ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 31.10.2024

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 809/2024

HOTĂRÂRE

31.10.2024

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 809/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Deliberând asupra contestațiilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 04 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 250

din C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse în cauză cu privire la inculpații A., B., C., D. și S.C. E. S.R.L., care au fost menținute.

În esență, Curtea de Apel București a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, emis la data de 18.11.2015 în dosarul de urmărire penală nr. 693/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpaților C., pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. și 13

din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen., D., pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. și 13

din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen. și S.C. E. S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. și 13

din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen.

Prin sentința penală nr. 1145/12.10.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2015, s-au dispus printre altele:

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. cu ref. la Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, achitarea inculpatului C., cu privire la săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. și art. 13

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (încheierea contractului cu S.C. E. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziție).

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., cu ref. la Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, achitarea inculpatului D. cu privire la săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. și art. 13

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (încheierea contractului cu S.C. E. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziție).

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. cu ref. la Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, achitarea inculpatei persoană juridică S.C. E. S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. și art. 13

din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (încheierea contractului cu S.C. E. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziție).

În baza art. 19 din C. proc. pen. și art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1357 și urm. din C. civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Compania Națională Poșta Română S.A., astfel:

S-a dispus obligarea, în solidar, a inculpaților F. și B. către partea civilă Compania Națională Poșta Română S.A. la plata echivalentului în RON la data plății a sumei de 1.396.938,10 euro.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, participație improprie la abuz în serviciu, pentru care s-a dispus achitarea inculpaților.

S-a constatat că inculpatul A. a depus suma de 582.663,86 RON prin OP nr. x/09.05.2015 în contul de trezorerie x, beneficiar Tribunalul București, cu specificația "se achită prejudiciul în dosar x/2015 Trib. București, pt. A., pt. art. 74

din vechiul C. pen..’’.

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 257 alin. (2) din C. pen. din 1969, s-a confiscat de la inculpatul A. echivalentul în RON, la data executării, a sumei de 35.306 euro, precum și suma de 422.138,07 RON, reprezentând sumă traficată.

În temeiul dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen., raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a confiscat de la inculpatul F. suma de 62.000 RON (suma remisă de inculpatul G., fiul inculpatului, cu titlul de sponsorizare, în perioada iulie - septembrie 2009).

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 28.10.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 a Tribunalului București, secția I Penală, asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul F.: teren în orașul Sinaia, județul Prahova, strada x nr. 10, înscris în CF nr. x a orașului Sinaia, cu nr. cadastral x și ID electronic 21.977, în suprafață măsurată de 505 m

și în acte de 500 m

, în valoare estimată de 35.000 euro; apartament situat în mun. București, str. x, înscris în CF nr. xa sectorului 6 București, având număr cadastral x și ID electronic 221716-C1-U121, în valoare estimată de 30.000 euro și a sumelor de bani deținute de inculpatul F. în conturile deschise la J. S.A..

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul G.: teren situat în București, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 București, având număr cadastral x și ID electronic 205038; construcție situată în București, Calea x, înscris în CF nr. xa sectorului 3 București, având ID electronic 205038-C1, cu valoare estimată a imobilului de 150.000 euro și a sumelor de bani deținute de inculpatul G. în conturile deschise la L. S.A., M., N., O. S.A..

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța nr. 693/P/2014 din 30.10.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul C.: apartament situat în Onești, jud. Bacău, strada x, având suprafața de 67,39 m

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța nr. 693/P/2014 din 30.10.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, asupra sumelor de bani deținute de inculpatul D. în conturile deschise la P., Q. S.A., R. S.A., S. S.A..

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța nr. 693/P/2014 din 30.10.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, asupra sumelor de bani deținute de inculpata persoană juridică S.C. E. S.R.L. în conturile deschise la P., Q. S.A., R. S.A., S. S.A..

În temeiul art. 399 alin. (1) și art. 493 alin. (8) din C. proc. pen. s-au revocat măsurile preventive prevăzute de art. 493 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. proc. pen. luate față de inculpata persoana juridică S.C. E. S.R.L. cu sediul social în București, Splaiul Unirii nr. 86, biroul 1, număr de ordine în Registrul Comerțului j/40/10012/2001, atribuit la data de 05.12.2001 și C.U.I. nr. x, prin încheierea din data de 17.11.2016 în dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus anularea contractelor de prestări servicii media nr. x din 01.08.2009 încheiate între S.C. T. S.R.L., S.C. U. S.R.L. și S.C. V. S.R.L. .

Curtea de Apel București a mai reținut că împotriva sentinței penale nr. 1145/12.10.2021 a Tribunalului București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2015 au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații F., G., B., A., C., D. și S.C. E. S.R.L. și partea civilă Compania Poșta Română S.A..

Analizând, în acest context, la termenul din data de 04 octombrie 2024 măsurile asiguratorii luate în cauză, Curtea de Apel București a reținut că, potrivit disp. art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., scopul măsurilor preventive se referă la evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune, iar potrivit art. 250

din C. proc. pen., "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

aplicându-se în mod corespunzător."

Astfel, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, curtea a constatat că, în prezentul dosar, deși măsurile asigurătorii datează din 06.05.2015, totuși termenul nu este disproporționat, având în vedere motivele care au dus la amânarea cauzei, aceasta fiind una complexă, ce impune audierea de martori (instanța de apel încuviințând readministrarea probei testimoniale).

Cu privire la necesitatea respectării principiilor statuate de către CEDO în cauzele Beraru c. României și Cutean c. României, curtea a reținut că reprezintă un alt motiv care a determinat prelungirea procedurilor, toate aceste elemente constituie motive pentru a se aprecia că măsurile asigurătorii dispuse în cauză, chiar dacă datează din 06.05.2015, totuși nu sunt disproporționate, având în vedere că procedurile judiciare s-au prelungit tocmai pentru a garanta dreptul părților la un proces echitabil.

S-a mai arătat că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu impune decât existența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivul urmărit (Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură să pună în discuție principiul rezonabilității, în accepțiunea Convenției, care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților, complexitatea cauzei și durata procedurilor în fața instanței.

Prin raportare la prejudiciul reținut în cauză, curtea a apreciat că măsurile asigurătorii își mențin caracterul proporțional.

Prin urmare, având în vedere infracțiunile comise, necesitatea asigurării reparării pagubelor produse prin săvârșirea infracțiunilor, plata cheltuielilor judiciare, sumele stabilite ca prejudiciu, în urma admiterii acțiunilor civile și a celor suspuse confiscării speciale, Curtea de Apel București a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii subzistă, sens în care, a constatat legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse în cauză cu privire la inculpații A., B., C., D. și S.C. E. S.R.L., pe care le-a menținut.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat contestație inculpații inculpați C., D. și S.C. E. S.R.L.

În argumentarea contestației depuse la data de 30 octombrie 2024, inculpații C., D. și E. S.R.L., prin apărător ales au invocat netemeincia încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, apreciind că aceasta derivă din greșita apreciere a instanței asupra subzistenței motivelor care au stat la baza luării măsurilor asiguratorii, raportat la încălcarea criteriului proporționalității- condiție imperativă prin raportare la exigențele normelor penale de instituire a acestora.

Cu referire la motivul de netemeinicie invocat apărarea inculpaților a susținut că instanța s-a rezumat la a evidenția caracterul obligatoriu și real al acestora, arătând faptul că, atât necesitatea instituirii măsurilor, cât și scopul în baza căruia trebuie luate reies din însăși reglementarea infracțiunii de spălare a banilor, prev. de Legea nr. 656/2002.

În acest context s-a arătat că motivele învederate de instanță, în ceea ce privește menținerea măsurilor asiguratorii nu este aplicabilă pentru participația impropie la infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen. și art. 13

din Legea nr. 78/2000.

S-a mai susținut că, verificarea subzistenței temeiurilor măsurilor, respectiv a proporționalității acestora, în raport cu scopul urmărit trebuie realizată de instanță, așa cum prevede și Decizia nr. 19/2017 a instanței supreme, însă analiza curții a fost una formală, fără a se raporta la specificul situației de fapt reținută de organele de urmărire penală prin ordonanța din 30.10.2015 prin care a fost instituit sechestrul asigurator cu privire la bunurile contestatorilor sau la subzistența temeiurilor care au determinat luarea și menținerea măsurilor dispuse.

Totodată, s-a apreciat că măsura sechestrului asigurator trebuie ridicată în considerarea duratei îndelungate a procesului penal, inclusiv din perspectiva măsurilor asigurătorii, prin raportare la criteriile CEDO, comportamentul autorităților și cel al părților, întrucât cerința proporționalității acestor măsuri instituite nu mai este îndeplinită, în condițiile în care temeiurile avute în vederea la momentul luării lor, respectiv în urmă cu 7 ani, în privința contestatorilor apelanți nu mai subzistă.

În continuare, s-a arătat că analiza necesității menținerii sau nu a măsurilor asigurătorii trebuie să se raporteze la criteriile stabilite de CEDO în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva duratei procedurii, prin evaluarea complexității cauzei, în ansamblul său, a comportamentului acuzaților și a celui al autorităților judiciare implicate, dar și a multitudinii și valorii importante a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum și a intervalului mare de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestului.

În acest sens s-au mai făcut referiri la complexitatea relativ ridicată a cauzei, ce rezultă din amploarea activității infracționale ce formează obiectul judecății și numărul inculpaților cercetați, la împrejurarea că nu s-a constatat existența unor perioade de stagnare a procedurilor, la faptul că de 7 ani apelanții inculpați au fost lipsiți de posibilitatea de a dispune de bunurile asupra cărora s-au instituit măsuri asiguratorii, deși prima instanță a dispus achitarea acestora.

De asemenea, apărarea a invocat comportamentul procesual al inculpaților, care nu au tergiversat judecata, față de toate aceste aspecte apreciind că nu mai este respectată cerința proporționalității acestor măsuri, în raport, cu scopul în vederea cărora au fost instituite, împrejurarea față de care, în opinia contestatorilor, nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurilor, în faza incipientă a procesului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 28 octombrie 2024, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului C10.

La termenul fixat în cauză, 31 octombrie 2024, apărătorul inculpaților a susținut motivele contestațiilor, concluziile acestuia, ca și cele ale reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând contestațiile formulate de inculpații C., D. și S.C. E. S.R.L. pe baza actelor și lucrărilor de la dosar și a motivelor invocate în argumentarea acesteia, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în conformitate cu art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Totodată, se reține că, potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanță ale unor terți, cât și confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Mai mult decât atât, se reține că, prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituțională a reținut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă."

În continuare, Înalta Curte, arată că, potrivit art. 250

din C. proc. pen. "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

aplicându-se în mod corespunzător."

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune."

Nu în ultimul rând, se reține că potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., "Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora."

În raport cu normele legale anterior menționate, se constată că acestea reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

De asemenea, din analiza modului de redactare al art. 249 din C. proc. pen., instanța supremă constată, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepție, legiuitorul a înțeles să reglementeze și situații derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O situație în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie este prevăzută în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Astfel, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 stabilesc obligativitatea dispunerii acestei categorii de măsuri procesuale în cazul în care s-a săvârșit una dintre infracțiunile expres și limitativ prevăzute de legea specială.

Indiferent de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, prin noile dispoziții procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea respectivelor măsuri, putându-se dispune, în raport, cu particularitățile fiecărei cauze, menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse. În cadrul acestui examen, instanța trebuie să se raporteze, atât la dispozițiile legale care vizează condițiile în care poate fi dispusă măsura, la jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și justiției (Decizia nr. 19/2017 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii), cât și la principiile rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății.

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 250

din C. proc. pen. îl reprezintă proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului (decurgând din lege ori fiind lăsată la aprecierea organului judiciar), având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

Raportând aceste norme legale la cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că prin rechizitoriul din data de 18 noiembrie 2015, emis în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C., D. și S.C. E. S.R.L. au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de participație improprie la abuz în serviciu, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 309 din C. pen. și art. 13

din Legea nr. 78/2000, iar în cursul urmăririi penale s-a dispus, prin ordonanțele din 30 octombrie 2015, instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaților apreciindu-se de către procuror că măsura este necesară în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracțiune.

În condițiile în care, dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 au caracter special și derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., se constată că, în materia faptelor de corupție sau asimilate acestora, organele judiciare nu pot aprecia asupra condiției referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracțiunilor de corupție.

În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 548/2019, Curtea Constituțională a stabilit că:

"Reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanța de judecată din perspectiva dispozițiilor art. 250

din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În aceste sens, prin Decizia nr. 19/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

În plus, se reține că analiza existenței justului echilibru între cerințele interesului general al comunității și cerința de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei, se realizează și din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea ridicată a cauzei, la conduita acuzaților și a autorităților judiciare, dar și a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum și a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

Așadar, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, instanța trebuie să examineze dacă întinderea măsurii (atât cu privire la valoarea sechestrată, cât și cu privire la durata acesteia) este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori a reparării pagubei produse prin infracțiune).

Față de infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și, având în vedere caracterul special și derogator al dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, instanța de control judiciar apeciază că, în materia faptelor de corupție sau asimilate acestora, analiza condiției referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracțiunilor de corupție, în acest sens fiind și considerentele Deciziei nr. 548/2019 a Curții Constituționale.

În ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, instanța trebuie să examineze dacă întinderea măsurii este corespunzătoare și dacă perioada de timp pentru care a fost instituită este una rezonabilă.

Referitor la contestatorul C. se constată că, prin ordonanța din data de 30 octombrie 2015, dată în dosarul nr. x/2014 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție s-a dispus sechestrul asigurător asupra următoarelor imobile deținute de inculpat: apartamentul nr. x, situat în Onești, jud. Bacău, str. x, având suprafața de 67.39 mp, ID electronic 60033-C1-U77, nr. cadastral x;26, nr. de carte funciară x/N și o valoarea de circa 30.000 euro, apartamentul nr. x, situat în sectorul 3, mun. București, str. x, având ID electronic 22030-C1-U62, nr. cadastral x, nr. de carte funciară nr. x și o valoare de circa 80.000 euro. Totodată, s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor deținute de C. în conturile deschise la H., I. S.A., până la concurența sumei de 2.834.077, 33303 euro.

Referitor la inculpatul D. s-a dispus, prin ordonanța din data de 30 octombrie 2015, dată în dosarul nr. x/2014 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor de bani deținute de acesta în conturile deschise la P., Q. S.A., R. S.A. și S. S.A., până la concurența sumei de 2.834.077, 33303 euro.

Referitor la inculpata S.C. E. S.R.L., prin ordonanța din data de 30 octombrie 2015, dată în dosarul nr. x/2014 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani deținute de aceasta în conturile deschise la P., Q. S.A., R. S.A. și S. S.A., până la concurența sumei de 2.834.077, 33303 euro.

Ulterior, prin sentința nr. 1145 din 12 octombrie 2021 a Tribunalului București s-a dispus, printre altele, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. menținerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanța nr. 693/P/2014 din 30.10.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcției Naționale Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție.

Procedând la verificarea temeiurilor ce au determinat menținerea acestora, prin încheierea din data de 04 octombrie 2024 a Curții de Apel București, Înalta Curte apreciază că exigențele referitoare la proporționalitatea măsurilor asigurătorii sunt respectate, astfel încât nu se poate discuta despre o sarcină excesivă față de inculpații C., D. și S.C. E. S.R.L. sau despre o încălcare a dispozițiilor convenționale, constituționale și legale, care protejează dreptul de proprietate.

În cauză, similar celor reținute de Curtea de Apel București în cuprinsul încheierii contestate, se constată că măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților antereferiți, astfel cum a fost instituită în cursul urmăririi penale și menținută în cursul judecății, este în continuare necesară, pentru a garanta repararea pagubei produse prin săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestora, respectiv înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale.

Deși de la data instituirii măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților au trecut nouă ani, Înalta Curte, raportându-se și la celelalte criterii de analiză, la care s-a făcut referire, pe larg, anterior și care trebuie avute în vedere din perspectiva dispozițiilor art. 250

din C. proc. pen., constată că, și la acest moment, subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestora, fiind, în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 alin. (4) din C. proc. pen. și anume pentru a garanta repararea eventualei pagubei produse prin infracțiune.

Astfel, se are în vedere, pe de-o parte, natura acuzațiilor pentru care au fost trimiși in judecată inculpații C., D. și S.C. E. S.R.L., respectiv infracțiunea de participație improprie la abuz în serviciu prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. și 13

din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen., iar pe de altă parte, faptul că, prin hotărârea atacată s-a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achitarea inculpaților și menținerea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul C.: apartament situat în Onești, jud. Bacău, strada x, având suprafața de 67,39 m

, ID electronic 60033-C1-U77, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x/N și o valoare estimată de 30.000 euro; apartament nr. x, situat în sectorul 3 mun. București, str. x, având ID electronic 220203-C1-U62, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x și o valoare estimată de 80.000 de euro și a sumelor de bani deținute de inculpatul C. în conturile deschise la H., I. S.A., asupra sumelor de de bani deținute de inculpatul D. în conturile deschise la P., Q. S.A., R. S.A., S. S.A. și asupra sumelor de bani deținute de inculpata persoană juridică S.C. E. S.R.L. în conturile deschise la P., Q. S.A., R. S.A., S. S.A., în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen.

Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că, raportat la complexitatea ridicată a cauzei, ce a determinat administrarea unui amplu probatoriu în fond, dar și la stadiul procedurii judiciare în calea ordinară de atac, instanța de apel încuviințând readministrarea probei testimoniale, se poate aprecia în mod întemeiat că, la momentul procesual actual, în privința măsurilor asigurătorii menținute prin sentința penală apelată se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, și interesul personal al persoanei interesate de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că în cauză situația nu este similară cu cea reținută prin încheierea pronunțată în dosarul nr. x/2017 al instanței supreme, învederată de apărare, în cauza referită instanța considerând a fi excesivă o perioadă de 11 ani de indisponibilizare a bunurilor pe parcursul urmăririi penale, cauza aflându-se la debutul cercetării judecătorești în fața instanței de fond.

În ceea ce privește critica referitoare la intervenirea prescripției acțiunii civile, Înalta Curte apreciază că aceasta vizează, în realitate, legalitatea exercitării acțiunii civile formulate în cauză.

Or, instanța supremă este învestită cu soluționarea contestației formulate împtriva încheierii prin care s-a verificat măsura.

Astfel, această susținere excedează problemei de drept supusă analizei, în sens contrar instanța supremă ar proceda la analizarea și soluționarea acțiunii civile, chestiune de fond care trebuie cercetată și analizată de către instanța de apel cu ocazia soluționării cauzei și a laturii civile a cauzei.

Față de cele învederate, Înalta Curte constată că se impune menținerea în continuare a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, în interesul bunei înfăptuiri a justiției, având în vedere că nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurilor asigurătorii și nu au fost indicate aspecte noi, esențiale, care să justifice o altă soluție.

Prin urmare, în raport cu argumentația ce precede Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 425

alin. (7) lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatorii inculpați C., D. și S.C. E. S.R.L. împotriva încheierii din data de 04 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (5) din C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B. și A., în cuantum de câte 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatorii inculpați C., D. și S.C. E. S.R.L. împotriva încheierii din data de 04 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B. și A., în cuantum de câte 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2024.

§ Cauze similare