ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2251/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 iunie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat:

(i) anularea parțială a ordinului de salarizare nr. 595/18.03.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul acordării indemnizației de conducere pentru funcția de procuror general adjunct;

(ii) anularea parțială a ordinului de salarizare nr. 595/18.03.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul calculării indemnizației de bază prin raportare la un VRS de 440,16 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10 % prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015, valoare de referință sectorială care să cuprindă și majorările cu 8,5% conform O.G. nr. 13/2008;

(iii) recalcularea drepturilor salariate și actualizarea sumelor cu indicele ratei inflației și acordarea dobânzii legale.

Prin sentința civilă nr. 679 din 29 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- a anulat parțial ordinul de salarizare nr. 595/18.03.2019 emis de pârât în ceea ce o privește pe reclamantă, referitor la recalcularea indemnizațiilor de încadrare cu luarea în considerare a unor valori de referință sectorială de 421,36 de RON (în intervalul 09.04.2015-30.11.2015), respectiv de 463,5 RON (începând cu 01.12.2015);

- a obligat pârâtul să emită reclamantei ordin de stabilire a drepturilor salariale producător de efecte juridice astfel: în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 440,16 RON; începând cu 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON;

- a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 679 din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului; admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 12.06.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca prescrisă; admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect; respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât susține că pretențiile referitoare la plata drepturilor salariale, anterioare datei de 12.06.2016, sunt prescrise, având în vedere data introducerii acțiunii (12.06.2019) și în raport de dispozițiile art. 247 C. proc. civ., art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c) Codul muncii, art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517 C. civ.

Totodată, în temeiul art. 247 raportat la art. 194 lit. c) C. proc. civ., recurentul-pârât invocă excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, susținând că, prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 3206/29.11.2019, s-a stabilit salarizarea procurorilor din cadrul acestui parchet, în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, în raport de o valoare de referință sectorială ("VRS") în cuantum de 484,18 RON.

Consideră recurentul-pârât că instanța de fond a recunoscut reclamantei în mod greșit dreptul la stabilirea salarialului în funcție de cuantumul VRS calculat prin raportare la O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007, în condițiile în care, prin Decizia nr. 25/2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că O.G. nr. 10/2007 nu se aplică și magistraților. Acordarea majorărilor prevăzute de aceste acte normative se acordă doar personalului contractual din sectorul bugetar și personalului care ocupă funcții de demnitate publică, iar acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale reprezintă o opțiune a legiuitorului, iar nu o formă de discriminare. Instanța de judecată nu are dreptul de a modifica ori înlocui sistemul de salarizare, acesta fiind atributul legiuitorului, care se bucură de o marjă largă de apreciere În acest sens, recurentul-pârât solicită a fi avute în vedere considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 289/2005, nr. 586/2005, nr. 693/2006, nr. 818-821/2008, dar și jurispurdența CEDO în cauzele Kechko c. Ucrainei și Wieczorek c. Poloniei.

Mai arată recurentul-pârât că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 1/2007.

Printr-un alt argument de nelegalitate, recurentul-pârât susține că reclamanta solicită drepturi salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate, în cursul anului 2008, conform O.G. nr. 13/2008, în referire, însă, la drepturi salariale calculate, începând cu data de 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiției.

În acest sens, recurentul-pârât arată că, la stabilirea drepturilor salariale cuvenite procurorilor din subordine, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 897/22.05.2018, prin care drepturile salariale ale procurorilor au fost recalculate, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la VRS de 421,63 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin raportare la VRS de 463,5 RON. La emiterea acestui act administrativ s-a avut în vedere ordinul emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/15.03.2008, în executarea hotărârii judecătorești definitive reprezentate de sentința civilă nr. 1961/10.10.2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Ulterior, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 76/15.03.2018, prin care s-a stabilit salarizarea personalului începând cu data de 01.01.2018 în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 153/2017, iar procurorul general a emis ordinele nr. 906 și 907 din 24.05.2018, neanulate până în prezent și care produc efecte.

Mai susține recurentul-pârât că, în considerentele sentinței definitive a Tribunalului Dâmbovița, s-au avut în vedere statuările din decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 și s-a reținut că, prin dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015 și ale O.U.G. nr. 20/2016, s-a prevăzut soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim. Arată că, după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, începând cu data de 09.04.2015. Astfel, începând cu data de 09.04.2015, s-a procedat la calcularea drepturilor salariale din familia ocupațională "Justiție" prin raportare la VRS de 421,63 RON, iar începând cu data de 01.12.2015, salarizarea procurorilor s-a făcut prin raportare la VRS de 463,50 RON, conform Ordinului nr. 897/2018. Ulterior, prin Ordinul nr. 3206/29.11.2019, salarizarea s-a stabilit prin raportare la VRS în cuantum de 484,18 RON, pentru perioada 01.12.2016 - 31.12.2017.

Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de pârât.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei dintre data de 09.04.2015 și data promovării acțiunii, Înalta Curte reține că această excepție nu a fost invocată în fața instanței de fond, fiind ridicată, pentru prima dată, direct în recurs.

Or, în sistemul actualului C. civ., adoptat prin Legea nr. 287/2009, excepția prescripției extinctive este de ordine privată, putând fi invocată doar de cel în folosul căruia curge (art. 2512 alin. (1) C. civ.) și numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, cel mai târziu, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate (art. 2513 C. civ.). Ca atare, excepția nu poate fi invocată, în nicio ipoteză legislativă, direct în fața instanței de recurs, putând face obiectul căii de atac doar modalitatea de soluționare a acestei excepții de către instanța de fond.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte nu poate analiza în recurs excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe care recurentul-pârât a opus-o intimatei-reclamante direct în calea de atac, omițând a sesiza instanța de fond cu soluționarea acestei excepții.

Cât privește invocata lipsă de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, când a fost emis Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 3206/29.11.2019, Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamantei de a-i fi recunoscute și recalculate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de revocare a ordinului de salarizare atacat și de emitere a unui nou ordin, în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea Ordinului nr. 3206/29.11.2019, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare cuvenite reclamantei, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi (parțial) de obiect acțiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei recunoașteri a pretențiilor reclamantei de către pârâtul Ministerul Public. Cel mult, se poate susține că această împrejurare vizează interesul procesual al susținerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care privește analiza legalității ordinului atacat și refuzul pârâtului de a da curs solicitării reclamantei și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale.

Prin urmare, va fi respins, ca nefondat, motivul de recurs referitor la lipsa parțială de obiect a acțiunii.

În ceea ce privește criticile referitoare la greșita calculare a indemnizației de încadrare cuvenită intimatei-reclamante în raport de O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007, precum și la încălcarea deciziei nr. 25/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța de control judiciar le va respinge, ca nefondate, constatând că aceste argumente sunt străine de prezenta cauză. Astfel, nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nici al sentinței recurate și nici chiar în cuprinsul întâmpinării depuse la fond de pârât, nu au fost antamate/discutate/soluționate aspecte referitoare la incidența O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007, respectiv la inaplicabilitatea acestor acte normative în cazul magistraților, ci doar a unor categorii de personal desemnate de legiuitor.

Critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 13/2008 este, de asemenea, nefondată.

Acest act normativ a prevăzut o creștere a VRS în raport de care se calculează drepturile salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistem cu 2% începând cu data de 01.04.2008, respectiv cu încă 2% începând cu data de 01.10.2008, iar în cazul personalului auxiliar de specialitate, majorarea era de 4% și, respectiv, de 4,5%, raportat la aceleași perioade. Într-adevăr, reclamanta are calitatea de procuror, nefăcând parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, însă dispozițiile O.G. nr. 13/2008 și modul de aplicare al acestora au fost în mod corect interpretate și aplicate de instanța de fond prin prisma modificărilor legislative ulterioare și, mai ales, a considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

În acest sens reține și Înalta Curte că, potrivit considerentelor 27-32 din Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale (citate in extenso în cuprinsul sentinței recurate), forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Așadar, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Or, în speță s-a dovedit, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 829/12.07.2018 a Tribunalului Mureș, secția Civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, că la nivelul familiei ocupaționale "Justiție" au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 440,154 RON, începând cu data de 09.04.2015 și de 484,169 RON, începând cu data de 01.12.2015, prin includerea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008.

Aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și la edictarea art. 1 alin. (5

1

) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție". În același sens trebuie avute în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 20/2016.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat considerentul Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, potrivit căruia "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice." Drept urmare, este legală concluzia instanței de fond în sensul că nu prezintă relevanță împrejurarea că prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2008 nu privesc categoria magistraților, ci a personalului auxiliar de specialitate, devreme ce valoarea de referință sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul argumentelor din recurs, acestora fiindu-le deja oferit un răspuns în paragrafele anterioare. În esență, recurentul-pârât a reluat susținerile din fond, referitoare la modalitatea de calcul și stabilire a indemnizațiilor brute cuvenite procurorilor din subordine, expunând cronologic ordinele emise de procurorul general în perioada 2018-2019. Or, niciunul din argumentele expuse nu contestă efectiv considerentele instanței de fond, subsumate principiului aplicării unei valori de referință sectoriale unice pentru întreaga familie ocupațională "Justiție", confirmat de jurisprudența Curții Constituționale.

Deși recunoaște că, potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, legiuitorul a prevăzut necesitatea egalizării indemnizațiilor de încadrare la nivel maxim, prin luarea în considerare a drepturilor stabilite pe cale judecătorească în favoarea altor salariați din aceeași familie ocupațională, recurentul-pârât nu lămurește motivul pentru care consideră că reclamanta nu are dreptul la calcularea drepturilor salariale cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, valori care au fost recunoscute și aplicate în cadrul familiei ocupaționale potrivit sentinței civile nr. 829/12.07.2018 a Tribunalului Mureș, secția Civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În consecință, întrucât recurentul-pârât nu a prezentat argumente temeinice, care să susțină legalitatea ordinului de salarizare contestat, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și va fi menținută, consecutiv respingerii recursului declarat de pârât.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 679 din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.