ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1372/2022

Ședința publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019 din data de 6 iunie 2019, reclamanta S.C. A."SRL Suceava, prin administrator B., a chemat în judecată pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului București, solicitând în principal anularea Deciziei CNA nr. 395 din 09.05.2019 privind amendarea cu 10.000 RON., iar în subsidiar comutarea sancțiunii în avertisment.

Prin sentința nr. 79 din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului;

- a anulat în parte decizia atacată în sensul că: Înlocuiește sancțiunea amenzii în sumă de 10.000 RON cu sancțiunea "avertisment".

Împotriva sentinței nr. 79 din 30 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul C.N.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică formulată în motivarea căii de atac se referă la lipsa de temei legal a înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul, recurentul-pârât arătând că, potrivit art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, instanța învestită cu controlul legalității unui act administrativ nu poate înlocui o sancțiune contravențională, amenda, cu alta mai blândă, "avertisment", fiind abilitată doar să anuleze actul, în tot sau în parte, ori să oblige autoritatea să emită un act sau să efectueze o operațiune administrativă.

În speță, instanța s-a substituit emitentului actului, stabilind o nouă sancțiune fără să țină seama că Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu prevede sancțiunea "avertisment", singura sancțiune nepecuniară stabilită de lege fiind "somația", ignorând, în același timp criteriile de individualizare prevăzute în Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Printr-o altă critică, recurentul-pârât invocă încălcarea principiului specialia generalibus derogant din perspectiva aplicării greșite a normelor prevăzute de O.G. nr. 2/2001 la reindividualizarea sancțiunii. Concursul între legea specială (Legea audiovizualului nr. 504/2002) și legea generală (O.G. nr. 2/2001) se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.

Or, în Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu se face nicio trimitere privind completarea prevederilor sale cu cele ale O.G. nr. 2/2001, ci se menționează explicit căror acte, respectiv contravențiilor constatate de ANCOM, le sunt aplicabile normele generale în materie.

De asemenea, în numeroase spețe, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că deciziile emise de Consiliul Național al Audiovizualului sunt acte administrative, ale căror formă și fond se raportează la Legea nr. 504/2002, derogând astfel de la dreptul comun în materia contravențională (decizia nr. 3255/2007, decizia nr. 335/2008).

Legal citată, intimata -reclamantă S.C. "A."SRL nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, conform art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, Decizia nr. 395 din 09.05.2019 prin care C.N.A. i-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 10.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Soluționând cauza, prima instanță a admis în parte acțiunea, apreciind ca fiind netemeinic și nelegal actul administrativ contestat sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate. Analizând argumentele părților, a reținut că sancțiunea contravențională aplicată este prea aspră în raport cu gradul de pericol social al faptei și circumstanțele în care s-a produs și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii de 10.000 RON cu sancțiunea "avertisment", cu motivarea că sancțiunea avertismentului este posibil a fi aplicată, în temeiul în art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 care stipulează că:

"Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune".

Hotărârea instanței de fond a fost recurată de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

Analizând criticile aduse sentinței recurate, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că sunt în parte întemeiate.

Cu prioritate, va reține că reclamanta societate nu a formulat în cauză recurs principal sau incident împotriva soluției și considerentelor cuprinse în sentința nr. 79 din 30 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel că va fi supusă controlului judiciar al instanței de recurs examinarea sentinței menționate doar în limitele criticilor formulate de recurentul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului.

În ceea ce privește criticile referitoare la limitele controlului judecătoresc, Înalta Curte constată că nu sunt neîntemeiate.

Într-adevăr, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța, soluționând acțiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, un act administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o operațiune administrativă.

Raportul de drept administrativ este însă guvernat de principiul proporționalității între măsura dispusă în fiecare caz individual și interesul public ocrotit, impunând ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite.

Tocmai de aceea, actuala lege a contenciosului administrativ a introdus, printre temeiurile acțiunii, excesul de putere, definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale .

Prin urmare, verificând raportul dedus judecății prin prisma principiului proporționalității, instanța învestită cu o acțiune în contencios administrativ subiectiv, de plină jurisdicție, poate modifica sau înlocui o sancțiune aplicată de autoritatea publică în limitele propriei marje de apreciere, modificarea fiind echivalentă unei anulări parțiale a actului administrativ .

Înalta Curte găsește însă întemeiate criticile recurentului-pârât privind încălcarea principiului specialia generalibus derogant din perspectiva interpretării și aplicării greșite a normelor prevăzute de O.G. nr. 2/2001 la reindividualizarea sancțiunii.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de fond, deși a menținut în integralitate constatările din Decizia CNA nr. 395 din 09.05.2019 cu privire la existența faptei și legalitatea adoptării deciziei atacate, în mod nelegal a efectuat reindividualizarea sancțiunii, prin raportare la prevederile art. 7 alin. (3) și art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2021, în temeiul cărora a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în sumă de 10.000 RON cu sancțiunea "avertisment".

Deciziile emise de C.N.A. prin care sunt aplicate sancțiuni contravenționale sunt acte administrative de autoritate, supuse condițiilor de fond și formă prevăzute de Legea nr. 504/2002, modificată, ca lege specială, derogatorie de la dreptul comun în materie contravențională, respectiv de la prevederile O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.

Astfel, Legea nr. 504/2002 instituie un regim derogatoriu de la reglementarea cu caracter general reprezentată de O.G. nr. 2/2001 și se aplică prioritar, în conformitate cu principiul care generează concursul dintre legea specială și legea generală - specialia generalibus derogant, nefiind necesară în acest sens o stipulație expresă în legea specială.

Prin urmare, decizia de sancționare emisă de CNA, în considerarea caracterului său de act administrativ de autoritate, trebuie să respecte condițiile de formă și de fond prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002, și nu condițiile prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicate în mod greșit de instanța de fond.

În speță, faptele reținute în sarcina intimatei - reclamante au fost încadrate în prevederile art. 35 alin. (1) și art. 90 alin. (1) lit. g) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, pentru care sancțiunea principală este amenda, în limitele prevăzute de lege.

Art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 prevede, în ceea ce privește individualizarea sancțiunilor reglementate prin acest act normativ, criteriile constând în gravitatea faptei, efectele acesteia și sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an; pentru faptele prevăzute în art. 90 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, alin. (3) al aceluiași articol permite aplicarea unei somații publice de intrare în legalitate, în cazul în care efectele sunt apreciate ca fiind minore, iar art. 91 alin. (2) și (3) statuează că în cazurile prevăzute la alin. (1), Consiliul emite o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate, amenda aplicându-se dacă aceste condiții și termene nu sunt respectate sau dacă se încalcă din nou aceleași prevederi.

Așadar pentru fapta pentru care a fost sancționată reclamanta, Consiliul Național al Audiovizualului putea aplica sancțiunea amenzii sau putea adresa o somație publică, în ipoteza în care considera că abaterea era minoră.

Ca atare, norma specială nu reglementează avertismentul, drept sancțiune specifică audiovizualului, câmpul său de aplicare fiind limitat la contravențiile al căror regim juridic este guvernat de O.G. nr. 2/2001.

De altfel, instituirea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun contravențiilor din domeniul audiovizualului a fost expres stabilită prin art. 67

2

din O.U.G. nr. 181/2008 ce a modificat art. 94 din Legea nr. 504/2002.

Potrivit acestui din urmă text legal, contravențiilor constatate de ANCOM le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu excepția prevederilor art. 28 alin. (1) (posibilitatea plății în 48 de ore a jumătate din minimul amenzii aplicate) și ale art. 32 (competența teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția și efectul suspensiv al plângerii contravenționale).

În consecință, nefiind aplicabile Deciziei nr. 395 din 09.05.2019 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, dispozițiile O.G. nr. 2/2001, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței nr. 79 din 30 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurenta.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2022.