ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din 27.01.2023 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 5 C. pen., s-a încetat procesul penal început față de inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. și art. 13

2

din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 5 C. pen., s-a încetat procesul penal început față de inculpatul B. pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. și art. 13

2

din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.., cu aplicarea art. 135 C. pen., art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 5 C. pen., s-a încetat procesul penal început față de S.C. C. S.R.L. pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. și art. 13

2

din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.., cu aplicarea art. 135 C. pen., art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 5 C. pen., s-a încetat procesul penal început față de S.C. C. S.R.L. pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. și art. 13

2

din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 5 C. pen., s-a încetat procesul penal început față de inculpatul D. pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. și art. 13

2

din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 46 C. proc. pen.. rap. la art. 18 C. proc. pen.., s-a disjuns acțiunea penală în privința inculpatului E. cu privire la comiterea infracțiunilor de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 și complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. și art. 13

2

din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., urmând să se formeze un nou dosar penal.

În temeiul art. 25 alin. (5) și art. 26 C. proc. pen., s-a disjuns acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, urmând ca aceasta să fie soluționată în mod unitar în noul dosar penal format în urma disjungerii acțiunii penale privindu-l pe inculpatul E..

Noul dosar format va avea termen de judecată la data de 02.03.2023, sala 208, ora 12:00, pentru când se vor cita inculpații A., D., E., B., S.C. C. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. și partea civilă CNPR.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse în dosarul penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, prin: ordonanța din 12.12.2016, asupra bunurilor aparținând inculpatului D. până la concurența sumei de 1.943.326,42 RON; ordonanța din 28.12.2016, asupra bunurilor aparținând inculpatului A. până la concurența sumei de 2.215.678,80 RON; ordonanța din 04.01.2017, asupra bunurilor aparținând inculpatei S.C. C. S.R.L. până la concurența sumei de 2.215.678,80 RON; ordonanța din 04.01.2017, asupra bunurilor aparținând inculpatei S.C. C. S.R.L. până la concurența sumei de 2.215.678,80 RON; ordonanța din 29.12.2016, asupra bunurilor aparținând inculpatului B., până la concurența sumei de 2.215.678,80 RON, măsuri asiguratorii menținute cu privire la toți inculpații prin încheierea din data de 11.11.2022 a Tribunalului Bucureșt, secția I Penală.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul D..

Prin decizia penală nr. 1001/A din data de 25.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În baza art. 415 C. proc. civ..pen., s-a luat act de retragerea apelului declarat de către inculpatul D. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei penale nr. 1001/A din data de 25 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018, a formulat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție la data de 15.06.2023 .

Prin cererea formulată de parchet a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a arătat, în esență, că, în mod greșit, instanța de apel a menținut încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen. față de inculpați pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. și art. 13

2

din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., motivat de împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale.

Parchetul a apreciat că instanța a procedat în mod greșit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale, Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii cu efecte contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

În consecință, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunea ce face obiectul cauzei este una din infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii în materia achizițiilor publice, instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, care înlătură noțiunea de instituție autonomă a prescripției din interpretarea globală a legii penale mai favorabile.

În argumentare, parchetul a arătat că, din jurisprudența Curții Constituționale privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracțiuni au fost declarate imprescriptibile (Deciziile nr. 511/2013 și 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripție, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerințele echității substanțiale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului distinge, cu privire la aplicarea art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la principiul neretroactivitătii legii penale mai favorabile, între normele privind prescripția și cele care definesc infracțiunile și pedepsele care le sancționează. Dacă în discuție nu este reapariția posibilității de a sancționa fapte cu privire la care termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, neaplicarea celei mai favorabile interpretări a legii privitoare la prescripție nu pune probleme din perspectiva art. 7 din Convenție (decizia din data de 22 septembrie 2015 din cauza Borcea c. României, par. 64-67).

Curtea Europeană de Justiție consideră că neutralizarea efectului temporal al întreruperii termenului de prescripție poate crea un risc sistemic de impunitate în cauzele privind fraude grave aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. în acest caz, instanța internă trebuie să lase neaplicată legea internă privind reducerea termenului prescripției speciale, cu excepția cazului în care neaplicarea legii interne mai favorabile determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii. Faptul că legiuitorul național prelungește un termen de prescripție cu aplicare imediată, inclusiv unor fapte imputate care nu sunt încă prescrise, nu aduce, în principiu, atingere principiului legalității infracțiunilor și pedepselor -deciziile din cauzele C-105/14 (Taricco I) și C-42/17 (Taricco II).

Deși prescripția răspunderii penale este o instituție de drept material, instituția întreruperii termenului de prescripție este o instituție preponderent de drept procedural. Ea reprezintă în esență unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Acest fapt rezultă inclusiv din aceea că în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (par. 67) Curtea Constituțională tratează în mod distinct cele două instituții. Având în vedere natura ei, întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25.06.2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

Așadar prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a decis că noua reglementare nu este constituțională pentru că este lipsită de previzibilitate și contrară principiului legalității incriminării pentru că suspectul și inculpatul nu pot cunoaște că a fost întrerupt cursul termenului prescripției răspunderii penale.

Ulterior Deciziei nr. 297/2018, textul prevedea în continuare posibilitatea întreruperii cursului prescripției, iar practica judiciară, în conformitate cu jurisprudenta C.E.D.O. a clarificat gradual regulile răspunderii penale, a înlăturat dubiile cu privire la interpretarea art. 155 C. pen. și s-a uniformizat în sensul că întreruperea cursului prescripției se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Prin Decizia nr. 358/2022, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional art. 155 alin. (1) C. pen., considerând că este imprevizibil întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripției au fost stabilite de practica judiciară și nu de legiuitor. De asemenea, în pofida practicii judiciare constante în sens contrar, Curtea Constituțională a arătat, în considerentele hotărârii, că între 2018 și 2022 în legislație nu ar fi fost prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripției.

Totodată, parchetul a susținut că înlăturarea termenului special de prescripție, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale și a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel național și nu doar pentru infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene și de corupție, ci a tuturor infracțiunilor cu excepția celor imprescriptibile.

Procedurile penale referitoare la infracțiunile ce aduc atingere intereselor Uniunii Europene, precum cea în cauză, implică anchete complexe și greoaie, mai ales datorită faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulți ani de la data săvârșirii unor asemenea fapte.

Durata procedurii în fața tuturor instanțelor este de așa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepțional, ci regula.

Față de aspectele menționate, parchetul a apreciat că în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, dând prevalentă principiului supremației dreptului Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate inculpaților și să constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.

În cursul urmăririi penale, în perioada 28.11.2016, 12.12.2016, 14.12.2016, 16.12.2016, 19.12.2016, 20.12.2016, 09.01.2017, 30.01.2017 li s-au adus la cunoștință inculpaților acuzațiile, punerea în mișcare a acțiunii penale, calitatea de inculpați, fiind audiați și s-au formulat cereri de probe, schimbarea de încadrare juridică - vol. 39 - 40 DUP.

Prin urmare, fiind întrerupt cursul prescripției în temeiul art. 155 alin. (1), (2), (4) C. pen., parchetul a apreciat că nu mai este incidentă situația de vid legislativ stabilită după interpretarea naturii consecințelor Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018 de către Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 565/09.06.2022 în considerente la paragraf 73:

"... pe perioada cuprinsă între data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018 și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea prescripției răspunderii penale".

Prin urmare, parchetul a apreciat că, pentru evitarea continuării curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale, se impune suspendarea cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. l ind.l din C. proc. civ. suspendarea până la pronunțarea Curții de Justiție a Comunităților Europene în urma sesizărilor Curții de Apel Brașov, secția Penală prin încheierea din 10.02.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2018 la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov în materia de evaziune fiscală și spălare a banilor, respectiv încheierea din 10.02.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2018 la solicitarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, încheierea din 09.12.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători/Penal 2 prin care a fost invocată suspendarea cauzei din oficiu de instanță pentru soluționarea cauzei C - 811/19.

Nu în ultimul rând, Direcția Națională Anticorupție a apreciat că, în prezenta cauză, se impune în recurs în casație sesizarea CJUE cu următoarele întrebări preliminare:

Întrebare preliminară (1):

Art. 325 TFUE, Decizia 2006/928 și art. 49 alin. (1) teza a III-a CFR (principiul retroactivității legii penale mai favorabile) trebuie interpretate în sensul că nu se opun lăsării neaplicate a unei reguli naționale (decizia Curții Constituționale a României și Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 67/25.10.2022) cu caracter retroactiv privind inexistența cazurilor de întrerupere a cursului prescripției, dacă aplicarea acestei reguli este de natură să conducă la un risc sistemic de impunitate în cazuri de fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii, de corupție sau fraudă cu TVA?

În același domeniu și în aceleași condiții ar trebui lămurit dacă aplicarea regulii prevăzute, de art. 49 alin. (1) teza ultimă din CFR poate să rezulte din decizia unei jurisdicții constituționale și nu din voința legiuitorului.

Întrebare preliminară (2):

Art. 325 TFUE, Decizia nr. 2006/928 și art. 49 alin. (1) teza a III-a CFR (principiul retroactivității legii penale mai favorabile) trebuie interpretate în sensul că nu se opun lăsării neaplicate a unei reguli retroactive privind inexistența cazurilor de întrerupere a cursului de prescripție, dacă această regulă rezultă din jurisprudența Curții Constituționale și a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a interpretat Decizia Curții Constituționale a României nr. 358/2022 și nu din voința legiuitorului și dacă aplicarea acestei reguli este de natură să conducă la un risc sistemic de impunitate în cazuri de fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii, de corupție sau fraudă cu TVA?

În același domeniu și în aceleași condiții ar trebui de asemenea lămurit dacă aplicarea regulii prevăzute de art. 49 alin. (1) teza ultimă din CFR poate rezulta din interpretarea conținutului unei norme de către jurisdicția constituțională contrar interpretării date până în acel moment de către instanța supremă, interpretare care era la rândul ei conformă cu jurisprudența anterioară a jurisdicției constituționale.

Întrebare preliminară (3):

Art. 325 TFUE, Decizia nr. 2006/928 și art. 49 alin. (1) teza a III-a CFR (principiul retroactivității legii penale mai favorabile) trebuie interpretate în sensul că nu se opun lăsării neaplicate a unei reguli retroactive privind inexistența cazurilor de întrerupere a cursului de prescripție dacă această regulă rezultă din jurisprudența Curții Constituționale contrară jurisprudenței constante a instanței supreme (care interpreta legea în sensul existenței cazurilor de întrerupere și în conformitate cu o jurisprudența anterioară a Curții Constituționale nr. 297/2018) dacă aplicarea acestei reguli este de natură să conducă la un risc sistemic de impunitate în cazuri de fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii, de corupție sau fraudă cu TVA?

Întrebare preliminară (4):

Art. 325 TFUE și Decizia nr. 2006/928 trebuie interpretate că se opun unei practici naționale rezultate din jurisprudența Curții Constituționale a României și a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a interpretat decizia Curții Constituționale a României potrivit căreia curgerea termenelor generale de prescripție nu poate fi întreruptă (cu consecința creării unui risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, de corupție sau fraudă cu TVA), în condițiile în care împlinirea termenului general de prescripție este ea însăși rezultatul nerespectării art. 325 TFUE și a Deciziei 2006/928 astfel cum au fost interpretate prin decizia Marii Camere din 21 decembrie 2021 (C 357/2019, Euro Box Promotion)?

În ceea ce privește utilitatea întrebărilor pentru soluționarea prezentei cauze, parchetul a precizat că soluția cu privire la eventuala aplicare sau neaplicare a jurisprudenței Curții Constituționale cu privire la prescripție trebuie raportată și la cerințele impuse de CJUE în jurisprudența sa, respectiv la răspunsul dat în cauza M.A.S. C-42/17 (Taricco II), în care Curtea a statuat că art. 325 TFUE impune instanțelor neaplicarea unor dispoziții naționale în materie de prescripție ce fac imposibilă aplicarea unor sancțiuni penale efective și disuasive în cauzele de fraudă gravă, cu excepția cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor prevăzut de art. 49 din Cartă.

Din această perspectivă, utilitatea întrebării pentru soluționarea cauzei este mai mult decât evidentă. De altfel, inclusiv Curtea Constituțională invocă principiul legalității pedepselor în susținerea soluției sale (paragrafele 58 și 71), motiv pentru care s-a considerat că ar trebui lămurit sub aspectul sferei de aplicare, dacă poate fi extins și la instituții de drept penal ce nu au nicio legătură cu modalitatea de incriminare a unei fapte ori cu pedepsele prevăzute pentru aceasta.

Totodată se pune problema compatibilității unei eventuale practici judiciare în care decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 este lăsată fără efecte, în favoarea practicii majoritare anterioare Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, care recunoștea un efect întreruptiv de prescripție oricărui act de procedură ce se comunică suspectului sau inculpatului, cu normele de drept comunitar ce impun în sarcina României obligația de a lupta în mod efectiv împotriva corupției.

Față de cele de mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. și art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., parchetul a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație, casarea deciziei penale recurate cu privire la greșita încetare a procesului penal față de inculpații D., B., A., S.C. C. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. și să se dispună rejudecarea apelului de către instanța de apel.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, constatând îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 alin. (1) și art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1001/A din data de 25 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018, privind pe intimații-inculpați A., S.C. C. S.R.L., D. și B. și a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.

Cu prilejul dezbaterilor în cauză, Ministerul Public a învederat că nu mai susține cererea privind sesizarea CJUE cu întrebări preliminare, fiind expuse concluzii pe fondul cauzei și redate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii atât de către recurentul parchet cât și de către intimați prin apărătorii aleși, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Prin motivele de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție a susținut că instanța de apel, în mod greșit, a reținut incidența, în cauză, a interpretării date de Curtea Constituțională în Decizia nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă.

În opinia Parchetului, se impunea ca instanța de control judiciar să acorde prioritate principiului supremației dreptului Uniunii Europene, lăsând neaplicate deciziile pronunțate de Curtea Constituțională considerând ca prin soluția dispusă în apel se generează un risc sistemic de impunitate.

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților A., S.C. C. S.R.L., D. și B., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În examinarea criticilor formulate, se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție critică nu greșita încetare a procesului penal, ci modul în care instanțele inferioare au dat eficiență dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Analiza legii penale mai favorabile pentru a determina pe calea recursului în casație care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind favorabilă în cauză este o analiză asupra temeiniciei acuzației și a sancțiunii aplicabile care nu mai poate fi analizată pe calea acestei căi extraordinare de atac.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., instanța analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prin raportare la legea penală mai favorabilă reținută prin hotărârea definitivă pronunțată de instanța de apel.

În faza judecării apelului, Curtea de Apel București a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpaților A., S.C. C. S.R.L., D. și B., ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.

Raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanțelor de fond și de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, la determinarea termenului de prescripție incident în cauză, au fost avute în vedere Deciziile Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 (prin care s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională) și nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022 (care a stabilit că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale), precum și Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, conform căreia normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 C. pen.

Cu referire la conceptul de "risc sistemic de impunitate" se constată că acesta a fost utilizat în Hotărârea din 21 decembrie 2021, pronunțată în Cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-811/19 și C-840/19), în materia sancționării, prin mijloace de drept penal, a fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, atunci când anumite evenimente produse ar putea angaja imposibilitatea tragerii la răspundere penală, fiind legat de principiul legalității incriminării și a pedepselor, care face obiectul art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care este prevalent unei eventual pericol de nepedepsire a unor fapte îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În Cauza C-360/20 CJUE a precizat că "Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că impune unei instanțe naționale să dea dispozițiilor dreptului național o interpretare conformă cu obligațiile care decurg din articolul 325 alin. (1) și (2) TFUE citit în lumina articolului 1 alin. (1) litera (a) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995, cu condiția ca o astfel de interpretare să nu determine o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și a pedepselor."

Curtea de Justiție a Uniunii a subliniat că supremația dreptului Uniunii nu poate aduce atingere în nicio ipostază principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum acesta a fost implementat și normat în dreptul intern în toate aspectele specifice incriminării faptelor penale și sancționării persoanelor acuzate de comiterea acestora.

În aceeași cauză C-360/20, Curtea de Justiție a arătat "(…) procedând la o interpretare conformă a dispozițiilor naționale, instanța de trimitere va trebui de asemenea să se asigure că drepturile fundamentale ale persoanelor vizate sunt respectate și să împiedice ca acestora din urmă să li se aplice sancțiuni pe care le-ar fi evitat dacă aceste dispoziții de drept național ar fi fost aplicate, în conformitate cu obligațiile care decurg din principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor în dreptul penal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2015, Taricco și alții, C-105/14. EU:C:2015:555, punctul 53)" (par. 38 al Hotărârii), iar "Astfel, dacă instanța națională ar ajunge să considere că o interpretare conformă a dispozițiilor naționale contravine principiului legalității infracțiunilor și a pedepselor, ea nu ar fi ținută să se conformeze acestei obligații, iar aceasta chiar dacă respectarea obligației respective ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii. Legiuitorul național este cel căruia îi revine în acest caz obligația de a lua măsurile necesare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. și M.B., C-42/17. EU:C:2017:936, punctul 61, precum și jurisprudența citată)".

Rezultă că, în toate cazurile, orice risc de impunitate intervenit ca urmare a unei reglementări naționale nu poate înlătura de la aplicare această reglementare internă, chiar dacă ea este contrarie dreptului Uniunii Europene, dacă prin excluderea reglementării s-ar încălca principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor, exact ipoteza care ar interveni dacă s-ar înlătura legea penală mai favorabilă privitoare la prescripție, incluzând impunitatea generată de intervenția acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale.

Așadar, dispozițiile privitoare la prescripția răspunderii penale din dreptul național, rezultate din aplicarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, care nu cuprind cauze de întrerupere a cursului termenului prescripției, cu consecința aplicării exclusiv a termenelor generale ale prescripției răspunderii penale, au caracterul de lege penală mai favorabilă în lumina lămuririlor aduse de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 67/2022 și, drept urmare, se circumscriu domeniului de aplicare a principiului legalității incriminării și pedepsei.

De vreme ce subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv prin aplicarea C. pen. în vigoare între publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr. 297/2018 a CCR și data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență din data de 30.05.2022), nu prevede cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, în privința inculpaților A., S.C. C. S.R.L., D. și B. fiind incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1001/A din data de 25 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată S.C. C. S.R.L. - prin administrator F. prin G., în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1001/A din data de 25 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018.

Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată S.C. C. S.R.L. - prin administrator F. prin G., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2024.