ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1595/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.07.2019 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea Ordinului nr. 1433 din data de 17.05.2019, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un nou ordin de salarizare, respectiv: pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON + 8,5 % majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008), pentru perioada 1.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creșterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON + 8,5 % + 10%), începând cu data de 1.01.2018 și în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25 % prevăzută de Legea nr. 153/2017 și obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data 9.04.2015 până la emiterea ordinelor de la pct. I, a diferenței dintre venitul obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 și venitul efectiv plătit actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 238 din 23 decembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin întâmpinare;

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinare și a respins, ca prescrisă, cererea reclamantei pentru perioada 09 aprilie 2015 - 12 iulie 2016;

A admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București;

A anulat în parte Ordinul nr. 1433 din data de 17.05.2019, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

A obligat pârâții la reîncadrarea și recalcularea indemnizației brute lunare a reclamantei, începând cu data de 13 iulie 2016 - 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,16 de RON și începând cu data de 01.01.2018 și până la încetarea condițiilor de acordare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON;

A obligat pârâții să plătească reclamantei diferențele salariale începând cu data de 13 iulie 2016 - 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,16 de RON și începând cu data de 01.01.2018 și până la încetarea condițiilor de acordare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON și venitul efectiv plătit, suma acordată urmând să fie actualizată cu indicele de inflație la data plății și dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații de plată și până la data plății efective.

3.1. Împotriva sentinței nr. 238 din 23 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și: admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect; respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului arată, în ceea ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, că potrivit art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 01.12.2016-31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, iar începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din același ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Susține că începând cu data de 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 și art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiași act normativ, din care reiese că noile indemnizații de încadrare nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011.

Consideră că prima instanță a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților.

Astfel, susține că în mod greșit instanța de fond a acordat reclamantei valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007, deoarece reclamanta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în condițiile în care acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opțiunea legiuitorului, și nu o formă de discriminare.

Arată că prin Decizia nr. 289 din 07.06.2005, Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp. Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, iar diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții.

În același sens, invocă jurisprudența C.E.D.O. și Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008 ale Curții Constituționale, precum și dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Mai arată că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Față de prevederile O.G. nr. 13/2008, arată că reclamanta solicită creșteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, în cursul anului 2008, cu referire la drepturi salariale recalculate, începând cu 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiției.

Menționează că prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, pentru perioada 09.04.2015 -30.11.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 și 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON.

La emiterea actului administrativ s-a avut în vedere că Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost obligat, prin sentința civilă nr. 1961 din 10.10.2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, la recalcularea indemnizației lunare a reclamanților, prin includerea în cuantumul indemnizației brute de încadrare stabilite prin Ordinul nr. 350/28.11.2016 și Ordinul nr. 33/31.01.2017, emise de pârâtă (prin care s-a stabilit valoarea de referință sectorială de 405 RON) a procentului de 4%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10% (...) la plata (...) diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizațiilor cuvenite potrivit pct. I pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acțiunii, diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor.

Recurentul-pârât susține că în executarea hotărârii judecătorești definitive, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 și, ulterior, Ordinul nr. 76 din 15.03.2018. În consecință, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe, iar prin Ordinul nr. 907 din 24.05.2018 al Procurorului general au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018.

Mai arată că prin Decizia nr. 794 din 15.12.2016 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale; că înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.

Precizează că prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate, salariul de bază sau indemnizația de încadrare urma să fie aceleași, stabilite la nivelul maxim. De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor legale aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

Consideră că, din această perspectivă, egalizarea drepturilor salariale, diferențiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcție, nivel de instanță/parchet etc, nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, precizând că începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 s-a stabilit că în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, iar începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar pe fondul cauzei, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului critică soluțiile de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive și de obligare a sa să plătească reclamantei diferențele salariale actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații de plată și până la data plății efective.

Invocă prevederile Ordinului nr. 3206 din 29.11.2019 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a procedat la recunoașterea voluntară a dreptului reclamat, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2016, cât și prevederile Ordinului nr. 311 din 17.12.2019, emis de același ordonator, prin care s-a stabilit procedura de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești și acte administrative având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului din cadrul Ministerului Public, prin care s-a stabilit acordarea sumelor, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală remuneratorie.

Prin urmare, consideră că aspectele reținute de către instanța de fond nu se mai justifică.

Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea Ordinului nr. 1433 din data de 17.05.2019, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un nou ordin de salarizare, respectiv: pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON + 8,5 % majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008), pentru perioada 1.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creșterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON + 8,5 % + 10%), începând cu data de 1.01.2018 și în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25 % prevăzută de Legea nr. 153/2017 și obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data 9.04.2015 până la emiterea ordinelor de la pct. I, a diferenței dintre venitul obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 și venitul efectiv plătit actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În ceea ce privește critica recurentului-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, Înalta Curte că aceasta este nefondată.

Astfel, în acord cu cele reținute de către instanța de fond, Înalta Curte apreciază că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat și obligarea la plata diferențelor salariale.

Or, conform art. 93 din Legea nr. 304/2004, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel au calitatea de ordonatori secundari de credite, iar prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale au calitatea de ordonatori terțiari de credite, iar potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora.

Pe fond, se reține că intimata-reclamantă este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În raport cu susținerile părților și cu probele administrate la dosar, Înalta Curte reține că prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 897/22.05.2018 s-a stabilit modul de calcul al indemnizațiilor reclamanților pentru perioada 09.04.2015 - 31.12.2017 și în continuare.

Potrivit actului administrativ în discuție - Ordinul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 897/22.05.2018, începând cu data de 09.04.2015, categoriile de personal din care face parte și reclamanta beneficiază de indemnizații de încadrare, stabilite în raport cu o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 în raport cu o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, stabilindu-se că plata drepturilor salariale rezultate prin aplicarea valorilor de referință sectoriale amintite se va realiza în continuare în raport cu o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, iar pentru perioadele anterioare plata drepturilor salariale urma a se face după asigurarea fondurilor necesare de către ordonatorul principal de credite.

Mai mult, prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 3206/29.11.2019 s-a dispus că, în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON.

De asemenea, prin același ordin s-a stabilit că, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Ordinul nr. 2295 din 07.12.2021, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit, la art. 1, că "Începând cu data de 1 august 2016, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON".

Înalta Curte constată că prin ordinul de mai sus s-a dispus recalcularea indemnizației intimatei-reclamante în raport cu o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

În consecință, dată fiind emiterea de către pârâtul Ministerul Public - Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a Ordinelor nr. 897/2018, nr. 3206/2019 și nr. 2295/2021, Înalta Curte reține că, în prezent, acțiunea reclamantei a rămas fără obiect.

Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamanților, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 238 din 23 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

De asemenea, va menține celelalte dispoziții ale sentinței privind soluționarea excepțiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 238 din 23 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței privind soluționarea excepțiilor.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 martie 2022.