ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 482/2022

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2019, reclamantul A. formulat plângere, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva Ordinului 1164/25.04.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, solicitând obligarea pârâtului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON,- (405 RON +8,5%, majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008),pentru perioada 01.12.2015 - 31.12. 2018 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creșterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010- (405 RON +8,5%+ 10%), iar începând cu data de 1.01.2018 și în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,17 RON, la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 .

De asemenea a solicitat obligarea celor doi pârâți la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 și până la emiterea ordinelor de la pct. I, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut cu indemnizația calculată prin raportare la VRS de: - 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, - 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015 -31.12.2017, respectiv 484,18 RON majorat cu 25% conform Legii 153/2017, începând cu 1.01.2018 și în continuare și venitul efectiv plătit prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mică, sumă actualizată cu indicele de inflație la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 204 de la data de 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca prescrisă cererea de obligare a pârâților la restituirea diferențelor salariale actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda penalizatoare pentru perioada 9.04.2015-16.07.2016. Totodată, a fost respinsă, în rest, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 204 de la data de 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că soluția primei instanțe de respinge a cererii de recurs pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, ca fiind prescrisă, este greșită cât timp acesta s-a prevalat de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, solicitând repararea prejudiciului, termenul de prescripție pentru cererea în despăgubire curgând de la data la care a cunoscut/trebuia să cunoască întinderea pagubei, fără a-și fundamenta cererea pre dispozițiile dreptului muncii. A mai invocat, în același sens și prevederile art. 2523 și art. 2528 C. civ.

A criticat recurentul – reclamant și modalitatea de abordare a Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care pentru a intra în legalitate cu privire la stabilirea salariului, a înțeles să emită ordine de salarizare individuale, prin raportare la alți ordonatori de credite care au emis un ordin comun pentru toți salariații. Prin ordinele individuale s-au luat în considerare valori sectoriale de referință diferite în funcție de deținerea sau nu a unei hotărâri judecătorești privind aplicarea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008.

Recurentul-reclamant invocă dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, aprobată și completată prin Legea nr. 71/2015, care a dispus, în vederea remedierii situațiilor inechitabile în materia salarizării, ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Recurentul-reclamant solicită a fi avute în vedere și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

1

– 1

4

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016. Recurentul redă parte din aceste considerente și învederează concluzia Curții Constituționale în sensul că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Mai arată recurentul-reclamant că, prin Decizia nr. 23 din 29 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurentei, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice, enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleași autorități sau instituții publice.

De asemenea, prin Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere și personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare."

Drept urmare, susține recurentul-reclamant, la nivelul unor ordonatori principali de credite din sistemul justiției au fost emise acte administrative de recalculare a drepturilor salariale, oferind drept exemplu decizia președintelui CSM nr. 365/26.09.2019 și ordinele nr. 272/21.10.2019 și nr. 276/21.10.2019 emise de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin nota nr. x/2019 întocmită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la aspecte legate de necesitatea recalculării drepturilor salariale cuvenite unor categorii de personal din cadrul Ministerului Public în raport de VRS 484,18 RON, s-a menționat că o serie de hotărâri judecătorești, unele dintre ele executorii, având ca obiect obligarea parchetului la recalcularea și plata drepturilor salariale raportat la acest cuantum al VRS. S-a propus, în consecință, stabilirea și acordarea drepturilor salariale pentru toate categoriile de personal din cadrul Ministerului Public în raport de VRS de 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 – 30.11.2015, respectiv de 484,18 RON, după data de 01.12.2015.

Pentru toate aceste aspecte, recurentul-reclamant solicită admiterea căii de atac și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

4.1. Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea ca nefondate a cererii, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În temeiul art. 247 raportat la art. 194 lit. c) C. proc. civ., intimatul-pârât invocă excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, susținând că, prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 3206/29.11.2019, s-a stabilit salarizarea procurorilor din cadrul acestui parchet, în perioada 01.12.2016 – 31.12.2017, în raport de o valoare de referință sectorială ("VRS") în cuantum de 484,18 RON.

Consideră intimatul-pârât că recurentul-reclamant ignoră dispozițiile Deciziei nr. 25/2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile O.G. nr. 10/2007 nu se aplică și magistraților. Astfel, recurentului-reclamant nu i se poate acorda valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007, acestea fiind stabilite doar în beneficiul personalului contractual din sectorul bugetar și personalului care ocupă funcții de demnitate publică. Acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale reprezintă o opțiune a legiuitorului, iar nu o formă de discriminare. Instanța de judecată nu are dreptul de a modifica ori înlocui sistemul de salarizare, acesta fiind atributul legiuitorului, care se bucură de o marjă largă de apreciere În acest sens, intimatul-pârât solicită a fi avute în vedere considerentele deciziile Curții Constituționale nr. 693/2006, nr. 818 - 821/2008 dar și jurisprudența CEDO în cauzele Kechko c. Ucrainei.

Mai arată intimatul-pârât că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 1/2007.

Intimatul-pârât susține că reclamantul solicită drepturi salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate, în cursul anului 2008, conform O.G. nr. 13/2008, în referire, însă, la drepturi salariale calculate, începând cu data de 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiției.

În acest sens, intimatul-pârât arată că, la stabilirea drepturilor salariale cuvenite procurorilor din subordine, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 897/22.05.2018, prin care drepturile salariale ale procurorilor au fost recalculate, pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, prin raportare la VRS de 421,63 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2017, prin raportare la VRS de 463,5 RON. La emiterea acestui act administrativ s-a avut în vedere ordinul emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/15.03.2008, în executarea hotărârii judecătorești definitive reprezentate de sentința civilă nr. 1961/10.10.2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Ulterior, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 76/15.03.2018, prin care s-a stabilit salarizarea personalului începând cu data de 01.01.2018 în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 153/2017, iar procurorul general a emis ordinele nr. 906 și 907 din 24.05.2018, neanulate până în prezent și care produc efecte.

Mai susține intimatul-pârât că în decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 și s-a reținut că, prin dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015 și ale O.U.G. nr. 20/2016, s-a prevăzut soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim. Arată că, după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, începând cu data de 09.04.2015. Astfel, începând cu data de 09.04.2015, s-a procedat la calcularea drepturilor salariale din familia ocupațională "Justiție" prin raportare la VRS de 421,63 RON, iar începând cu data de 01.12.2015, salarizarea procurorilor s-a făcut prin raportare la VRS de 463,50 RON, conform Ordinului nr. 897/2018.

Ulterior, arată intimatul-pârât, prin Ordinul nr. 3206/29.11.2019, drepturile salariale s-au stabilit prin raportare la VRS în cuantum de 484,18 RON, pentru perioada 01.12.2016 – 31.12.2017.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

A. Situația litigioasă dedusă judecății

Reclamantul A. are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin Ordinul nr. Ordinului 1164/25.04.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fundamentat pe Ordinul nr. 897/2018 al aceluiași emitent, s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantului în intervalele 09.04.2015-12.06.2015, 13.06.2015-15.07.2015, 16.07.2015-31.10.2015, 01.11.2015-30.11.2015, 01.11.2016 – 30.06.2017 și începând cu 01.07.2017 .

Prin Ordinul nr. 897/22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stat la baza ordinului contestat prin prezenta acțiune, s-a dispus recalcularea drepturilor salariale cuvenite personalului din subordine pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,63 RON, iar pentru perioada ulterioară, până la data de 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,50 RON.

Împotriva Ordinului nr. 1164/25.04.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând, în esență, ca drepturile salariale să-i fie recalculate prin aplicarea majorării prevăzute de O.G. nr. 13/2008 în cuantum de 8,5%, iar nu de 4%, astfel cum s-a dispus prin ordinul contestat, rezultând o valoare a VRS de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, respectiv de 484,14 RON pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2017.

Plângerea prealabilă a fost respinsă prin Adresa nr. x/12.06.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar reclamantul a promovat acțiunea de față.

Chestiunea litigioasă dedusă cauzei privește cuantumul valorii de referință sectorială, care, în opinia reclamantului, trebuie să fie de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, respectiv de 484,14 RON pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2017, pe când, în opinia pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, valoarea VRS pe aceleași perioade este corect stabilită prin Ordinele nr. 1164/25.04.2019 și nr. 897/22.05.2018 la cuantumul de 421,63 RON, respectiv 463,50 RON.

În susținerea acțiunii, reclamantul a invocat două categorii de argumente și anume: (i) incidența prevederilor O.G. nr. 13/2008, care a stabilit o majorare a VRS cu 8,5%, iar nu cu 4%, cât s-a reținut prin ordinele emise de pârât; (ii) obligația ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaționale, obligație impusă de actele normative incidente în materia salarizării și de cele statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, egalizare care trebuie să aibă în vedere drepturile salariale obținute de categoriile de personal din familia ocupațională "Justiție" prin hotărâri judecătorești.

Soluționând cererea dedusă judecății, instanța de fond a apreciat-o a fi neîntemeiată, reținând că majorarea VRS cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008, se aplică doar personalului auxiliar de specialitate, din care nu face parte reclamantul procuror, iar jurisprudența invocată de reclamant (sentința civilă nr. 1511/19.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal), prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare în favoarea altor procurori, nu a fost depusă la dosarul cauzei și, din verificările efectuate, nu este definitivă.

B. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

B.1. Cu titlu prealabil, cu privire la criticile aduse de recurentul – reclamant soluției emise la fondul cauzei de respingere a acțiunii, ca prescrise, pentru perioada de timp cuprinsă între 09.04.2015-16.07.2016, Înalta Curte va achiesa la raționamentul judecătorului fondului având în vedere dispozițiile legale de la art. 2500C.CIv. coroborate cu cele de la art. 2514 C. civ.. și ale art. 2524 C. civ.. În prezenta cauză, art. 2524 C. civ., invocat și de recurent în cererea sa, se coroborează cu art. 171 C.Muncii, având în vedere că solicitarea recurentului are în vedere stabilirea unor drepturi de natură salarială prin raportare la o altă valoare de referință sectorială decât cea indicată de intimați în ordinul contestat, iar nu repararea unui prejudiciu în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, în raport de cele două categorii de argumente expuse de recurentul - reclamant și contestate de pârâți, Înalta Curte are în vedere următoarele repere legislative în soluționarea speței de față:

Potrivit O.G. nr. 13/2008:

"Art. 1. - (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune.

Art. 2. - (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008."

Prin urmare, acest act normativ a prevăzut o creștere a VRS în raport de care se calculează drepturile salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistem cu 2% începând cu data de 01.04.2008, respectiv cu încă 2% începând cu data de 01.10.2008, iar în cazul personalului auxiliar de specialitate, majorarea era de 4% și, respectiv, de 4,5%, raportat la aceleași perioade.

Salarizarea personalului din sistemul bugetar a fost stabilită prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017), care a suferit o serie de modificări și completări până la abrogare.

Astfel, prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015, a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, cu următoarele modificări și completări:

"1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins: (5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Așadar, prin acest act normativ s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiași autorități sau instituții.

Ulterior, prin art. 1 și 2 din Legea nr. 293/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizațiilor de încadrare inclusiv pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție".

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare."

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, fiind introdus art. 3

1

prin care se prevede: "Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Având în vedere diferențele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar, pentru persoane care își desfășurau activitatea în aceleași condiții, prin acest act normativ s-a stabilit obligația egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 astfel:

"La articolul 3^1, după alin. (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1^1) - (1^4), cu următorul cuprins:

(1^1) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești."

Din analiza acestor prevederi legale reiese că ele vizează majorarea valorii de referință sectorială astfel cum era stabilită pentru salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.

În condițiile în care prevederile art. 1 din O.G. nr. 13/2008 reglementează distinct majorarea valorii de referință sectorială avută în vedere în salarizarea, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, astfel cum aceste categorii profesionale sunt indicate in anexa la O.G. nr. 27/2006, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 2 din același act normativ se referă la personalul auxiliar de specialitate din instanțelor, parchetelor și a altor unități din sistemul justiției, personal ce are alte atribuții de serviciu, alte condiții de muncă și care este ținut să respecte alte cerințe, astfel că nu se justifică egalitatea de tratament juridic.

Extinderea normei cuprinse la art. 2 din O.G. nr. 13/2008 la personalul indicat prin prevederile art. 1 din O.G. nr. 13/2008 semnifică instituirea unor situații juridice noi neavute în vedere de legiuitor și negarea dreptului acestuia de a stabili reglementări separate a drepturilor salariale ce privesc judecătorii procurorii și alte categorii de personal din sistemul justiției față de personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.

În ceea de privește critica sentinței de fond prin care se invocă prevederile O.U.G. nr. 83/2014, urmează a se avea în vedere considerentele Deciziei nr. 36/2018- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din care reiese că instanța supremă a dezlegat chestiunea privitoare la existența unor judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, în sensul că hotărârile cu aplicabilitate generală, în înțelesul stabilit de Curtea Constituțională, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare s-a solicitat.

Pe cale de consecință, așa cum în mod corect a statuat și prima instanță învestită cu soluționarea fondului cauzei, la emiterea ordinului de salarizare al recurentului – reclamant au fost avute în vedere toate dispozițiile legale anterior amintite, în odinea cronologică a succesiunii lor, pentru fiecare dintre perioadele de timp învederate de recurentul - reclamant în petitul cererii de chemare în judecată, respectiv 09.04.2015-12.06.2015, 13.06.2015-15.07.2015, 16.07.2015-31.10.2015, 01.11.2015-30.11.2015, 01.11.2016 – 30.06.2017 și începând cu 01.07.2017, fiind stabilită valoarea sectorială de referință corespunzătoare.

Cu toate acestea, reține Înalta Curte că recurentul – reclamant din speța de față nu poate beneficia de recunoașterea prin hotărâri judecătorești a unor majorări salariale de care beneficiază personalul auxiliar, în aplicarea dispozițiilor legale ce privesc exclusiv această categorie de personal. Mai mult, existența unei asemenea prevederi legislative nu atrage obligația ordonatorului de credite de a emite ordine de salarizare pentru personalul care, deși face parte din aceeași familie ocupațională, nu se află în aceeași situație cu personalul auxiliar, întrucât ocupă o altă funcție și își desfășoară activitatea în alte condiții.

În concluzie, prin raționamentul anterior expus, instanța de control judiciar, în raport de dispozițiile legale incidente, ca urmare a reevaluării probatoriului administrat în cauză, validează argumentele din motivare expuse și de judecătorul fondului la emiterea sentinței civile atacate. În acest context, nefiind identificate motive de reformare ale hotărârii recurate, aceasta fiind expresia interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor legale în cauză, Înalta Curte va respinge recursul.

B.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinței nr. 204 din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinței nr. 204 din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2022.