ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3370/2025

Ședința publică din data de 18 iunie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 3.01.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei CNA nr. 458 din 15 decembrie 2021 privind amendarea cu 10.000 RON a A. S.A.

Prin sentința civilă nr. 1385 din 8 iulie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Împotriva a sentinței civile nr. 1385 din 8 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta B. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei a solicitat să admită cererea de chemare în judecată, cu consecința anulării Deciziei CNA nr. 458 din 15 decembrie 2021 privind sancționarea cu amendă în cuantum de 10.000 RON a A. S.A.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv cuprinde motive contradictorii [motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ..].

Motivarea sentinței recurate este profund contradictorie, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

In primul rând, motivarea sentinței civile nr. 1385 din 8 iulie 20221 este profund contradictorie, ceea ce face urmărirea raționamentului logico-juridic dificilă și chiar imposibilă.

Astfel, instanța de fond reține faptul că Decizia CNA nr. 458 din 15 decembrie 2021 sancționează presupusa neintrare în legalitate în conformitate cu Decizia CNA nr. 436/23.11.2023, această din urmă decizie sancționând "încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 privind condițiile de eliberare și modificare a avizului de retransmisie, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora alocarea în frecvență a serviciilor de programe se face cu respectarea următoarelor cerințe: a) serviciile de programe de televiziune se grupează în funcție de categoria lor tematică. Cu alte cuvinte, instanța de fond reține faptul că ceea ce se sancționează prin Decizia nr. 458/15.12.2021 este presupusa neintrare în legalitate conform Deciziei CNA nr. 436/23.11.20213, respectiv presupusa neîncadrare a canalului C. conform categoriei sale tematice în termenul indicat în această din urmă Decizie.

De asemenea, instanța de fond citează Decizia de sancționare și arată că aceasta a reținut că recurenta nu ar fi "respectat termenul de intrare în legalitate până la 7.12.2021, ora 24:00, prevăzut de CNA în Decizia nr. 436/23.11.2021, în sensul alocării, la nivelul fiecărei rețele de telecomunicații pentru care deține aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenței pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiași grup al categoriei tematice". In continuare, instanța de fond indică expres temeiul sancționării, arătând că,fapta a fost constatată și sancționată în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) Ut a) din Decizia CNA nr. 72/2012 (citat anterior) coroborat cu art. 90 alin. (4) și art. 91 alin. (1)-(3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului" (pag. 27 a Sentinței recurate). Din pasajul expres citat de instanța de fond din Decizia de sancționare, coroborat cu temeiul de drept indicat expres, respectiv art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, rezultă din nou faptul că ceea ce reține instanța de fond ca fiind sancționat prin Decizia de sancționare este presupusa neîncadrare a canalului C., în termenul indicat de Decizia CNA nr. 436/23.11.2021, în categoria tematică informativă.

Cu toate acestea, după ce este stabilită fapta reținută de Decizia de sancționare, respectiv presupusa neincludere a canalului C. în categoria tematică informativă, în termenul stabilit prin Decizia CNA nr. 436/23.11.2021 și în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/20124, care impun strict obligația de a grupa canalele în funcție de categoria lor tematică, instanța de fond retine exact contrariul acestei presupuse fapte, respectiv împrejurarea că C. se regăsește în grupul tematic al programelor informative străine. Astfel, instanța de fond indică în mod expres faptul că "programul se regăsește totuși într-un grup tematic al programelor informative (cel al programelor informative străine)", "regăsindu-se în grupul tematic al programelor informative străine pentru aceleași localități" Așadar, din această primă perspectivă, constatările instanței de fond referitor la poziționarea canalului C. în grila subscrisei nu coincid cu fapta reținută până la acel punct ca fiind ilicită conform Deciziei de sancționare și nici nu contravin dispozițiilor expres indicate ale art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012.

Motivarea Sentinței recurate continuă cu o nouă contradicție, arătând faptul că fapta presupus ilicită reținută de Decizia de sancționare este, de fapt, necorelarea grilei subscrisei cu oferta de servicii depusă și aprobată de CNA {așadar, există o încălcare a obligației stabilite prin Decizia nr. 436/2021 câtă vreme reclamanta nu a alocat, la nivelul fiecărei rețele de telecomunicații pentru care deține aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenței pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ în cadrul aceluiași grup al categoriei tematice la pozițiile din oferta acesteia" - Or, această constatare vine în directă contradicție atât cu constatarea anterioară, cât și cu Decizia de sancționare însăși. în acest sens, învederăm faptul că fapta ilicită reținută în Decizia de sancționare trebuie raportată în mod expres la temeiul său de drept, în speță art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, temei de drept care nu face niciun fel de referire la oferta de servicii sau la obligativitatea corelării grilei de programe cu această ofertă.

Nu în ultimul rând, instanța de fond, într-un mod de asemenea contradictoriu, face o distincție între canalele românești și canalele străine, arătând faptul că alăturarea canalului C. canalelor informative străine este nelegală prin raportare la împrejurarea că C. este canal românesc ("deci alături de cele românești, și în niciun caz după poziția 170, alături de programe străine, acesta nefiind un program străin" - pag. 29 a Sentinței recurate/în același timp, instanța reține faptul că art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 nu cuprinde niciun fel de criteriu referitor la gruparea tematică ("actele normative nu prevăd o astfel de alocare în frecvență a serviciilor de programe, acestea fiind grupate doar în funcție de categoria lor tematică cu respectarea art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, și nu după alte criterii" - pag. 30 a Sentinței recurate), astfel că nici distincția pe criteriul naționalității pe care o realizează instanța de fond nu are un temei legal.

Astfel, sentința recurată este contradictorie din următoarele perspective:

Se reține faptul că Decizia nr. 436/23.11.2021, a cărei pretinsă nerespectare a constituit temeiul adoptării Deciziei de sancționare, a sancționat presupusa poziționare a canalului C. în altă categorie tematică decât cea informativă, urmând apoi a reține faptul că acest canal este, de fapt, alăturat canalelor informative, în pachetul în care se regăsesc preponderent canale informative străine;

Ulterior, în vădită contradicție cu fapta ilicită reținută inițial, instanța de fond reține fără indicarea vreunui temei legal faptul că aranjarea grilei de programe într-un mod diferit de cel înscris în oferta de servicii de programe este, de fapt, conduita ilicită a recurentei.

Nu în ultimul rând, reține în mod expres art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 drept unic temei de drept substanțial al Deciziei de sancționare, afirmând totodată faptul că acest text nu prevede niciun criteriu de diferențiere pentru gruparea canalelor, însă arată că alăturarea unui canal informativ românesc unui canal informativ străin nu se aliniază acestor dispoziții legale, aplicând așadar criteriul pe care art. 4 alin. (2) lit. a), conform celor reținute anterior, nu îl prevede.

Motivarea sentinței recurate este insuficientă, iar, în ceea ce privește temeiul legal, aceasta lipsește în totalitate

Dincolo de văditele contradicții ale motivării instanței, indicate în cadrul secțiunii anterioare, motivarea a instanței de fond este insuficientă, iar temeiul legal lipsește în totalitate.

Astfel, ceea ce instanța de fond reține, în contradicție cu prima parte a motivării, drept faptă ilicită avută în vedere de Decizia de sancționare este necorelarea grilei de programe a recurentei cu oferta de servicii depusă la și aprobată de CNA [așadar, există o încălcare a obligației stabilite prin Decizia nr. 436/2021 câtă vreme reclamanta nu a alocat, la nivelul fiecărei rețele de telecomunicații pentru care deține aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenței pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiași grup al categoriei tematice la pozițiile din oferta acesteia, astfel, faptul că programul se regăsește totuși într-un grup tematic al programelor informative (cel al programelor informative străine) nu este deloc relevant în contextul în care s-a constatat (aspect necontestat de reclamantă) că programul nu se regăsește în grupul tematic al programelor informative stabilit prin oferta reclamantei de servicii de programe, respectiv la pozițiile 19 și 29 (în sistemele analogic și digital), acolo unde sunt programele informative românești (C. fiind un astfel de program) .

Decizia de sancționare, întemeindu-se exclusiv pe dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, care prevăd strict obligația de a grupa canalele în funcție de categoria lor tematică, fără a face niciun fel de referire la oferta de servicii sau la grila de programe, nu a sancționat și nu ar fi putut sancționa în baza acestui text de lege necorelarea grilei de programe cu oferta de servicii, astfel încât instanța de fond reține o faptă plasată în afara Deciziei de sancționare.

În realitate, ceea ce are în vedere Decizia de sancționare este presupusa regrupare a canalului C. în categoria tematică informativă, în condițiile în care inclusiv instanța de fond admite gruparea acestui canal în categoria tematică informativă, în pachetul în care se află și canale informative străine. în niciun caz nu se poate afirma faptul că textul art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 impune obligația distribuitorilor de servicii de a ordona în propria grilă de programe canalele în mod identic cu ordinea regăsită în oferta de servicii. Or, instanța de fond, interpretând în acest fel textul de lege, ar fi trebuit să indice motivat modalitatea în care o astfel de obligație se desprinde din unicul temei de drept al deciziei de sancționare, motivare care lipsește cu desăvârșire.

Simpla referire generică la faptul că necorelarea ordinii din grilă cu ordinea din oferta de servicii "nu se justifică în raport de dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012" nu reprezintă o motivare suficientă si inteligibilă, în condițiile în care instanța de fond ar fi trebuit să indice motivat și clar modul în care obligația ordonării grilei în conformitate absolută cu oferta de servicii se desprinde din textul art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012. Or, simpla afirmație că o anumită conduită "nu se justifică" în raport cu o dispoziție legală nu este suficientă și nu reprezintă o veritabilă motivare, în absența unui raționament clar referitor la modul concret în care se interpretează și aplică respectiva dispoziție legală.

Instanța de fond nu indică, dincolo de art. 4 alin. (1) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, pe care nu îl interpretează sau aplică pe baza unui raționament concret, niciun temei legal care să impună distribuitorilor de servicii obligația de a grupa canalele în ordinea identică celei din cuprinsul ofertei de servicii de programe. Or, simpla afirmare a existenței unei astfel de obligații, fără indicarea unui temei legal care să o prevadă expres, echivalează cu o nemotivare în drept, fapt ce atrage casarea.

Mai mult decât atât, instanța de fond nici măcar nu a indicat natura juridică a ofertei de servicii, nu a definit-o, nu a raportat-o la un text legal și nu a corelat-o cu temeiul juridic al Deciziei de sancționare. In acest sens, instanța de fond arată că "relevant este deci faptul că acesta nu a fost alocat conform structurii de servicii ofertate de reclamantă" fără a indica în niciun punct dispoziția legală care impunea subscrisei obligația de a poziționa programul C., deja plasat la momentul adoptării Deciziei de sancționare în categoria tematică informativă, astfel cum a reținut însăși instanța de fond, în conformitate strictă cu ordinea prevăzută în oferta de servicii. Cu atât mai grav este inclusiv faptul că instanța de fond nu a indicat temeiul de drept reținut de Decizia de sancționare pentru necorelarea grilei de programe cu oferta de servicii, ignorând cu desăvârșire faptul că nici Decizia de sancționare, dacă și-ar fi propus sancționarea lipsei unei suprapuneri între grila de programe și oferta de servicii, nu este motivată în drept.

În realitate, oferta de servicii are exclusiv rolul de a prezenta autorității, respectiv CNA, conținutul grilei de programe, astfel încât CNA să constate respectarea obligației must carry prevăzută de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, iar nu și rolul de a prezenta CNA ordinea efectivă a canalelor în grilă. Acest aspect este confirmat chiar de art. 2 alin. (2) lit. c) din Decizia CNA nr. 72/2012, conform căruia în vederea eliberării avizului de retransmisie, solicitantul depune la CNA structura ofertei de servicii de programe retransmise, denumită în continuare oferta de servicii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta decizie; oferta de servicii trebuie să respecte dispozițiile art. 82 din Legea audiovizualului privind serviciile de programe de televiziune retransmise în regim must carry.

De asemenea, conform art. 13 alin. (4) din Decizia CNA nr. 72/2012, "In termen de 30 de zile de la publicarea listei must carry, distribuitorii de servicii de programe au obligația să introducă în oferta lor serviciile de programe care îndeplinesc condițiile regimului must carry și să depună la CNA anexa nr. 2, prevăzută la art. 2 alin. (2) lit. c) ". Or, obligația este, în concordanță cu cele expuse anterior, aceea de a introduce canalele must carry în grilă, iar nu aceea de a le introduce pe o poziție determinată.

Nu în ultimul rând, Legea nr. 504/2002 a audiovizualului prevede, în art. 74, o unică sancțiune referitoare la oferta de servicii, respectiv retragerea avizului de retransmisie în cazul în care un distribuitor de servicii retransmite fără drept un serviciu de programe, așadar un serviciu de programe care nu este inclus în oferta de servicii aprobată de CNA.

Nici măcar Anexa nr. 2 la Decizia CNA nr. 72/2012, la care face referire art. 13 alin. (4) din această Decizie5, nu conține o coloană/secțiune dedicată indicării poziției concrete a canalului în grilă. în acest sens, pentru ușurință, redepune Anexa nr. 2 la Decizia CNA nr. 72/20126 și depunem modelul structurii de oferte a subscrisei7.

Rolul acestei Anexe (Anexa nr. 2) este acela de a indica toate serviciile de programe retransmise, indiferent de modalitatea tehnică în care se realizează retransmisia (analogic, digital în format SD, digital în format HD). Astfel, se poate observa foarte simplu faptul că, la poziția "1" din Anexa 2 atașată este indicat serviciul de programe TVR 1, care este retransmis în 3 modalități tehnice: analogic, digital SD și digital HD. Practic, primei poziții din Anexa 2 depusă la CNA, pe care este menționat serviciul de programe TVR 1, îi corespund 3 modalități tehnice de retransmisie efectivă a aceluiași serviciu de programe, adică 3 poziții în grila recepționată de către abonat. Astfel, este evident faptul că nu există nicio corelare între poziția pe care se regăsește enumerat un serviciu de programe în Anexa 2 depusă la CNA cu poziția pe care este retransmis efectiv acel serviciu de programe în grila reală. în concluzie, pentru a se putea indica și poziția pe care este retransmis un anumit serviciu de programe, tipizatul denumit "Anexa 2" ar trebui modificat în consecință.

Cu excepția acestor prevederi legale, nici Decizia CNA nr. 72/2012 și nici Legea nr. 504/2002, ambele în forma în vigoare la data adoptării Deciziei de sancționare, nu conțin vreo altă prevedere referitoare la oferta de servicii. în orice caz, nici CNA și nici instanța de fond nu a indicat în niciun punct vreun temei legal care să susțină presupusa obligație de a corela ordinea efectivă a canalelor în grilă cu oferta de servicii aprobată de CNA, fapt justificat prin aceea că o astfel de obligație nu există.

În armonie cu cele susținute de recurentă pe parcursul litigiului, distribuitorii de servicii dețin un drept propriu asupra rețelei de transmitere a canalelor TV, atât în ceea ce privește sistemul digital, cât și în privința celui analogic. Producătorii de programe TV incluse în lista must carry beneficiază de dreptul de includere a acestor canale în oferta de servicii, conform art. 2 alin. (2) lit. c) din Decizia CNA nr. 72/2012, cu consecința obligației de retransmitere a acestora, însă nu au dreptul de a fi încadrați pe o anumită poziție în grila distribuitorului de servicii. Prin raportare la legislația în vigoare la data adoptării Deciziei de sancționare, distribuitorii de servicii, la momentul structurării efective a grilei de programe, erau ținuți de unica obligație de a grupa canalele incluse în oferta de servicii în funcție de categoria lor tematică, fără a exista obligația de a le grupa în mod identic cu ordinea înscrisă în oferta de servicii aprobată de CNA.

Dincolo de împrejurarea că presupusa obligație de a suprapune ordinea canalelor în grilă cu ordinea înscrisă în oferta de servicii de programe aprobată de CNA nu este prevăzută de nicio dispoziție legală de la momentul adoptării Deciziei de sancționare și nici nu este posibilă, deoarece un canal poate fi retransmis în mai multe formate tehnice, adică pe mai multe "poziții", temeiul legal al sancționării, indicat în cuprinsul Deciziei de sancționare, este exclusiv art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, care nu face referire la oferta de servicii, ci impune strict obligația de a grupa canalele în funcție de categoria lor tematică. Or, în condițiile în care CNA ar fi intenționat să sancționeze această presupusă încălcare a ordinii din oferta de servicii, Decizia de sancționare ar fi trebuit să indice temeiul legal expres pentru aceasta, precum și o motivare corespunzătoare, fapt ce nu se verifică în speță.

Instanța de fond ar fi trebuit, așadar, să analizeze strict poziționarea canalului C., fără a se raporta la structura efectivă a grilei sale (pachete tematice, corespondența cu oferta de servicii etc). Cu toate acestea, instanța de fond s-a raportat aproape în integralitate la oferta de servicii a recurentei, extinzând astfel dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 la situații pe care acest articol nu le prevede.

Nici măcar caracterul presupus ilicit al poziționării unui canal informativ românesc alături de canale informative atât românești, cât și străine nu este motivat de către instanța de fond, raționamentul logico-juridic care ar conduce la o astfel de interpretare extensivă a art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 lipsind cu desăvârșire. în realitate, acest text de lege nu face nicio distincție între canalele aparținând aceleiași categorii tematice, însă cu naționalitate diferită, astfel încât instanța de fond, sancționând subscrisa inclusiv pe temeiul poziționării canalului C. într-un pachet tematic care include și canale informative străine, a aplicat și în acest caz în mod eronat art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012.

În aceste condiții, recurenta se află în situația unei sancționări pentru o faptă care nu își găsește corespondent în legislația aplicabilă la momentul adoptării Deciziei de sancționare, fiind astfel sancționată o conduită neculpabilă. întrucât s-a constatat, atât de către instanța de fond, cât și de către CNA, faptul că programul C. se afla, la momentul adoptării deciziei de sancționare, în categoria tematică informativă ("programul se regăsește totuși într-un grup tematic al programelor informative (cel al programelor informative străine)" - pag. 29 a Sentinței recurate), precum și în considerarea faptului că decizia de sancționare se întemeiază strict pe art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, care nu se referă la structura grilei sau la oferta de servicii, raportat la neindicarea de către instanță a vreunui temei legal pentru această presupusă obligație de a suprapune grila de programe cu oferta de servicii, rezultă fără echivoc faptul că subscrisa a fost sancționată fără a exista faptă culpabilă și temei legal.

Instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu aplicarea greșită a normelor de drept material [motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..].

În al doilea rând, instanța de fond, în cuprinsul Sentinței recurate, a afirmat legalitatea unei decizii care nu sancționează o conduită culpabilă, pronunțând o sentință cu greșita aplicare a normelor de drept material.

Ignorând împrejurarea că Decizia nr. 436/23.11.2021 a sancționat neincluderea canalului C. în categoria tematică informativă coroborat cu împrejurarea că, la momentul emiterii deciziei de sancționare, repoziționarea canalului C. se realizase deja, împrejurare reținută chiar în cuprinsul Deciziei de sancționare si reținută si de instanța de fond, fiind lipsit de relevanță faptul că acesta era plasat alături de canale informative, atât românești, cât și străine, în cel de-al doilea pachet cu această tematică, instanța de fond reține drept faptă ilicită în sarcina subscrisei, în mod străin de temeiul legal al Deciziei de sancționare și de situația de fapt, lipsa de identitate, sub aspectul ordinii canalelor, între grila subscrisei și oferta de servicii a acesteia.

Astfel, instanța de fond reține în mod eronat și neîntemeiat faptul că Decizia de sancționare are în vedere drept faptă ilicită împrejurarea că nu a ordonat canalele în grilă conform ordinii precise din oferta de servicii de programe, în condițiile în care, în realitate, prin raportare la unicul temei de drept al Deciziei de sancționare, aceasta a avut în vedere (și nici nu ar fi putut, legal, să aibă în vedere vreo altă presupusă faptă ilicită) presupusa neîncadrare a canalului C., în termenul indicat în Decizia nr. 436/23.11.2021, în categoria tematică informativă. Or, această împrejurare este vădit falsă, fiind necontestat de instanță faptul că programul C. se afla inclus, la momentul adoptării Deciziei de sancționare, într-o categorie tematică informativă, astfel încât instanța de fond în mod nejustificat a reținut drept ilicită o faptă care nu își găsește suport legal în Decizia de sancționare.

În condițiile în care instanța de fond nu a indicat niciun text de lege care să impună obligația distribuitorilor de servicii de a grupa programele în grila de programe în ordinea strictă prevăzută de oferta de servicii de programe, lucru imposibil de realizat deoarece unei poziții din oferta de servicii de programe îi pot corespunde chiar și 3 poziții în grila retransmisă, precum și în considerarea faptului că instanța de fond admite în mod expres faptul că temeiul sancționării este art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, rezultă faptul că, în realitate, instanța a aplicat acest articol de lege într-un mod ce depășește litera și spiritul său.

Art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 este un text general și permisiv, acesta prevăzând strict obligația distribuitorilor de servicii de a grupa programele în funcție de categoria lor tematică. în niciun punct al acestui articol nu se face referire la oferta de servicii, la structura grilei, la posibile interdicții, astfel încât instanța de fond nu ar fi putut, în mod temeinic si legal, să adauge la lege, extinzând acest articol general și permisiv la situații pe care nu le prevede nici măcar în mod implicit. Mai mult decât atât, anterior aplicării acestui text de lege, instanța de fond ar fi trebuit să stabilească natura juridică a ofertei de servicii, prin raportare la texte legale exprese, urmând apoi a o corela cu interpretarea temeiului legal al Deciziei de sancționare. în realitate, nicio astfel de motivare nu există, instanța de fond aplicând în mod eronat un text de lege străin de fapta reținută de instanță drept ilicită.

Singura obligație care incumbă A. conform Deciziei CNA nr. 72/2012 în forma în vigoare la momentul emiterii Deciziei de sancționare, aceasta fiind cea la care se raportează sancțiunea aplicată, era aceea de a grupa serviciile de programe de televiziune în funcție de categoria lor tematică.

Mai mult decât atât, fără a se pronunța asupra legalității împărțirii grilei în mai multe pachete tematice, instanța de fond realizează o distincție eronată, de asemenea întemeiată pe o interpretare greșită și nemotivată a art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, între canalele informative românești și canalele informative străine ("deci alături de cele românești, și în niciun caz după poziția 170, alături de programe străine, acesta nefiind un program străin "), în condițiile în care art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 nu face o astfel de diferențiere pe criteriul naționalității, aspect recunoscut, într-un mod ce vine în contradicție cu distincția antemenționată, chiar cu constatarea instanței de fond în sensul că "actele normative nu prevăd o astfel de alocare în frecvență a serviciilor de programe, acestea fiind grupate doar în funcție de categoria lor tematică cu respectarea art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, și nu după alte criterii.

Or, în mod consecvent cu susținerile recurentei pe parcursul litigiului, nu există nicio diferență între canalele informative românești și cele străine, acestea fiind subsumate aceleiași categorii tematice, respectiv informarea, astfel încât instanța de fond în mod eronat a aplicat art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 în sensul în care acesta ar interzice alcătuirea unei categorii tematice formată atât din canale românești, cât si străine.

Împrejurarea că art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 nu face nicio distincție între canalele românești si cele străine din cadrul aceleiași categorii tematice a fost recunoscută în mod expres chiar de către CNA, în răspunsul formulat la o Adresă formulată de subscrisa în anul 2022 ("Față de aspectele semnalate în adresa transmisă de societatea A. S.A., înregistrată la CNA cu nr. 12214/05.07.2022 vă comunicăm următoarele: - Decizia CNA nr. 72/2012, cu modificările și completările ulterioare, la art. 4 alin. (2) prevede că alocarea serviciilor de programe într-o structură de servicii de programe retransmise se face conform categoriei tematice, nefăcând distincție între serviciile de programe internaționale sau naționale"). Or, chiar CNA confirmă ceea ce subscrisa a susținut pe parcursul litigiului, respectiv împrejurarea că nicio categorie tematică nu se subdivide în două categorii tematice distincte pe criteriul naționalității, recunoscând astfel implicit că orice sancționare a subscrisei pe temeiul alăturării canalului C. alături de alte canale românești și străine cu tematică informativă nu se poate sprijini pe art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, o atare conduită reprezentând o greșită aplicare a acestei norme de drept material.

Pe de o parte, instanța de fond nu ar fi putut retine conduita culpabilă a recurentei câtă vreme chiar motivarea Sentinței recurate încadrează canalul C. în categoria tematică informativă la momentul adoptării Deciziei de sancționare, iar, pe de altă parte, instanța nu ar fi putut retine caracterul nelegal al ordonării canalelor în grilă într-un mod diferit de ordinea din oferta de servicii a subscrisei prin aplicarea art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, întrucât acest text de lege nu prevedea o astfel de obligație, cum, de altfel, nu prevedea niciun alt text de lege la momentul adoptării Deciziei de sancționare. Mai mult decât atât, astfel cum am arătat anterior, instanța de fond nu a indicat niciun temei legal al acestei presupuse obligații, astfel încât apare cu atât mai evident faptul că, dincolo de vădita nemotivare în drept a sentinței recurate, o astfel de obligație nu există.

Astfel, cât timp poziționarea unui canal într-un pachet de canale respectă categoria tematică a canalului respectiv, dispozițiile invocate în Decizia nr. 72/2012 sunt respectate, iar reținerea unei conduite culpabile pe acest temei în ciuda poziționării corespunzătoare a canalului în categoria sa tematică, indiferent dacă este alăturat canalelor românești, străine sau mixte din această categorie, la începutul sau la finalul grilei de programe, în ordinea prevăzută în oferta de servicii sau în altă ordine, reprezintă o extindere a legii dincolo de litera sa, echivalentă cu o aplicare greșită a art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012.

Deși există, la momentul adoptării Deciziei de sancționare, o plasare a canalului C. în categoria tematică informativă, alături de alte canale informative românești și străine, rezultă că, de fapt, întreaga poziție a CNA și, prin soluția pronunțată, a instanței de fond se bazează, de fapt, pe interpretarea art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 în sensul unei distincții, din punctul de vedere al categoriei tematice, între canalele românești dintr-o anumită categorie tematică și canalele străine sau mixte din aceeași categorie tematică, precum și în sensul unei obligații (neprecizate nici expres și nici implicit) în sarcina distribuitorilor de servicii de a suprapune ordinea programelor în grilă cu ordinea înscrisă în oferta de servicii aprobată de CNA. O atare interpretare nu a fost motivată în drept în decizia de sancționare și, prin raportare la motivul de recurs invocat, nu a fost aplicată în conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării Deciziei CNA nr. 458/m15.12.2021 privind sancționarea cu amendă în cuantum de 10.000 RON a A. S.A.

De asemenea, solicită acordarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de existența acestui litigiu.

Solicită administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a depus întâmpinare la data de 10 iulie 2023 prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, ca fiind nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, precum și a cadrului legal incident speței deduse judecății, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed:

Primele critici invocate de către recurenta-reclamantă se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., vizând, în esență, nemotivarea hotărârii.

Astfel, recurenta-reclamantă susține că motivarea sentinței atacate este profund contradictorie, astfel că este dificil de urmărit raționamentul logico-juridic.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs invocat, se susține de către recurentă că motivarea sentinței este insuficientă și lipsită de temei legal.

Reține Înalta Curte că prin Decizia CNA nr. 436/23.11.2021, recurenta-reclamanta a fost sancționată cu somație publică de intrare în legalitate până la data de 7 decembrie 2021, ora 24:00, pentru încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 privind condițiile de eliberare și modificare a avizului de retransmisie, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, "alocarea în frecvență a serviciilor de programe se face cu respectarea următoarelor cerințe:

a) serviciile de programe de televiziune se grupează în funcție de categoria lor tematică".

Motivat de faptul că reclamanta nu a intrat în legalitate înăuntrul termenului stabilit prin această decizie deoarece s-a constatat la 8.12.2021, la 10.12.2021 și la 13.12.2021, că programul C. nu s-a regăsit în grupul tematic al programelor informative în 22 de localități pentru sistemul analogic și în 27 de localități în grupul tematic al programelor informative românești pentru sistemul digital (regăsindu-se în grupul tematic al programelor informative străine pentru aceleași localități), pârâta a emis Decizia nr. 458/15.12.2021 prin care a sancționat reclamanta cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012.

În cadrul descrierii faptei, s-a reținut că reclamanta nu a respectat termenul de intrare în legalitate până la 7.12.2021, ora 24:00, prevăzut de CNA în decizia nr. 436/23.11.2021, în sensul alocării, la nivelul fiecărei rețele de telecomunicații pentru care deține aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenței pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiași grup al categoriei tematice.

Fapta a fost constată și sancționată în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 (citat anterior) coroborat cu art. 90 alin. (4) și art. 91 alin. (1)-(3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.

Înalta Curte apreciază că nu există o încălcare a legalității sentinței recurate din perspectiva unei motivări nesatisfăcătoare și nici din cea unei motivări contradictorii.

Potrivit Hotărârii CEDO din 16 noiembrie 2006 pronunțate în cauza Dima contra României, întrebarea dacă o instanță și-a încălcat obligația de a motiva, conform art. 6 din Convenție, nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței.

Or, instanța de fond a arătat pe larg argumentele care au condus la luarea respectivei decizii, iar faptul că soluția la care s-a oprit nu corespunde așteptărilor recurentei nu echivalează cu o motivare insuficientă.

Articolul 6, se arată în hotărârea CEDO mai sus evocată, prevede în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor și a mijloacelor de probă ale părților, cu condiția să le aprecieze relevanța și fără ca aceasta să implice detaliat pentru fiecare argument în parte.

Motivarea hotărârii este o cerință esențială a legii, prevăzută expres în art. 425 C. proc. civ. și, în același timp, o garanție a respectării dreptului părților la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Motivarea hotărârilor judecătorești este direct legată de preocupările procesului echitabil chiar dacă, din perspectiva CEDO, art. 6 nu o prevede în mod expres; această obligație permite de fapt menținerea dreptului la apărare și aprecierea gradului de proporționalitate între sacrificiul impus drepturilor cetățenilor și imperativele de ordine publică.

Potrivit jurisprudenței Curții europene de contencios a drepturilor omului (a se vedea Cauzele Boldea contra României, Perez contra Franței), dreptul la un proces echitabil nu poate trece efectiv decât dacă observațiile părților sunt ascultate, adică atent examinate de instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenție implică în mod special în sarcina instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților.

Potrivit Avizului nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea permite nu numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către justițiabil ci este mai ales o garanție împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conform legii, permițând înțelegerea funcționării justiției de către societate.

Obligația de motivare se impune întrucât permite, pe de o parte, să expună raționamentul care a condus la dispozitivul hotărârii și, pe de altă parte, de a permite exercitarea controlului judiciar. Motivarea este indispensabilă pentru calitatea justiției și constituie o protecție împotriva arbitrariului, încurajând judecătorul să înțeleagă importanța opiniei sale.

Calitatea unei motivări și, implicit, respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției.

Judecătorul este obligat să motiveze soluția data fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns fiecărui argument.

Având în vedere faptul că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești depinde, în principiu și de natura și complexitatea cauzei, de circumstanțele particulare ale acesteia, de apărările formulate și coerența argumentelor invocate, prima instanță și-a structurat considerentele în funcție de principalele critici formulate de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, în jurisprudența instanței supreme s-a statuat că preluarea de către instanță a unora dintre argumentele părții, pe care le-a considerat pertinente, nu conduce la concluzia că instanța nu a făcut o apreciere proprie a susținerilor părților și o analiză a probelor administrate ori că argumentele recurentei-reclamante ar fi fost ignorate. Cu alte cuvinte, faptul că o instanță preia argumentele uneia dintre părți nu reprezintă, în sine, un motiv de casare a hotărârii, câtă vreme argumentele părților au fost examinate, iar dispozitivul hotărârii este rezultatul unui raționament logico-juridic care se reflectă în motivarea acesteia.

Faptul că soluția la care s-a oprit instanța de fond nu coincide cu așteptările recurentei-reclamante, nu înseamnă că hotărârea nu este motivată corespunzător sau cuprinde motive contradictorii.

Luând în considerare cele anterior menționate, precum și faptul că prima instanță a realizat un examen complet al susținerilor societății reclamante și probelor administrate în cauză, nu se poate aprecia că sentința recurată este afectată de viciul nemotivării.

În consecință, găsind ca neîntemeiat acest motiv de recurs, Înalta Curte îl va respinge ca atare.

Nici motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

Din economia dispozițiilor legale anterior citate rezultă, fără echivoc, faptul că recursul poate fi exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie, nefiind posibilă în această cale de atac reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt.

Totodată, trebuie subliniat și faptul că în materia contenciosului administrativ prima instanță are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, fiind suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, instanța de recurs neputând să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Reține Înalta Curte că recurenta-reclamanta A. S.A a solicitat prin prezentul demers judiciar, anularea Deciziei CNA nr. 458 din 15 decembrie 2021 privind amendarea sa cu suma de 10.000 RON.

În mod corect prima instanță a respins acțiunea astfel promovată.

Din actele dosarului rezultă că prin Decizia CNA nr. 436/23.11.2021, recurenta-reclamanta a fost sancționată cu somație publică de intrare în legalitate până la data de 7 decembrie 2021, ora 24:00, pentru încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 privind condițiile de eliberare și modificare a avizului de retransmisie, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, "alocarea în frecvență a serviciilor de programe se face cu respectarea următoarelor cerințe:

a) serviciile de programe de televiziune se grupează în funcție de categoria lor tematică".

Motivat de faptul că recurenta-reclamanta nu a intrat în legalitate înăuntrul termenului stabilit prin această decizie deoarece s-a constatat la 8.12.2021, la 10.12.2021 și la 13.12.2021, că programul C. nu s-a regăsit în grupul tematic al programelor informative în 22 de localități pentru sistemul analogic și în 27 de localități în grupul tematic al programelor informative românești pentru sistemul digital (regăsindu-se în grupul tematic al programelor informative străine pentru aceleași localități), pârâta a emis Decizia nr. 458/15.12.2021 prin care a sancționat reclamanta cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012.

În cadrul descrierii faptei, s-a reținut că recurenta-reclamanta nu a respectat termenul de intrare în legalitate până la 7.12.2021, ora 24:00, prevăzut de CNA în decizia nr. 436/23.11.2021, în sensul alocării, la nivelul fiecărei rețele de telecomunicații pentru care deține aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenței pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiași grup al categoriei tematice.

Din perspectiva greșitei aplicări a normelor de drept material, recurenta susține că în mod eronat recurenta-reclamantă nu a ordonat canalele în grilă conform ordinii precise din oferta de servicii și programe, în condițiile în care temeiul de drept prevăzut de decizia de sancționare prevedea presupusa neîncadrare a canalului C. în categoria tematică informativă.

De asemenea, susține recurenta că instanța de fond nu a indicat niciun text de lege care să impună obligația distribuitorilor de servicii de a grupa programele în grila în ordinea strict prevăzută de oferta de servicii.

Potrivit art. 90 (4) Individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

De asemenea, conform Art. 91

(1) Constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor prevăzute la art. 2 alin. (6), art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 261 alin. (1), art. 31 alin. (1), (3)-(5), art. 39 alin. (1), art. 411 alin. (1) și (2), art. 421 alin. (6), art. 428, art. 44, 48 și 82, precum și a deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) Consiliul va emite o somație conținând condiții si termene precise de intrare în legalitate.

(3) În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și în condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravențională de la 5.000 RON la 100.000 RON.

Prima instanță a constată în mod corect faptul că, doar prin raportare la sistemul digital, s-a constatat faptul că programul C. nu s-a regăsit în grupul tematic al programelor informative românești în 27 de localități din tabel, fiind poziționat în grupul tematic al programelor informative străine, astfel că neintrarea în legalitate conform deciziei nr. 436/23.11.2021 este justificată și doar prin raportare la sistemul digital.

Astfel, în decizia nr. 436/23.11.2021, autoritatea pârâtă stabilește clar faptul că, deși reclamanta are o ofertă de servicii de programe retransmise și aprobate de CNA în cadrul căreia C. se regăsește la poziția 29 în sistem digital, grupat cu alte servicii de programe de știri, aceasta nu a alocat frecvența pentru retransmiterea serviciului de programe C. conform structurii de servicii depuse la CNA, în cadrul categoriei tematice stabilite prin această structură, astfel că s-a dispus ca reclamanta să intre în legalitate, "în sensul alocării, la nivelul fiecărei rețele de telecomunicații pentru care deține aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenței pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiași grup al categoriei tematice" .

Așadar, prin decizia inițială s-a constat faptul că recurenta nu a alocat frecvența pentru retransmiterea serviciului de programe C. conform structurii de servicii depuse la CNA, în cadrul categoriei tematice stabilite prin această structură, deci la poziția 29 în sistem digital, grupat cu alte servicii de programe de știri.

Prin faptul că aceasta a alocat frecvența pentru retransmiterea serviciului de programe C. la poziții situate între 170 și 194 în sistem digital, și nu la poziția 29 în sistem digital - stabilită conform structurii de servicii depuse la CNA, în cadrul categoriei tematice stabilite prin această structură - este suficient pentru a se constata că aceasta nu a îndeplinit obligația stabilită prin decizia nr. 436/23.11.2021 de intrare în legalitate, fapta sa reprezentând contravenție conform art. 91 alin. (1)-(3) din legea audiovizualului.

Temeiul legal al deciziei de sancționare rezidă așadar, în dispozițiile art. 91 din legea

Obligația sa a fost clar stabilită prin decizia nr. 436/23.11.2021 ca fiind aceea de a intra în legalitate "în sensul alocării, la nivelul fiecărei rețele de telecomunicații pentru care deține aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenței pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiași grup al categoriei tematice" .

În raport de această constatare, în mod corect prima instanță a arătat că se justifică verificările făcute ulterior de intimata-pârâtă la nivelul fiecărei rețele de telecomunicații pentru care deține aviz de retransmisie, respectiv atât în sistem digital, cât și analogic, critica reclamantei privind sfera de analiză și lipsa identității abaterii (faptei contravenționale) fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește aspectele tehnice privind aranjarea tematică în sistemul analogic, acestea nu sunt relevante din perspectiva constatărilor faptice, atât vreme cât programul C. nu s-a regăsit deloc în sistemul analogic în grupul tematic al programelor informative în 22 de localități, deși în oferta reclamantei de servicii de programe retransmise și aprobate de CNA C. se regăsește la poziția 19 în sistem analogic, grupat cu alte servicii de programe de știri, astfel cum rezultă din Decizia nr. 436/23.11.2021, aspect faptic necontestat de reclamantă nici acum și nici în cadrul contestației împotriva acelei decizii.

Faptul că programul se regăsește totuși într-un grup tematic al programelor informative (cel al programelor informative străine) nu este deloc relevant în contextul în care s-a constatat (aspect necontestat de reclamantă) că programul nu se regăsește în grupul tematic al programelor informative stabilit prin oferta reclamantei de servicii de programe, respectiv la pozițiile 19 și 29 (în sistemele analogic și digital), acolo unde sunt programele informative românești (C. fiind un astfel de program).

Așadar, există o încălcare a obligației stabilite prin decizia nr. 436/2021 atât vreme cât reclamanta nu a alocat, la nivelul fiecărei rețele de telecomunicații pentru care deține aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenței pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiași grup al categoriei tematice la pozițiile din oferta acesteia.

Mai mult, nu s