intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare parțială a Ordinului nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul acordării indemnizației de conducere pentru funcția de procuror șef secție urmărire penală, dar și în sensul calculării indemnizației de bază prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, care să cuprindă și majorarea de 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008, urmată de recalcularea drepturilor salariale și actualizarea sumelor cu indicele ratei inflației și acordarea dobânzii legale. Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. a anulat parțial Ordinul nr. 124/01.02.2019, în sensul calculării indemnizației de bază prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON și a obligat pârâtul la recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015, respinând în rest acțiunea, ca neîntemeiată. Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind în esență că valoarea de referință sectorială solicitată prin acțiunea introductivă se impunea a fi acordată începând cu data de 01.12.2015, și nu începând cu data de 09.04.2015. De asemenea, a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 02.04.2016. În privința excepției menționate, Înalta Curte constată că aceasta a fost invocată pentru prima dată prin cererea de recurs. Potrivit dispozițiilor art. 2513 din C. civ., prescripția poate fi invocată numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Având în vedere că excepția prescripției dreptului material la actiune pentru pretentiile anterioare datei de 02.04.2016 nu a fost invocată în fața instanței de fond de către pârât, instanța de control judiciar reține că nu poate proceda la analiza unor aspecte ce nu au fost supuse analizei instanței de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului. În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse judecății, Înalta Curte reține că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, prima instanță a reținut în mod greșit că se impune recunoașterea în favoarea reclamantului a unei valori de referință sectoriale de 484,18 RON începând cu data de 09.04.2015. Astfel, Înalta la soluționarea cauzei instanța de fond a reținut dispozițiile sentinței nr. 829/12.07.2018, pronunțate de Tribunalul Mureș, secția civilă în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Târgu-Mureș, pe care i-a obligat să plătească reclamanților începând cu data de 09.04.2015 o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008, iar începând cu data de 01.12.2015 o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorarea de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015. Prin aceeași sentință au fost obligați pârâții să achite reclamanților diferențele bănești corespunzătoare și în continuare, până la încetarea condițiilor de acordare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală corespondentă, calculată de la data exigibilității sumelor până la data plății efective a debitului principal. Analizând hotărârea judecătorească de mai sus se constată că valoarea de referință sectorială de 484,18 RON a fost acordată reclamanților din respectivul dosar începând cu data de 01.12.2015, și nu cu data de 09.04.2015, cum a solicitat în mod neîntemeiat reclamantul. Cu alte cuvinte, hotărârea judecătorească de care s-a prevalat reclamantul în susținerea pretențiilor deduse judecății a recunoscut o valoare de referință sectorială de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015, acestea fiind limitele în care valoarea de referință sectorială poate fi recunoscută și în prezentul dosar. Aceasta pentru că în cauză se reține obligația ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaționale, obligație impusă de actele normative incidente și de cele stabilite prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale a României. Dincolo de acest aspect, se constată că și prin sentința civilă nr. 1961 din 10.10.2017, pronunțata de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, au fost obligați pârâții la recalcularea indemnizației lunare a reclamanților și intervenienților prin includerea în cuantumul indemnizației brute de încadrare stabilită prin ordinul nr. 350 din 28.11.2016 și ordinul nr. 33 din 31.01.2017 emise de către pârâtă (prin care s-a stabilit valoarea de referință sectorială de 405 RON) a procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10%. Prin aceeași sentință, s-a dispus obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății, a diferențelor bănești corespunzătoare cuvenite reclamanților și intervenienților, rezultate din recalcularea indemnizațiilor cuvenite potrivit pct. 1, pe 3 ani în urmă în raport cu data introducerii acțiunii (17.07.2017), diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor, diferențe în valoare actualizată și daune moratorii constând în dobânda legală, până la data plății efective. În acest context, valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, solicitată de către intimatul-reclamant prin acțiunea de față a fost acordată prin hotărârea anterior menționată tot de la data de 1 decembrie 2015, iar în considerarea acestei hotărâri rămase definitive, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 și, ulterior, Ordinul nr. 76 din 15.03.2018, iar prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. În ceea ce privește susținerea recurentului-pârât în sensul că în mod greșit prima instanță a acordat reclamantului o valoare de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariate prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007, câtă vreme reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică. Sub acest aspect, recurentul-pârât este în eroare, întrucât ambele ordonanțe arătate mai sus reglementează inclusiv salarizarea personalului din Justiție, având capitole separate pentru nivelul de salarizare al acestui personal. În speță, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat: « Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări: 1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins: "(5 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că: «

La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins: "(1 1 ) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării. (1 2 ) Prevederile alin. (1 1 ) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției." Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Așadar, egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat. Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că: "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare." Totodată, o asemenea soluție nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare. Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Prin urmare, față de toate aspectele anterior reținute, interpretarea recurentului-pârât este corectă în privința datei de la care intimatul-reclamant este îndreptățit la acordarea unei valori de referință sectorială de 484,18 RON, respectiv de la data de 01.12.2015, și nu de la data de 09.04.2015, fiind incident, din această perspectivă, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată, în sensul că data de la care vor fi calculate drepturile salariale cuvenite reclamantului prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON este 1.12.2015, iar nu 9.04.2015, menținând restul dispozițiilor sentinței primei instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE,