ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1521/2024

Ședința publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 aprilie 2022, sub numărul x/2022, pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualui, a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 195, emisă la data de 17 martie 2022 de C.N.A., iar în subsidiar, constatarea faptului că amenda în cuantum de 40.000 RON este exagerată raportat la așa zisa culpă, motiv pentru care a solicitat instanței să dea eficiență dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, respectiv să adreseze reclamantei o somație publică de intrare în legalitate.

Prin sentința civilă nr. 1767 din 12 octombrie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualui, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1767 din 12 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, admiterea plângerii contravenționale, astfel cum a fost formulată.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualui a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția în discuție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, reclamanta reia aspecte privind situația de fapt învederate în fața instanței de fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de reclamantă.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, reclamanta a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competența instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, iar în aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și criticile în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speță, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conținutul concret al hotărârii atacate, ci doar alegații și întrebări retorice cu referire la situația de fapt învederată în fața instanței de fond. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Prin urmare, întrucât reclamanta nu s-a conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Constată Înalta Curte că, în raport de dispozițiile art. 248 din C. proc. civ., primează excepția referitoare la nulitatea recursului, căci instanța nu poate să pună în discuția părților alte probleme legate de judecarea cauzei deduse ei spre soluționare înainte de soluționarea acesteia, fiind inutilă analiza admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, acest mijloc de apărare fiind unul subsidiar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu și va constata nul recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 1767 din 12 octombrie 2022 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.