ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 68/2024

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în principal anularea Deciziei nr. 449/2021, iar în subsidiar modificarea sancțiunii dispuse în sensul înlocuirii amenzii de 10.000 RON.

Prin sentința nr. 1145 din 06.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1145 din 06.06.2022 a Curții de Apel București a exercitat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând în drept motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltare a susținut, după o expunere a situației de fapt, a soluției pronunțate de instanța de fond și a motivelor reținute de aceasta în fundamentarea soluției adoptate, că în urma unei analize sumare a faptelor sancționate de către C.N.A rezultă că instanța a reținut în mod greșit culpa reclamantei cu privire la încălcarea principiilor Codului audiovizualului, fără să analizeze caracterul notoriu al afirmațiilor din cuprinsul emisiunilor pentru care a fost aplicată sancțiunea, în condițiile în care știrea privind consumul de droguri al fostului prim-ministru a făcut subiectul emisiunilor tuturor televiziunilor în perioada respectivă, iar toate publicațiile au scris despre acest subiect.

De asemenea, a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că au fost vizate persoane publice și nu persoane particulare, iar invitații emisiunilor au exprimat critici cu privire la conduita anterioară a prim-ministrului și la modalitatea în care acesta își îndeplinește atribuțiile. Or, criticile formulate s-au încadrat într-un plan general, nefiind formulate acuzații concrete, chiar dacă discuțiile au vizat fapte determinate, cum ar fi consumul de droguri, pentru care să se pună problema solicitării unor probe sau efectuării unei distincții clare între fapte și judecăți de valoare. În plus, opiniile exprimate în cadrul celor două emisiuni aveau o bază factuală concretă, în sensul că toată presa dezbătea acest subiect, pentru a putea atrage concluzia existenței unei bune-credințe din partea jurnaliștilor.

Pentru aceste motive, a considerat că nu se poate vorbi despre o depășire a limitelor libertății de expresie și nici despre o încălcare a dreptului la informare, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (din cadrul căreia a invocat hotărârile pronunțate în Cauzele Dâlban c. României, Lingens c. Austriei, Thoma c. Luxemburg, Mazăre c. României) infirmând soluția instanței de fond.

Deși în cadrul emisiunilor ce au făcut obiectul analizei C.N.A s-au formulat critici generale cu privire la activitatea anterioară a fostului prim-ministru și s-a enunțat faptul că acesta ar fi fost consumator de canabis pe vremea când se afla în Statele Unite, din raportul de monitorizare nu rezultă însă formularea de acuzații precise cu privire la aceste aspecte, care să impună solicitarea unor probe concrete sau obținerea unui punct de vedere din partea persoanei respective, ci exprimarea unor aprecieri de valoare în legătură cu aspectele ce făceau obiectul dezbaterilor din ziarele din acea perioadă.

Astfel, față de caracterul general și notoriu al aspectelor afirmate, care, în fapt, au reprezentat opinii ale persoanelor care au intervenit în cadrul emisiunii, a considerat recurenta că nu se impunea solicitarea formală a unui punct de vedere de la prim-ministru, fiind o măsură disproporționată impunerea unui jurnalist să solicite un astfel de punct de vedere referitor la acea critică formulată în cadrul emisiunilor televizate, care nu a fost susținută cu probe certe. O astfel de acordare ar fi de natură, în opinia acesteia, să îngreuneze excesiv îndeplinirea rolului presei într-o societate democratică, fiind contrară articolului 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând pe aspectul evidențiat, a arătat că nu se regăsesc, în cadrul emisiunii menționate, acuzații concrete care să impună solicitarea de probe din partea invitaților și, eventual, obținerea unui punct de vedere al persoanei vizate. De altfel, fiind vizată o persoană publică, este greșită aprecierea instanței, care a ignorat principiul stabilit în practica CEDO potrivit căruia o persoană care își asumă rolul de a fi publică și rolul de a conduce o instituție publică, își asumă în același timp și o marjă mai largă de critică din partea societății civile și a jurnaliștilor, în comparație cu o persoană care nu este publică.

În altă ordine de idei, a susținut că principiul pluralității de opinie nu presupune, în mod necesar, ca atunci când, în cadrul unei emisiuni, niște persoane își exprimă nemulțumirea sau critica cu privire la funcționarea unui serviciu public sau activitatea unei persoane, realizatorul să prezinte și punctul de vedere al unor persoane care sunt mulțumite de funcționarea respectivelor servicii publice sau să aducă argumente care să apere activitatea respectivei persoane, o atare interpretare lipsind de substanță dreptul la informare și ar împiedica presa în exercitarea rolului pe care-l deține într-o societate democratică. De altfel, așa cum s-a reținut în practica CEDO, aprecierile cu privire la conduita trecută a unei persoane publice reprezintă, în mod vădit, o judecată de valoare, o opinie a persoanei prezente în cadrul emisiunii, nu un fapt concret care să poată fi dovedit sau infirmat.

Afirmațiile invitaților legate de activitățile fostului prim-ministru privind consumul de canabis trebuie privite, conform opiniei recurentei, ca niște exagerări care se încadrează în limitele libertății de expresie și în niciun caz nu se poate considera că s-a formulat o acuzație cu privire la fapte precise pentru care să se pună problema solicitării de probe. Astfel, nu au fost individualizate datele la care acesta ar fi consumat respectivele substanțe indicate, iar aspectul devoalat nu are, în mod necesar, sensul riguros din dreptul penal, fiind vorba, în realitate, despre o apreciere subiectivă, critică, cu privire la persoana publică vizată în societatea românească.

În concluzie, afirmația rămâne o simplă opinie pentru care nu se puteau solicita probe și nici nu s-a pus problema obținerii unui punct de vedere contrar, astfel că instanța a făcut o greșită apreciere cu privire la modalitatea de exercitare a libertății de expresie de către presa audiovizuală și la limitele pe care Statul le poate impune presei, mai ales atunci când este vorba de formulare de critici la adresa unor persoane publice cu funcții de conducere în instituții publice, cum este Guvernul României, în legătură cu trecutul acestora.

Pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței de fond și rejudecarea cauzei în sensul admiterii acțiunii, anulării deciziei contestate și exonerării de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON aplicate prin decizia contestată.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, pentru argumentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării. În esență, a susținut că în raport de motivele invocate de recurenta-reclamantă prin recursul promovat în cauză, judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material, analizând în mod judicios mijloacele de probă administrate în cauză, din care a rezultat atât atitudinea moderatorilor, cât și lipsa depunerii diligențelor necesare pentru o corectă informare a publicului. Totodată, a arătat că instanța a aplicat corect jurisprudența CEDO raportat la obligațiile radiodifuzorilor și ale jurnaliștilor care moderează emisiuni TV.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate în întâmpinare și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce succed.

În fapt, prin Decizia nr. 449/07.12.2021 a Consiliului Național al Audiovizualului s-a dispus sancționarea societății A. S.R.L. cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul audiovizualului.

Pentru a dispune astfel, autoritatea emitentă a actului contestat a reținut că în urma analizării rapoartelor de monitorizare și a vizionării unor selecții din înregistrarea celor două ediții ale emisiunii "100%" din 17 și 19 august 2021, precum și a emisiunii "Raport la zi" din data de 20 august 2021, s-a constatat că informațiile prezentate de radiodifuzor sub forma unor acuzații factuale la adresa premierului în exercițiu la acel moment, B., nu au fost corecte și imparțiale, având în vedere lipsa punctului de vedere al acestuia cu privire la fapte de natură morală și penală de care a fost acuzat, inducându-se publicului ideea că acestea sunt certe și veridice, ceea ce contravine art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului.

Decizia de sancționare a fost contestată de către reclamanta A. S.R.L., care a susținut că nu s-a încercat inducerea în eroare a publicului sau prezentarea unei situații necorespunzătoare adevărului, fiecare invitat exprimându-și propriile opinii, fără ca moderatorul acțiunii să poarte o culpă cu privire la aceste susțineri.

A mai arătat că informarea a avut loc cu respectarea unei distincții clare între fapte și opinii, cu bună-credință, în interesul superior al comunității, fiind respectat și dreptul persoanelor vizate la propria imagine, sancționarea operatorului tv fiind o măsură abuzivă și lipsită de temei legal din perspectiva dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, aplicabile cu prioritate față de legislația națională, în temeiul cărora a solicitat, în subsidiar, reindividualizarea amenzii în sensul transmiterii unei somații de intrare în legalitate conform art. 90 din Legea nr. 504/2002 sau reindividualizarea sumei amenzii.

Prima instanță a apreciat că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate și i-a respins cererea de chemare în judecată, reținând, în esență, că reclamanta nu a informat corect publicul despre o chestiune de interes general prin prisma activității politice a prim-ministrului din perioada de referință și că inclusiv moderatorii emisiunilor în discuție s-au situat pe o poziție de ignorare a principiului echilibrului în prezentare, limbajul folosit îndemnând la dezvoltarea acuzațiilor referitoare la consumul de droguri, adresând acuze alături de invitați.

Prin cererea de recurs formulată împotriva sentinței de fond, reclamanta a criticat soluția de respingere a cererii sale, subsumând criticile formulate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență poate fi reținută când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu se identifică elemente de nelegalitate a soluției atacate, aceasta reflectând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale aplicabile raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, urmând a fi menținută de instanța de control judiciar în urma propriului demers de verificare a conformității soluției cu normele de drept aplicabile.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului: "Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor."

Dispozițiile din Codul audiovizualului relevante pe subiectul analizat sunt cele ale art. 64 alin. (1) din Codul audiovizualului conform cărora: "În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii;" b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință."

De asemenea, art. 66 alin. (1) prevede că: "În programele de știri și de dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică"; iar "Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție se asigură, de regulă, în cadrul aceleiași emisiuni, iar în mod excepțional, în emisiunile următoare; în cazul în care cei solicitați refuză să participe sau să își precizeze punctul de vedere, acest fapt trebuie menționat pe post; absența punctului de vedere al uneia dintre părți nu exonerează realizatorul/moderatorul de asigurarea imparțialității" (alin. (2).

În egală măsură, art. 67 stipulează că: "În exercitarea dreptului lor de a-și exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii și moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte și nu trebuie să profite de apariția lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigentelor de asigurare a imparțialității."

Instanța de control judiciar reține că obligația de informare corectă a publicului presupune atât îndatorirea de a aduce la cunoștința acestuia informații reale, verificate, adevărate, cât și îndatorirea de a prezenta toate informațiile relevante cu privire la un anumit subiect determinat.

Cu alte cuvinte, informarea corectă trebuie să fie nu doar adevărată, ci și exactă, adică să reflecte întreaga realitate, iar nu doar o parte a acesteia, în funcție de interesele persoanei care o prezintă. Numai prin prezentarea completă, iar nu selectivă a informațiilor, publicul este în măsură să înțeleagă corect și complet situația prezentată și să își formeze un punct de vedere propriu cu privire la subiectul prezentat.

Obligația prezentării tuturor informațiilor relevante aferente unui subiect rezultă și din obligația prezentării tuturor punctelor de vedere aflate în divergență, precum și din necesitatea asigurării unei informări imparțiale, obiective.

În speță, Înalta Curte apreciază că este corectă opinia exprimată de judecătorul fondului în sensul că reclamanta nu a informat corect publicul despre o chestiune de interes general prin prisma activității politice a prim-ministrului și că inclusiv moderatorii emisiunilor în discuție s-au situat pe o poziție de ignorare a principiului echilibrului în prezentare.

Într-adevăr, din probatoriul administrat în cauză reiese că în cadrul emisiunilor în discuție serviciul de televiziune C. nu a depus diligențe pentru a distinge în mod clar între fapte și opinii și nu s-a îngrijit ca informarea publicului să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună credință. Astfel, în cadrul emisiunilor respective s-a dezbătut un subiect referitor la un presupus consum de droguri al prim-ministrului în exercițiu la acel moment, B., în perioada în care s-a aflat în Statele Unite, subiect în tratarea căruia moderatorii emisiunilor nu au făcut distincția necesară între faptă și opinie, pentru corecta informare a publicului, și nu au depus diligențe în sensul informării corecte cu privire la acest subiect, urmărind ca fapta menționată să fie verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință.

În acest sens s-ar fi impus, în primul rând, contactarea persoanei acuzate că ar fi comis presupusa faptă de consum de droguri, în vederea exprimării unui punct de vedere, cu atât mai mult cu cât, fiind o faptă în sensul art. 64 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului, consecințele ce pot decurge din lipsa unui răspuns la o întrebare reprezintă o opinie, o judecată de valoare în accepțiunea prevederilor legale arătate.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că nu pot fi primite afirmațiile recurentei-reclamante potrivit cărora persoana vizată de subiectul de dezbatere al emisiunilor în discuție putea și trebuia să intervină din proprie inițiativă pentru a-și exprima un punct de vedere, întrucât nu sunt susținute de un fundament legal.

Dimpotrivă, legea instituie în sarcina operatorului tv obligația de a contacta prin încercări repetate persoana vizată, iar în caz de imposibilitate de contactare ori refuz de a prezenta un punct de vedere trebuie să precizeze expres acest fapt.

Astfel, articolul 40 din Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual prevede urmăroarele: "(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate și invitate să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (2) În cazul în care acuzațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. (3) Orice material înregistrat în care se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale trebuie să conțină și opinia acesteia. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (4) Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea."

Așadar, raportat la prevederile legale evocate și la situația de fapt probată în speță, rezultă cu puterea evidenței că modalitatea în care au fost prezentate informațiile în cadrul emisiunilor aflate în discuție a fost de natură să contravină cadrului legislativ incident, întrucât publicul nu a avut posibilitatea să-și formeze liber opinia cu privire la subiectul prezentat în cele trei ediții ale emisiunilor analizate, fiind în acest fel afectat de lipsa de imparțialitate a informațiilor difuzate.

Critica recurentei potrivit căreia instanța de fond nu i-a analizat în mod corect susținerile referitoare la caracterul general și notoriu al afirmațiilor din cuprinsul emisiunilor pentru care i-a fost aplicată sancțiunea, în aceste condiții neputându-se vorbi despre o depășire a limitelor libertății de expresie și nici despre o încălcare a dreptului la informare, este nefondată și va fi respinsă.

Este adevărat că rolul și dreptul presei într-o societate democratică este acela de a difuza informații și idei, opinii, cu privire la chestiuni de interes general și la persoane publice aflate la conducerea instituțiilor de interes public. Însă, exercitarea acestui drept nu trebuie să aibă drept consecință încălcarea dreptului publicului de a fi corect informat, împrejurarea că subiectul era de notorietate la acel moment și intens dezbătut de toate canalele de televiziune neputând conduce la concluzia contrară. Aceasta întrucât dreptul la opinie este protejat de lege, atât la nivel național, cât și la nivel european, protecție ce se impune a fi coordonată cu respectarea responsabilităților funcției de informare de către toți operatorii, iar limitele acestei informări să nu fie încălcate. Or, din această perspectivă nu are relevanță pluralitatea de opinie invocată de partea recurentă, astfel cum a fost dezvoltată în susținerea dreptului la informare și a rolului presei într-o societate democratică.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant în jurisprudența sa, cu privire la libertatea de exprimare, că art. 10 din Convenție nu protejează numai substanța ideilor exprimate,ci și modul în care acestea sunt exprimate, precum și regula potrivit căreia "dacă libertatea de opinie nu poate fi limitată, exprimarea opiniei poate forma obiectul unei limitări, fie și pentru respectarea drepturilor aparținând altor subiecte de drept." Totodată, a reținut că mass-media audiovizuală are un rol deosebit de important în asigurarea unei informări corecte a publicului, ca urmare a puterii de a transmite mesaje prin sunet și imagine, astfel că sunt protejate de dreptul la libera exprimare și producțiile TV bazate pe "povești" sau "zvonuri" provenite de la terți, dar "opinia publică" trebuie să fie protejată, de asemenea, în măsura în care nu există dovezi că relatarea este în întregime falsă și inventată (D. și Anghel c. Moldovei, pct. 36).

În acest context, dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Codul audiovizualului vin să contribuie la respectarea obligației pozitive a statului de a asigura o bună informare, păstrând un exchilibru cu dreptul la opinie exprimat în mass-media audiovizuală.

Ca atare, contrar susținerilor recurentei, probatoriul administrat în cauză confirmă faptul că afirmațiile invitaților și ale celor doi moderatori au depășit limitele unei simple opinii asupra subiectului în cauză, fiind indicate în mod concert fapte de o gravitate deosebită cu privire la comportamentul imoral și ilegal al prim-ministrului în exercițiu în perioada de referință, așa cum în mod corect a constatat autoritatea pârâtă în actul atacat.

Deși afirmațiile făcute în timpul emisiunilor privesc elemente factuale concrete și nu simple opinii asupra subiectului dezbătut, moderatorii emisiunilor respective nu au intervenit ferm pentru a solicita invitaților să arate prin ce modalitate au stabilit cele afirmate și să prezinte dovezi în sensul afirmațiilor făcute, pentru ca publicul să beneficieze de o informație corectă și imparțială. Dimpotrivă, probatoriul administrat a relevat în privința acestora o atitudine de natură a afecta echilibrul necesar în vederea unei corecte și verificate informări, în sensul de a face diferența dintre faptă și opinie.

În egală măsură, Înalta Curte reține că, chiar dacă afirmațiile sau criticile acceptabile sunt mai largi în ceea ce privește persoanele publice în raport cu cele care nu ocupă funcții publice, iar acestea trebuie să accepte verificarea strictă a fiecărui cuvânt și a fiecărei fapte, atât din partea jurnaliștilor, cât și a publicului, presa audiovizuală are obligația ca în expunerea respectivelor afirmații sau critici să respecte dreptul la corecta informare a publicului, în acord cu prevederile legale incidente.

Prin urmare, în mod corect a fost aplicată recurentei-reclamante sancțiunea amenzii în cuantumul precizat, autoritatea pârâtă stabilind o limitare legală și proporționată în ceea ce privește libera circulație a ideilor și opiniilor în legătură cu o chestiune de interes public, cu menținerea unui just echilibru între dreptul la liberă exprimare și dreptul la informarea corectă, obiectivă și completă a publicului.

Pe cale de consecință, constatând că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinței recurate și că nu este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția atacată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul și va menține sentința de fond sub toate aspectele criticate.

Totodată, față de soluția ce se va pronunța cu privire la calea de atac exercitată în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta-reclamantă, aceasta fiind partea care a pierdut procesul.

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul și va menține sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar E., împotriva sentinței nr. 1145 din 6 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.