ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5687/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 17.09.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul București:

1.1. Anularea parțială a ordinului nr. 2031 din data de 13.06.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

1.2. Obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv:

- pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON.- (405 RON +8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008);

- pentru perioada 01.12.2015 - 31.12. 2018 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creșterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010- (405 RON +8,5%+ 10%);

- începând cu data de 1.01.2018 și în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,17 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017.

1.3. Obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul București la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 și până la emiterea ordinului de la pct. I a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la VRS de: - 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, - 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, respectiv 484,18 RON majorat cu 25% conform Legii 153/2017, începând cu 1.01.2018 și în continuare) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mică), precum și actualizarea acestei diferențe cu indicele de inflație la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 4 din 6 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției pe capătul de cerere privind plata diferențelor de drepturi aferente perioadei 09.04.2015 - 13.09.2016 și a respins această cerere ca prescrisă.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

A anulat în parte Ordinul nr. 2031/13.06.2019 exclusiv în privința cuantumului drepturilor salariale stabilite reclamantului prin acest ordin.

A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să recalculeze drepturile cuvenite reclamantului, după cum urmează: - începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 440,16 RON. - începând cu data de 01.12.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,17 RON. - începând cu 01.01.2018, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,17 RON, precum și cu aplicarea majorării de 25% prev. de Legea nr. 153/2017.

A obligat pârâții la repararea prejudiciului prin plata diferențelor salariale rezultate în urma recalculării, începând cu data de 13.09.2016 și până la punerea în plată a drepturilor, astfel cum au fost stabilite prin prezenta hotărâre, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare și actualizarea acestor diferențe cu indicele de inflație.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea recursului, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a sentinței recurate și:

- admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 13.09.2016 si respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca prescrisă;

- admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect;

- respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A susținut recurentul că, deși prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 13.09.2016, în mod greșit a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție să emită un nou ordin prin care să recalculeze drepturile cuvenite reclamantului începând cu 09.04.2015.

În baza art. 247 alin. (1) C. proc. civ. și art. 194 lit. c) C. proc. civ., a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016.

Conform art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON.

De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariate se stabilesc potrivit art. 1 din același ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiași act normativ, "(1) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (1) din cap. IV al părții a II-a din prezenta lege, începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)".

Din analiza dispozițiilor legale citate rezultă că noile indemnizații de încadrare din sistemul justiției nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Conform art. 1 alin. (2) din acest act normativ, "(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar potrivit art. 33 alin. (1), "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

Instanța de fond a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 916 din 22.12.2011.

Prin această decizie, instanța supremă a statuat că "Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 ...se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților".

V. În mod greșit prima instanță a acordat reclamantului valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Aceasta, deoarece reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.

Acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opțiunea legiuitorului, și nu o forma de discriminare.

În această ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituțională a reținut că "legiuitorul este în drept sa modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

În jurisprudența sa, C.E.D.0 a reținut că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hot. din 08.11.2005, pron. în cauza Kechko c. Ucrainei).

De asemenea, aceeași instanță a stabilit că "statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (Hot. din 08.12.2009, pron. în cauza Wieczorek c. Poloniei).

Prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În conformitate cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, " ... personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții șt autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare fiincție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Potrivit art. 31 alin. (13) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, " ... prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu ..., iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate".

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

O.G. nr. 13/2008, abrogată prin art. 48 din Legea nr. 330/2009, prevedea, Ia art. 1 alin. (1) și (2), următoarele:

"(1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008".

La art. 2 din același act normativ se prevedea:

"(1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008".

Așadar, reclamantul solicită creșteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, în cursul anului 2008, în referire însă la drepturi salariale recalculate, începând cu 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiției.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, pentru perioada 09.04.2015 -30.11.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 și 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON.

La emiterea actului administrativ s-a avut în vedere că președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost obligat, prin sentința civilă nr. 1961 din 10.10.2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, "la recalcularea indemnizației lunare a reclamanților, prin includerea în cuantumul indemnizației brute de încadrare stabilite prin ordinul nr. 350/28.11.2016 și ordinul nr. 33/31.01.2017, emise de pârâtă (prin care s-a stabilit valoarea de referință sectorială de 405 RON) a procentului de 4%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10% ... ta plata . . . . . . . . . . . . diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizațiilor cuvenite potrivit pct. 1 pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acțiunii..., diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor...".

În executarea hotărârii judecătorești definitive, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 75 din 15.03.2018, procedându-se concomitent, în spiritul principiului consacrat de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, la alinierea drepturilor salariale cuvenite întregului personal din categoriile menționate în hotărâre, diferențiat pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, și anume judecători, magistrați-asistenți, personal auxiliar de specialitate și personal conex din cadrul instanței supreme, pentru intervalele 09.04.2015 - 30.11.2015 și 01.12.2015 - 31.12.2017.

Ulterior, a fost emis Ordinul nr. 76 din 15.03.2018 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit salarizarea personalului din cadrul instanței supreme - judecători, magistrați-asistenți, personal auxiliar de specialitate și personal conex - conform dispozițiilor Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, modificându-se în mod corespunzător drepturile salariale stabilite în anul 2018 pentru aceste categorii de personal.

În consecință, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907 din 24.05.2018 al procurorului general au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018.

Toate ordinele anterior menționate, nefiind anulate de instanța de contencios administrativ, își produc pe deplin efectele juridice, potrivit intenției autorității emitente.

Așa cum s-a reținut în considerentele hotărârii judecătorești puse în executare de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 794 din 15.12.2016 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei, Curtea a reținut că, prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților și personalului auxiliar de specialitate), au fost eliminate diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații, personalul asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.

Curtea Constituțională a reținut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate, salariul de bază sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilite la nivelul maxim.

De asemenea, Curtea a reținut că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor legale aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familiei ocupaționale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

Instanța de contencios constituțional a concluzionat în sensul că efectul neconstituționalității art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016) este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive. Acest nivel maxim urmează să fie stabilit prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii din cadrul întregii categorii profesionale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

După publicarea Deciziei nr. 794 din 15.12.2016, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, începând cu 09.04.2015.

Tocmai de aceea, egalizarea drepturilor salariale, diferențiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcție, nivel de instanță/parchet etc, nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupațională "Justiție", prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON.

Începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 s-a stabilit că:

- în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii 1T și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON;

- începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile ari. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele ce preced, recurentul a solicitat admiterea recursului, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a sentinței recurate și:

- admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 13.09.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca prescrisă;

- admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect;

- respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului promovat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - ordonatorul principal de credite, astfel cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin actul administrativ contestat, au fost calculate drepturile salariale ale reclamantului după cum urmează:

- începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON RON

- începând cu data de 01.12.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010

- începând cu data de 01.01.2016, când a trecut într-o nouă tranșă de vechime, prin aplicarea majorării prevăzută pentru noua clasă de salarizare, fără modificarea valorii de referință sectorială.

Drept urmare, începând cu data de 01.01.2018 drepturile salariale ale acestuia au fost determinate prin raportare la același VRS - 463,5 RON, la care s-a adăugat majorarea de 25% prev. de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017.

Intimatul-reclamant s-a adresat cu cerere de recalculare Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, solicitând aplicarea unei valori de referință sectorială de 440,16 RON, începând cu 09.04.2015 și de 484,18 RON, începând cu data de 01.12.2015, făcând trimitere la unele hotărâri judecătorești prin care drepturile au fost recunoscute definitiv. La această solicitare Parchetul de pe lângă ÎCCJ a răspuns la data de 30.08.2019, în sensul că reclamantului nu i se cuvin aceste drepturi majorate, deoarece acesta nu a fost parte în dosarele la care face referire.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentului potrivit căreia, deși prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 13.09.2016, în mod greșit a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție să emită un nou ordin prin care să recalculeze drepturile cuvenite reclamantului începând cu 09.04.2015.

Înalta Curte constată că prima instanță a admis excepția prescripției pe capătul de cerere privind lata diferențelor de drepturi aferente perioadei 09.04.2015-13.09.2016 și a respins cererea ca prescrisă pe considerentul că cererea de chemare în judecată a fost înaintată instanței la data de 13.09.2019, potrivit ștampilei aplicată pe plicul ce însoțește această cerere., reținându-se în acest sens disp. art. 2517 C. civ. care prevede că:

"Termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen".

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că reclamantul a solicitat plata diferențelor de drepturi rezultate în urma recalculării, începând cu data de 09.04.2015, însă termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit, în privința drepturilor ce au luat naștere în luna aprilie 2015 cel mai târziu în luna aprilie 2018, acțiunea fiind formulată ulterior acestui moment.

Pe cale de consecință, fiind vorba de diferențe salariale ce se calculează lună de lună, începând cu 09.04.2015, în mod corect a fost admisă excepția invocată, constatând prescrisă cererea în plată ce privește diferențele aferente perioadei 09.04.2015 - 13.09.2016.

Or, împrejurarea că a fost constatată prescrisă cererea în plată pentru diferențele aferente perioadei 09.04.2015 - 13.09.2016, nu este deloc în opoziție cu soluția instanței în sensul că au fost obligați pârâții la repararea prejudiciului prin plata diferențelor slariale rezultate în urma recalculării începând cu data de 13.09.2016.

Astfel, obligația de plată a fost reținută în sarcina pârâților începând cu data de 13.09.2016, tocmai pe considerentul constatării prescripției cererii privind plata diferențelor de drepturi pentru perioada 09.04.2015-13.09.2016.

Înalta Curte constată că nu este întemeiată nici critica recurentului potrivit căreia este lipsită de obiect acțiunea reclamantului pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, invocând recurentul în acest sens Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit căruia în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON.

Or împrejurarea că au intervenit modificări, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019, în cadrul drepturilor salariale ale procurorilor printr-o majorare cu o valoare de referință sectorială de 484,18 RON ulterioară datei de 01.12.2016, aceasta nu atrage constatarea lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară celei arătate.

Cu atât mai mult cererea reclamantului nu putea fi respinsă ca fiind lipsită de obiect întrucât reclamantul a inițiat prin cererea introductivă mai multe capete de cerere privind drepturile salariale raportate la perioade diferite și la o valoare de refeniță diferită în raport cu fiecare perioadă în parte.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentului potrivit căreia instanța de fond a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 916 din 22.12.2011, prin care s-a statuat că:

"Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 ...se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților".

De asemenea, este greșită și argumentarea recurentului potrivit căreia în mod greșit prima instanță a acordat reclamantului valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007, deoarece reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.

În acest sens, Înalta Curte constată întemeiată reținerea primei instanțe, potrivit căreia analizând legalitatea refuzului pârâtului Parchetul de pe lângă ÎCCJ, de recalculare a drepturilor salariale ale reclamantului, în mod corect prima instanță a reținut că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014, în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin care s-a introdus alin. (51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 în care se prevede că:

"Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Scopul Legii nr. 71/2015 a fost acela de a înlătura diferențele de salarizare dintre persoanele aflate în aceeași funcție/grad/treaptă și gradație ce își desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru întregul personal plătit din fondurile publice, nu doar pentru anumite categorii de personal și respectarea principiului stabilirii unui salariu egal pentru muncă egală. O altă interpretare ar fi contrară principiilor generale instituite de Legea cadru nr. 248/2010, care are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Arată recurentul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Or, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice, care avea un nivel al salariului de bază mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la acest nivel maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, eliminându-se astfel diferențele salariale rezultate, în anumite cazuri, în urma aplicării Legii nr. 284/2010.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 23 din 26.09.2016, în dosarul nr. x/2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

De asemenea, s-a conchis de către instanța supremă că nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, s-a arătat că în acest caz nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că nivelul maxim de salarizare, impus de dispozițiile Legii nr. 71/2015 și de prevederile Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, a fost menținut în continuare, după cum urmează: prin prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016 (în perioada 1.01. - 28.02.2017, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016); art. 1 din O.U.G. nr. 9/2017 în perioada 1.03.2017 - 30.06.2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare lunară); art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017, care menține, pentru perioada iulie 2017 - decembrie 2017, nivelul de salarizare cuvenit pentru luna iunie 2017; art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, care menține, începând cu data de 1.01.2018, nivelul preluat anterior aferent lunii decembrie 2017 (indexat cu 25%).

Valoarea de referință sectorială este o constantă, care se înmulțește cu coeficienții de încadrare aplicabili fiecărei categorii (judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate) și trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională justiție.

În acest context se constată că prin sentința civilă nr. 829/12.07.2018 a Tribunalului Mureș, secția civilă, rămasă definitivă prin neapelare, reclamantul a făcut dovada că personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești beneficiază deja de o hotărâre definitivă prin care sunt salarizați prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,16 RON, începând cu data de 09.04.2015 și 484,16 RON, începând cu data de 01.12.2015.

Având în vedere obligația de aliniere a indemnizației reclamantului la nivelul maxim al indemnizațiilor prin raportare la valoarea maximă a valorii de referință sectorială din cadrul familiei ocupaționale justiție, potrivit argumentelor expuse anterior, pârâtul PÎCCJ are obligația de a stabili și recalcula indemnizația de încadrare a reclamantului, pe baza valorii de referință sectorială de 484,16 RON, iar nu prin raportare la un VRS de 463,5 RON.

Împrejurarea că recurentul consideră greșită acordarea reclamantului a valorii de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007, întrucât reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, nu are niciun fel de relevanță în raport de considerentele anterior expuse, având în vedere că valoarea de referință sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională justiție.

În sprijinul acestei concluzii este și punctul de vedere al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii făcut public în ședința din data de 15.05.2018 (punctul 8 din ordinea de zi soluționată) care, pornind de la aspectele statuate prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, a recomandat ordonatorilor de credite stabilirea unei valori de referință sectorială unică atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.

A subliniat instanța supremă că, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obținute prin hotărâri judecătorești definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecința aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive să producă consecințe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 4 din 6 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat .

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.