ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2256/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 iulie 2019, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a solicitat:

(i) obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv: pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON + 8,5 % majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008), pentru perioada 1.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creșterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON + 8,5 % + 10%);

(ii) începând cu data de 1.01.2018 și în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25 % prevăzută de Legea nr. 153/2017;

(iii) obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data 9.04.2015 până la emiterea ordinelor de la pct. I, a diferenței dintre venitul obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 și venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 217 din 26 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 217 din 26 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamantul reiterează argumentele din cuprinsul cererii de chemare în judecată, arătând că a formulat plângere prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, împotriva Ordinului nr. 1172 din data de 25.04.2019, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Plângerea a fost respinsă prin Adresa nr. x/2019 din 20.06.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea, în esență, că reclamantul nu deține o hotărâre judecătorească privind aplicarea majorării de 8,5% prevăzute de O.G. nr. 13/2008.

Recurentul-reclamant invocă dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, aprobată și completată prin Legea nr. 71/2015, care a dispus, în vederea remedierii situațiilor inechitabile în materia salarizării, ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Recurentul-reclamant solicită a fi avute în vedere și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

1

- 1

4

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016. Recurentul redă parte din aceste considerente și învederează concluzia Curții Constituționale în sensul că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Mai arată recurentul-reclamantă că, prin Decizia nr. 23 din 29 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurentei, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice, enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleași autorități sau instituții publice.

De asemenea, prin Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere și personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare."

În același sens s-a pronunțat și Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, care, în ședința din 15 mai 2018, a recomandat ordonatorilor de credite, în raport cu decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, stabilirea unei valori de referință sectorială unică atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar al instanțelor de judecată.

Drept urmare, susține recurentul-reclamant, la nivelul unor ordonatori principali de credite din sistemul justiției au fost emise acte administrative de recalculare a drepturilor salariale, oferind drept exemplu decizia președintelui CSM nr. 365/26.09.2019 și ordinele nr. 272/21.10.2019 și nr. 276/21.10.2019 emise de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin nota nr. x/2019 întocmită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la aspecte legate de necesitatea recalculării drepturilor salariale cuvenite unor categorii de personal din cadrul Ministerului Public în raport de VRS 484,18 RON, s-a menționat că o serie de hotărâri judecătorești, unele dintre ele executorii, având ca obiect obligarea parchetului la recalcularea și plata drepturilor salariale raportat la acest cuantum al VRS. S-a propus, în consecință, stabilirea și acordarea drepturilor salariale pentru toate categoriile de personal din cadrul Ministerului Public în raport de VRS de 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 484,18 RON, după data de 01.12.2015.

Pentru toate aceste aspecte, recurentul-reclamant solicită admiterea căii de atac și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

4.1. Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamant.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În temeiul art. 247 raportat la art. 194 lit. c) C. proc. civ., intimatul-pârât invocă excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, susținând că, prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 3206/29.11.2019, s-a stabilit salarizarea procurorilor din cadrul acestui parchet, în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, în raport de o valoare de referință sectorială ("VRS") în cuantum de 484,18 RON.

Consideră intimatul-pârât că recurentul-reclamant ignoră dispozițiile Deciziei nr. 25/2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile O.G. nr. 10/2007 nu se aplică și magistraților. Astfel, recurentului-reclamant nu i se poate acorda valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007, acestea fiind stabilite doar în beneficiul personalului contractual din sectorul bugetar și personalului care ocupă funcții de demnitate publică. Acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale reprezintă o opțiune a legiuitorului, iar nu o formă de discriminare. Instanța de judecată nu are dreptul de a modifica ori înlocui sistemul de salarizare, acesta fiind atributul legiuitorului, care se bucură de o marjă largă de apreciere În acest sens, intimatul-pârât solicită a fi avute în vedere considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 289/2005, nr. 586/2005, nr. 693/2006, nr. 818-821/2008, dar și jurispurdența CEDO în cauzele Kechko c. Ucrainei și Wieczorek c. Poloniei.

Mai arată intimatul-pârât că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 1/2007.

Intimatul-pârât susține că reclamantul solicită drepturi salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate, în cursul anului 2008, conform O.G. nr. 13/2008, în referire, însă, la drepturi salariale calculate, începând cu data de 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiției.

În acest sens, intimatul-pârât arată că, la stabilirea drepturilor salariale cuvenite procurorilor din subordine, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 897/22.05.2018, prin care drepturile salariale ale procurorilor au fost recalculate, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la VRS de 421,63 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin raportare la VRS de 463,5 RON. La emiterea acestui act administrativ s-a avut în vedere ordinul emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/15.03.2008, în executarea hotărârii judecătorești definitive reprezentate de sentința civilă nr. 1961/10.10.2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Ulterior, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 76/15.03.2018, prin care s-a stabilit salarizarea personalului începând cu data de 01.01.2018 în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 153/2017, iar procurorul general a emis ordinele nr. 906 și 907 din 24.05.2018, neanulate până în prezent și care produc efecte.

Mai susține intimatul-pârât că, în considerentele sentinței definitive a Tribunalului Dâmbovița, s-au avut în vedere statuările din decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 și s-a reținut că, prin dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015 și ale O.U.G. nr. 20/2016, s-a prevăzut soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim. Arată că, după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, începând cu data de 09.04.2015. Astfel, începând cu data de 09.04.2015, s-a procedat la calcularea drepturilor salariale din familia ocupațională "Justiție" prin raportare la VRS de 421,63 RON, iar începând cu data de 01.12.2015, salarizarea procurorilor s-a făcut prin raportare la VRS de 463,50 RON, conform Ordinului nr. 897/2018.

Ulterior, arată intimatul-pârât, prin Ordinul nr. 3206/29.11.2019, drepturile salariale s-au stabilit prin raportare la VRS în cuantum de 484,18 RON, pentru perioada 01.12.2016 - 31.12.2017.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru următoarele considerente:

A. Situația litigioasă dedusă judecății

Reclamantul A. are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin Ordinul nr. 1172/25.04.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fundamentat pe Ordinul nr. 897/2018 al aceluiași emitent, s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantului în intervalele 09.04.2015-12.06.2015, 13.06.2015-15.07.2015, 16.07.2015-31.10.2015, 01.11.2015-30.11.2015, 01.11.2016 - 30.06.2017 și începând cu 01.07.2017 .

Prin Ordinul nr. 897/22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stat la baza ordinului contestat prin prezenta acțiune, s-a dispus recalcularea drepturilor salariale cuvenite personalului din subordine pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,63 RON, iar pentru perioada ulterioară, până la data de 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,50 RON.

Împotriva Ordinului nr. 1172/25.04.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând, în esență, ca drepturile salariale să-i fie recalculate prin aplicarea majorării prevăzute de O.G. nr. 13/2008 în cuantum de 8,5%, iar nu de 4%, astfel cum s-a dispus prin ordinul contestat, rezultând o valoare a VRS de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 484,14 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

Plângerea prealabilă a fost respinsă prin Adresa nr. x/23.06.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar reclamantul a promovat acțiunea de față.

Chestiunea litigioasă dedusă cauzei privește cuantumul valorii de referință sectorială, care, în opinia reclamantului, trebuie să fie de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 484,14 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, pe când, în opinia pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, valoarea VRS pe aceleași perioade este corect stabilită prin Ordinele nr. 1172/25.04.2019 și nr. 897/22.05.2018 la cuantumul de 421,63 RON, respectiv 463,50 RON.

În susținerea acțiunii, reclamantul a invocat două categorii de argumente și anume: (i) incidența prevederilor O.G. nr. 13/2008, care a stabilit o majorare a VRS cu 8,5%, iar nu cu 4%, cât s-a reținut prin ordinele emise de pârât; (ii) obligația ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaționale, obligație impusă de actele normative incidente în materia salarizării și de cele statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, egalizare care trebuie să aibă în vedere drepturile salariale obținute de categoriile de personal din familia ocupațională "Justiție" prin hotărâri judecătorești.

Soluționând cererea dedusă judecății, instanța de fond a apreciat-o a fi neîntemeiată, reținând că majorarea VRS cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008, se aplică doar personalului auxiliar de specialitate, din care nu face parte reclamantul procuror, iar jurisprudența invocată de reclamant (sentința civilă nr. 1511/19.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal), prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare în favoarea altor procurori, nu a fost depusă la dosarul cauzei și, din verificările efectuate, nu este definitivă.

B. Cadrul normativ incident cauzei

În raport de cele două categorii de argumente expuse de reclamant și contestate de pârâți, Înalta Curte are în vedere următoarele repere legislative în soluționarea speței de față:

B.1. Potrivit O.G. nr. 13/2008:

"Art. 1. - (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune.

Art. 2. - (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008."

Prin urmare, acest act normativ a prevăzut o creștere a VRS în raport de care se calculează drepturile salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistem cu 2% începând cu data de 01.04.2008, respectiv cu încă 2% începând cu data de 01.10.2008, iar în cazul personalului auxiliar de specialitate, majorarea era de 4% și, respectiv, de 4,5%, raportat la aceleași perioade.

B.2. Salarizarea personalului din sistemul bugetar a fost stabilită prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017), care a suferit o serie de modificări și completări până la abrogare.

Astfel, prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015, a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, cu următoarele modificări și completări:

"1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins: (5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Așadar, prin acest act normativ s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiași autorități sau instituții.

Ulterior, prin art. 1 și 2 din Legea nr. 293/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizațiilor de încadrare inclusiv pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție".

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare."

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, fiind introdus art. 3

1

prin care se prevede: "Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Având în vedere diferențele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar, pentru persoane care își desfășurau activitatea în aceleași condiții, prin acest act normativ s-a stabilit obligația egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 astfel:

"La articolul 3^1, după alin. (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1^1) - (1^4), cu următorul cuprins:

(1^1) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești."

Înalta Curte observă că prin acest act normativ a fost modificat principiul egalizării indemnizațiilor în raport de nivelul maxim existent, stipulându-se că acest nivel se va stabili fără a se ține seama de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

Prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016, fiind sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

Pentru soluționarea cauzei prezintă relevanță considerentele 25-32 din decizia Curții Constituționale, redate în cele ce urmează:

"25. Curtea constată că, potrivit art. 3

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, norma criticată stabilește, în mod indirect, că nu sunt recunoscute hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Astfel, chiar dacă o parte dintre magistrații care beneficiază de aceste hotărâri judecătorești au deja în plată majorarea indemnizației de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești conduce la concluzia că, deși o parte dintre magistrați și din personalul asimilat au obținut majorarea indemnizației de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare.

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, afectează principiul fundamental al separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoașterea hotărârilor judecătorești definitive, respectiv definitive și irevocabile, emise de puterea judecătorească.

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. De altfel, dispozițiile de lege criticate lipsesc de sens și, practic, anulează voința legiuitorului și rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, și de a elimina inechitățile existente. Așadar, dispozițiile art. 3

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, generează inegalități în ceea ce privește calculul indemnizației/salariului de bază al magistraților, respectiv personalului asimilat, cu același grad, gradație, condiții de vechime și de studii, și, prin urmare, contravin art. 16 din Constituție.

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică."

Înalta Curte va avea în vedere și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice."

C. Considerentele Înaltei Curți

Înalta Curte constată că instanța de fond nu a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, în raport de deciziile interpretative ale Înaltei Curți și de dezlegările date de Curtea Constituțională, anterior expuse, sentința recurată urmând a fi reformată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Cât privește majorarea salarială a VRS, în cuantum de 8,5%, Înalta Curte reține că, într-adevăr, această majorare a fost prevăzută de O.G. nr. 13/2008 pentru personalul auxiliar de specialitate, nu și pentru categoria procurorilor, din care face parte reclamantul, care beneficia de o majorare de doar 4%. Însă, în stabilirea sferei de aplicare a acestei majorări, nu se poate face abstracție de modificările legislative ulterioare, de hotărârile judecătorești pronunțate în spețe similare și de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, din care rezultă că valoarea de referință sectorială este o constantă, care se înmulțește cu coeficienții de încadrare aplicabili fiecărei categorii (judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate) și trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională justiție.

Potrivit considerentelor 25-32 din Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale (citate anterior), forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Așadar, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

În speță, reclamantul a indicat, în cuprinsul acțiunii, hotărâri judecătorești definitive (sentința civilă nr. 829/12.07.2018, pronunțată de Tribunalului Mureș, secția Civilă în dosarul nr. x/2018; sentința civilă nr. 3203/13.11.2018 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2018), prin care s-a recunoscut, la nivelul familiei ocupaționale "Justiție", aplicarea pentru magistrații procurori și judecători a unei valori de referință sectoriale majorate cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008. Chiar dacă aceste hotărâri nu au fost depuse la dosarul instanței de fond, existența lor este ușor verificabilă și instanței îi revenea obligația de a analiza efectele pe care le produc acestea, în raport de decizia Curții Constituționale nr. 794/2016.

În mod greșit instanța de fond, motivând de ce nu poate avea în vedere jurisprudența prezentată de reclamant, s-a raportat exclusiv la sentința civilă nr. 1511/19.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, arătând că aceasta nu are caracter definitiv. Or, reclamantul a invocat și alte hotărâri judecătorești, care erau definitive și pe care instanța de fond nu le-a analizat, iar la data soluționării prezentului recurs, sentința civilă nr. 1511/2019 este definitivă, conform deciziei ÎCCJ - SCAF nr. 521/01.02.2022, statuând cu privire la aplicarea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008 și în cazul magistraților, nu doar a personalului auxiliar de specialitate. Este de menționat că reclamanții din acest litigiu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așadar, în cauză s-a dovedit, astfel cum rezultă din hotărârile anterior menționate, că la nivelul familiei ocupaționale "Justiție" au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 440,16 RON, începând cu data de 09.04.2015, prin includerea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, respectiv de 484,18 RON, începând cu data de 01.12.2015, prin majorarea cu 10% a VRS conform Legii nr. 293/2015, iar de aceste majorări beneficiază și magistrații judecători și procurori.

Aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și la edictarea art. 1 alin. (5

1

) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție". În același sens trebuie avute în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 20/2016.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat considerentul Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, potrivit căruia "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În același sens s-a pronunțat și Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din data de 15.05.2018 (punctul 8 din ordinea de zi soluționată) care, pornind de la aspectele statuate prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, a recomandat ordonatorilor de credite stabilirea unei valori de referință sectorială unică atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.

În concluzie, nu prezintă relevanță împrejurarea că prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2008 nu privesc categoria magistraților, ci a personalului auxiliar de specialitate, devreme ce valoarea de referință sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională. Prin urmare, este nelegală soluția instanței de fond, prin care s-a reținut că reclamantul nu are dreptul la stabilirea drepturilor salariale în raport de majorarea de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, care se reflectă în cuantumul valorii de referință sectoriale.

Nu pot fi primite apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la lipsa de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, când a fost emis Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 3206/29.11.2019.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamantului de a-i fi recunoscute, recalculate și achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul emitentului de revocare a ordinului de salarizare atacat și de emitere a unui nou ordin, în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea ordinului nr. 3206/29.11.2019, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare cuvenite reclamantului, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi (parțial) de obiect acțiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei recunoașteri a pretențiilor reclamantului de către pârâtul Ministerul Public. Cel mult, se poate susține că această împrejurare vizează interesul procesual al susținerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care privește analiza legalității ordinului atacat și refuzul pârâtului de a da curs solicitării reclamantului și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale.

În ceea ce privește argumentele referitoare la inexistența dreptului recurentului-reclamant de calculare a indemnizației de încadrare cuvenită în raport de O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007, precum și la încălcarea deciziei nr. 25/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța de control judiciar le constată a fi neîntemeiate, constatând că aceste susțineri sunt străine de prezenta cauză. Astfel, nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nici al sentinței recurate, nu au fost antamate/discutate/soluționate aspecte referitoare la incidența O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007, respectiv la inaplicabilitatea acestor acte normative în cazul magistraților, ci doar a unor categorii de personal desemnate de legiuitor. Cum acțiunea nu cuprinde o pretenție referitoare la aplicarea acestor acte normative, întregul rând de susțineri expus de intimatul-pârât nu are legătură cu speța.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că niciunul din argumentele expuse de intimatul-pârât prin notele scrise din recurs și întâmpinarea din fond nu contestă principiul aplicării unei valori de referință sectoriale unice pentru întreaga familie ocupațională "Justiție", confirmat de jurisprudența Curții Constituționale. Dimpotrivă, intimatul-pârât recunoaște că, potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, legiuitorul a prevăzut necesitatea egalizării indemnizațiilor de încadrare la nivel maxim, prin luarea în considerare a drepturilor stabilite pe cale judecătorească în favoarea altor salariați din aceeași familie ocupațională, dar nu lămurește motivul pentru care consideră că reclamantul nu are dreptul la calcularea drepturilor salariale cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, valori care au fost recunoscute și aplicate în cadrul familiei ocupaționale potrivit sentințelor judecătorești anterior menționate.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va dispune casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei și admiterea în parte a acțiunii, pentru motivele anterior expuse, în sensul obligării pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un nou ordin de salarizare, prin care să stabilească indemnizația de încadrare brută lunară cuvenită reclamantului A., după cum urmează: pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON, iar după data de 01.12.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON.

Referitor la petitul vizând obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la plata diferențelor salariale dintre venitul efectiv plătit reclamantului și venitul ce va fi calculat de pârât prin noul ordin de salarizare, Înalta Curte reține că cererea este întemeiată, urmând a fi admisă, acestui pârât revenindu-i obligația de a achita reclamantului diferențele dintre sumele pe care acesta ar fi trebuit să le încaseze, dacă drepturile salariale ar fi fost legal stabilite și cele efectiv plătite în temeiul ordinelor de salarizare contestate. Potrivit art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamantul are dreptul la recunoașterea dreptului pretins (calcularea salariului în raport de VRS pretinsă) și la plata sumelor de care a fost lipsit pe perioada cât ordinele de salarizare contestate și-au produs efectele.

Totodată, Înalta Curte va obliga pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la actualizarea acestor sume cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, conform O.G. nr. 13/2011, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1535 alin. (1) din C. civ.

Instanța de recurs are în vedere că, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, prin decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii s-a statuat că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans).

În speță, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin lipsirea sa de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale. Mai exact, recunoașterea dreptului reclamantului la încasarea unor salarii recalculate în raport de VRS în cuantumul pretins prin cererea de chemare în judecată, cu începere de la data de 09.04.2015, dă naștere dreptului de a-i fi reparat integral prejudiciul suferit prin neplata la timp a acestor sume, prejudiciu reprezentat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației și beneficiul nerealizat, echivalent al dobânzii legale, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În ceea ce privește pretenția din cererea de chemare în judecată referitoare la obligarea pârâtului Ministerul Public, începând cu data de 1.01.2018 și în continuare, la stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON, la care se va aplica majorarea de 25 % prevăzută de Legea nr. 153/2017, Înalta Curte urmează să o respingă, ca neîntemeiată.

Reclamantul nu a motivat în niciun fel această pretenție, rezumându-se la simpla menționare a acesteia în petitul acțiunii, fără o detaliere a motivelor de fapt și a temeiului de drept de natură a o susține. Potrivit art. 194 lit. d) din C. proc. civ., reclamantul are obligația arătării motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază acțiunea, obligație care privește fiecare capăt de cerere dedus judecății. Or, în lipsa oricăror argumente care vizează acest petit, instanța de judecată nu îl poate analiza, substituind motivarea pe care reclamantul a omis a o prezenta. Totodată, se constată că acest petit nu are caracter accesoriu, fiind necesară o motivare distinctă de cea referitoare la celelalte pretenții deduse judecății.

În concluzie, consecutiv casării sentinței recurate, Înalta Curte va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, doar în ceea ce privește obligarea pârâtului Ministe