ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 23 martie 2025 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 346 alin. (4) din C. proc. pen. s-a constatat regularitatea rechizitoriului nr. x din data de 14.10.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, astfel cum a fost remediat.

În temeiul art. 346 alin. (4) din C. proc. pen. s-a dispus începerea judecății cu privire la inculpații:

a) A. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000;

- participație improprie la acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (în modalitatea instigării), prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (cinci acte materiale);

- participație improprie (în modalitatea instigării) la infracțiunea de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen.

b) B. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- participație improprie (în modalitatea instigării) la acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- participație improprie (în modalitatea instigării) la infracțiunea de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen.

Pentru a se pronunța în acest sens, s-a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2024 din data de 14.10.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a fost trimis în judecată inculpatul A., în calitate de ofițer de poliție (cu gradul profesional de subcomisar în cadrul Inspectorului General Al Poliției - Brigada Autostrăzi), fiindcă în perioada martie 2023 - iunie 2024, cu încălcarea interdicțiilor legale (impuse expres prin art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului), a administrat în fapt S.C. C. S.R.L. și a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț (în sensul dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 78/2000) - incompatibile cu funcția, atribuțiile și însărcinările sale ca ofițer de poliție în cadrul Brigăzii Autostrăzi; astfel, a acționat ca împuternicit pe conturile bancare deschise pe numele S.C. C. S.R.L., a negociat salariul și angajat persoane la S.C. C. S.R.L., a negociat prețul și a încheiat patru contracte de prestări servicii de construcții în numele S.C. C. S.R.L., a coordonat activitățile de execuție a lucrărilor de construcții în baza contractelor încheiate și cea de servicii de înfrumusețare, în numele S.C. C. S.R.L., a efectuat 128 de plăți online din conturile S.C. C. S.R.L. către furnizori de materiale, angajați, parteneri și către stat, a efectuat 296 de plăți cu cardul la furnizori folosind cardul bancar emis pe numele S.C. C. S.R.L., a efectuat 60 de retrageri numerar de la bancomat folosind cardul bancar emis pe numele S.C. C. S.R.L., toate aceste activități fiind comise în vederea realizării obiectului de activitate al societății și a obținerii unui profit, în mod repetat și organizat.

Tot cu referire la inculpatul A. s-a reținut și că, în calitate de ofițer de poliție la I.G.P.R. - Brigada Autostrăzi, la datele de 12.04.2023, 25.05.2023, 01.06.2023, 20.10.2023 și 15.02.2024, la solicitarea numiților B., D. și E., a determinat pe colegii săi de serviciu F., G., H. și I. să acceseze bazele de date administrate de Inspectoratul General al Poliției Române, fără drept, în scopul obținerii de date nedestinate publicității privind pe numiții J., K., D. și L., determinare care a fost urmată de accesarea bazelor conform solicitării.

De asemenea, s-a mai reținut în privința inculpatului A. că, în calitate de ofițer de poliție la Brigada Autostrăzi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în perioada 12.04.2023 - 01.06.2023, fiind instigat de inculpatul B., a instigat la rândul său pe colegii săi de serviciu H. și F., să divulge informații nepublice (legate de dreptul de a conduce autovehicule) privind pe martorul J., din bazele de date administrate de Inspectorul General al Poliției Române, informațiile fiind divulgate de martorii H. și F. fără a cunoaște caracterul nelegal al solicitării.

Prin același rechizitoriu, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a reținut și că a fost trimis în judecată inculpatul B. care, în perioada 12.04.2023 - 01.06.2023, l-a instigat pe inculpatul A. (ofițer de poliție cu gradul profesional de subcomisar la I.G.P.R. - Poliția Autostrăzi), să acceseze bazele de date administrate de Inspectoratul General al Poliției Române, fără drept, în scopul obținerii unor date referitoare la numiții J. și K., instigare urmată de verificarea efectuată de inculpatul A., la datele de 12.04.20223, 25.05.2023 și 01.06.2023 în bazele de date menționate, prin intermediul colegilor de serviciu F., G. și H..

În privința inculpatului B. s-a reținut și că, în perioada 12.04.2023 - 01.06.2023, l-a instigat pe inculpatul A., ofițer de poliție la Brigada Autostrăzi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române să divulge informații nepublice (legate de dreptul de a conduce autovehicule) privind pe martorul J., din bazele de date administrate de Inspectorul General al Poliției Române, informațiile fiind divulgate fără vinovăție de martorii H. și F., colegi de serviciu ai inculpatului A., la instigarea acestuia din urmă.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a constatat că prin încheierea pronunțată la data de 22.01.2025 au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile invocate de inculpații A. și B.; au fost admise cererile formulate de judecătorul de cameră preliminară din oficiu; a fost constatată neregularitatea rechizitoriului nr. x din data de 14.10.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție sub aspectul insuficientei descrieri a elementelor constitutive ale participațiilor improprii (în modalitatea instigării) la infracțiunea de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. imputate inculpaților A. și B., apreciindu-se că este necesar ca organele de urmărire să precizeze autorul infracțiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice la care sunt incidente formele participației penale ale instigării, momentul consumării, respectiv dacă acțiunea de divulgare s-a consumat în momentul transmiterii informaților de către martorii H. și F. inculpatului A., inculpatului B. sau martorului J. și în ce a constat urmarea imediată necesară întrunirii elementelor constitutive, respectiv cum au fost "afectate interesele sau activitatea unei persoane" cerută de art. 304 oricare dintre cele două variante normative din C. pen.

S-a constatat de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București că, prin înscrisul depus la data de 30.01.2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a procedat la regularizarea rechizitoriului precizând că autorii infracțiunii prevăzute de art. 304 din C. pen. sunt martorii H. și F., că consumarea faptei penale a avut loc în momentul transmiterii informațiilor de către cei doi martori inculpatului A., iar urmarea imediată a constat în atingerea intereselor aduse martorului J., dar și a activității Poliției Române, menținându-se dispoziția de trimitere în judecată a inculpaților.

Referitor la aspectele de formă invocate de către inculpatul B., judecătorul de cameră preliminară a apreciat că dispozițiile procesual penale nu stabilesc în mod expres natura juridică a actului procesual prin care procurorul remediază neregularitățile rechizitoriului fiind astfel vorba despre un act sui - generis care poate fi o ordonanță, o adresă, un proces-verbal, fiind însă necesar ca prin respectivul înscris să se procedeze la remedierea neregularităților constatate.

S-a arătat că cerința este satisfăcută și atunci când parchetul nu procedează la întocmirea unui nou rechizitoriu, ci comunică judecătorului de cameră preliminară un răspuns la solicitarea exprimată prin încheierea motivată de constatare a neregularității actului de sesizare.

În plus, judecătorul de cameră preliminară a precizat că procedura prevăzută de art. 345 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. constituie un remediu, fiind reglementată cu scopul de a evita restituirea cauzei la parchet, impunându-se ca dispozițiile art. 345 din C. proc. pen. să fie interpretate prin coroborare cu dispozițiile art. 280 alin. (3) din C. proc. pen. din materia nulității, care prevăd posibilitatea refacerii actului lovit de nulitate.

Astfel, a concluzionat judecătorul de cameră preliminară că, din punct de vedere formal, poate fi acceptată îndreptarea acestor neregularități printr-un răspuns al parchetului care conține precizări, lămuriri sau completări ale actului de sesizare, nefiind necesară refacerea în integralitate a rechizitoriului, răspuns care trebuie să îndeplinească toate condițiile de formă ale rechizitoriului, inclusiv cele referitoare la verificarea legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior.

În continuare, a apreciat judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București că din conținutul normativ al art. 345 alin. (3) din C. proc. pen. se poate deduce că, în privința rechizitoriului, obligația procurorului este să remedieze neregularitățile constatate fără a putea modifica sau completa în alte aspecte actul de sesizare inițial.

Cu referire la susținerile inculpatului prin care solicita a se constata că în cauză nu au fost administrate mijloace probatorii care să conducă la stabilirea unei legături directe între numitul B. și martorii H. și F. și nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 304 din C. pen., s-a considerat că depășesc competențele funcționale ale judecătorului de cameră preliminară care nu se pronunță asupra vinovăției inculpaților, ci urmărește respectarea principiului legalității în procesul penal sub aspectul sesizării valabile a instanței și al stabilirii cu exactitate a obiectului și a limitelor judecății.

Totodată, a apreciat judecătorul de cameră preliminară că în cauză organele de urmărire penală nu au extins faptele imputate inculpatului, ci au răspuns în mod concret la solicitările judecătorul de cameră preliminară necesare în vederea stabilirii limitelor judecății prin raportare la forma participației improprii (în modalitatea instigării) la infracțiunea de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen., imputată inculpaților A. și B..

De asemenea, a opinat judecătorul de cameră preliminară că o greșită încadrare juridică a faptelor imputate inculpaților nu constituie un motiv de a dispune restituirea cauzei la procuror, urmând a face obiectul unei cereri de schimbare a încadrării juridice invocată din oficiu sau de către inculpați.

S-a concluzionat că aspectele de neregularitate care nu atrag imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecății și care nu au în vedere ipotezele prevăzute la art. 346 alin. (3) din C. proc. pen. nu sunt de esența procedurii camerei preliminare și excedează atribuțiilor judecătorului de cameră preliminară, astfel cum ele au fost reglementate având în vedere scopul acestei instituții.

Împotriva acestei încheieri inculpatul B. a formulat contestație.

În esență, inculpatul a reiterat aceleași critici aduse urmăririi penale, susținând necompetența după materie și după calitatea persoanei a Direcției Naționale Anticorupție și, în consecință, nulitatea absolută a rechizitoriului și a actelor de urmărire penală efectuate cu privire la persoana sa, în condițiile în care niciuna dintre infracțiunile pentru care s-a efectuat urmărirea penală nu se află în competența materială a DNA, cu excepția celei prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, infracțiune artificial retinută, cu scopul de a-l pune pe contestator sub urmărirea penală a DNA, în calitate de avocat al inculpatului A., aspect demonstrat de ordonanța din data de 07.10.2024 prin care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de participare improprie (în modalitatea instigării) la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. și s-a extins acțiunea penală cu privire la această infracțiune.

A arătat contestatorul că nici infracțiunea prevăzută de 304 alin. (2) din C. pen., în mod real urmarită și susținută de trimiterea în judecată, nu este dată în competența materială a DNA, iar numai enunțarea infracțiunii sub definirea dată de legea specială, art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 în privința căreia însăși procurorul constată că nu era incidentă, pentru a atrage în mod abstract competența materială și după calitatea persoanei dorite de procuror nu conferă atributul legal al competenței organului judiciar, o interpretare contrară semnificând o prorogare de competență în favoarea structurii specializate de parchet, nepermisă de lege.

Contestatorul a considerat că DNA a efectuat toate actele de urmărire penală cu privire la cele două infracțiuni pentru care l-a trimis în judecată prin încălcarea propriilor norme de competență special prevăzute de art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, care este strict determinată de infracțiunile de corupție, infracțiunile în legătură cu infracțiunile de corupție și infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție.

În cadrul urmăririi penale efectuată în prezenta cauză, contestatorul a precizat că s-a emis un singur act de dispoziție de procuror prin care și-a atribuit competența materială, iar nu după calitatea persoanei, față de inculpat, și anume ordonanța de extindere a urmăririi penale din data de 22.08.2024 prin simpla enunțare a infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, iar apoi întreaga urmărire penală s-a axat pe o singură infracțiune care nu se află în aria sa de competență, aceea de instigare la acces ilegal la un sistem informatic.

A susținut că niciun act de urmărire penală nu privește infracțiunea de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, nici în privința inculpatului A., nici în privința sa. A arătat contestatorul că toate ordonanțele emise de procuror și toate probele strânse de acesta se referă la infracțiunea de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 47 raportat la art. 360 alin. (1) și (2) din C. pen., a cărei încadrare juridică o schimbă doar la cererea sa în apărare de clasare, în modalitatea participației improprii îndepărtate (mediate), prin coinstigare.

Contestatorul a menționat că infracțiunea de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, este lăsată în abandon de cercetarea penală până la data de 04.10.2024, când, prin ordonanță se schimbă încadrarea acesteia într-o altă infracțiune, total diferită, și anume în infracțiunea de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen., faptă penală care nu se află în competența DNA.

S-a criticat de către contestator că nici după această schimbare a încadrării juridice, procurorul nu a sesizat că infracțiunea în care a dispus schimbarea încadrării juridice nu este de competența specializată a DNA, astfel că a emis alte două dispoziții procesuale: extinderea urmăririi penale și efectuarea în continuare a urmăririi penale in personam pentru infracțiunea de participare improprie (în modalitatea instigării) la divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. prin ordonanța din data de 04.10.2024 și extinderea acțiunii penale pentru această infracțiune prin ordonanța din data de 07.10.2024.

Considerând că între infracțiunea aflată în competența specială a DNA săvârșită de inculpatul A., aceea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția de polițist, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și infracțiunile de participație improprie (în modalitatea instigării) la acces ilegal la un sistem informatic în forma continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (2) din C. pen. și de participație improprie (în modalitatea instigării) la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. nu există nicio legătură de indivizibilitate sau de conexitate pentru a considera că normele speciale de competență ale DNA absorb alte norme de competență după materie și calitatea persoanei, contestatorul apreciază nelegală reunirea acestor trei infractiuni în cadrul competenței specializate a DNA, urmată de finalizarea urmăririi penale și emiterea rechizitoriului de DNA.

O dovadă a acestor afirmații a susținut contestatorul că ar fi dispoziția procurorului, dată în aceeași cauză, prin rechizitoriu, prin care își declină competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru infracțiunile de fals în declarații și evaziune fiscală, care nu sunt date în competența DNA, deși faptele îl privesc pe inculpatul A., iar aceste fapte se aflau în legătură cu infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția de polițist, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 care a atras competența DNA, fiind săvârșite de aceeași persoană.

Astfel, contestatorul a apreciat că după același raționament ar fi trebuit să procedeze procurorul prin respectarea normelor de competență după calitatea persoanei, incidente în cazul infracțiunilor săvârșite de avocați și să-și decline competența în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dovadă în acest sens fiind chiar ordonanța din data de 04.10.2024, prin care s-a constatat că din probele administrate nu rezidă că fapta de transmitere a unor informații din baza de date ar fi fost săvârșită de agenții de poliție pentru a obține bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, neputându-se reține infracțiunea asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, apreciindu-se că această faptă este aceea de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Contestatorul a învederat că, din aceste motive, ar fi efectuate cu încălcarea normelor legale de competență după materie și după calitatea persoanei actele de urmărire penală reprezentate de ordonanțele emise la datele de 02.09.2024, 17.09.2024, 04.10.2024 și 07.10.2024, toate actele de administrare a probelor din perioada 22.08.2024 - 14.10.2024, precum și rechizitoriul, iar sancțiunea prevăzută de lege pentru acest caz este nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate cu nesocotirea acestor dispoziții.

Față de soluția judecătorului de cameră preliminară cu privire la aceste critici aduse, contestatorul a învederat că nu sunt incidente dispozitiile art. 44 alin. (1) din C. proc. pen., deoarece nu se poate face translația acestora în materia competenței organelor de urmărire penală, folosind criteriul organului judiciar superior în grad, DNA reprezentând o structură specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit O.U.G. nr. 43/2002, iar competența DNA este atribuită acestei structuri potrivit criteriilor prevăzute de aceeași ordonanță, printre care nu este prevăzut și cel după calitatea persoanei de avocat, indiferent de infracțiunea săvârșită de acesta.

A solicitat să se constate că, în raport cu faptele penale care fac obiectul cauzei, una aflată în materia de competență a DNA - cea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, absolut autonomă - și celelalte situate în materia competenței după calitatea persoanei - cele prevăzute de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (2) din C. pen. și de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen., de asemenea absolut autonome, are prioritate, potrivit preferinței legale, competența după calitatea persoanei dată de calitatea de avocat a contestatorului și de absența vreunui caz în care legea prevede altfel.

Contestatorul a mai invocat în susținerea contestației nelegalitatea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea unor dispoziții din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat și a dispozițiilor art. 139 alin. (4), art. 139

1

din C. proc. pen., precum și a dispozițiilor art. 168 și 168

1

din C. proc. pen.. A arătat că a fost încălcată de procuror interdicția referitoare la secretul comunicărilor dintre avocat și client, ceea ce se sancționează cu nulitate relativă a actele de urmărire penală, deoarece a avut calitatea de avocat în dosarul de urmărire penală nr. 114/2/P/2024, din data de 26.06.2024, asigurând asistența juridică a inculpatului A., delegația avocațială fiind depusă la dosar; a mai asigurat apărarea aceluiași inculpat în cauza având ca obiect contestația formulată împotriva ordonanței procurorului din data de 23.08.2024, soluționată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2024, în care s-a depus delegația avocațială din data de 28.08.2024, menționată în încheierea acestei instanțe; a asigurat apărarea inculpatului A. și în contestația formulată împotriva ordonanței de instituire a măsurilor asigurătorii din data de 05.07.2024 în același dosar, delegația avocațială fiind emisă la data de 08.07.2024.

A mai arătat că a asigurat serviciile avocațiale pentru martorul J. în două proceduri distincte: în procedura administrativă de restituire a permisului de conducere de la IPJ Olt, sens în care s-a încheiat contractul de asistență juridică seria x nr. x/20.04.2023 și delegația avocațială seria x/20.04.2023 și în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Corabia, sens în care s-a încheiat contractul de asistență juridică seria x nr. x/11.04.2023 și delegația avocațială seria x/11.04.2023.

A menționat că procurorul, deși cunoștea că este apărătorul ales al inculpatului A., în dosarul de urmărire penală nr. 114/2/P.2024, instrumental de DNA, a efectuat, la data de 08.07.2024, culegerea datelor sale de comunicare cu inculpatul A., din telefonul mobil deținut de inculpatul A., conversații care nu au nicio legătură cu infracțiunea pentru care era urmărit la acea dată inculpatul A., însă pe care procurorul le-a folosit împotriva sa, a extins umărire penală și împotriva sa, pentru ca mai apoi să pună în mișcare acțiunea penală împotriva sa prin ordonanța din data de 17.09.2024.

La data de 08.07.2024, când s-a efectuat percheziția informatică, a precizat că a avut calitatea de avocat în cauză, delegația din data de 26.06.2024 fiind depusă la dosar. A avut calitatea de avocat în cauză la data de 22.08.2024, când s-a întocmit procesul-verbal de analiză a datelor obținute ca urmare a efectuării percheziției informatice, la data de 22.08.2024, când prin ordonanță s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la alte infracțiuni în cauza în care inculpatul A. era urmărit penal, precum și la data de 02.09.2024, când prin ordonanță s-a dispus extinderea urmăririi penale și efectuarea în continuare a urmăririi penale in personam față de contestator, avocat în cauză, și față de inculpat A., al cărui apărător era încă, pentru infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic.

Contestatorul a apreciat că procurorul a folosit datele de comunicare ale inculpatului A. cu apărătorul său, în scopul punerii sub acuzare a apărătorului și pentru a-l împiedica să continue asistența juridică pentru inculpat, prin ordonanța din data de 03.09.2024 dispunându-se predarea telefonului său, iar prin procesul-verbal din aceeași dată, ridicându-i-se acest telefon, fiind supus percheziției informatice în data de 06.09.2024. Mai departe, având în vedere atribuirea calității de suspect, prin ordonanța din data de 02.09.2024, a fost nevoit să renunțe la mandatul de avocat pentru inculpatul A., depunând la dosar informarea din data de 04.09.2024.

Referitor la violarea secretului profesional a comunicărilor dintre martorul J. și contestator, în calitate de avocat, s-a menționat că a asigurat asistența juridică a acestui martor încă de la data de 11.04.2023, în două proceduri distincte, pe baza a două angajamente avocațiale, cu mult anterior sesizării organului de urmărire penală în prezentul dosar (19.04.2024), perioada de referință fiind 12.04.2023 - 01.06.2024; în timpul exercitării serviciilor specifice de avocat. acest martor nu a avut nici o legatura cu infractiunea pentru care s-a sesizat procurorul DNA. A învederat contestatorul că acest martor apare numai la data de 03.09.2024, pe baza datelor culese de procuror din procesul-verbal de analiză a mesajelor wathsapp relevate pe telefonul inculpatului A., este audiat la data de 03.09.2024, în absența informării apărătorului ales, care avea deja calitatea de suspect potrivit ordonanței din data de 02.09.2024 și acest martor, la solicitarea expresă a procurorului, transferă toate conversațiile wathsapp avute cu contestatorul pe telefonul utilizat de DNA, fară niciun temei legal.

Contestatorul a criticat faptul că procurorul a obținut, la simpla sa cerere adresată martorului, rezultatele unei percheziții informatice prin încălcarea tuturor dispozițiilor art. 168 și art. 168

1

din C. proc. pen., iar mențiunea făcută de procuror în conținutul procesului-verbal din data de 03.09.2024 că martorul a consimțit să exporte conversațiile purtate prin intermediul aplicației wathsapp cu avocatul B. de pe telefonul său pe cel al organului de urmărire penală și că nu sunt incidente, în acest caz, dispozițiile art. 168 din C. proc. pen., nu are nicio acoperire în legalitatea obținerii faptelor probatorii și nu se poate substitui cerințelor imperative ale perchiziției informatice, procedeul probator urmat de procuror neavând corespondent în vreun temei legal.

A apreciat contestatorul că, în condițiile în care procurorul cunoștea că la data efectuării transferului de conversații, asistența juridică dintre contestator și martor, începută în data de 11.04.2023 nu era finalizată, aceste conversații nu puteau face obiectul ingerinței organului de urmărire penală și că nici ordonanța din data de 02.09.2022 nu i-ar fi permis procurorului să exercite un astfel de act de intruziune în comunicările dintre avocat și client, fără o autorizare din partea judecătorului de drepturi și libertăți.

Astfel a solicitat să se constate că, în raport cu mijlocul probatoriu al percheziției telefonului aparținând inculpatului A., în cadrul apărării acestuia în prezentul dosar, de către contestator, în calitate de avocat, are caracter nelegal interceptarea conversațiilor de tip wathsapp purtate de acesta cu contestatorul, deoarece se află sub interdicția prevăzută de art. 139 alin. (4) din C. proc. pen. și că au fost încălcate, în mod sistematic, toate drepturile sale, în calitate de avocat al inculpatului A., prevăzute de art. 3, art. 34 alin. (3) și (4), art. 35, art. 38 alin. (3) și (5), art. 39 alin. (2), art. 45 alin. (3), (4), (6), (8), art. 47 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată.

De asemenea, a solicitat anularea probei cu aceste conversații și înlăturarea lor din dosar, înlăturarea procesului-verbal de analiză a datelor obținute prin percheziția informatică din data de 22.08.2024 din materialul probator, anularea și înlăturarea de la dosar a probelor constând în interceptarea conversațiilor de tip wathsapp de pe telefonul martorului J. și a procesului-verbal din data de 03.09.2024.

Contestatorul a învederat că în același mod a procedat organul de urmărire penală și cu privire la martorul H.. În data de 25.09.2024, în cadrul audierii acestuia, din telefonul său au fost descărcate pe telefonul DNA mesaje de tip wathsapp și imagini referitoare la conversațiile purtate cu inculpatul A. cu privire la actul material referitor la interogarea bazei de date pentru constatarea situației dreptului de a conduce al martorului J., iar procurorul, deși prezent la această audiere, nu i-a prezentat apărătorului său în cadrul ascultării martorului conversațiile și imaginile astfel transferate, fiind încălcate aceleași dispoziții legale, pentru care a solicitat anularea și a acestor probe și înlăturarea lor de la dosar.

Față de soluția judecătorului de cameră preliminară cu privire la aceste critici aduse, contestatorul a susținut faptul că datele perchiziției informatice efectuate asupra telefonului inculpatului A. a avut loc în timpul în care era apărătorul ales al acestuia, cu scopul îndepărtării sale din calitatea de avocat al inculpatului în cauză, procedând apoi la percheziționarea și a telefonului său, pentru ca ulterior să procedeze la percheziția informatică a telefonului martorului J. la data de 03.09.2024, după emiterea ordonanței prin care i s-a atribuit calitatea de suspect, pentru obținerea de probe împotriva sa, fără respectarea dispozțiilor legale, deoarece solicitarea adresată martorului de a descărca conversațiile purtate cu contestatorul de pe telefonul său mobil pe telefonul organului de urmărire penală nu are niciun corespondent în procedeele tehnice de obținere a probelor.

Un alt aspect de nelegalitate invocat de contestator se referă la ordonanțele procurorului: din data de 02.09.2024 de extindere a urmăririi penale și de efectuare în continuare a urmăririi penale împotriva sa pentru infracțiunea de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, deoarece a fost emisă la data la care a avut calitatea de avocat al inculpatului A., precum și pentru că a fost emisă în baza probelor nelegal obținute; din data de 17.09.2024 prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa pentru infracțiunea de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, deoarece nu este motivată și preia expunerea din ordonanța anterioară; din data de 30.09.2024, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de instigare la acces ilegal la un sistem informatic în infracțiunea de participație improprie la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, deoarece nu face decât să corecteze eroarea de încadrare juridică; din data de 04.10.2024 prin care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului A. din infracțiunea de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite în infracțiunea de divulgarea informațiilor secret de serviciu sau nepublice, dar prin care se dispune extinderea urmăririi penale și efectuare în continuare a urmăririi penale față de contestator pentru săvârșirea infracțiunii de instigare improprie (în modalitatea instigării) la infracțiunea de divulgarea informațiilor secret de serviciu sau nepublice, pentru lipsa probelor caracteristice acestei infracțiuni, lipsa oricăror acte de urmărire penală în privința acestei infracțiuni și pentru nelegalitatea actelor de administrare a probelor pentru această infracțiune, derivate din probațiunea nelegală pentru infracțiunea de participație improprie la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic.

A arătat că această din urmă ordonanță aplică simultan, in considerarea aceleiași fapte penale, prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, o soluție dihotomică concomitentă, neprevăzută de lege, contrară dispozițiilor art. 311 alin. (1) din C. proc. pen., astfel: schimbă încadrarea juridică a unei infracțiuni aflată în categoria infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție într-o infracțiune aflată în categoria infracțiunilor contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice; extinde urmărirea penală asupra infracțiunii pentru care a schimbat încadrarea juridică, or, în opinia sa, schimbarea încadrării juridice a unei infracțiuni nu determină extinderea urmăririi penale pentru aceasta, neînțelegându-se din această ordonanță dacă infracțiunea de divulgare a făcut obiectul urmăririi penale, chiar sub o altă încadrare juridică în condițiile în care infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 nu prezintă aceiași substanță a elementelor constitutive cu infracțiunea de divulgare sau a fost descoperită pe parcursul urmăririi penale și impune extinderea urmăririi penale.

Fiind o faptă penală nouă, diferită de infracțiunea de corupție, în opinia contestatorului, ordonanța ar fi trebuit să expună motivarea explicită, în fapt și în drept, pentru noua faptă, cel puțin în sarcina sa, deoarece nu a fost vizat de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, iar schimbarea încadrării juridice pentru noua infracțiune prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen., extinderea urmăririi penale și efectuarea în continuare a urmăririi penale împotriva sa pentru noua infracțiune prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. se sprijină pe actele de urmărire penală efectuate pentru cercetarea infracțiunii de instigare la acces ilegal la un sistem informatic și nu pe acte de urmărire penală referitoare la permiterea accesului neautorizat prevăzut de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, astfel că dispoziția de schimbare a încadrării juridice are un caracter pur formal în opinia sa, doar pentru a permite procurorului emiterea următoarei ordonanțe, aceea de extindere a acțiunii penale și pentru infracțiunea de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Contestatorul a precizat că a invocat și nelegalitatea ordonanței din data de 07.10.2024, prin care se dispune extinderea acțiunii penale împotriva sa cu privire la săvârșirea infracțiunii de participație improprie (în modalitatea instigării) la infracțiunea de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, deoarece din expunerea acuzației de la punctul doi nu se pot reține: elementele spațio-temporale de săvârșire a infracțiunii, persoanele față de care s-a comis dezvăluirea fără drept a informațiilor, identificarea, în mod concret, a informațiilor secret de serviciu sau nepublice care au făcut obiectul divulgării, categoria din care fac parte informațiile pretins divulgate, modul de diseminare a acestor informații către persoane terțe față de interesul protecției legale; vătămarea adusă obiectului juridic principal reprezentat de relațiile sociale referitoare la obiectul pe care îl protejează informațiile, precum și obiectul juridic protejat în raport cu interesul legitim al martorului J., gradul de periclitare a obiectului juridic principal și a celui adiacent (secundar), prin activitatea de diseminare a informațiilor concret avute în vedere, incidența condițiilor necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 15 din C. proc. pen., aplicabile și în situația extinderii acțiunii penale și nu sunt evidențiate niciun fel de probe din care să rezulte presupunerea rezonabilă a săvârșirii noii infracțiuni, ci doar consecințe cu caracter subiectiv trase de procuror.

Prin încălcarea, în mod sistematic, a dispozițiilor legale privind actele de administrare a probelor, contestatorul a apreciat că i s-a adus o vătămare gravă, iremediabilă asupra dreptului legal privind protecția caracterului confidențial al raporturilor dintre avocat și client, a dreptului de a exercita asistența juridică în cauza penală a persoanei asistate, a dreptului de nu apărea în aceiași cauză, în mod concomitent, în calitate de avocat și de persoană acuzată în raport cu faptele persoanei apărate, a dreptului de a cunoaște intruziunea organului de urmărire penală cu privire la comunicările interceptate/transferate de pe alte sisteme de comunicare, precum și a dreptului de a se apăra împotriva actelor nelegale de urmărire penală efectuate cu privire la situația sa procesuală, a dreptului de a combate acuzațiile aduse prin prezentarea probelor culese în timpul audierii unui martor în aceleași condiții cu cele ale acuzării.

Prin încălcarea dispozițiilor referitoare la actele de urmărire penală care marchează efectuarea in personam a urmăririi penale, extinderea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținută în sarcina altei persoane într-o infracțiune noua, dar în sarcina contestatorului, extinderea acțiunii penale pentru o faptă care nu a făcut obiectul cauzei în ce-l privește, a opinat că i-a adus vătămarea dreptului de a cunoaște adevăratele acuzații prin descrierea explicită a acestora și a încadrării lor juridice, astfel că în condițiile menținerii acestor dispoziții dreptul său la un proces echitabil este viciat.

Față de soluția judecătorului de cameră preliminară cu privire la aceste critici aduse, contestatorul a arătat că nu s-a răspuns acestora, sub acest aspect încheierea atacată în prezenta cauză fiind nemotivată.

De asemenea, contestatorul a invocat și neregularitatea rechizitoriului, sub aspectul expunerii unor fapte și caracterizări ale sale care excedează obiectului și limitelor judecății, raportat la faptele pentru care este trimis în judecată, menționând că rechizitoriul nu se limitează la cele două infracțiuni pentru care s-a emis dispoziția de trimitere în judecată, ci adaugă fapte străine de obiectul acuzării, conduite profesionale peiorative și calificări ilicite ale activității sale de avocat pentru a evidenția obiceiul său de a apela la serviciile inculpatului A., servicii cu caracter evident ilicit.

A arătat că în cuprinsul rechizitoriului, la titlul "Alte probe privind faptele principale, auxiliare sau similare", procurorul, prin depășirea obiectului actului de acuzare, pentru a defăima persoana sa în calitate de avocat, arată că a efectuat referințe cu caracter ilicit și cu privire la alte fapte, circumstanțe sau împrejurări, făă nicio legătură cu prezenta cauză sau vreo altă cauză penală, civilă, disciplinară sau de altă natură, expunând suspiciuni referitoare la raporturile sale avocațiale cu numitul M., N., O., pe baza captării unor fotografii de pe telefonul inculpatului A., care conțin fotocopii ale cărților de identitate ale acestora, cu scopul de a antama bănuieli asupra comunicării acestor fotocopii în scop ilicit, deși nu există nicio circumstanță alăturată infracțiunilor obiect al rechizitoriului, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 328 din C. proc. pen. privind conținutul rechizitoriului.

A apreciat că dispozițiile art. 328 din C. proc. pen. nu permit cuprinderea în conținutul rechizitoriului a unor prejudecăți, caracterizări, imputarea de fapte sau conduite străine de obiectul cauzei, interdicție care este în concordanță cu principiile fundamentale ale procesului penal, cum sunt cel al legalității, al dreptul la un proces echitabil, al dreptului la apărare și al respectării demnității umane și a vieții private.

În continuare, s-a criticat încheierea penală din data de 20 martie 2025 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară pentru faptul că actul de regularizare nu îndeplinește forma și conținutul actului de trimitere în judecată, iar ordonanța nu reprezintă un act procesual de dispoziție pentru trimiterea în judecată, pentru regularizarea rechizitoriului nefiind permis un alt act procesual, întrucât actul de regularizare face corp comun cu rechizitoriul și produce aceleași efecte ale rechizitoriului.

A precizat că, într-adevăr, dispozițiile art. 345 alin. (3) din C. proc. pen., care reglementează constatarea neregularităților rechizitoriului și calea de urmat pentru remediere nu prevăd, per se, denumirea, forma și conținutul actului de regularizare a rechizitoriului, însă, potrivit principiului similitudinii actelor procesuale supuse refacerii/remedierii actul procesual prin care se remediază un alt act procesual are același regim juridic, aceeași denumire, aceeași formă și același continut cu actul procesual remediat, singurul care ar avea această aptitudine fiind actul de regularizare a rechizitoriului, care asigură aplicarea ordonată a dispozițiilor art. 345 alin. (3) raportat la art. 327 lit. a) și art. 328 alin. (1) și (3) din C. proc. pen.

A susținut contestatorul că nici elementele de conținut ale ordonanței de remediere a rechizitoriului nu sunt complinite prin ordonanța emisă de procuror, deoarece nu conține o minimă descriere a faptei pentru care s-a dispus regularizarea, precum și încadrarea juridică a acesteia, elemente de conținut solicitate de judecătorul de cameră preliminară, adică au fost menținute prin ordonanța de remediere aceleași neregularități pe care judecătorul de cameră preliminară le-a sesizat.

Referitor la prima cerință de regularizare, aceea privind precizarea autorului infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, s-a susținut că, deși se precizează că autorii infracțiunii sunt agenții de poliție H. și F., organul de urmărire penală a păstrat aceeași descriere a faptei și a încadrării juridice prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen., fără a lămuri temeiurile de fapt și de drept pentru care apreciază că se menține participația la această infracțiune și fără a ține seama de considerentele explicit formulate de judecătorul de cameră preliminară, menținându-se confuzia autoratului la infracțiunea prevăzută de art. 304 alin. (1) din C. pen. cu participația improprie la infracțiunea prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen.

În ceea ce privește a doua cerință de regularizare, aceea privind momentul consumării infracțiunii prevăzute de art. 304 alin. (2) din C. pen., s-a susținut că precizarea din actul remediu, din partea procurorului, că infracțiunea prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen. s-a consumat la data transmiterii informațiilor nepublice de martorii H. și F. către inculpatul A., toți polițiști, nu rezolvă elementele materiale ale participației contestatorului la infracțiunea prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen., organul de urmărire penală referindu-se la momentul consumării altei infracțiuni, respectiv a celei prevăzute de art. 304 alin. (1) din C. pen. privind divulgarea informațiilor nepublice de agenții de poliție, care nu face obiectul rechizitoriului.

Cu privire la a treia cerință de regularizare, aceea privind necesitatea precizării urmării imediate cauzată prin infracțiune, organul de urmărire penală nu răspunde, ci reiterează că urmarea imediată a constat în atingerea intereselor aduse martorului J., dar și activității Poliției Române.

Pentru motivele expuse, contestatorul B. a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierilor atacate, admiterea cererilor și excepțiilor formulate, cu consecința restituirii cauzei la DNA.

Examinând contestația formulată de inculpatul B., în temeiul art. 347 din C. proc. pen. Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară reține limitele și specificul obiectului procedurii de față, astfel cum sunt definite explicit în cuprinsul dispozițiilor art. 342 din C. proc. pen., normă care statuează asupra prerogativelor judecătorului de cameră preliminară de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ, respectiv: competența instanței sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Legalitatea sesizării implică verificarea, reală și efectivă, a îndeplinirii condițiilor de formă și conținut ale rechizitoriului, judecătorul analizând dacă actul de sesizare se conformează exigențelor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare, inter alia, la verificarea sa prealabilă de către procurorul ierarhic superior, la indicarea persoanelor trimise în judecată, a faptelor reținute în sarcina acestora, a încadrării juridice ori a probelor/mijloacelor de probă care au fundamentat opțiunea procurorului de a da cauzei rezolvarea prevăzută de art. 327 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În această etapă, accentul cade pe verificarea clarității acuzației, respectiv a descrierii faptelor penale - ca manifestări în sfera realității obiective - într-o manieră detaliată, explicită, lipsită de ambiguitate, care să permită inculpaților înțelegerea deplină a conținutului faptic al acuzațiilor penale, iar judecătorului individualizarea, dincolo de orice echivoc, a obiectului și limitelor judecății.

Legalitatea administrării probelor presupune verificarea, din perspectiva dispozițiilor art. 101-102 din C. proc. pen., a legalității procedeelor probatorii și a mijloacelor de probă administrate în faza inițială a procesului.

În egală măsură, un atare examen implică o evaluare a probelor din aceeași unică perspectivă a legalității (sau, după caz, a loialității), judecătorul analizând doar legalitatea, iar nu oportunitatea actului prin care s-a dispus/respins administrarea unei probe de către organul de urmărire penală.

În materia probațiunii, examenul judecătorului de cameră preliminară are o unică finalitate - excluderea probelor administrate în mod nelegal care au stat la baza dispoziției de trimitere în judecată. Modul de apreciere a conținutului informativ al probelor de către procuror și cenzurarea valorii atribuite unora dintre probele administrate în detrimentul altora reprezintă chestiuni esențial circumscrise conceptului de "apreciere a probelor", în înțelesul art. 103 din C. proc. pen., care nu se subsumează obiectului legal al camerei preliminare.

Legalitatea efectuării actelor de urmărire penală presupune verificarea, în condițiile legii, a tuturor actelor de urmărire penală, examen care, similar verificării competenței, pentru a avea un caracter efectiv trebuie să îndeplinească, deopotrivă, exigențele anterior menționate.

În definirea limitelor verificărilor efectuate de judecătorul de cameră preliminară, sunt pertinente, de asemenea, dispozițiile relative la nulități, ele disciplinând atât participanții procesuali îndreptățiți a invoca încălcări ale legii în faza de urmărire penală, cât și coordonatele procedurale în care astfel de încălcări pot fi invocate în camera preliminară.

Așadar, examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat, prin voința legiuitorului, la chestiuni eminamente de drept, circumscrise exigențelor de formă și conținut ale actelor procedurale, de concordanță a acestora din urmă cu actele procesuale pe care le încorporează ori cu dispozițiile legale pertinente în faza de urmărire penală, caracteristici ce imprimă acestui examen un specific inevitabil formal.

Analizând în aceste coordonate de principiu contestația formulată de inculpatul B. împotriva încheierii penale din data de 20.03.2025, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară observă că o primă critică formulată de contestator vizează necompetența după materie și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală derivată din pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, inculpatul susținând, în esență, că în cauză nu operează nici prorogarea de competență obligatorie, nici cea facultativă, ci că ar fi incidentă competența după calitatea persoanei și, pe cale de consecință, urmărirea penală trebuia efectuată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 "Sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în una dintre următoarele condiții:

a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în RON a 200.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în RON a 10.000 euro;

b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, sunt comise de către: (...) ofițeri, amirali, generali și mareșali; ofițeri de poliție (...)."

Prin art. 12 din Legea nr. 78/2000 legiuitorul a legiferat infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție, stabilind că sunt infracțiuni și sunt pedepsite cu închisoarea următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de