ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2172/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 16 iulie 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu Anexa VI, cap. VIII, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 și art. 8 în ref. la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâții - MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, prin care a formulat plângere împotriva ORDINULUI nr. 1088 din data de 23.04.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (comunicat la data de 14.05.2019) și pe cale de consecință a solicitat:

I. obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv:

- pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON + 8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008);

- pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creșterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON + 8,5% + 10%);

- începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,17 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017.

II. obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la emiterea ordinelor de la pct. I, a diferenței dintre venitul pe care 1-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la VRS de: - 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, - 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, respectiv 484,18 RON majorat cu 25% conform Legii 153/2017, începând cu 1.01.2018 și în continuare) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 223 din 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești - contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin întâmpinare; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ prin întâmpinare și a respins ca prescrisă cererea având ca obiect soluționarea plângerii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, pentru perioada 09 aprilie 2015-15 iulie 2016; a admis, în parte, cererea formulată; a anulat în parte Ordinul 1088 din data de 23.04.2019 emis de Procurorul General al PICCJ; a obligat pârâții la reîncadrarea și recalcularea indemnizației brute lunare a reclamanților, începând cu data de 16.07.2016-31.12.2017, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,16 de RON și începând cu data de 01.01.2018 și până la încetarea condițiilor de acordare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON; a obligat pârâții să plătească reclamanților cu care au avut raporturi de muncă, la plata diferențelor salariale începând cu data de 16 iulie 2016-31.12.2017, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,16 de RON și începând cu data de 01.01.2018 și până la până la încetarea condițiilor de acordare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON și venitul efectiv plătit, suma acordată urmând să fie actualizată cu indicele de inflație la data plății, precum și dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații de plată și până la data plății efective.

Prin încheierea camerei de consiliu din data de 18 februarie 2020, s-a admis cererea de îndreptare eroare materială strecurată în considerentele și dispozitivul sentinței nr. 223 din data de 28 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2019, formulată de petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele sentinței 223 din data de 28.11.2019 (pagina 15), în sensul că în loc de "excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești" se va trece "excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București" cât și în dispozitivul sentinței 223 din data de 28.11.2019, în sensul că în loc de "Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive invocate de Ministerul Public - Parchetul de pa lângă Curtea de Apel Ploiești prin întâmpinare" se va trece "Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive invocate de Ministerul Public - Parchetul de pa lângă Curtea de Apel București prin întâmpinare", așa cum este corect.

Împotriva sentinței nr. 223 din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești - contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru aceasta perioadă, ca rămasă fără obiect, întrucât prin art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, s-a stabilit salarizarea procurorilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat casarea sentinței atacate pentru următoarele motive:

Prima instanță a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților.

În mod greșit instanța de fond a acordat reclamantului valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariate prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007, întrucât reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.

S-au încălcat Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008 prin care Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;

La data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Reclamantul solicită creșteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, în cursul anului 2008, cu referire însă la drepturi salariale recalculate, începând cu 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiției.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 și 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

La emiterea actului administrativ s-a avut în vedere că președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost obligat, prin sentința civilă nr. 1961/10.10.2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, "la recalcularea indemnizației lunare a reclamanților prin includerea în cuantumul indemnizației brute de încadrare stabilite prin ordinul nr. 350/28.11.2016 și ordinul nr. 33/31.01.2017 emise de către pârâtă (prin care s-a stabilit valoarea de referință sectoriala de 405 RON) a procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10% ... la plata . . . . . . . . . .diferențelor bănești corespunzătoare, cuvenite reclamanților, rezultate din recalcularea indemnizațiilor cuvenite potrivit pct. 1 pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acțiunii (17.07.2017), diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor...".

Tribunalul Dâmbovița a apreciat ca, în măsura în care, ca efect al aplicării Legii nr. 330/2009 și/sau Legii nr. 284/2010, în cazul unei autorități sau instituții publice, doi angajați care își desfășoară activitatea în aceleași condiții au ajuns să fie salarizați în mod diferit, acela care beneficiază de un cuantum al salariului de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivelul maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim, ca efect al art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

În executarea hotărârii judecătorești definitive, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 75/15.03.2018, procedându-se concomitent, în spiritul principiului consacrat de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, la alinierea drepturilor salariale cuvenite întregului personal din categoriile menționate în hotărâre, diferențiat pentru fiecare funcție/grad/treapta și gradație, și anume judecători, magistrați-asistenți, personal auxiliar de specialitate și personal conex din cadrul instanței supreme, pentru intervalele 09.04.2015 - 30.11.2015 și 01.12.2015 - 31.12.2017.

Ulterior, a fost emis Ordinul nr. 76/15.03.2018 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit salarizarea personalului din cadrul instanței supreme - judecători, magistrați-asistenți, personal auxiliar de specialitate și personal conex - conform dispozițiilor Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, modificându-se în mod corespunzător drepturile salariale stabilite în anul 2018 pentru aceste categorii de personal.

În consecință, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907 din 24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018.

Ordinele anterior menționate sunt acte administrative cu caracter individual, legale și temeinice, emise în aplicarea reglementărilor referitoare la salarizarea personalului din cadrul Ministerului Public. Reprezintă acte administrative emise în vederea executării în concret a legii, subsecvente acesteia. Prin aceste ordine s-a organizat executarea și au fost realizate dispozițiile legii. Autoritatea publică emitentă nu poate ignora legea, a cărei organizare și executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.

Așa cum s-a reținut în considerentele hotărârii judecătorești puse în executare de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei, Curtea a reținut că, prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților și personalului auxiliar de specialitate), au fost eliminate diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații, personalul asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate încadrați în aceeași funcție, grad/treapta, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ. în vigoare), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.

Curtea Constituțională a reținut că, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate, salariul de baza sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilite la nivelul maxim, nefiind permis ca, spre exemplu, doi judecători de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii, să aibă indemnizații de încadrare diferite.

De asemenea, Curtea a stabilit că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor legale aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familiei ocupaționale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016) este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzuta de art. 3

1

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive. Acest nivel maxim urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familiei ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Ulterior adoptării și publicării acestei decizii a Curții Constituționale, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, daca personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, începând cu 09.04.2015.

Tocmai de aceea, egalizarea drepturilor salariale, diferențiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcție, nivel de instanță/parchet etc, nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupațională "Justiție", prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

Începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, așa cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin cererea de recurs, recurentul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat dispoziția instanței de fond privind obligarea pârâților să plătească reclamantului diferențele salariale actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații de plată și până la data plății efective, invocând dispozițiile Ordinului nr. 3206/29.11.2019, prin care s-a procedat la recunoașterea voluntară a dreptului reclamat, precum și dispozițiile Ordinului nr. 311/17.12.2019, privind stabilirea procedurii de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești și acte administrative având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului din cadrul ministerului până la 31.12.2021 și prin care s-a stabilit acordarea sumelor, actualizate cu indicii prețurilor de consum și dobânda legală remuneratorie.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând criticile invocate raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016.

Recurentul a invocat Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit căruia în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON.

Împrejurarea că au intervenit modificări prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 în cadrul drepturilor salariale ale procurorilor printr-o majorare cu o valoare de referință sectorială de 484,18 RON ulterioară datei de 01.12.2016 nu atrage constatarea lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară celei arătate, întrucât chiar dacă s-a dispus recalcularea drepturilor salariale pentru perioada menționată în acțiune, acestea nu au fost efectiv plătite. În plus, cu privire la aceste sume, din petitele cererii de chemare în judecată, reiese că reclamantul a solicitat plata dobânzii legale și actualizarea cu rata inflației, aspecte cu privire la care, de asemenea, nu se face dovada plății acestora.

Pe fond, instanța de fond și-a fundamentat soluția, cu precădere, pe dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016.

Nu poate fi reținută încălcarea principiului neretroactivității câtă vreme, pentru a pronunța soluția atacată, instanța de fond a făcut aplicarea art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, potrivit căruia:

"(1) în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca modificările ulterioare. (2) In anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (...) (5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

În considerarea efectului obligatoriu al dezlegării date de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23/2016, dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, se aplică și reclamantei din prezenta cauză, în condițiile în care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, astfel că este îndreptățit la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază și al sporurilor pentru funcții similare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

A reținut Curtea Constituțională, cu privire la neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Cum, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale, instanța de fond a reținut considerentele acestei decizii în motivarea hotărârii, fiind corect raționamentul juridic în aplicarea textelor de lege, cu respectarea perioadei de reglementare a fiecăreia din acestea, de la data intrării în vigoare.

În raport cu prevederile citate, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a reținut că valoarea sectorială în raport cu care trebuie calculate drepturile salariale ale reclamantei este, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5%, acordată conform O.G. nr. 13/2008 iar în perioada 01.12.2015-31.12.2017 valoarea de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă majorarea de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Instanța de fond a reținut, astfel, că prin sentința civilă nr. 829/12.07.2018 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018 (definitivă prin neapelare) au fost obligați pârâții Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Tg. Mureș să achite reclamanților, începând cu 09.04.2015, o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 și, începând cu data de 01.12.2015 o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Ca efect al acestei hotărâri definitive, rezultă că nivelul maxim de salarizare la nivelul unuia dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupațională "Justiție" a fost stabilit, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008, și, începând cu data de 01.12.2015, o indemnizație brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008, și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Este adevărat că hotărârile judecătorești produce efecte inter partes, însă, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituțională a României a făcut distincție între hotărârile judecătorești care interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, chiar dacă au efecte inter partes, și cele prin care se recunosc anumite drepturi în baza unor situații particulare, constatând că se impune ca primele să fie luate în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice.

Mai mult, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2017, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membrii ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

În ceea ce privește plata inflației și a dobânzilor legale, critica recurentei-pârâte este nefondată, instanța de fond a făcut o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

În patrimoniul reclamantei s-a creat un prejudiciu, în înțelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, în acest sens fiind necesar a fi avută în vedere și Decizia nr. 2/17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Deși această decizie a privit acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, s-a reținut, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., că "Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului".

Fiind vorba despre o plată datorată salariatului, se creează acestuia un prejudiciu patrimonial și are dreptul la repararea integrală și efectivă a prejudiciului, conform art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să fie încălcat.

Plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), iar actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), dând expresie astel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, aspectele invocate de către cei doi recurenți prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței nr. 223 din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești - contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2021.