ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 11.02.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 817/2022

HOTĂRÂRE

11.02.2022

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 817/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 11 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin acțiunea de față, reclamanta A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a solicitat anularea parțială a Ordinului nr. 1918 din data de 06.06.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, în aplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv:

- pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON +8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008);

- pentru perioada 01.12.2015 - 31.12. 2018 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creșterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON +8,5%+ 10%);

- începând cu data de 1.01.2018 și în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,17 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017.

Totodată, a solicitat obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul București la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 și până la emiterea ordinului de la pct. I, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la VRS de: - 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, - 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, respectiv 484,18 RON majorat cu 25% conform Legii 153/2017, începând cu 1.01.2018 și în continuare) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 891 pronunțată la data de 03.12.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul București. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 14.08.2016 și a respins ca fiind prescrisă acțiunea reclamantei pentru perioada 9 aprilie 2015 - 14.08.2016.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., și a dispus anularea parțială a Ordinului nr. 1918/06.06.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă ÎCCJ, prin Procurorul General, să emită un nou ordin de salarizare:

- pentru perioada 14.08.2016-31.12.2018 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON la care se adaugă creșterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON +8,5%+10%);

- începând cu 01.01.2018 și în continuare, până la apariția de noi modificări legislative, începând cu luna decembrie 2017, stabilirea salariului prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,17 RON la care se va aplica majorarea prevăzută de Legea nr. 153/2017.

A obligat pârâții la restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 14.08.2016 și până la emiterea ordinului a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut reclamanta potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, (cu indemnizația calculată prin raportare la VRS de 440,16 RON pentru perioada 14.08.2016-31.12.2018, la care se adaugă creșterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010) și începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, prin raportare la un VRS de 484,17 RON la care se va aplica majorarea prevăzută de Legea nr. 153/2017, și venitul efectiv plătit, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă ca rămasă fără obiect, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a invocat recurentul excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, arătând în acest sens că prin Ordinul nr. 3206/29.11.2019 emis de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștilor IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON.

De asemenea, începând cu data de 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din același ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 cu m,odificările și completările ulterioare.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiași act normativ, "(1) ... începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)".

Din analiza dispozițiilor legale citate rezultă că noile indemnizații de încadrare din sistemul justiției nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Conform art. 1 alin. (2) din acest act normativ, "(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cete prevăzute în prezenta lege", iar potrivit art. 33 alin. (1), "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în mutică avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

Prima instanță a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 916 din 22.12.2011, potrivit căreia "Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 ... se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților".

În mod greșit instanța de fond a acordat reclamantei valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007, deoarece aceasta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.

Acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opțiunea legiuitorului, și nu o formă de discriminare.

În aceasta ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituțională a reținut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

Afirma recurentul că prin Deciziile nr. 818-821 din 03.07.2008, Curtea Constiotuțională a admis excepțiile de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În conformitate cu art. 1 alin. (5)

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, "... personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcției gradltreaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Potrivit art. 3

alin. (1)

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, " ... prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propiiu ..., iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază)'indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plata din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate".

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, pentru perioada 09.04.2015 -30.11.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 și 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON.

La emiterea acestui act administrativ s-a avut în sentința civilă nr. 1961/10.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2017, definitivă, hotărâre prin care președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost obligat la recalcularea indemnizației lunare a reclamanților prin includerea în cuantumul indemnizației brute de încadrare stabilite prin ordinul nr. 350/28.11.2016 și ordinul nr. 33/31.01.2017 emis de pârât. În executarea acestei hotărâri judecătorești a fost emis Ordinul nr. 75/15.03.2018. Ulterior a fost emis Ordinul nr. 76 din 15.03.2018 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit salarizarea personalului din cadrul instituției supreme - judecători, magistrați-asistenți, personal auxiliar de specialitate și personal conex - conform dispozițiilor Legii nr. 153/2017 începând cu data de 01.01.2018 modificându-se în mod corespunzător drepturile salariale stabilite în anul 2018 pentru aceste categorii de personal.

În consecință, prin Ordinul nr. 906/24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247/30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907/24.05.2018 al procurorului general au fost stabilite drepturile alasriale începând cu data de 01.05.2018.

Toate ordinele anterioare nefiind anulate de instanța de contencios administrativ își produc pe deplin efectele juridice potrivit intenției autorității emitente.

Afirmă recurentul că prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 s-a stabilit că în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON; începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Față de aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca rămasa fără obiect.

Apărările intimatei

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare, iar intimații-pârâți au depus întâmpinare prin acre au solicitat admiterea recursului declarat de orodnatorul principal de credite din cadreul Ministerului Public.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumente de fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul București la anularea parțială a Ordinului nr. 1918 din data de 06.06.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, în aplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv:

- pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON +8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008);

Cu referire la fondul cauzei, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., și a dispus anularea parțială a Ordinului nr. 1918/06.06.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă ÎCCJ, prin Procurorul General, să emită un nou ordin de salarizare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentului-pârât în sensul rămânerii fără obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, întrucât Ordinul emis nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate reprezenta executarea sentinței, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanței că a fost executată integral hotărârea în privința plății respectivelor drepturi salariale.

Emiterea acestui ordin, după soluționarea cauzei în primă instanță, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei achiesări la dispozițiile din sentință referitoare la emiterea ordinului de salarizare.

Cu referire la celelalte critici aduse hotărârii recurate, acestea, în esență, vizează aspectul că instanța de fond în mod eronat a acordat reclamantei valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007 întrucât aceasta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.

Constată Înalta Curte că prima instanță și-a fundamentat soluția de admitere a acțiunii pe dispozițiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014, care reglementează situația salarizării personalului bugetar ce beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Curtea a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (5

) din O.U.G. nr. 83/2014 (introdus prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 71/2015 începând cu data de 9 aprilie 2015) coroborate cu cele ale art. II din O.U.G. nr. 27/2015, care statuează că personalul aflat în situația menționată va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prevederile din legile de salarizare anuale a personalului bugetar reglementează dreptul beneficiarilor de a fi salarizați la nivelul salariului maxim acordat pentru activitatea desfășurată în aceleași condiții, or, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" a beneficiat de hotărâri judecătorești prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare, de 484,18 RON, majorări salariale prevăzute de Ordonanța 13/2008, reținerile primei instanțe sunt fondate.

Într-adevăr, dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, menționează expres acest principiu, în art. 1 alin. (5

), dar și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, privind salarizarea pe anul 2014, respectiv nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare. Această sintagmă este definită în art. 5 alin. (1

)

din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, potrivit căruia, prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Este de observat că legiuitorul a avut în vedere, la adoptarea Legii nr. 71/2015, că au existat situații de aplicare neuniformă a legii de salarizare și interpretări eronate și că aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2015 se impun pentru eliminarea diferențelor salariale între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Instanța de contencios constituțional a statuat, în Decizia nr. 794/2016, că "hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală."

Curtea Constituțională a concluzionat că "întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga Familie ocupațională a "Justiției, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate."

Decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Se impune, de asemenea, a se reține că, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept, admițându-se sesizarea Curții de Apel București, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membrii ai personalului auxiliar indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Prin urmare, elementul de calcul al indemnizației de bază, valoarea de referință sectorială, este unic la nivel național pentru familia ocupațională Justiție, fiind necesară egalizarea drepturilor salariale prin luarea în considerare a acelorași componente ale indemnizației.

Judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari.".

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 891 din 03 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2022.

§ Cauze similare