ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4468/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2019 pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând următoarele:

- obligarea pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv: pentru perioada 9.04.2015 – 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON + 8,5 % majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008), pentru perioada 1.12.2015 – 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creșterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON + 8,5 % + 10%), începând cu data de 1.01.2018 și în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25 % prevăzută de Legea nr. 153/2017;

- obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data 9.04.2015 până la emiterea ordinelor de la pct. I, a diferenței dintre venitul obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 și venitul efectiv plătit actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 178 din 15 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs reclamanta A., invocând art. 304

1

și art. 312 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin Legea nr. 71/2015 s-a introdus alin. (5)

1

la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede salarizarea la nivel maxim a personalului care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, prevedere reluată și prin art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015.

A invocat și Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15.12.2016 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale.

A susținut că în cuprinsul deciziei, Curtea a reținut că, prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților și personalului auxiliar de specialitate), au fost eliminate diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații, personalul asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.

Curtea Constituțională a reținut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate, salariul de bază sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilite la nivelul maxim.

De asemenea, Curtea a reținut că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor legale aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familiei ocupaționale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

Instanța de contencios constituțional a concluzionat în sensul că efectul neconstituționalității art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016) este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive. Acest nivel maxim urmează să fie stabilit prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii din cadrul întregii categorii profesionale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

De asemenea, invocat și Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere nivelul de salarizare rezultat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014; precum și Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit că sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurentei, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice, enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010.

Recurenta a făcut referire și la hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 15 mai 2018 cu privire la Nota Direcției resurse umane și organizare nr. 9578/2018 privind unele aspecte legate de salarizarea personalului din cadrul autorității judecătorești.

Astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în raport cu Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, plecând de la necesitatea ca în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referință sectorială fiind o constantă, a recomandat ordonatorilor de credite stabilirea unei valori de referință sectorială unică atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar al instanțelor judecătorești.

Totodată, a menționat și Decizia nr. 365/26.09.2019 a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a acordat valoarea de referință sectorială în sumă de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 RON se acordă valoarea de referință sectorială în sumă de 484,16 RON; de asemenea, a indicat ordinele nr. 272/21.10.2019 și nr. 276/21.10.2019 emise de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care se acordă valoarea de referință sectorială în sumă de 440,16 RON pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2015, precum și o valoare de referință sectorială în sumă de 484,16 RON pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2017.

În final, recurenta a mai făcut referire și la nota nr. x/2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la aspecte legate de necesitatea recalculării drepturilor salariale cuvenite unor categorii de personal din Ministerul Public în raport de VRS 484,18 RON.

În concluzie, recurenta a susținut că instanța nu a judecat fondul cauzei prevalându-se de faptul că sentințele civile menționate cu titlul exemplificativ în acțiune prin care au fost admise acțiunile formulate de magistrați nu sunt definitive, iar celelalte sentințe invocate nu sunt formulate de magistrați, ci de personalul auxiliar, această motivare echivalând practic cu o lipsă a judecării fondului.

Intimatul pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.

II. Analiza motivelor de casare

Preliminar, Înalta Curte reține că, deși recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304

1

(inexistent în actuala formă a legii procesual civile) si art. 312 din C. proc. civ. de la 1865, criticile formulate de recurentă pot fi subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Instanța de recurs reține că, potrivit O.G. nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008,

"ART. 1

(1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune.

ART. 2

(1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008".

Din analiza prevederilor art. 2 din O.G. nr. 13/2008, incidente în speță, reiese că ele vizează majorarea valorii de referință sectorială astfel cum era stabilită pentru salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.

Dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 13/2008 reglementează distinct majorarea valorii de referință sectorială avută în vedere în salarizarea procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, astfel cum aceste categorii profesionale sunt indicate în anexa la O.G. nr. 27/2006, iar prevederile art. 2 din același act normativ se referă la personalul auxiliar de specialitate din instanțelor, parchetelor și a altor unități din sistemul justiției, personal ce are alte atribuții de serviciu, alte condiții de muncă și care este ținut să respecte alte cerințe.

Prin urmare, nu poate fi extinsă norma cuprinsă la art. 2 din O.G. nr. 13/2008 la personalul indicat prin prevederile art. 1 din O.G. nr. 13/2008, deoarece ar atrage instituirea unor situații juridice noi care nu ar exprima voința legiuitorului la adoptarea acestei norme juridice.

În condițiile în care recurenta nu a contestat ordinele prin care s-a stabilit drepturile salariale în considerarea unei anumite VRS, începând cu 1 aprilie 2008, respectiv 1 octombrie 2008, cu respectarea procedurii de contestare prevăzută legislativ, singurul temei legal pentru repunerea în discuție a modului de stabilire a drepturilor salariale necontestate la vreme îl constituie Legea nr. 71/2015.

Or, un atare demers judiciar presupune dovedirea existenței în sistem a unor salarii la nivelul solicitat de reclamantă la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, aspect care nu s-a confirmat în cauză.

Așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, sentința civilă nr. 1511/19.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care a fost admisă acțiunea procurorilor reclamanți privind anularea Ordinului nr. 897/2018 emis de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție fiind obligat să emită un nou ordin prin care să se calculeze drepturile salariale cu utilizarea unei valori de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5%, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii, în condițiile în care această hotărâre nu era definitivă la data soluționării pe fond a prezentei cauze.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentei reclamante referitoare la recunoașterea prin hotărâri judecătorești a unor majorări salariale de care beneficiază personalul auxiliar, întrucât acordarea acestor drepturi a avut la bază aplicarea dispozițiilor legale ce privesc exclusiv această categorie de personal.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 178 din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2021.