ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 02.04.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea parțială a ordinului colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul acordării indemnizației de conducere pentru funcția de procuror general; anularea parțială a ordinului colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul calculării indemnizației de bază prin raportare la un VRS de 484,18 RON, valoare de referință sectorială care să cuprindă și majorările cu 8,5% conform O.G. nr. 13/2008 și recalcularea drepturilor salariale și actualizarea sumelor cu indicele ratei inflației și acordarea dobânzii legale.

1.2. Sentința pronunțată de Curtea de Apel București

Curțea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin nr. 725 din 05.11.2019, a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a anulat în parte Ordinul colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă ICCJ, în ceea ce privește partea referitoare la drepturile salariale stabilite reclamantei și a obligat Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ să emită pentru reclamantă un nou ordin de salarizare prin care să-i stabilească indemnizația pentru perioada începând cu 01.01.2019 potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 având în vedere funcția de conducere exercitată de acesta, de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, precum și prin raportare la un VRS de 484,18 RON.

1.3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca fiind lipsită de obiect a primului capăt de cerere privind recalcularea indemnizației de încadrare, prin raportare la un VRS de 484,18 RON, valoare de referință sectorială, pentru perioada ulterioară datei de 01. 12. 2016. Totodată, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A criticat recurentul -pârât sentința atacată, în esență, sub următoarele aspecte:

Recurentul sustine că numai în eituația în care salariile de bază și sporurile astfel majorate sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariâle reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Din modul de aplicare a Legii nr. 153/2017, prezentat la art. 38, se desprinde concluzia că legiuitorul a dorit realizarea unei tranziții între vechile legi de salarizare și noua lege, pornind de la salariul acordat în luna decembrie 2017, prin majorarea succesivă atât a salariului de bază, cat și a sporurilor și a celorlalte drepturi, pentru o perioadă de 5 ani, preconizând ca, până în anul 2022, întreg personalul salarizat din fonduri publice să ajungă la nivelul drepturilor stabilite în anexele legii, astfel cum prevede art. 9 din același act normativ.

Or, din compararea indemnizației de încadrare de care beneficiază reclamanta cu indemnizația de încadrare prevăzută la llt. B nr. crt. 2 din Cap. I al Anexei V a Legii nr. 153/2017 rezultă că aceasta din urmă nu atinge încă nivelul reglementat prin respectivul act normativ, fiind incidente dispozițiile art, 38 alin. (3) și (4) privind aplicarea etapizată a legii.

Întrucât creșterile salariale prevăzute la art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 153/2017 se acordă etapizat, reclamanta va putea beneficia de majorarea prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 1 din Cap. VIII al Anexei V a aceluiași act normativ doar în momentul în care, ca efect al aplicării creșterilor succesive prevăzute la art. 38 alin. (4), indemnizația de încadrare a acesteia va ajunge la nivelul celei stabilite potrivit anexei anterior menționate, urmând să i se aplice integral dispozițiile legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, atât sub aspectul stabilirii indemnizației de încadrare, cât și al sporurilor.

Contrar raționamentului primei instanțe, capătul de cerere privind acordarea indemnizației de conducere este neîntemeiat, deoarece, în urma aplicării creșterilor salarile prevăzute la art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, indemnizația de încadrare a reclamantei nu este mai mare decât cea stabilită pentru anul 2022.

Pentru acest motiv, indemnizația de încadrare a reclamantei se stabilește potrivit art. 38 alin. (3) lit, a din Legea nr. 153/2017, urmând să beneficieze de majorările anuale succesive, conform art. 38 alin. (4).

Referitor Ia capătul de cerere privind recalcularea indemnizației de încadrare a reclamantei prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, recurentul a arătat că potrivit art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON. De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariate se stabilesc potrivit ort. 1 din același ordin, în măsura w care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

În fine, susține recurentul egalizarea drepturilor salariale, diferențiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcție, nivel de instanță/parchet etc, nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupațlonală "Justiție", prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON.

Începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29,11.2019 s-a stabilit că în perioada 01.12,2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON; începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prin recursul declarat s-au reluat criticile din fond.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 26 octombrie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 15 iunie 2022, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul -pârât sunt elemente care țin de temeinicia admiterii acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reținând că, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile incidente în cauză.

Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Este de necontestat că reclamanta, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a solicitat anularea parțială a ordinului colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul acordării indemnizației de conducere pentru funcția de procuror general și în sensul calculării indemnizației de bază prin raportare la un VRS de 484,18 RON.

Astfel, instanța de fond si-a exprimat raționamentul juridici în legătură cu neacordarea indemnizației de conducere pentru funcția de procuror general, reținând în mod corect că potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 1 ce se regăsește în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 CAPITOLUL VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției SECȚIUNEA 2 Salarizarea Judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora fi a magistraților-asistenți

"(1) Judecătorii și procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde exercită funcția de conducere, majorată după cum urmează:... b) funcții de conducere în cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate, judecătoriilor și a parchetelor de pe lângă aceste instanțe: Președinte, procuror general, prim procuror- Procent majorare-10%".

Prin emiterea Ordinului colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a omis însă ca la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantei să se facă aplicarea acestui text legal, deși. Așa cum s-a menționat anterior, intimata-reclamantă este procuror general în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Având in vedere aceste considerente, apărarea recurentului-pârât potrivit cu care procentele prevăzute la art. 10 alin. (1) din Cap. VIII al Anexei V a Legii nr. 153/2017 ar trebui avute în vedere doar la stabilirea nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru anul 2022 nu poate fi primită, nu are o bază legală.

Mai mult, în cadrul instanțelor de judecată judecătorii care ocupă funcții de conducere primesc aceste indemnizații de conducere, neexistând nici o rațiune pentru ca în aplicarea aceluiași text de lege să se procedeze diferit în cazul procurorilor care ocupă funcții de conducere.

Cu referire la excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 arată recurentul că în baza art. 1 din Ordinul nr. 3206/29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, iar începând cu 01.01.2018, drepturile salariate se stabilesc potrivit art. 1 din același ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

În ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 când a fost emis Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 3206/2019, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamantei de a le fi recunoscute și recalculate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a stabili drepturile salariale în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acțiunii există atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea Ordinului nr. 3206/29.11.2019, constituie o împrejurare ce vizează interesul procesual al susținerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, va fi respins, ca nefondat, motivul de recurs referitor la lipsa parțială de obiect a acțiunii.

Pe fondul recursului, instanța de control judiciar constată că în mod corect a constatat prima instanță incidența în cauză a dispozițiilor 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat: « Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

"(5ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că: «6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015. Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, soluția instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor.

Așa fiind, decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei s-a menționat că:

"Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim."

Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Această concluzie în interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătorești în cauză, "stabilirea" indemnizației s-a făcut în baza unui act normativ cu aplicabilitate generală, erga omnes, iar nu în baza unor situații punctuale și personale, astfel cum încearcă să inducă recurentul-pârât prin cererea de recurs.

Totodată, hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referință sectorială care prin definiție vizează aplicabilitatea aceluiași criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, cu aplicabilitate generală, astfel cum a reținut Î.C.C.J. în decizia antereferită, precum și în Decizia nr. 7/2019, adoptată în recurs în interesul legii (pct. 71).

În aceste condiții, devin pe deplin valabile concluziile Î.C.C.J., potrivit cărora, dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestei reglementări (pct. 73 din Decizia nr. 7/2019).

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Legea cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede la art. 38 în mod clar că începând cu data de 1 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. De asemenea, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, prevede și în anul 2018 și 2019 păstrarea acestor drepturi, cărora li se aplică o anumită majorare.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că pârâtul trebuia să calculeze drepturile salariale ale reclamantelor cu utilizarea unei valori de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, și de asemenea, trebuia să calculeze drepturile salariale ale reclamantelor cu utilizarea unei valori de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, precum și începând cu 01.01.2018.

În acest sens, dispozițiile O.G. nr. 13/2008 stabileau:

"art. 1 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune".

"art. 2 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese, așadar, că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor. Totodată, în ceea ce privește obligația ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaționale, obligație impusă de actelor normative menționate anterior și de cele stabilite prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale a României, Înalta Curte constată că reclamantii au depus la dosar practică judiciară cu privire la care s-a arătat că au existat valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.G. nr. 13/2008.

Prin urmare, față de toate aspectele anterior reținute, interpretarea recurentului-pârât privind greșitul raționament al judecătorului fondului care a concluzionat în sensul încalcarii dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015 în ceea ce privește stabilirea valorii de referință sectorială de 440,15 RON pentru perioada 09.04.2015- 30.11.2015, respectiv de 484,16 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, nu pot fi primite.

Așa fiind, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 725 din 05.11.2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.