ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2430/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a solicitat anularea Ordinului nr. 1152 din data de 24.04.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, astfel:

- pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON +8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008);

- pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creșterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON +8,5%+ 10%);

- începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON (conform pct. 1.2), la care seva aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017;

- obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la emiterea ordinelor de la pct. I, a diferenței dintre venitul pe care l-am fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la VRS de: - 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, - 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015 -31.12.2017, respectiv 484,18 RON majorat cu 25% conform Legii 153/2017, începând cu 1.01.2018 și în continuare) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 10 din data 29 ianuarie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

- a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată pentru pretențiile anterioare datei de 03.06.2016;

- a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a anulat, în parte Ordinul nr. 1152/2019;

- a obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă ÎCCJ la emiterea unui nou ordin de salarizare pentru perioada 03.06.2016-31.12.2017 prin raportare la V.R.S. în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creșterea de 10%, iar începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la V.R.S. 484,18 RON, la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea 153/2017, în condițiile prevăzute de lege,

- a obligat pârâții la plata pentru fiecare lună a drepturilor salariale, începând cu data de 03.06.2016, constând în diferența între venitul cuvenit și venitul încasat, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, datorată de la data exigibilității fiecărei obligații, până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 10 din data de 29 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și admiterea excepției lipsei de obiect pntru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect; respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, recurentul-pârât susține că prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 3206/29.11.2019 s-a stabilit salarizarea procurorilor din cadrul acestui parchet, în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, în raport de o valoare de referință sectorială ("VRS") în cuantum de 484,18 RON.

De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din acelașin ordin, în măsura în care nu devin incidente prev. art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Consideră recurentul-pârât că instanța de fond a recunoscut reclamantului în mod greșit dreptul la stabilirea salariului în funcție de cuantumul VRS calculat prin raportare la O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007, în condițiile în care, prin Decizia nr. 25/2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că O.G. nr. 10/2007 nu se aplică și magistraților.

Acordarea majorărilor prevăzute de aceste acte normative se acordă doar personalului contractual din sectorul bugetar și personalului care ocupă funcții de demnitate publică, iar acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale reprezintă o opțiune a legiuitorului, iar nu o formă de discriminare. Instanța de judecată nu are dreptul de a modifica ori înlocui sistemul de salarizare, acesta fiind atributul legiuitorului, care se bucură de o marjă largă de apreciere În acest sens, recurentul-pârât solicită a fi avute în vedere considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 289/2005, nr. 586/2005, nr. 693/2006, nr. 818-821/2008, dar și jurispurdența CEDO în cauzele Kechko c. Ucrainei și Wieczorek c. Poloniei.

Mai arată recurentul-pârât că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 1/2007.

Printr-un alt argument de nelegalitate, recurentul-pârât susține că reclamantul solicită drepturi salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate, în cursul anului 2008, conform O.G. nr. 13/2008, în referire, însă, la drepturi salariale calculate, începând cu data de 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiției.

În acest sens, recurentul-pârât arată că, la stabilirea drepturilor salariale cuvenite procurorilor din subordine, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 897/22.05.2018, prin care drepturile salariale ale procurorilor au fost recalculate, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la VRS de 421,63 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin raportare la VRS de 463,5 RON. La emiterea acestui act administrativ s-a avut în vedere ordinul emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/15.03.2008, în executarea hotărârii judecătorești definitive reprezentate de sentința civilă nr. 1961/10.10.2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Ulterior, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 76/15.03.2018, prin care s-a stabilit salarizarea personalului începând cu data de 01.01.2018 în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 153/2017, iar procurorul general a emis ordinele nr. 906 și 907 din 24.05.2018, neanulate până în prezent și care produc efecte.

Susține că după publicarea deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 în Monitorul Oficial, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, începând cu data de 09.04.2015. Astfel, începând cu data de 09.04.2015, s-a procedat la calcularea drepturilor salariale din familia ocupațională "Justiție" prin raportare la VRS de 421,36 RON, iar începând cu data de 01.12.2015, salarizarea procurorilor s-a făcut prin raportare la VRS de 463,50 RON, conform Ordinului nr. 897/2018. Ulterior, prin Ordinul nr. 3206/29.11.2019, salarizarea s-a stabilit prin raportare la VRS în cuantum de 484,18 RON, pentru perioada 01.12.2016 - 31.12.2017.

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de pârât.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată, prin prisma criticlor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la lipsa de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, când a fost emis Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 3206/29.11.2019, Înalta Curte îl apreciază a fi neîntemeiat.

Obiectul prezentei acțiuni îl constituie pretenția reclamantului de a-i fi recunoscute și recalculate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de revocare a ordinului de salarizare atacat și de emitere a unui nou ordin, în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea Ordinului nr. 3206/29.11.2019, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare cuvenite reclamantului, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi (parțial) de obiect acțiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei recunoașteri a pretențiilor reclamantului de către pârâtul Ministerul Public. Cel mult, se poate susține că această împrejurare vizează interesul procesual al susținerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care privește analiza legalității ordinului atacat și refuzul pârâtului de a da curs solicitării reclamantului și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale.

Prin urmare, va fi respins, ca nefondat, motivul de recurs referitor la lipsa parțială de obiect a acțiunii.

În ceea ce privește criticile referitoare la greșita calculare a indemnizației de încadrare cuvenită intimatului-reclamant în raport de O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007, și la încălcarea deciziei nr. 25/2011, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța de control judiciar le va respinge, ca nefondate, constatând că aceste argumente sunt străine de prezenta cauză. Astfel, nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nici al sentinței recurate și nici chiar în cuprinsul întâmpinării depuse la fond de pârât, nu au fost antamate/discutate/soluționate aspecte referitoare la incidența O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007, respectiv la inaplicabilitatea acestor acte normative în cazul magistraților, ci doar a unor categorii de personal desemnate de legiuitor.

Critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 13/2008 este, de asemenea, nefondată.

Acest act normativ a prevăzut o creștere a VRS în raport de care se calculează drepturile salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistem cu 2% începând cu data de 01.04.2008, respectiv cu încă 2% începând cu data de 01.10.2008, iar în cazul personalului auxiliar de specialitate, majorarea era de 4% și, respectiv, de 4,5%, raportat la aceleași perioade. Într-adevăr, reclamanta are calitatea de procuror, nefăcând parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, însă dispozițiile O.G. nr. 13/2008 și modul de aplicare al acestora au fost în mod corect interpretate și aplicate de instanța de fond prin prisma modificărilor legislative ulterioare și, mai ales, a considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

În acest sens reține și Înalta Curte că, potrivit considerentelor 27-32 din Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Așadar, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

La nivelul familiei ocupaționale "Justiție" au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 440,154 RON, începând cu data de 09.04.2015 și de 484,169 RON, începând cu data de 01.12.2015, prin includerea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008.

Aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și la edictarea art. 1 alin. (51) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție". În același sens trebuie avute în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 20/2016.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat considerentul Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, potrivit căruia "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice." Drept urmare, este legală concluzia instanței de fond în sensul că nu prezintă relevanță împrejurarea că prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2008 nu privesc categoria magistraților, ci a personalului auxiliar de specialitate, devreme ce valoarea de referință sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul argumentelor din recurs, acestora fiindu-le deja oferit un răspuns în paragrafele anterioare. În esență, recurentul-pârât a reluat susținerile din fond, referitoare la modalitatea de calcul și stabilire a indemnizațiilor brute cuvenite procurorilor din subordine, expunând cronologic ordinele emise de procurorul general în perioada 2018-2019. Or, niciunul din argumentele expuse nu contestă efectiv considerentele instanței de fond, subsumate principiului aplicării unei valori de referință sectoriale unice pentru întreaga familie ocupațională "Justiție", confirmat de jurisprudența Curții Constituționale.

Deși recunoaște că, potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, legiuitorul a prevăzut necesitatea egalizării indemnizațiilor de încadrare la nivel maxim, prin luarea în considerare a drepturilor stabilite pe cale judecătorească în favoarea altor salariați din aceeași familie ocupațională, recurentul-pârât nu lămurește motivul pentru care consideră că reclamantul nu are dreptul la calcularea drepturilor salariale cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, valori care au fost deja recunoscute și aplicate în cadrul familiei ocupaționale "Justiție".

În consecință, întrucât recurentul-pârât nu a prezentat argumente temeinice, care să susțină legalitatea ordinului de salarizare contestat, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și va fi menținută, consecutiv respingerii recursului declarat de pârât.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 10 din 29 ianuarie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2022.